ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10047/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 825 din 5 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea A.N.C.M. împotriva deciziei civile nr. 133 din 11 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S. La soluționarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, în raport de care s-au reținut următoarele: În notificarea formulată nu a fost încadrat imobilul revendicat, indicându-se doar generic că acesta ar fi fost situat în localitatea București, raionul T. Vladimirescu, regiunea București.

Nu s-a depus un titlu care să ateste dreptul de proprietate al contestatoarei asupra vreunui imobil sau al fostei cooperative R. De altfel chiar dacă un astfel de titlu s-ar fi depus pentru fosta cooperativă R., contestatoarea nu ar fi avut calitatea să solicite restituirea acestui imobil întrucât cooperativa nu a fost dizolvată, nefiind incidente dispozițiile invocate de către contestatoare; aceasta a fost transformată, ocazie cu care a fost preluat atât activul cât și pasivul iar în patrimoniul contestatoarei nu a intrat nici un drept din cele ce au fost preluate ca efect al transformării cooperativei în întreprindere de stat. Prin decizia civilă nr. 179 A din 26 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către contestatoarea A.N.C.M.

împotriva sentinței civile nr. 825 din 5 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, reținându-se următoarele: Cu referire la prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea a susținut că se încadrează în categoria persoanelor juridice care și-au continuat activitatea și după ce a fost deposedată de imobilul în litigiu, până la intrarea în vigoare a legii. În acest sens, apelanta invocă Decretul-lege nr. 66/1990 și statutul A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M., adoptat de congresul C.M. din 1-2 iunie 2000, în care se arată la art. 1 că este vorba despre o persoană juridică română, constituită prin asocierea A.T.O.C.M., fiind succesoare de drept a U.C.C.M. România.

În aceste condiții, apelanta-contestatoare se încadrează în categoria persoanelor juridice care și-au reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, situație în care era necesară depunerea la dosar a unor hotărâri judecătorești prin care să se constate că este una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, s-a susținut că imobilul ce face obiectul litigiului a aparținut cooperativei R. și că aceasta era membră la data deposedării a U.C.E.C.O.M., iar în caz de încetare a activității activul său avea să fie preluat de uniune. Conform Statutului-Model al C.P.M. din anul 1955, fiecare cooperativă era persoană juridică, având un patrimoniu propriu.

Prin H.C.M. nr. 895 din 7 iulie 1959 s-a decis transformarea unor cooperative meșteșugărești în întreprinderi industriale de stat, iar în anexa acestui act normativ la nr. 29 figurează și Cooperativa Răsăritul, cu sediul în localitatea București. Prin urmare, persoana juridică ce ar fi putut deține în patrimoniul său clădirea în litigiu nu și-a continuat personalitatea neîntrerupt până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 ci, dimpotrivă, s-a transformat în întreprindere stat. În aceste condiții, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că apelanta nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. S-a mai reținut totodată că, în cauză, contestatoarea nu a fost în măsură să indice în mod concret care este imobilul revendicat, la ce adresă se află, din ce se compune și cine este persoana care îl deține.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelanta-contestatoare, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.: Contestatoarea-apelantă se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și anume persoanele juridice care și-au continuat activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a legii și pentru care nu mai este necesară existența unei hotărâri judecătorești care să-i ateste continuitatea.

Pentru a se încadra în categoria persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă sau interzisă, era necesar un act de autoritate emis în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ori un asemenea act nu a fost niciodată adoptat cu privire la activitatea A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M.; în lipsa unor asemenea dovezi, era caducă o hotărâre judecătorească de stabilire a succesivității persoanei juridice Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 66 din 8 februarie 1990, U.C.C.M. dobândește personalitate juridică, în temeiul decretului-lege, prin adoptarea statutului său de către congresul cooperației meșteșugărești. Conform prevederilor art. 1 din Statutul A.N.C.M.– U.C.E.C.O.M., adoptat de congresul C.M.

din 1-2 iunie 2000, este succesoarea de drept a U.C.C.M. România, fiind prin urmare una și aceeași persoană juridică cu aceasta. Potrivit H.C.M. 895/1959 și Instrucțiunilor de punere în aplicare a acesteia, cooperativa meșteșugărească în speță a fost transformată în întreprindere a industriei de stat iar odată cu această transformare a fost transferat și patrimoniul acesteia. Potrivit Statutului-Model al C.P.M. adoptat în anul 1955, în vigoare la data „transformării”, patrimoniul din care făcea parte și imobilul în cauză nu numai că nu putea fi înstrăinat fără plată dar și aparținea, în caz de dizolvare a cooperativei, uniunii la care era afiliată cooperativa, în speță sistemului cooperației meșteșugărești prin reprezentanta sa legală U.C.E.C.O.M., art. 39 alin. (4) al Statutului-Model.

Având în vedere că prin transformarea cooperativei în întreprindere a industriei de stat, acesteia i-a încetat personalitatea juridică, pierzându-și totodată și scopul pentru care s-a înființat, nu a mai existat ca unitate economică privată, fiind practic dizolvată, iar patrimoniul acesteia nu putea urma calea abuzivă prevăzută de normele legale prin care a avut loc transformarea, ci calea prevăzută de art. 39 alin. (4) din Statutul său, respectiv predarea acestuia la uniunea la care era afiliată cooperativa, în speță Sistemul C.M. prin reprezentanta legală U.C.E.C.O.M. Se mai invocă în cadrul recursului și nepronunțarea asupra unei probe administrate, din perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., după cum urmează: Prin hotărârea congresului C.M. din 1-2 iunie 1995, A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. a fost mandată expres să întreprindă demersuri în vederea recuperării patrimoniului cooperatist preluat de stat. Prin urmare, în condițiile în care a fost mandată de către sistemul cooperației meșteșugărești pentru a recupera imobilul ce formează obiectul cererii de restituire, în mod greșit instanța de apel a reținut că apelanta-contestatoare ar fi solicitat restituirea în nume propriu. Concluzionând, se susține în cadrul recursului că, condiția continuității impuse de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 trebuia verificată în ceea ce privește A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. și nicidecum cooperativa meșteșugărească „transformată”; apelanta-contestatoare și-a desfășurat activitatea ca persoană juridică, nefiind niciodată întreruptă sau interzisă în intervalul de timp scurs din 1951 și până la adoptarea Statutului A.N.C.M.– U.C.E.C.O.M.

Referitor la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat cât și la datele de identificare ale acesteia, se mai invocă următoarele aspecte legate de probatorii, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat. Potrivit Protocolului încheiat la data de 8 iulie 1959, prin care Ministerul Industriei Bunurilor de Consum ca organ al autorității de stat a preluat activitățile și patrimoniul cooperației, sediul întreprinderii de stat „R. rezultată din transformarea cooperativei este situat în Raionul Tudor Vladimirescu din București. Din chestionarul financiar încheiat la data transformării, rezultă situația financiară a cooperativei R. din București; în raport de acesta s-a apreciat că valoarea estimativă a bunurilor preluate abuziv de către stat prin transformarea cooperativei R. din București în întreprindere de stat a M.I.C.B.

este de 4.556.463 lei, la nivelul din anul 1959. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz prin echivalent, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Apelanta-contestatoare invocă faptul că se încadrează în una dintre categoriile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și anume cea a persoanelor juridice care și-au continuat activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a legii, arătând argumentele pentru care nu era necesară o hotărâre judecătorească în sensul textului legal precizat. Sub acest aspect, se constată că se invocă faptul că este succesoarea U.C.C.M. România, iar cu privire la aceasta din urmă se invocă Decretul-lege nr. 66/1990 în baza căruia și-ar fi dobândit personalitate juridică, decret-lege care este cu mult ulterior datei preluării imobilului. Față de motivele de recurs se constată că poziția apelantei-contestatoare nu este pe deplin conturată.

