ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5765/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 114 din 21 iunie 2006 a Tribunalului Bistrița Năsăud a fost condamnat inculpatul S.V., la 14 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani; pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile comise de inculpat sunt în concurs real, a contopit pedepsele aplicate și în consecință a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada prevenției, respectiv din 9 februarie 2005, la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea toporului, proprietatea inculpatului. În baza art. 14, 346 C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 11.950.470 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul județean Bistrița Năsăud și la 50.000.000 lei ROL către partea vătămată (civilă) T.M. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele considerente: Inculpatul locuiește în comuna Cetate, fiind consătean cu victima T.G. și se cunoștea cu aceasta, fiica victimei, numita T.N.M. întreținând relații de concubinaj cu fiul inculpatului, numitul S.F.V. Inculpatul nu a fost de acord cu relația de concubinaj a fiului său, apreciind că membrii familiei concubinei fiului său nu sunt oameni cinstiți și prin intrarea fiului său în această familie acesta va ajunge hoț, având convingerea că victima era cel care exercita o influență negativă asupra fiului său.

La data de 8 februarie 2005 inculpatul s-a deplasat în pădure după lemne. La întoarcerea acasă a fost anunțat de concubina sa, C.A., că fii lor, S.F.V. și S.F.V. se afla la sediul organelor de poliție din municipiul Bistrița, fiind acuzați de comiterea unor infracțiuni de furt. Martorul S.F.V., fiul inculpatului, sosit la domiciliu în jurul orelor 20,00 – 21,00, i-a confirmat cele sus-menționate. Pe fondul acestei vești, care i-a format convingerea că fiul său, S.F.V. urmează să fie arestat, inculpatul a început să consume băuturi alcoolice. Ulterior, S.F.V., însoțit de concubina sa T.N.M. a sosit la domiciliul părinților săi, spunându-i inculpatului că este cercetat penal pentru furt, discuțiile dintre tată și fiu degenerând în ceartă.

Fiul inculpatului și concubina sa au plecat la domiciliul lor și inculpatul a continuat să consume băuturi alcoolice. La un moment dat, a solicitat concubinei sale să pregătească cina, timp în care inculpatul urma să hrănească calul. Când inculpatul a ajuns în curte, unde se afla atelajul încărcat cu arborii tăiați din pădure, nedescărcat, a luat toporul folosit în pădure și s-a deplasat la locuința părinților martorei T.N.M., pentru a cere socoteală pentru faptul că fiul său a ajuns hoț, după intrarea în relația de concubinaj cu fiica acestora. Inculpatul a ajuns la locuința victimei T.G., în jurul orelor 22,00, a pătruns în locuință prin deschiderea ușii de acces, neîncuiată, dar asigurată din interior, cu un cui improvizat.

La intrarea în locuință a inculpatului, victima T.G. se afla pe pat, în poziția șezut și manevra un aparat de radio. Fără a purta vreo discuție cu victima, inculpatul a lovit-o cu toporul în cap, cu muchia toporului, aceasta pierzându-și cunoștința. Soția victimei T.M. a fugit din casă în curtea locuinței și a alertat pe martora M.E., sora victimei și pe martorii B.D. și B.D.G., care locuiesc în vecinătate. Inculpatul a ieșit la rândul lui în curte, unde mai întâi a întâlnit-o pe martora B.D., a amenințat-o cu moartea, ridicând toporul asupra ei, aceasta și-a dat seama că a confundat-o cu T.N. și i-a spus că ea nu este concubina fiului său. Inculpatul s-a deplasat apoi la locuința martorului B.D.G., a intrat în locuință și s-a interesat de martorele T.N.M.

și T.M., afirmând că „le omoară”. Martorul B.D.G. i-a cerut să plece din locuința sa și inculpatul s-a deplasat la locuința victimei, exercitând alte acte de violență asupra acesteia, trăgând-o jos de pe canapea și aplicându-i lovituri peste corp cu toporul, cu pumnii și picioarele, ulterior așezând victima pe o altă canapea. După ce inițial s-a deplasat la locuința martorului B.C., inculpatul s-a deplasat la locuința martorului B.D.G., căruia i-a solicitat să se deplaseze la locuința victimei pentru a-i acorda îngrijiri. Martorul, însoțit de inculpat, s-au deplasat la locuința victimei și au transportat-o la spital cu autoturismul. Cu această ocazie, inculpatul a încercat din nou să-i aplice lovituri victimei, fiind împiedicat însă de martorul B.D.G.

Victima a fost transportată la Spitalul județean Bistrița Năsăud, fiind anunțate și organele de poliție. Inculpatul, ajungând la domiciliul său, a comunicat familiei fapta sa și a continuat să consume băuturi alcoolice. Organele de poliție au identificat inculpatul în dimineața zilei de 9 februarie 2005 în stare avansată de ebrietate, cu această ocazie, identificându-se și toporul cu care s-a săvârșit fapta. Victima a decedat la data de 9 februarie 2005, potrivit raportului de constatare medico-legală – autopsie, rezultând că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se insuficienței acute cardio-respiratorii, consecutivă unei contuzii, dilacerării cerebrale, cu fractura calotei craniene și a unei hemoragii interne, prin rupturi pluriviscerale, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur cu muchii ascuțite și prin lovire activă cu corpuri dure.

