ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5765/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5765/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114

din 21 iunie 2006 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost condamnat inculpatul S.V.,

la 14 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 5 ani; pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii

de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

În baza art. 34 lit. b) C.

pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile

comise de inculpat sunt în concurs real, a contopit pedepsele aplicate și în

consecință a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 5 ani cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Instanța de fond a menținut

starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa rezultantă aplicată perioada prevenției, respectiv din 9 februarie

2005, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea toporului, proprietatea inculpatului.

În baza art. 14, 346 C.

proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a

fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 11.950.470

lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul

județean Bistrița Năsăud și la 50.000.000 lei ROL către partea vătămată

(civilă) T.M.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Inculpatul locuiește în

comuna Cetate, fiind consătean cu victima T.G. și se cunoștea cu aceasta, fiica

victimei, numita T.N.M. întreținând relații de concubinaj cu fiul inculpatului,

numitul S.F.V.

Inculpatul nu a fost de

acord cu relația de concubinaj a fiului său, apreciind că membrii familiei

concubinei fiului său nu sunt oameni cinstiți și prin intrarea fiului său în

această familie acesta va ajunge hoț, având convingerea că victima era cel care

exercita o influență negativă asupra fiului său.

La data de 8 februarie 2005

inculpatul s-a deplasat în pădure după lemne. La întoarcerea acasă a fost

anunțat de concubina sa, C.A., că fii lor, S.F.V. și S.F.V. se afla la sediul

organelor de poliție din municipiul Bistrița, fiind acuzați de comiterea unor

infracțiuni de furt.

Martorul S.F.V., fiul

inculpatului, sosit la domiciliu în jurul orelor 20,00 – 21,00, i-a confirmat

cele sus-menționate. Pe fondul acestei vești, care i-a format convingerea că

fiul său, S.F.V. urmează să fie arestat, inculpatul a început să consume

băuturi alcoolice.

Ulterior, S.F.V., însoțit de

concubina sa T.N.M. a sosit la domiciliul părinților săi, spunându-i

inculpatului că este cercetat penal pentru furt, discuțiile dintre tată și fiu

degenerând în ceartă.

Fiul inculpatului și

concubina sa au plecat la domiciliul lor și inculpatul a continuat să consume

băuturi alcoolice. La un moment dat, a solicitat concubinei sale să pregătească

cina, timp în care inculpatul urma să hrănească calul. Când inculpatul a ajuns

în curte, unde se afla atelajul încărcat cu arborii tăiați din pădure,

nedescărcat, a luat toporul folosit în pădure și s-a deplasat la locuința

părinților martorei T.N.M., pentru a cere socoteală pentru faptul că fiul său a

ajuns hoț, după intrarea în relația de concubinaj cu fiica acestora.

Inculpatul a ajuns la

locuința victimei T.G., în jurul orelor 22,00, a pătruns în locuință prin

deschiderea ușii de acces, neîncuiată, dar asigurată din interior, cu un cui

improvizat. La intrarea în locuință a inculpatului, victima T.G. se afla pe

pat, în poziția șezut și manevra un aparat de radio.

Fără a purta vreo discuție

cu victima, inculpatul a lovit-o cu toporul în cap, cu muchia toporului,

aceasta pierzându-și cunoștința. Soția victimei T.M. a fugit din casă în curtea

locuinței și a alertat pe martora M.E., sora victimei și pe martorii B.D. și B.D.G.,

care locuiesc în vecinătate.

Inculpatul a ieșit la rândul

lui în curte, unde mai întâi a întâlnit-o pe martora B.D., a amenințat-o cu

moartea, ridicând toporul asupra ei, aceasta și-a dat seama că a confundat-o cu

T.N. și i-a spus că ea nu este concubina fiului său.

Inculpatul s-a deplasat apoi

la locuința martorului B.D.G., a intrat în locuință și s-a interesat de

martorele T.N.M. și T.M., afirmând că „le omoară”. Martorul B.D.G. i-a cerut să

plece din locuința sa și inculpatul s-a deplasat la locuința victimei,

exercitând alte acte de violență asupra acesteia, trăgând-o jos de pe canapea

și aplicându-i lovituri peste corp cu toporul, cu pumnii și picioarele,

ulterior așezând victima pe o altă canapea.

