ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10047/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10047/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 825 din 5
octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins
ca nefondată contestația formulată de contestatoarea A.N.C.M. împotriva
deciziei civile nr. 133 din 11 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S.
La soluționarea cauzei s-au avut în
vedere actele dosarului, în raport de care s-au reținut următoarele:
În notificarea formulată nu a fost
încadrat imobilul revendicat, indicându-se doar generic că acesta ar fi fost
situat în localitatea București, raionul T. Vladimirescu, regiunea București.
Nu s-a depus un titlu care să ateste
dreptul de proprietate al contestatoarei asupra vreunui imobil sau al fostei cooperative
R.
De altfel chiar dacă un astfel de
titlu s-ar fi depus pentru fosta cooperativă R., contestatoarea nu ar fi avut
calitatea să solicite restituirea acestui imobil întrucât cooperativa nu a fost
dizolvată, nefiind incidente dispozițiile invocate de către contestatoare;
aceasta a fost transformată, ocazie cu care a fost preluat atât activul cât și
pasivul iar în patrimoniul contestatoarei nu a intrat nici un drept din cele ce
au fost preluate ca efect al transformării cooperativei în întreprindere de
stat.
Prin decizia civilă nr. 179 A din 26
mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca nefondat apelul
formulat de către contestatoarea A.N.C.M. împotriva sentinței civile nr. 825
din 5 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,
reținându-se următoarele:
Cu referire la prevederile art. 3
lit. c) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea a susținut că se încadrează în
categoria persoanelor juridice care și-au continuat activitatea și după ce a
fost deposedată de imobilul în litigiu, până la intrarea în vigoare a legii.
În acest sens, apelanta invocă
Decretul-lege nr. 66/1990 și statutul A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M., adoptat de congresul
C.M. din 1-2 iunie 2000, în care se arată la art. 1 că este vorba despre o
persoană juridică română, constituită prin asocierea A.T.O.C.M., fiind
succesoare de drept a U.C.C.M. România.
În aceste condiții,
apelanta-contestatoare se încadrează în categoria persoanelor juridice care
și-au reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, situație în care era
necesară depunerea la dosar a unor hotărâri judecătorești prin care să se
constate că este una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau
interzisă, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, s-a susținut că
imobilul ce face obiectul litigiului a aparținut cooperativei R. și că aceasta
era membră la data deposedării a U.C.E.C.O.M., iar în caz de încetare a
activității activul său avea să fie preluat de uniune.
Conform Statutului-Model al C.P.M.
din anul 1955, fiecare cooperativă era persoană juridică, având un patrimoniu
propriu.
Prin H.C.M. nr. 895 din 7 iulie 1959
s-a decis transformarea unor cooperative meșteșugărești în întreprinderi
industriale de stat, iar în anexa acestui act normativ la nr. 29 figurează și
Cooperativa Răsăritul, cu sediul în localitatea București.
Prin urmare, persoana juridică ce ar
fi putut deține în patrimoniul său clădirea în litigiu nu și-a continuat
personalitatea neîntrerupt până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001
ci, dimpotrivă, s-a transformat în întreprindere stat.
În aceste condiții, instanța de apel
a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că apelanta nu a făcut
dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
S-a mai reținut totodată că, în
cauză, contestatoarea nu a fost în măsură să indice în mod concret care este
imobilul revendicat, la ce adresă se află, din ce se compune și cine este
persoana care îl deține.
Împotriva deciziei de apel a
formulat recurs apelanta-contestatoare, criticând-o pentru următoarele motive
ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.:
Contestatoarea-apelantă se
încadrează în categoria persoanelor îndreptățite potrivit art. 3 lit. c) din
Legea nr. 10/2001 și anume persoanele juridice care și-au continuat activitatea
neîntrerupt până la intrarea în vigoare a legii și pentru care nu mai este
necesară existența unei hotărâri judecătorești care să-i ateste continuitatea.
Pentru a se încadra în categoria
persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă sau interzisă, era
necesar un act de autoritate emis în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
ori un asemenea act nu a fost niciodată adoptat cu privire la activitatea A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M.;
în lipsa unor asemenea dovezi, era caducă o hotărâre judecătorească de
stabilire a succesivității persoanei juridice
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.
(2) din Decretul-lege nr. 66 din 8 februarie 1990, U.C.C.M. dobândește
personalitate juridică, în temeiul decretului-lege, prin adoptarea statutului
său de către congresul cooperației meșteșugărești.
Conform prevederilor art. 1 din
Statutul A.N.C.M.– U.C.E.C.O.M., adoptat de congresul C.M. din 1-2 iunie 2000,
este succesoarea de drept a U.C.C.M. România, fiind prin urmare una și aceeași
persoană juridică cu aceasta.
