ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 mai 2004, reclamantul C.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 10 din 22 aprilie 2004, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și a deciziei de imputare nr. 39706 din 7 noiembrie 2003, întocmită de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, pentru recuperarea daunei evaluată la suma de 21.102.367 lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că sunt nelegale actele administrative prin care s-a stabilit răspunderea sa materială pentru paguba produsă prin decesul câinelui de serviciu.

Reclamantul a invocat ca motive de nelegalitate, lipsa unei cercetări administrative privind legătura de cauzalitate dintre activitatea sa și consecințele produse, răspunderea personalului veterinar, atribuțiile altor persoane în îngrijirea și supravegherea animalului, precum și lipsa oricărei cercetări cu privire la cauzele decesului și comportamentul animalului înainte de deces. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, prin sentința nr. 55 din 10 februarie 2005, reținând că răspunderea materială a reclamantului a fost corect angajată pentru prejudiciul cauzat prin decesul câinelui de serviciu, aflat în întreținerea și îngrijirea sa în perioada octombrie 2001 - martie 2003. Instanța de fond a constatat că actele administrative contestate prin acțiune au fost întocmite cu respectarea prevederilor din O.G.

nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, inclusiv în ceea ce privește efectuarea cercetării administrative. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut că în mod greșit, instanța de fond a menținut hotărârea nr. 10 din 22 aprilie 2005, în care Comisia de jurisdicție a imputațiilor nu a ținut seama de hotărârea anterioară, prin care s-a reținut că nu există dovezi privind vinovăția sa în producerea prejudiciului. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond, și pentru aprecierea insuficientă a probelor administrate, motivând că nu au fost examinate înscrisurile privind atribuțiile sale de serviciu și cauzele reale ale decesului animalului, ceea ce atestă lipsa oricărei culpe a sa în producerea daunelor imputate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: În actele administrative întocmite de autoritățile intimate, răspunderea materială a recurentului a fost stabilită în temeiul dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 121/1998, care prevăd această formă de răspundere juridică, atât pentru militarii însărcinați legal cu atribuții privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, cât și pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt. Acțiunea în anularea actelor astfel întocmite, a fost respinsă de instanța de fond, printr-o analiză completă a situației de fapt, stabilită corect pe baza înscrisurilor depuse de părți.

În raport cu conținutul acestora, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii materiale a recurentului care, datorită neîndeplinirii obligațiilor de serviciu sau îndeplinirii lor necorespunzătoare, este vinovat de decesul câinelui de serviciu număr matricol 1263, la data de 23 martie 2003, ca urmare a unui politraumatism sever. Recurentul, în calitate de agent administrativ la S.P.F. Calafat, a avut în fapt gestiunea câinelui de serviciu în perioada octombrie 2001 - 23 martie 2003 și, conform atribuțiilor înscrise în fișa postului, avea obligația de a se îngriji de acesta, prin asigurarea hranei, a condițiilor de cazare sau de a raporta ierarhic existența unor nereguli în activitatea respectivă.

În prezentul recurs nu s-au formulat apărări cu privire la gestiunea de fapt sau la atribuțiile de serviciu consemnate în fișa postului. Recurentul a susținut numai că vinovăția aparține altei persoane, față de rezultatul necropsiei, care a stabilit că decesul animalului s-a datorat unui politraumatism sever. Recurentul nu a dovedit, însă, acțiunea sau inacțiunea culpabilă a altei persoane, nu a invocat existența unei alte cauze de exonerare de răspundere, iar în cercetarea administrativă nici nu a formulat asemenea apărări, susținând că decesul câinelui de serviciu s-a datorat unor boli. Instanța de fond a reținut corect că principala cauză a decesului animalului a fost hemoragia internă rezultată în urma unui politraumatism sever, așa cum s-a constatat în buletinul de analiză nr. 333 din 25 martie 2003, întocmit de Direcția Sanitar-Veterinară Dolj.

Concluziile acestui buletin de analiză nu au fost contestate și fac dovada că recurentul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că nu a asigurat condițiile de cazare a câinelui de serviciu și în special, ușa padocului în care acesta era adăpostit și nici nu a repartizat unui alt conductor, sarcina îngrijirii și supravegherii animalului. Îndeplinirea defectuoasă de către recurent, a obligațiilor de serviciu, rezultă și din împrejurarea, recunoscută, de altfel, în cursul cercetării administrative, că nu a întocmit nici un raport cu privire la animalul aflat în gestiunea sa de fapt și nu a sesizat superiorilor săi ori tehnicianului veterinar, apariția unor boli, care ar fi constituit cauza decesului.

În atare situație, răspunderea recurentului a fost corect stabilită, în conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. c) din O.G. nr. 121/1998 și pct. 6 lit. b) din Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999, care prevăd că militarul răspunde și pentru paguba materială produsă printr-o inacțiune, când nu a săvârșit acele acte pe care era obligat să le efectueze. În privința cercetării administrative pe care s-au întemeiat actele administrative contestate, instanța de fond a apreciat corect că sunt neîntemeiate susținerile recurentului, dat fiind că acesta a avut posibilitatea să ia cunoștință de întreaga documentație avută în vedere de comisia de cercetare și să formuleze apărări.

Hotărârea nr. 25 din 18 septembrie 2003, adoptată inițial de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, a fost invocată neîntemeiat de recurent, ca o dovadă a nevinovăției sale în producerea prejudiciului. Prin această hotărâre s-a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative, spre a se stabili cu certitudine dacă poate fi angajată răspunderea materială a recurentului. În consecință, hotărârea respectivă a fost adoptată, tocmai pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii materiale prin administrarea de probe suplimentare, care au fost analizate la pronunțarea actului de finalizare a procedurii administrativ-jurisdicționale, și anume, hotărârea nr. 10 din 22 aprilie 2004. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinței civile nr. 55 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.