Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2007
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4882/2007

HOTĂRÂRE
14.06.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4882/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3581/civ/2005, reclamantele I.M.A. și B.V., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Primarul Municipiului Craiova și SC I.S.P.C.F. SA Craiova, au solicitat obligarea acestora să emită o dispoziție motivată privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 3647 mp construcții și curte, din P.5 și P.6 a Biroului Cadastral al R.C.F. Craiova sau restituirea în echivalent a 60.000 dolari SUA în situația în care terenul este ocupat și nu se poate restitui. În motivarea cererii reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele autorului S.V.

zis F., decedat la 6 septembrie 1975, care a deținut terenul, ce a fost expropriat în mod abuziv în anul 1947, fără a se emite o decizie în acest sens. Reclamantele au mai arătat că au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 către S.N.T.F.M.C.F.R. Craiova și prin referatul întocmit de S.S.M.F. Craiova, au luat cunoștință că o parte din terenul solicitat este deținut de SC I.S.P.C.F. Craiova. Deși au formulat notificare către această pârâtă, nu au primit nici un răspuns. Prin sentința civilă nr. 1624 din 2 decembrie 2005, Tribunalul Dolj a admis în parte cererea și a obligat pârâta SC I.S.P.C.F. SA Craiova să emită dispoziție prin care să soluționeze notificarea nr. 178/N/2003 formulată de reclamante.

De asemenea, s-a respins cererea față de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului Craiova. Instanța de fond a motivat soluția, în esență, în sensul că, față de situația de fapt reținută, refuzul pârâtei de a soluționa notificarea reclamantelor este nejustificat, atâta timp cât acestea au făcut dovada calității de persoane îndreptățite să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001, ca descendente de gradul II ale defunctului S.V.. Prin sentința civilă nr. 404 din 21 aprilie 2006, Tribunalul Dolj a respins cererea reclamantelor de completare a dispozitivului sentinței, în sensul acordării cheltuielilor de judecată, cu motivarea că reclamantele nu au solicitat acordarea acestora nici pe parcursul procesului, nici prin concluziile în fond.

La 21 septembrie 2006, instanța a dat încheierea din camera de consiliu prin care a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 404/2006, în sensul că numărul dosarului este 3581/civ/2005, în loc de 3581/civ/2006. Reclamantele au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 404 din 21 aprilie 2006, iar pârâtul I.S.P.C.F. SA a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1624 din 2 decembrie 2005. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 877 din 15 noiembrie 2006, a admis apelul reclamantelor și a schimbat sentința civilă nr. 404 din 21 aprilie 2006 în sensul că a admis cererea de completare a dispozitivului și a obligat pârâta SC I.S.P.C.F. SA Craiova la 1000 lei cheltuieli judecată.

În același timp, Curtea de Apel Craiova a respins apelul pârâtei SC I.S.P.C.F. SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 1624 din 2 decembrie 2005 ca tardiv, reținând că a fost declarat după împlinirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Împotriva acestei decizii, pârâta SC I.S.P.C.F. SA a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv situația când, prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pârâtul a arătat că sentința instanței de fond i-a fost comunicată, prin afișare, la data de 22 martie 2006, cu încălcarea dispozițiilor legale imperative ale art. 92 1 C. proc.

civ. S-a mai arătat că decizia recurată i-a fost comunicată la adresa din București, deși parte în cauză este I.S.P.C.F. SA Craiova, cu sediul în Craiova, județul Dolj. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Se constată că, deși prin acțiunea dedusă judecății reclamantele au indicat sediul pârâtei ca fiind în Craiova, pârâta a indicat în mod expres și constant primei instanțe că are sediul în București. Cu toate acestea, prima instanță a reținut în toate actele procedurale, inclusiv în dispozitivul hotărârii că pârâta are sediul în Craiova și i-a comunicat la această adresă hotărârea sa. La rândul său, curtea de apel a respins apelul ca tardiv declarat, fără a observa că hotărârea atacată nu a fost comunicată pârâtei la adresa indicată, ci la altă adresă, respectiv în Craiova.

Față de împrejurarea că au fost încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală. În consecință, se impune admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea cauzei, ocazie cu care vor fi avute în vedere și celelalte susțineri ale recurentului, ca apărări de fond.

DECIDE: Admite recursul declarat de SC I.S.P.C.F. S.A. împotriva deciziei nr. 877 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe cale de notificare formulată în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, I.V. a solicitat Primăriei municipiului Craiova restituirea în natură a teren
ÎCCJ 2007-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5791/2007
Asupra recursului de față: Deliberând, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 335 din 7 aprilie 2006 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea reclamantei J.N. în contradictoriu cu pârâții primarul municipiului Craiova, Primăria Cra
ÎCCJ 2010-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6005/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 3 iulie 2006, reclamanții P.A.C., S.A., P.S.S. și P.G.H. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova, solicitând anularea parțială a Dispozi
ÎCCJ 2007-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7624/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Dolj, la data de 27 aprilie 2005, reclamanta I.S. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 5895 din 18 martie 2
ÎCCJ 2008-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7065/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Z.E., în contradictoriu cu SC I. SA Craiova și A.V.A.S. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească: 1. să i se restituie în natură în suprafaț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă