ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 23 din 7 martie

2002, Directoratul general al Institutului de Diagnosticare și Sănătate Animală

a luat măsura eliberării din funcția publică de execuție, consilier categoria

A, clasa I, gradul I a lui S.C., începând cu 7 martie 2002, în temeiul art. 92 lit.

b) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul S.C.

a arătat că angajatorul nu i-a oferit alt post în sistemul organizării sale, nu

a solicitat sprijinul Agenției Județene pentru ocuparea și Formarea

Profesională, pentru a fi plasat în alt loc de muncă.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 159 din 20 mai 2002, a

respins acțiunea reclamantului.

Prin decizia nr. 223 din 23 ianuarie

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursul declarat de reclamant și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe, reținând că hotărârea instanței nu a fost motivată în fapt și în

drept.

După rejudecare, prin sentința

civilă nr. 619 din 3 iulie 2003, instanța a respins din nou acțiunea

reclamantului, reținând în esență, că pârâta și-a îndeplinit obligațiile

prevăzute de lege și că prin decizia nr. 29 din 21 martie 2002 s-a finalizat

transferul la cerere, al acestuia.

Împotriva acestei ultime soluții a

declarat recurs, S.C., susținând că oferirea unor posturi, la distanțe de sute

de kilometri, este formală și nelegală, atâta timp, cât la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți există posibilitatea încadrării sale, prin transfer în

interesul serviciului, pe unul din cele 10 posturi vacante la acea dată, că

încadrarea sa, prin transfer în interesul serviciului, era obligatoriu pentru

intimată, că au fost încălcate prevederi imperative ale legii și adrese ale

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Recursul este fondat.

Prin Ordinul M.A.A.P. nr. 376/2001

au fost aprobate punctele de trecere a frontierei de stat stabilite pentru importul,

exportul și tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare,

structura organizatorică și necesarul de personal al inspectoratelor de poliție

sanitar-veterinară de frontieră.

Ca urmare, I.P.S.V.F. Mehedinți a

fost desființat, posturile disponibilizate urmând a fi redistribuite

corespunzător în punctele de frontieră stabilite prin același ordin.

Institutul de Diagnostic și Sănătate

Animală București a oferit personalului disponibilizat, încadrarea pe posturi

vacante existente la I.P.S.V.F. Bihor, Galați, Giurgiu, Suceava, Vaslui, Timiș

și Dolj. O parte din personalul I.P.S.V.F. Mehedinți a refuzat, însă, să ocupe

respectivele posturi vacante, în aceeași situație aflându-se și recurentul-reclamant

S.C.

În acest caz, potrivit dispozițiilor

legale care reglementează Statutul juridic al funcționarului public, raporturile

de serviciu ale acestor persoane trebuie să înceteze prin eliberarea lor din

funcția publică, în temeiul art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici.

Potrivit dispozițiilor art. 13 al

legii, funcționarii publici își păstrează gradul, clasa și treapta avute și

atunci când nu mai dețin funcția publică, din motive neimputabile acestuia. În

acest caz, Agenția Națională a Funcționarilor Publici îi va asigura

funcționarului public, încadrarea în altă funcție publică, în limita posturilor

disponibile și potrivit pregătirii lui profesionale.

În cazul recurentului-reclamant nu a

fost urmată această procedură, situație confirmată și de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici.

Astfel, acesta a ocupat prin

transfer la cerere, un post vacant existent în cadrul Direcției Sanitar-Veterinare

Mehedinți, fiind încadrat într-o gradație inferioară celei avute la I.P.S.V.F. Mehedinți.

Un alt aspect criticabil este și

acela că încadrarea sa prin transfer a fost realizată în baza adresei nr. 154219

din 14 martie 2002, a Agenției Naționale Sanitare Veterinare, pe durată

determinată, până la susținerea concursului organizat în condițiile H.G. nr. 1087/2001.

Întrucât încadrarea pe durată

determinată poate fi efectuată numai pe un post de natură contractuală, prin

transferul pe durată determinată a celui în cauză a fost încălcat principiul

stabilității în funcție, fiind greșit aplicate și dispozițiile legale

privitoare la transfer.

Se reține că oferirea unor posturi

la distanțe de sute de kilometri față de domiciliu este pur formală, fiind și

nelegală, atâta vreme, cât în județul Mehedinți exista posibilitatea încadrării

reclamantului, prin transfer în interesul serviciului, pe unul din cele 10

posturi vacante la acea dată la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți.

Prin modul său de a proceda, pârâtul

a încălcat dispoziții imperative ale Legii nr. 188/1999, din Codul muncii și

ale O.U.G. nr. 82/2000, care atrag sancțiunea nulității deciziei.

În acest sens sunt și adresele nr. 10524

din 16 august 2002, nr. 16378 din 10 ianuarie 2003, nr. 33 și nr. 34 din 2

aprilie 2003, ale Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, existente în

dosarul de fond, dar ignorate de instanță.

Având în vedere cele mai sus expuse,

se va admite recursul și se va modifica sentința atacată și în fond, se va

admite acțiunea, se va anula actul atacat, se va dispune reintegrarea

reclamantului, cu plata despăgubirilor bănești, reprezentând drepturile

salariale de care a fost lipsit, la valoarea actualizată și obligarea pârâtului,

la cheltuielile de judecată, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul S.C., împotriva sentinței civile nr. 619 din 3 iulie 2003 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond,

admite acțiunea formulată de reclamantul S.C.

Anulează decizia nr. 23 din 7 martie

2002, emisă de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București.

Obligă pârâtul să dispună

reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior încetării raportului de

serviciu.

Obligă pârâtul, la pata drepturilor

salariale de care a fost lipsit reclamantul, începând din data de 7 martie 2002

și până la reintegrarea efectivă, la valoarea actualizată.

Obligă pârâtul să-i plătească

reclamantului, suma de 4.848.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la

fond și în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2005.