S-a concluzionat, totodată, că între leziuni și deces există o legătură de cauzalitate, decesul putând data din 9 februarie 2005, Victima avea o alcoolemie de 2,30% și grupa sanguină 0 I, Rh negativ. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul S.V., solicitând reducerea pedepsei, și susținând în continuare că fapta a fost comisă în stare de provocare, deoarece victima a instigat pe fii săi să comită infracțiuni de furt, aceștia fiind condamnați. În susținerea orală a apelului s-a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante, inculpatul a regretat fapta, și anterior săvârșirii faptei a avut un comportament adecvat în societate. Prin decizia penală nr. 185/A/2006 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și a menținut starea de arest a acestuia.

Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 9 februarie 2005 până la 1 august 2006, inculpatul apelant fiind obligat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și la cheltuieli judiciare statului.

Instanța de apel a reținut că situația de fapt reținută de prima instanță și încadrarea juridică a faptelor sunt corecte, iar în cauză nu poate fi reținută circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., susținerea apelantului că s-a aflat în stare de provocare, nu poate fi primită, deoarece aflarea veștii că cei doi fii ai săi urmează să fie arestați pentru comiterea unor furturi și bănuiala că acest lucru se datorează victimei, chiar dacă s-au suprapus consumului de alcool și tulburărilor psihice ale inculpatului, nu au la origine nici o provocare din partea victimei, provocare produsă prin violență, atingere gravă a demnității inculpatului, sau altă acțiune ilicită gravă a acesteia.

S-a mai reținut că în favoarea inculpatului nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă a conduitei anterioare bune, fiindcă din referatul de evaluare rezultă că deși comunitatea îl cunoaște ca o persoană liniștită și muncitoare, în cursul anului 1989 a mai fost condamnat la pedeapsa de 15 ani pentru infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. De asemenea, instanța a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că a regretat comiterea faptei imediat și că a încercat să ajute victima, reținându-se că după prima lovire cu toporul în cap și lăsarea victimei în stare de inconștiență, a revenit și a continuat să o lovească peste tot corpul. În concluzie, s-a reținut că instanța a efectuat corect individualizarea pedepsei, hotărârea fiind legală și temeinică.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., susținând că în mod greșit nu s-a reținut scuza provocării și solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., având în vedere împrejurarea că victima nu a decedat imediat ci după o foarte mare perioadă de timp, ca urmare a faptului că nu i s-a acordat asistența medicală necesară. Recursul nu este fondat. Motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice a faptei se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., dar nu subzistă în cauză. Elementul subiectiv al infracțiunii de omor îl constituie vinovăția sub forma intenției, indiferent de modalitatea acesteia.

Intenția de a ucide rezultă din modul cum a fost săvârșită fapta. Astfel, folosirea unor instrumente apte să producă moartea victimei, aplicarea de lovituri cu instrumente de acest fel, în regiuni vitale ale corpului sau aplicarea de lovituri la întâmplare cu corpuri contondente sunt dovezi neîndoielnice ale intenției de a ucide. Intenția, ca element subiectiv caracteristic infracțiunii de omor, o deosebește pe aceasta de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, la care făptuitorul nu urmărește și nu acceptă eventualitatea producerii morții victimei. Inculpatul recurent a aplicat victimei lovituri cu toporul în zona capului și peste corp cu intensitate.

De asemenea, a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, lovituri care au condus ulterior la decesul victimei care avea o alcoolemie de 2,30 %. Victima a fost lovită la data de 8 februarie 2005 și a decedat la data de 9 februarie 2005, din raportul de constatare medico-legală autopsie rezultând că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se insuficienței acute cardio-respiratorii, consecutivă unei contuzii dilacerării cerebrale, cu fractura calotei craniene și a unei hemoragii interne, prin rupturi pluriviscerale, leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur cu muchii ascuțite și prin lovire activă cu corpuri dure.

S-a concluzionat că între leziuni și deces există o legătură de cauzalitate, decesul putând data din 9 februarie 2005. Deși inculpatul nu a dovedit susținerile sale în sensul că victima nu a primit asistența medicală necesară, eventuala neaplicare de către organele medicale a unei terapii complete ori examinarea superficială, nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultat, deoarece moartea victimei n-ar fi intervenit fără lovitura mortală aplicată de inculpat. Al doilea motiv de recurs invocat de recurent, în sensul că greșit instanțele nu au reținut circumstanța atenuantă legală, scuza provocării este de asemenea nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă a provocării există când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau adusă prin altă acțiune ilicită gravă. În mod corect a reținut instanța că nu poate fi reținută în favoarea inculpatului această circumstanță deoarece nu s-a dovedit, în concret, că victima a fost cel care a determinat pe fiul inculpatului să comită infracțiuni. Fiul inculpatului este major și răspunde personal pentru faptele săvârșite. Simpla nemulțumire a inculpatului de relația de concubinaj a fiului său cu fiica victimei nu poate constitui o împrejurare de natură a atrage concluzia că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări ca urmare a actului provocator al victimei.

Neîndoielnic este faptul că a existat o stare de surescitare a inculpatului în momentul în care a aflat că fiul său este cercetat penal chiar dacă el însuși avea antecedente penale, însă condițiile de existență ale provocării privesc și existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate, acte ce pot fi realizate prin violență fizică sau psihică, atingere gravă a demnității persoanei sau alte acțiuni grave; acte provocatoare care să determine infractorului o puternică tulburare sau emoție. Împrejurările săvârșirii faptei au fost avute în vedere de instanță, de asemenea și atitudinea procesuală corectă, individualizarea pedepsei efectuându-se cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen.

În consecință, nu subzistă cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice. În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul, ca nefondat, și va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 185/ A din 1 august 2006 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 9 februarie 2005, la 6 octombrie 2006. Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2006.