ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 mai

2004, reclamantul C.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 10 din 22 aprilie

2004, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor și a deciziei de imputare nr. 39706 din 7

noiembrie 2003, întocmită de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

pentru recuperarea daunei evaluată la suma de 21.102.367 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că sunt nelegale actele administrative prin care s-a stabilit

răspunderea sa materială pentru paguba produsă prin decesul câinelui de

serviciu. Reclamantul a invocat ca motive de nelegalitate, lipsa unei cercetări

administrative privind legătura de cauzalitate dintre activitatea sa și consecințele

produse, răspunderea personalului veterinar, atribuțiile altor persoane în

îngrijirea și supravegherea animalului, precum și lipsa oricărei cercetări cu

privire la cauzele decesului și comportamentul animalului înainte de deces.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, prin

sentința nr. 55 din 10 februarie 2005, reținând că răspunderea materială a

reclamantului a fost corect angajată pentru prejudiciul cauzat prin decesul

câinelui de serviciu, aflat în întreținerea și îngrijirea sa în perioada

octombrie 2001 - martie 2003. Instanța de fond a constatat că actele

administrative contestate prin acțiune au fost întocmite cu respectarea

prevederilor din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a

militarilor, inclusiv în ceea ce privește efectuarea cercetării administrative.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a susținut că în mod

greșit, instanța de fond a menținut hotărârea nr. 10 din 22 aprilie 2005, în

care Comisia de jurisdicție a imputațiilor nu a ținut seama de hotărârea

anterioară, prin care s-a reținut că nu există dovezi privind vinovăția sa în

producerea prejudiciului.

Recurentul a criticat hotărârea

instanței de fond, și pentru aprecierea insuficientă a probelor administrate,

motivând că nu au fost examinate înscrisurile privind atribuțiile sale de

serviciu și cauzele reale ale decesului animalului, ceea ce atestă lipsa

oricărei culpe a sa în producerea daunelor imputate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc.

civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

În actele administrative întocmite

de autoritățile intimate, răspunderea materială a recurentului a fost stabilită

în temeiul dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 121/1998, care prevăd această

formă de răspundere juridică, atât pentru militarii însărcinați legal cu

atribuții privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare

și materiale, cât și pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt.

Acțiunea în anularea actelor astfel

întocmite, a fost respinsă de instanța de fond, printr-o analiză completă a

situației de fapt, stabilită corect pe baza înscrisurilor depuse de părți.

În raport cu conținutul acestora,

instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru

angajarea răspunderii materiale a recurentului care, datorită neîndeplinirii

obligațiilor de serviciu sau îndeplinirii lor necorespunzătoare, este vinovat

de decesul câinelui de serviciu număr matricol 1263, la data de 23 martie 2003,

ca urmare a unui politraumatism sever.

Recurentul, în calitate de agent

administrativ la S.P.F. Calafat, a avut în fapt gestiunea câinelui de serviciu

în perioada octombrie 2001 - 23 martie 2003 și, conform atribuțiilor înscrise

în fișa postului, avea obligația de a se îngriji de acesta, prin asigurarea

hranei, a condițiilor de cazare sau de a raporta ierarhic existența unor

nereguli în activitatea respectivă.

În prezentul recurs nu s-au formulat

apărări cu privire la gestiunea de fapt sau la atribuțiile de serviciu

consemnate în fișa postului. Recurentul a susținut numai că vinovăția aparține

altei persoane, față de rezultatul necropsiei, care a stabilit că decesul

animalului s-a datorat unui politraumatism sever. Recurentul nu a dovedit,

însă, acțiunea sau inacțiunea culpabilă a altei persoane, nu a invocat

existența unei alte cauze de exonerare de răspundere, iar în cercetarea

administrativă nici nu a formulat asemenea apărări, susținând că decesul

câinelui de serviciu s-a datorat unor boli.

Instanța de fond a reținut corect că

principala cauză a decesului animalului a fost hemoragia internă rezultată în

urma unui politraumatism sever, așa cum s-a constatat în buletinul de analiză

nr. 333 din 25 martie 2003, întocmit de Direcția Sanitar-Veterinară Dolj.

Concluziile acestui buletin de

analiză nu au fost contestate și fac dovada că recurentul nu și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu, în sensul că nu a asigurat condițiile de cazare a

câinelui de serviciu și în special, ușa padocului în care acesta era adăpostit

și nici nu a repartizat unui alt conductor, sarcina îngrijirii și supravegherii

animalului.

Îndeplinirea defectuoasă de către

recurent, a obligațiilor de serviciu, rezultă și din împrejurarea, recunoscută,

de altfel, în cursul cercetării administrative, că nu a întocmit nici un raport

cu privire la animalul aflat în gestiunea sa de fapt și nu a sesizat superiorilor

săi ori tehnicianului veterinar, apariția unor boli, care ar fi constituit

cauza decesului. În atare situație, răspunderea recurentului a fost corect

stabilită, în conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. c) din O.G. nr.

121/1998 și pct. 6 lit. b) din Instrucțiunile Ministerului Administrației și

Internelor nr. 830/1999, care prevăd că militarul răspunde și pentru paguba

materială produsă printr-o inacțiune, când nu a săvârșit acele acte pe care era

obligat să le efectueze.

În privința cercetării administrative

pe care s-au întemeiat actele administrative contestate, instanța de fond a

apreciat corect că sunt neîntemeiate susținerile recurentului, dat fiind că

acesta a avut posibilitatea să ia cunoștință de întreaga documentație avută în

vedere de comisia de cercetare și să formuleze apărări.

Hotărârea nr. 25 din 18 septembrie

2003, adoptată inițial de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, a fost

invocată neîntemeiat de recurent, ca o dovadă a nevinovăției sale în producerea

prejudiciului. Prin această hotărâre s-a dispus efectuarea unei noi cercetări

administrative, spre a se stabili cu certitudine dacă poate fi angajată

răspunderea materială a recurentului. În consecință, hotărârea respectivă a

fost adoptată, tocmai pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de angajare a

răspunderii materiale prin administrarea de probe suplimentare, care au fost

analizate la pronunțarea actului de finalizare a procedurii

administrativ-jurisdicționale, și anume, hotărârea nr. 10 din 22 aprilie 2004.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței atacate,

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.

împotriva sentinței civile nr. 55 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.