Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2006
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5386/2006

HOTĂRÂRE
19.09.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5386/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13/ MF din 4 octombrie 2005 a Tribunalul Argeș, au fost condamnați inculpații: - F.K., la două pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzut de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74art. 76 lit. b) C. pen., și art. 13 C. pen. și, respectiv, prevăzut de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74art. 76 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen. În baza art. 33art. 34 C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Starea de arest preventiv, a inculpatului a fost menținută, iar prevenția a fost dedusă de la 20 mai 2004, la zi. În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului din România. - A.A.M., la două pedepse de cate 3 ani și 6 luni închisoare și cate 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., fiecare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74art. 76 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen. și, respectiv, prevederile art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74art. 76 lit. b) C. pen., art. 13 C. pen.

În baza art. 33art. 34 C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și întreruperea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 13 mai 2004 la 13 mai 2005. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la fiecare inculpat suma de cate 35.370 euro sau echivalentul în lei la data executării. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În perioada iunie 2003 – mai 2004, inculpații F.K. și A.A.M. au racolat din România 18 tinere femei și minore pe care le-au obligat să se prostitueze în Grecia.

Victimele au fost induse în eroare, fiind asigurate că vor fi angajate în restaurante și baruri și vor primi o salarizare convenabilă. Inculpații s-au ocupat de procurarea documentelor de călătorie necesare, le-au asigurat transportul și cazarea, victimelor minore B.F.A. și M.A.F. fiindu-le plătite și toate taxele aferente. În Grecia, inculpații au organizat activitatea de practicare a prostituției de către cele 18 femei, fie la domiciliul clienților, fie în anumite apartamente sau într-un așa numit birou de masaj erotic. Inculpații supravegheau strict activitatea victimelor cărora le reținuseră pașapoartele, desemnând colaboratori locali (precum S.P., A.A.) care se ocupau de transportul lor la diferitele locații, încasau sumele de bani primite pentru relațiile sexuale întreținute.

Urmare a activității infracționale desfășurate, inculpații au primit în perioada decembrie 2003 – 2004, din Grecia, suma totală de 42.140 euro, provenind din practicarea prostituției de către B.E.C., V.M., B.M.A., S.G., S.S., B.F.A., G.G., M.A.F., N.R.F. și F.A.C., I.O.G., F.R., F.G.M., B.A.M., C.P., L.C.I., S.M.T., I.A.M. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, procese-verbale de confruntare, procese-verbale de percheziție, proces-verbal de citire a mesajelor telefonice, adresele Ambasadei României la Atena și ale Biroului Național Interpol, formulare de trimitere a sumelor de bani on-line, certificarea înregistrărilor convorbirilor telefonice și ale SMS-urilor, declarațiile inculpaților.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpații. În apelul său parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că: - au fost încălcate dispozițiile art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., prin aceea că instanța nu s-a pronunțat asupra măsurii preventive de obligare de a nu părăsi localitatea dispusă de inculpata A.A.M. la data de 13 mai 2005; - în mod netemeinic s-au reținut în favoarea celor doi inculpați circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, activitatea infracțională desfășurată de aceștia impunând aplicarea unor pedepse severe. Inculpatul F.K. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că probele administrate nu conduc la stabilirea vinovăției sale, astfel că se impune achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzut de art. 264 C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Inculpata A.A.M. a solicitat în apelul său: - schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din aceeași lege; - aplicarea dispozițiilor art. 74art. 76 C. pen. și reducerea pedepsei. Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 14/ A/MF din 19 aprilie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul Tribunalului Argeș și a desființat în parte sentința atacată, în sensul că, în baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc.

pen., a menținut măsura preventivă de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată împotriva inculpatei A.A.M., prin decizia penală nr. 37/MF/2005 a Curții de Apel Pitești. Celelalte dispoziții ale hotărârii au fost menținute. Apelurile declarate de inculpații F.K. și A.A.M. au fost respinse ca nefondate. Starea de arest a inculpatului F.K. a fost menținută. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile apărătorului din oficiu al inculpatului F.K. și al interpretului fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției. Instanța de control judiciar a constat că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost condamnați, obținând, în urma activităților de exploatare a victimelor care au fost obligate la practicarea justiției, importante sume de bani.