Potrivit H.C.M. 895/1959 și
Instrucțiunilor de punere în aplicare a acesteia, cooperativa meșteșugărească
în speță a fost transformată în întreprindere a industriei de stat iar odată cu
această transformare a fost transferat și patrimoniul acesteia.
Potrivit Statutului-Model al C.P.M.
adoptat în anul 1955, în vigoare la data „transformării”, patrimoniul din care
făcea parte și imobilul în cauză nu numai că nu putea fi înstrăinat fără plată
dar și aparținea, în caz de dizolvare a cooperativei, uniunii la care era
afiliată cooperativa, în speță sistemului cooperației meșteșugărești prin
reprezentanta sa legală U.C.E.C.O.M., art. 39 alin. (4) al Statutului-Model.
Având în vedere că prin
transformarea cooperativei în întreprindere a industriei de stat, acesteia i-a
încetat personalitatea juridică, pierzându-și totodată și scopul pentru care
s-a înființat, nu a mai existat ca unitate economică privată, fiind practic
dizolvată, iar patrimoniul acesteia nu putea urma calea abuzivă prevăzută de
normele legale prin care a avut loc transformarea, ci calea prevăzută de art. 39
alin. (4) din Statutul său, respectiv predarea acestuia la uniunea la care era
afiliată cooperativa, în speță Sistemul C.M. prin reprezentanta legală U.C.E.C.O.M.
Se mai invocă în cadrul recursului
și nepronunțarea asupra unei probe administrate, din perspectiva art. 304 pct. 10
C. proc. civ., după cum urmează:
Prin hotărârea congresului C.M. din 1-2
iunie 1995, A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. a fost mandată expres să întreprindă
demersuri în vederea recuperării patrimoniului cooperatist preluat de stat.
Prin urmare, în condițiile în care a
fost mandată de către sistemul cooperației meșteșugărești pentru a recupera
imobilul ce formează obiectul cererii de restituire, în mod greșit instanța de
apel a reținut că apelanta-contestatoare ar fi solicitat restituirea în nume
propriu.
Concluzionând, se susține în cadrul
recursului că, condiția continuității impuse de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001
trebuia verificată în ceea ce privește A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. și nicidecum
cooperativa meșteșugărească „transformată”; apelanta-contestatoare și-a
desfășurat activitatea ca persoană juridică, nefiind niciodată întreruptă sau
interzisă în intervalul de timp scurs din 1951 și până la adoptarea Statutului A.N.C.M.–
U.C.E.C.O.M.
Referitor la dovada dreptului de
proprietate asupra imobilului preluat cât și la datele de identificare ale
acesteia, se mai invocă următoarele aspecte legate de probatorii, asupra cărora
instanța nu s-a pronunțat.
Potrivit Protocolului încheiat la
data de 8 iulie 1959, prin care Ministerul Industriei Bunurilor de Consum ca
organ al autorității de stat a preluat activitățile și patrimoniul cooperației,
sediul întreprinderii de stat „R. rezultată din transformarea cooperativei este
situat în Raionul Tudor Vladimirescu din București.
Din chestionarul financiar încheiat
la data transformării, rezultă situația financiară a cooperativei R. din București;
în raport de acesta s-a apreciat că valoarea estimativă a bunurilor preluate
abuziv de către stat prin transformarea cooperativei R. din București în
întreprindere de stat a M.I.C.B. este de 4.556.463 lei, la nivelul din anul
1959.
Analizând decizia recurată în raport
de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 lit. c) din Legea
nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri
reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz prin echivalent,
persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat,
de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6
martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii este condiționată de
continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a
legii sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau
întreruptă în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi
reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre
judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată
sau interzisă.
Apelanta-contestatoare invocă faptul
că se încadrează în una dintre categoriile prevăzute de art. 3 lit. c) din
Legea nr. 10/2001 și anume cea a persoanelor juridice care și-au continuat
activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a legii, arătând
argumentele pentru care nu era necesară o hotărâre judecătorească în sensul
textului legal precizat.
Sub acest aspect, se constată că se
invocă faptul că este succesoarea U.C.C.M. România, iar cu privire la aceasta
din urmă se invocă Decretul-lege nr. 66/1990 în baza căruia și-ar fi dobândit
personalitate juridică, decret-lege care este cu mult ulterior datei preluării
imobilului.
Față de motivele de recurs se
constată că poziția apelantei-contestatoare nu este pe deplin conturată.
Astfel, pe de o parte se invocă
faptul că, condiția continuității impusă de art. 3 lit. c) din Legea nr .10/2001
trebuia verificată în ceea ce privește U.C.E.C.O.M. și nu în ceea ce privește
cooperativa meșteșugărească; totodată, cu referire la Statutul din anul 2000,
se arată că A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. (apelanta-contestatoare) este una și
aceeași persoană juridică cu U.C.C.M. din România înființată în anul 1951.
