ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 23 din 7 martie 2002, Directoratul general al Institutului de Diagnosticare și Sănătate Animală a luat măsura eliberării din funcția publică de execuție, consilier categoria A, clasa I, gradul I a lui S.C., începând cu 7 martie 2002, în temeiul art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul S.C. a arătat că angajatorul nu i-a oferit alt post în sistemul organizării sale, nu a solicitat sprijinul Agenției Județene pentru ocuparea și Formarea Profesională, pentru a fi plasat în alt loc de muncă. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 159 din 20 mai 2002, a respins acțiunea reclamantului.

Prin decizia nr. 223 din 23 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamant și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că hotărârea instanței nu a fost motivată în fapt și în drept. După rejudecare, prin sentința civilă nr. 619 din 3 iulie 2003, instanța a respins din nou acțiunea reclamantului, reținând în esență, că pârâta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și că prin decizia nr. 29 din 21 martie 2002 s-a finalizat transferul la cerere, al acestuia.

Împotriva acestei ultime soluții a declarat recurs, S.C., susținând că oferirea unor posturi, la distanțe de sute de kilometri, este formală și nelegală, atâta timp, cât la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți există posibilitatea încadrării sale, prin transfer în interesul serviciului, pe unul din cele 10 posturi vacante la acea dată, că încadrarea sa, prin transfer în interesul serviciului, era obligatoriu pentru intimată, că au fost încălcate prevederi imperative ale legii și adrese ale Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Recursul este fondat. Prin Ordinul M.A.A.P. nr. 376/2001 au fost aprobate punctele de trecere a frontierei de stat stabilite pentru importul, exportul și tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare, structura organizatorică și necesarul de personal al inspectoratelor de poliție sanitar-veterinară de frontieră.

Ca urmare, I.P.S.V.F. Mehedinți a fost desființat, posturile disponibilizate urmând a fi redistribuite corespunzător în punctele de frontieră stabilite prin același ordin. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București a oferit personalului disponibilizat, încadrarea pe posturi vacante existente la I.P.S.V.F. Bihor, Galați, Giurgiu, Suceava, Vaslui, Timiș și Dolj. O parte din personalul I.P.S.V.F. Mehedinți a refuzat, însă, să ocupe respectivele posturi vacante, în aceeași situație aflându-se și recurentul-reclamant S.C. În acest caz, potrivit dispozițiilor legale care reglementează Statutul juridic al funcționarului public, raporturile de serviciu ale acestor persoane trebuie să înceteze prin eliberarea lor din funcția publică, în temeiul art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Potrivit dispozițiilor art. 13 al legii, funcționarii publici își păstrează gradul, clasa și treapta avute și atunci când nu mai dețin funcția publică, din motive neimputabile acestuia. În acest caz, Agenția Națională a Funcționarilor Publici îi va asigura funcționarului public, încadrarea în altă funcție publică, în limita posturilor disponibile și potrivit pregătirii lui profesionale. În cazul recurentului-reclamant nu a fost urmată această procedură, situație confirmată și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Astfel, acesta a ocupat prin transfer la cerere, un post vacant existent în cadrul Direcției Sanitar-Veterinare Mehedinți, fiind încadrat într-o gradație inferioară celei avute la I.P.S.V.F.

Mehedinți. Un alt aspect criticabil este și acela că încadrarea sa prin transfer a fost realizată în baza adresei nr. 154219 din 14 martie 2002, a Agenției Naționale Sanitare Veterinare, pe durată determinată, până la susținerea concursului organizat în condițiile H.G. nr. 1087/2001. Întrucât încadrarea pe durată determinată poate fi efectuată numai pe un post de natură contractuală, prin transferul pe durată determinată a celui în cauză a fost încălcat principiul stabilității în funcție, fiind greșit aplicate și dispozițiile legale privitoare la transfer. Se reține că oferirea unor posturi la distanțe de sute de kilometri față de domiciliu este pur formală, fiind și nelegală, atâta vreme, cât în județul Mehedinți exista posibilitatea încadrării reclamantului, prin transfer în interesul serviciului, pe unul din cele 10 posturi vacante la acea dată la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți.

Prin modul său de a proceda, pârâtul a încălcat dispoziții imperative ale Legii nr. 188/1999, din Codul muncii și ale O.U.G. nr. 82/2000, care atrag sancțiunea nulității deciziei. În acest sens sunt și adresele nr. 10524 din 16 august 2002, nr. 16378 din 10 ianuarie 2003, nr. 33 și nr. 34 din 2 aprilie 2003, ale Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, existente în dosarul de fond, dar ignorate de instanță. Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul și se va modifica sentința atacată și în fond, se va admite acțiunea, se va anula actul atacat, se va dispune reintegrarea reclamantului, cu plata despăgubirilor bănești, reprezentând drepturile salariale de care a fost lipsit, la valoarea actualizată și obligarea pârâtului, la cheltuielile de judecată, conform dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.C., împotriva sentinței civile nr. 619 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul S.C. Anulează decizia nr. 23 din 7 martie 2002, emisă de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București. Obligă pârâtul să dispună reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior încetării raportului de serviciu. Obligă pârâtul, la pata drepturilor salariale de care a fost lipsit reclamantul, începând din data de 7 martie 2002 și până la reintegrarea efectivă, la valoarea actualizată. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului, suma de 4.848.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.