Încadrările juridice date infracțiunilor reținute în sarcina acestora sunt corespunzătoare probatoriului administrat, iar individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile art. 72 C. pen. Curtea de Apel Pitești a constatat întemeiată critica formulată prin apelul parchetului cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța asupra măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea și, în consecință, a dispus menținerea arestuia cu privire la inculpata A.A.M. Prin recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a solicitat casarea hotărârilor pronunțate, înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., și majorarea pedepselor aplicate inculpaților, precum și aplicarea unui spor de pedeapsă ca efect al contopirii pedepselor stabilite, astfel ca pedepsele rezultante să își poată realiza scopul preventiv educativ.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În recursul său, inculpatul F.K. a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât tinerele femei au plecat în Grecia de bună-voie și în deplină cunoștință de cauză cu privire la faptul că urma să practice prostituția. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, arătând că este infractor primar și a avut o atitudine cooperantă pe parcursul procesului penal. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 , 14 C. proc. pen. Inculpata B.A.M., prin recursul declarat, a solicitat admiterea acestuia și casarea hotărârilor atacate pentru cazurile prevăzute de art. 385 9 pct. 4 și 14 C. proc.

pen. Inculpata recurentă a învederat faptul că, atât sentința, cât și decizia penală pronunțată, sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât ședințele de judecată au fost publice, contrar dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 678/2001. Totodată, inculpata a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Examinând recursurile Înaltei Curți de Casație și Justiție constată următoarele: 1. - Cu privire la critica privind greșita condamnare a inculpatului F.K.; Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților.

Inculpații F.K. și B.A.M. au desfășurat o activitate laborioasă, riguros organizată și eficientă prin care au realizat exploatarea a 18 tinere din România care, prin practicarea prostituției în Grecia, le-au adus celor doi venituri considerabile. Probele efectuate în cauză au stabilit în mod concludent modul de operare al inculpaților, de la publicarea anunțurilor în ziarul C.Z. din Argeș, prin care erau racolate tinerele până la primirea sumelor ce le reveneau din practicarea prostituției de către acestea, banii fiindu-le trimiși de colaboratorii pe care-i aveau în Grecia, prin sistemul on-line W.U. Declarațiile victimelor au demonstrat cu prisosință atât faptul că au fost induse în eroare cu privire la activitățile pe care în care le desfășurau în Grecia, cât și modul în care au fost obligate de inculpați la practicarea prostituției și exploatate sexual.

Nici chiar cercetările penale întreprinse din luna martie 2004 împotriva inculpaților de organele judiciare din Grecia, arestarea cetățeanului grec S.P., care avea rolul de a le supraveghea pe victime, nu i-au determinat pe inculpat să-și înceteze activitatea infracțională, astfel că, până în mai 2004, aceștia au continuat să trimită tinere în Grecia, pe care le-au exploatat în folosul lor. Inculpații erau interesați să obțină sume mai de bani care să le permită recuperarea unui imobil din municipiul Pitești. Curtea constată că în cauză s-a făcut pe deplin dovada vinovăției inculpatului F.K., astfel că nu se impune achitarea acestuia, critica formulată în temeiul dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., fiind neîntemeiată. 2. Cu privire la critica privind modul de individualizare a pedepselor; Având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea constată că, în cazul inculpatei B.A., au fost puse în evidență și au primit eficiența cuvenită, manifestată în reținerea circumstanțelor atenuante, în cuantumul pedepsei aplicate și în modalitatea de executare stabilită, toate reperele prevăzute de legiuitor în textul de lege enunțat, astfel că nu se impune modificarea pedepsei. Instanța de judecată a avut în vedere toate datele și împrejurările favorabile inculpatei dar și pericolul social concret al faptelor săvârșite de aceasta, astfel că pedeapsa stabilită corespunde atât scopului preventiv, cât și celui educativ al sancțiunii penale, în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen.