Pe de altă parte, se invocă faptul
că A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. a fost mandatată de către sistemul cooperației
meșteșugărești pentru a recupera imobilul ce formează obiectul cererii.
Curtea constată însă că, indiferent
de titularul dreptului la restituire invocat de către apelanta-contestatoare, Legea
nr. 10/2001 impune o altă condiție de a se apela la dispozițiile sale și anume
calitatea de proprietar; nu s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului în
cauză, așa cum prevede art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, cum în mod corect
s-a și reținut în cauză.
Sub acest aspect, se invocă faptul
că prin transformarea cooperativei în întreprindere a industriei locale de
stat, acesteia i-a încetat personalitatea juridică și și-a pierdut totodată și
scopul pentru care s-a înființat; prin urmare, nu a mai existat ca unitate
economică privată fiind practic dizolvată, iar în aceste condiții patrimoniul
îi era preluat de uniunea la care era afiliată cooperativa, în speță sistemul
cooperației meșteșugărești, prin reprezentanta sa legală U.C.E.C.O.M.
Prin Hotărârea Consiliului de
Miniștri nr. 895 din 7 iulie 1959 s-a hotărât transformarea unor cooperative
meșteșugărești în întreprinderi industriale de stat.
În Instrucțiunile de aplicare a
Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 895 din 7 iulie 1959 sunt cuprinse norme
ce vizează probleme organizatorice, de planificare și financiar-economice.
Astfel, în cazul transformării în
întregime a cooperativei în întreprindere de stat, întregul patrimoniu al
fostei cooperative trece la noua întreprindere care preia drepturile și
obligațiile cuprinse în patrimoniul respectiv; totodată, în cazul în care
transformarea în întreprindere de stat se referă numai la o parte din secțiile
cooperativei, trece la întreprinderea respectivă de stat numai patrimoniul
aferent acestor secții în condițiile Decretului nr. 31/1954 și a
Instrucțiunilor U.C.E.C.O.M. nr. 49537 din 10 aprilie 1954 (punctul A).
În același timp, concomitent cu
transformarea unor cooperative sau secții de producție în serie în
întreprinderi de stat, planul cu toate secțiunile și cu toți indicatorii, trec
asupra întreprinderilor de stat respective (punctul B).
Totodată, repartițiile, contractele
și comenzile de aprovizionare și desfacere ale cooperativelor sau secțiilor
care se transformă în întreprinderi de stat, trec asupra întreprinderilor de
stat respective (punctul C).
Dizolvarea cooperativei
meșteșugărești invocată în susținerea recursului nu a avut loc în cauză, după
cum rezultă din cele reținute mai sus și cele ce vor fi redate în continuare.
Potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954,
dizolvarea reprezintă una dintre formele prin care o persoană juridică
încetează de a avea ființă.
Dizolvarea este acel mod de încetare
a personalității juridice care se aplică în cazurile prevăzute de lege și care
presupune, obligatoriu, lichidarea.
Astfel, conform art. 51 și art. 52
din Decretul nr. 31/1954, prin efectul dizolvării persoana juridică intră în
lichidare în vederea realizării activului și a plății pasivului iar bunurile
organizației cooperatiste dizolvate, rămase după lichidare, vor primi
destinația arătată în actul de înființare, prin statut sau prin hotărârea luată
cel mai târziu la data dizolvării, de organele chemate a decide.
În acest context, se constată că nu
se poate reține încetarea persoanei juridice prin dizolvare, în cauză.
Pe de altă parte, după cum în mod
corect s-a reținut și de către instanța de apel, potrivit Statutului-Model al C.P.M.,
fiecare cooperativă era persoană juridică distinctă, având un patrimoniu propriu.
În aceste condiții, persoana
juridică care ar fi putut deține în patrimoniul său imobilul în cauză este
fosta cooperativă meșteșugărească care s-a transformat în întreprindere de stat
prin H.C.M. nr. 895/1959.
Față de cele reținute mai sus asupra
criticilor formulate, Curtea constată că s-a făcut în cauză o corectă aplicare
a dispozițiilor legale incidente iar înscrisurile invocate în susținerea recursului
nu sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în raport de cele reținute mai
sus, ceea ce face să fie apreciate ca nefondate criticile ce se încadrează în
art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
În consecință, cu aplicarea și a art.
312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să dispună respingerea recursului,
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.C.M.
împotriva deciziei nr. 179 A din 26 mai 2005 a Curții de Apel București, secția
a IX-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 2 decembrie 2005.