După ce inițial s-a deplasat

la locuința martorului B.C., inculpatul s-a deplasat la locuința martorului B.D.G.,

căruia i-a solicitat să se deplaseze la locuința victimei pentru a-i acorda

îngrijiri.

Martorul, însoțit de

inculpat, s-au deplasat la locuința victimei și au transportat-o la spital cu

autoturismul.

Cu această ocazie,

inculpatul a încercat din nou să-i aplice lovituri victimei, fiind împiedicat

însă de martorul B.D.G. Victima a fost transportată la Spitalul județean

Bistrița Năsăud, fiind anunțate și organele de poliție.

Inculpatul, ajungând la

domiciliul său, a comunicat familiei fapta sa și a continuat să consume băuturi

alcoolice.

Organele de poliție au

identificat inculpatul în dimineața zilei de 9 februarie 2005 în stare avansată

de ebrietate, cu această ocazie, identificându-se și toporul cu care s-a

săvârșit fapta.

Victima a decedat la data de

9 februarie 2005, potrivit raportului de constatare medico-legală – autopsie,

rezultând că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se insuficienței acute

cardio-respiratorii, consecutivă unei contuzii, dilacerării cerebrale, cu

fractura calotei craniene și a unei hemoragii interne, prin rupturi pluriviscerale,

leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur cu muchii

ascuțite și prin lovire activă cu corpuri dure. S-a concluzionat, totodată, că

între leziuni și deces există o legătură de cauzalitate, decesul putând data

din 9 februarie 2005, Victima avea o alcoolemie de 2,30% și grupa sanguină 0 I,

Rh negativ.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul S.V., solicitând reducerea pedepsei, și susținând în

continuare că fapta a fost comisă în stare de provocare, deoarece victima a

instigat pe fii săi să comită infracțiuni de furt, aceștia fiind condamnați.

În susținerea orală a

apelului s-a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante, inculpatul a

regretat fapta, și anterior săvârșirii faptei a avut un comportament adecvat în

societate.

Prin decizia penală nr. 185/A/2006

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat și a menținut starea de arest a acestuia.

Potrivit art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv,

începând cu data de 9 februarie 2005 până la 1 august 2006, inculpatul apelant

fiind obligat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și la cheltuieli

judiciare statului.

Instanța de apel a reținut

că situația de fapt reținută de prima instanță și încadrarea juridică a

faptelor sunt corecte, iar în cauză nu poate fi reținută circumstanța atenuantă

legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., susținerea apelantului că s-a

aflat în stare de provocare, nu poate fi primită, deoarece aflarea veștii că

cei doi fii ai săi urmează să fie arestați pentru comiterea unor furturi și

bănuiala că acest lucru se datorează victimei, chiar dacă s-au suprapus

consumului de alcool și tulburărilor psihice ale inculpatului, nu au la origine

nici o provocare din partea victimei, provocare produsă prin violență, atingere

gravă a demnității inculpatului, sau altă acțiune ilicită gravă a acesteia.

S-a mai reținut că în

favoarea inculpatului nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă a

conduitei anterioare bune, fiindcă din referatul de evaluare rezultă că deși

comunitatea îl cunoaște ca o persoană liniștită și muncitoare, în cursul anului

1989 a mai fost condamnat la pedeapsa de 15 ani pentru infracțiunea de lovituri

sau vătămări cauzatoare de moarte.

De asemenea, instanța a

înlăturat apărarea inculpatului în sensul că a regretat comiterea faptei

imediat și că a încercat să ajute victima, reținându-se că după prima lovire cu

toporul în cap și lăsarea victimei în stare de inconștiență, a revenit și a

continuat să o lovească peste tot corpul. În concluzie, s-a reținut că instanța

a efectuat corect individualizarea pedepsei, hotărârea fiind legală și

temeinică.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., susținând că în mod greșit nu s-a reținut scuza

provocării și solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., având în vedere împrejurarea că

victima nu a decedat imediat ci după o foarte mare perioadă de timp, ca urmare

a faptului că nu i s-a acordat asistența medicală necesară.

