ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2084/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 aprilie 2002, reclamantul S.P. a solicitat anularea deciziei nr. 20 din 7 martie 2002, emisă de I.D.S.A. București, decizie prin care a fost eliberat din funcția de șef serviciu la Inspectoratul de Poliție Sanitar-Veterinară de Frontieră Porțile de Fier, Gura Văii, Mehedinți, precum și din funcția de execuție de consilier categoria A, clasa I, gradația I, specifică medicului primar veterinar. A mai solicitat obligarea I.D.S.A. București să apeleze la Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale - Agenția Națională Sanitar-Veterinară, pentru ca aceasta să dispună transferul în interesul serviciului, cu respectarea gradului, gradației, a continuității în muncă, reclamantul fiind atestat în funcția publică, în conformitate cu adresa nr. 12840/2000, a I.D.S.A.

București. Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata actualizată a drepturilor salariale, plus cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că măsura eliberării din funcție este nelegală, deoarece anterior nu i s-a oferit un post potrivit pregătirii sale profesionale, dintre cele vacante existente în structura aceluiași minister (Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale), din județul de domiciliu. Prin sentința civilă nr. 618/2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 160/2002, a aceleiași instanțe, de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 222/2003, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că pârâtul a oferit posturi vacante la Inspectoratul de Poliție Sanitar-Veterinară de Frontieră Bihor, Galați, Giurgiu, Suceava, Vaslui, Timiș, Dolj, posturi pe care reclamantul nu le-a acceptat, deși distanța nu era prea mare, spre exemplu până în județul Dolj; că Inspectoratul de Poliție Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinți și-a încetat activitatea prin Ordinul nr. 376/2001, al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; că reclamantul a solicitat transferul și a fost încadrat la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți. Curtea de apel a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat să acorde reclamantului, transferul în interesul serviciului, întrucât instanța nu se poate substitui voinței unității de la care funcționarul public pleacă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s-a arătat că oferirea posturilor în alte județe nu putea fi acceptată, fiind distanțe mari față de domiciliu și familie; că în județul Mehedinți, la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți exista posibilitatea încadrării prin transfer în interesul serviciului, fiind 10 posturi vacante; instanța a apreciat greșit dovezile din dosar, pronunțând o soluție netemeinică și nelegală. Totodată, s-au solicitat cheltuieli de judecată. Verificând cauza, în funcție de motivele recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele: Prin Ordinul nr. 376/2001, al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, unitatea Inspectoratul de Poliție Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinți și-a încetat activitatea.

Reclamantul deținea funcția de șef serviciu la Inspectoratul de Poliție Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinți și a fost atestat în funcția publică, astfel cum rezultă din adresa nr. 12840/2000 a I.D.S.A. București și din carnetul de muncă al reclamantului. Prin adresa nr. 1373/2002, I.D.S.A. București a comunicat posturile vacante la celelalte inspectorate de poliție sanitar-veterinare de frontieră din țară, însă reclamantul le-a refuzat, fiind situate la distanțe mari față de domiciliul său. Prin decizia nr. 20 din 7 martie 2002, a I.D.S.A. București, contestată în prezenta cauză, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere - șef serviciu la Inspectoratul de Poliție Sanitară Veterinară de Frontieră Mehedinți și din funcția publică de execuție, conform art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Prin decizia nr. 27 din 15 martie 2002, a I.D.S.A. București s-a anulat decizia nr. 20 din 7 martie 2002, a aceleiași autorități publice și reclamantul a fost transferat în interesul serviciului, în conformitate cu dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți. Prin decizia nr. 33 din 21 martie 2002, a I.D.S.A. București, s-a anulat decizia nr. 27 din 15 martie 2002, a aceleiași autorități publice și s-a dispus că decizia nr. 20 din 7 martie 2002 își păstrează valabilitatea. Conform deciziei nr. 30 din 21 martie 2002, a Direcției Sanitar-Veterinare Mehedinți, reclamantul a fost încadrat, începând cu data de 15 martie 2002, la cerere, pe perioadă determinată, până la organizarea primului concurs pe postul vacant de inspector de specialitate.