Astfel, pe de o parte se invocă faptul că, condiția continuității impusă de art. 3 lit. c) din Legea nr .10/2001 trebuia verificată în ceea ce privește U.C.E.C.O.M. și nu în ceea ce privește cooperativa meșteșugărească; totodată, cu referire la Statutul din anul 2000, se arată că A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. (apelanta-contestatoare) este una și aceeași persoană juridică cu U.C.C.M. din România înființată în anul 1951. Pe de altă parte, se invocă faptul că A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M. a fost mandatată de către sistemul cooperației meșteșugărești pentru a recupera imobilul ce formează obiectul cererii. Curtea constată însă că, indiferent de titularul dreptului la restituire invocat de către apelanta-contestatoare, Legea nr. 10/2001 impune o altă condiție de a se apela la dispozițiile sale și anume calitatea de proprietar; nu s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului în cauză, așa cum prevede art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, cum în mod corect s-a și reținut în cauză.

Sub acest aspect, se invocă faptul că prin transformarea cooperativei în întreprindere a industriei locale de stat, acesteia i-a încetat personalitatea juridică și și-a pierdut totodată și scopul pentru care s-a înființat; prin urmare, nu a mai existat ca unitate economică privată fiind practic dizolvată, iar în aceste condiții patrimoniul îi era preluat de uniunea la care era afiliată cooperativa, în speță sistemul cooperației meșteșugărești, prin reprezentanta sa legală U.C.E.C.O.M. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 895 din 7 iulie 1959 s-a hotărât transformarea unor cooperative meșteșugărești în întreprinderi industriale de stat. În Instrucțiunile de aplicare a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 895 din 7 iulie 1959 sunt cuprinse norme ce vizează probleme organizatorice, de planificare și financiar-economice.

Astfel, în cazul transformării în întregime a cooperativei în întreprindere de stat, întregul patrimoniu al fostei cooperative trece la noua întreprindere care preia drepturile și obligațiile cuprinse în patrimoniul respectiv; totodată, în cazul în care transformarea în întreprindere de stat se referă numai la o parte din secțiile cooperativei, trece la întreprinderea respectivă de stat numai patrimoniul aferent acestor secții în condițiile Decretului nr. 31/1954 și a Instrucțiunilor U.C.E.C.O.M.

nr. 49537 din 10 aprilie 1954 (punctul A). În același timp, concomitent cu transformarea unor cooperative sau secții de producție în serie în întreprinderi de stat, planul cu toate secțiunile și cu toți indicatorii, trec asupra întreprinderilor de stat respective (punctul B). Totodată, repartițiile, contractele și comenzile de aprovizionare și desfacere ale cooperativelor sau secțiilor care se transformă în întreprinderi de stat, trec asupra întreprinderilor de stat respective (punctul C). Dizolvarea cooperativei meșteșugărești invocată în susținerea recursului nu a avut loc în cauză, după cum rezultă din cele reținute mai sus și cele ce vor fi redate în continuare. Potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954, dizolvarea reprezintă una dintre formele prin care o persoană juridică încetează de a avea ființă.

Dizolvarea este acel mod de încetare a personalității juridice care se aplică în cazurile prevăzute de lege și care presupune, obligatoriu, lichidarea. Astfel, conform art. 51 și art. 52 din Decretul nr. 31/1954, prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea realizării activului și a plății pasivului iar bunurile organizației cooperatiste dizolvate, rămase după lichidare, vor primi destinația arătată în actul de înființare, prin statut sau prin hotărârea luată cel mai târziu la data dizolvării, de organele chemate a decide. În acest context, se constată că nu se poate reține încetarea persoanei juridice prin dizolvare, în cauză. Pe de altă parte, după cum în mod corect s-a reținut și de către instanța de apel, potrivit Statutului-Model al C.P.M., fiecare cooperativă era persoană juridică distinctă, având un patrimoniu propriu.

În aceste condiții, persoana juridică care ar fi putut deține în patrimoniul său imobilul în cauză este fosta cooperativă meșteșugărească care s-a transformat în întreprindere de stat prin H.C.M. nr. 895/1959. Față de cele reținute mai sus asupra criticilor formulate, Curtea constată că s-a făcut în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente iar înscrisurile invocate în susținerea recursului nu sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în raport de cele reținute mai sus, ceea ce face să fie apreciate ca nefondate criticile ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În consecință, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să dispună respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.C.M. împotriva deciziei nr. 179 A din 26 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2005.