Recursul nu este fondat.

Motivul de recurs privind

schimbarea încadrării juridice a faptei se încadrează în cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., dar nu subzistă în

cauză.

Elementul subiectiv al

infracțiunii de omor îl constituie vinovăția sub forma intenției, indiferent de

modalitatea acesteia. Intenția de a ucide rezultă din modul cum a fost

săvârșită fapta. Astfel, folosirea unor instrumente apte să producă moartea

victimei, aplicarea de lovituri cu instrumente de acest fel, în regiuni vitale

ale corpului sau aplicarea de lovituri la întâmplare cu corpuri contondente

sunt dovezi neîndoielnice ale intenției de a ucide.

Intenția, ca element

subiectiv caracteristic infracțiunii de omor, o deosebește pe aceasta de

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, la care făptuitorul

nu urmărește și nu acceptă eventualitatea producerii morții victimei.

Inculpatul recurent a

aplicat victimei lovituri cu toporul în zona capului și peste corp cu

intensitate. De asemenea, a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, lovituri

care au condus ulterior la decesul victimei care avea o alcoolemie de 2,30 %.

Victima a fost lovită la

data de 8 februarie 2005 și a decedat la data de 9 februarie 2005, din raportul

de constatare medico-legală autopsie rezultând că moartea acesteia a fost

violentă, datorându-se insuficienței acute cardio-respiratorii, consecutivă

unei contuzii dilacerării cerebrale, cu fractura calotei craniene și a unei

hemoragii interne, prin rupturi pluriviscerale, leziuni care s-au putut produce

prin lovire activă cu un corp dur cu muchii ascuțite și prin lovire activă cu

corpuri dure. S-a concluzionat că între leziuni și deces există o legătură de

cauzalitate, decesul putând data din 9 februarie 2005.

Deși inculpatul nu a dovedit

susținerile sale în sensul că victima nu a primit asistența medicală necesară,

eventuala neaplicare de către organele medicale a unei terapii complete ori

examinarea superficială, nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre faptă și

rezultat, deoarece moartea victimei n-ar fi intervenit fără lovitura mortală

aplicată de inculpat.

Al doilea motiv de recurs

invocat de recurent, în sensul că greșit instanțele nu au reținut circumstanța

atenuantă legală, scuza provocării este de asemenea nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă a provocării există când infracțiunea

s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de

o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau adusă prin altă acțiune ilicită

gravă.

În mod corect a reținut

instanța că nu poate fi reținută în favoarea inculpatului această circumstanță

deoarece nu s-a dovedit, în concret, că victima a fost cel care a determinat pe

fiul inculpatului să comită infracțiuni.

Fiul inculpatului este major

și răspunde personal pentru faptele săvârșite.

Simpla nemulțumire a

inculpatului de relația de concubinaj a fiului său cu fiica victimei nu poate

constitui o împrejurare de natură a atrage concluzia că inculpatul a săvârșit

fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări ca urmare a actului provocator al

victimei.

Neîndoielnic este faptul că

a existat o stare de surescitare a inculpatului în momentul în care a aflat că

fiul său este cercetat penal chiar dacă el însuși avea antecedente penale, însă

condițiile de existență ale provocării privesc și existența unei anumite

activități de provocare din partea persoanei vătămate, acte ce pot fi realizate

prin violență fizică sau psihică, atingere gravă a demnității persoanei sau

alte acțiuni grave; acte provocatoare care să determine infractorului o puternică

tulburare sau emoție.

Împrejurările săvârșirii

faptei au fost avute în vedere de instanță, de asemenea și atitudinea

procesuală corectă, individualizarea pedepsei efectuându-se cu respectarea

dispozițiilor art. 72 C. pen.

În consecință, nu subzistă

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice. În temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul, ca nefondat, și va fi

obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 185/ A din 1

august 2006 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa

aplicată, timpul arestării preventive de la 9 februarie 2005, la 6 octombrie

2006.

Obligă recurentul la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 octombrie 2006.