Ulterior, prin decizia nr. 56 din 31 iulie 2003, a Direcției Sanitar-Veterinare Mehedinți, a fost încadrat consilier superior, începând cu 15 iulie 2003. Decizia nr. 20 din 7 martie 2002, a I.D.S.A. București, este nelegală. Potrivit dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii. Astfel, dispozițiile art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999, se completează cu dispozițiile art. 69, 130 și urm. C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate - 7 martie 2002. În conformitate cu aceste dispoziții legale, autoritatea publică avea obligația să ofere un alt post în sistemul organizării sale, să apeleze la forul tutelar pentru încadrarea într-unul din posturile din sistemul forului tutelar, să apeleze la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru a-i asigura încadrarea în altă funcție publică, în conformitate cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Pârâtul a îndeplinit numai formal prima obligație, și anume, a oferit posturi care nu puteau fi acceptate, deoarece erau situate la distanțe foarte mari, în alte județe, departe de domiciliul și familia petentului. În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public își păstrează clasa și gradul avute, și atunci când nu mai deține funcția publică, din motive neimputabile lui, cum este cazul menționat de art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999. În această situație, Agenția Națională a Funcționarilor Publici asigură funcționarului public, încadrarea în altă funcție publică, în limita posturilor disponibile și potrivit pregătirii lui profesionale. Posturi disponibile corespunzătoare și agreate de reclamant au existat la Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți, situație dovedită prin decizia nr. 27 din 15 martie 2002, a I.D.S.A.

București, care ulterior a fost anulată nelegal de I.D.S.A. București. I.D.S.A. București nu a urmat procedura legală, în situația eliberării din funcție a reclamantului, în condițiile art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999, astfel încât decizia contestată se impune a fi anulată. Încadrarea reclamantului, funcționar public, prin decizia nr. 30 din 21 martie 2002, a Direcției Sanitar-Veterinare Mehedinți, pe perioadă determinată, este nelegală. Transferul funcționarului public poate avea loc numai în condițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999 și se realizează doar de pe o funcție publică, pe altă funcție publică. De esența funcției publice este încadrarea pe durată nedeterminată. Încadrarea pe durată determinată nu poate fi efectuată decât pe un post de natură contractuală, astfel că procedând în modul sus-arătat, Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți a încălcat principiul stabilității în funcție a funcționarului public.

De asemenea, aplicând greșit dispozițiile referitoare la transfer, Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți a afectat și dreptul de carieră a petentului. În aceste circumstanțe, nu se poate reține că reclamantul și-a exprimat un acord valabil pentru transferul „la cerere”, realizat prin decizia nr. 30/2002, a Direcției Sanitar-Veterinare Mehedinți. Nu este justificată revenirea acestei unități asupra acordului inițial privind transferul în interesul serviciului al reclamantului, iar I.D.S.A. București, în mod nelegal, prin decizia nr. 33 din 21 martie 2002, a anulat transferul în interesul serviciului dispus prin decizia nr. 27 din 15 martie 2002 și a menținut decizia nr. 20 din 7 martie 2002. Constatând toate aceste acte nelegale întocmite de pârât și de Direcția Sanitar-Veterinară Mehedinți, se impune admiterea recursului și a acțiunii și anularea deciziei contestate nr. 20 din 7 martie 2002, a I.D.S.A.

București. Pârâtul va fi obligat să apeleze la forul tutelar Agenția Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, înființată prin H.G. nr. 308/2004 și la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru a asigura reclamantului, încadrarea într-o funcție publică, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, dispoziții în vigoare la data de 7 martie 2002 și care au fost nesocotite prin emiterea deciziei nr. 20 din acea dată. Totodată, pârâtul I.D.S.A. București va fi obligat să plătească reclamantului, drepturile salariale actualizate de la data de 7 martie 2002, până la încadrarea efectivă într-o funcție publică de execuție corespunzătoare celei din care a fost eliberat prin decizia nr. 20 din 7 martie 2002. Conform art. 274 C. proc.

civ., pârâtul I.D.S.A. București va fi obligat la cheltuieli de judecată la toate instanțele, constând în taxele de timbru, onorariu avocat și contravaloarea transportului la instanță, la termenele de judecată acordate, conform dovezilor depuse la dosar, cheltuieli care sunt în cuantum de 6.500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.P., împotriva sentinței civile nr. 618 din 3 iulie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul S.P. Anulează decizia nr. 20 din 7 martie 2002, emisă de pârâtul I.D.S.A. București. Obligă pârâtul să dispună reintegrarea reclamantului în funcția publică de execuție avută anterior încetării raportului de serviciu. Obligă pârâtul să plătească reclamantului, drepturile salariale de care a fost lipsit, începând cu data de 7 martie 2002 și până la încadrarea efectivă, actualizate. Obligă pârâtul să plătească reclamantului, 6.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.