În consecință, criticile formulate de parchet și de inculpată cu privire la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare. În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului F.K., Curtea constată că aceasta s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 72 și 52 C. pen. Având în vedere faptul că participarea acestui inculpat a fost determinantă pentru conceperea, materializarea și realizarea activității infracționale de trafic de persoane, având în vedere faptul că a implicat și alte persoane din Grecia, realizând o rețea de traficanți (cu diferite însărcinări și contribuții), dar și faptul că a amenințat părți vătămate și pe martorele S.A.N.

și N.R.F. pentru a le determina să nu declare adevărul și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, Curtea constată că reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., nu este justificată. Aplicarea unei pedepse sub limita minimă specială prevăzută de lege împiedică realizarea scopului coercitiv și educativ al acesteia lipsind conținutul dispozițiilor art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești se dovedește întemeiat și urmează a fi admis.

Înlăturând dispozițiile art. 74 și 76 lit. b) C. pen., Curtea urmează să majoreze pedepsele aplicate inculpatului, astfel: - pentru infracțiunea prevăzută de aer.12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani; - pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 13 C. pen., de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 7 ani. În baza art. 33art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare. Pentru aceleași argumente prezentate mai sus, cererea formulată de inculpat în recursul său privitoare la reducerea cuantumului pedepsei va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la critica privind publicitatea ședinței de judecată; Nici această critică nu este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancționează cu nulitate absolută numai încălcarea dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de judecată; per a contrario, nerespectarea dispozițiilor care stabilesc caracterul nepublic al ședinței de judecată atrag numai nulitatea relativă a actului, iar aceasta produce efecte doar în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. Cum nulitatea relativă invocată nu a fost arătată în condițiile și la termenele prevăzute de textul de lege arătat, și nu a produs o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor judecătorești, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 197 C. proc.

pen. și urmează să respingă critica formulată prin motivele de recurs. De altfel, și cazul de casare invocat prevăzut de art. 385 9 pct. 4 C. proc. pen., se referă tot la împrejurarea în care ședința de judecată nu a fost publică, astfel că motivul de recurs invocat se dovedește a fi nefondat. În consecință, pentru motivele ce preced, recursurile declarate de inculpații F.K. și B.A.M. urmează a fi respinse. Durata arestării preventive va fi dedusă din pedepsele aplicate, pentru inculpatul F.K. de la 20 mai 2004, la zi, iar pentru inculpata B.A.M. de la 13 mai 2004 la 13 mai 2005. Totodată, ca urmare a respingerii recursurilor inculpaților, aceștia vor fi obligați să plătească statului cheltuielile judiciare ocazionate de exercitarea căii de atac.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru asistența juridică a inculpatului F.K. se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru interpretul de limbă greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2), art. 189 și 190 C. proc. pen.;

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 14/ A/MF din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția mixtă pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul F.K. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 13/ MF din 4 octombrie 2005 a Tribunalului Argeș, numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului F.K.

Înlătură dispozițiile art. 34 lit. b) și descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de: - 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și 76 C. pen.; - 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și 76 lit. b) și art. 13 C. pen. Înlătură dispozițiile art. 74 și 76 lit. b) C. pen. Majorează pedeapsa aplicată pentru art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată pentru art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 7 ani închisoare. În baza art. 33art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul F.K. să execute 7 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.K., durata arestării preventive de la 20 mai 2004, la 19 septembrie 2006. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.K. și B.A.M. împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei B.A.M., durata arestării preventive de la 13 mai 2004 la 13 mai 2005. Obligă pe recurentul inculpat F.K.

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe recurenta inculpată B.A.M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru interpretul de limbă greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4084/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 143 din 1 februarie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații: - G.C., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni înc
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7330/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 326 din 15 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați inculpații: 1. K.M.F., în baza art. 26 C. pen., r
ÎCCJ 2007-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2007
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1072 din 29 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, după schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc
ÎCCJ 2004-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3353/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 24 din 21 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Giurgiu au fost condamnați între alții următorii inculpați: 1. S.M. după cum urmează
ÎCCJ 2005-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7079/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 868 din 27 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au fost condamnați inculpații: 1. P.F., la pedeapsa de 6
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă