ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4401/2006

Constată că prin sentința civilă nr.

801 din 29 aprilie 2005 Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de către

B.E. împotriva

dispoziției nr. 2135 din 7 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului

Timișoara și în consecință, a obligat pe intimat să rezolve notificarea în

condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă cererea de obligare

la restituirea în natură a apartamentelor menționate în contestație și de

intabulare a dreptului de proprietate. De asemenea, a fost respinsă cererea

față de Consiliul local al Municipiului Timișoara, considerându-se că a fost

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

prima instanță a avut în vedere caracterul nelegal al dispoziției atacate care

a respins notificarea cu motivarea că petenta nu a completat dosarul, în

termenul prevăzut de lege, cu actele doveditoare care să lămurească

neconcordanța de prenume între actele de stare civilă și cartea funciară și

respectiv, nu a radiat ipotecile din cartea funciară.

A reținut instanța că au fost făcute

dovezi în legătură cu identificarea de persoane, conform certificatului din

anul 1944 emis de Primăria

Timișoara, contractului de vânzare-cumpărare din anul 1942 și

mențiunilor existente în cartea funciară.

S-a concluzionat că notificanta a

făcut dovada calității sale de proprietară tabulară asupra imobilului din

Timișoara, dovada faptului că acest imobil a fost naționalizat conform

Decretului nr. 92/1950 și că intră astfel, în categoria imobilelor preluate

abuziv de către stat, ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.

În legătură cu faptul că nu au fost

radiate sarcinile imobilului, tribunalul a apreciat că în raport de

dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, această obligație revine

unității deținătoare, iar nu persoanei îndreptățite care solicită restituirea.

Împotriva sentinței a declarat apel

Primarul Municipiului Timișoara, care a susținut că în mod greșit a fost admisă

contestația, în condițiile în care în dosarul administrativ contestatoarea

figurează numai cu prenumele E., în timp ce în actele de identitate figurează

cu două prenume E.A. De asemenea, contestatoarea nu s-a conformat nici

prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu a radiat din cartea

funciară ipotecile înscrise asupra imobilului, pentru a se putea dispune

restituirea în natură a acestuia.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 1624 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

În considerentele deciziei s-a

reținut caracterul nefondat al criticilor, constatându-se că, deși în actele de

identitate contestatoarea figurează cu două prenume, E.A., iar în extrasul C.F.

Timișoara proprietarul tabular are un singur prenume, E., rezultă în același

timp, din examinare contractului vânzare-cumpărare în temeiul căruia a fost

înscris în C.F. dreptul de proprietate, că imobilul în litigiu a fost cumpărat

de numita B.E., născută R., iar potrivit certificatului nr. 8/361 din 26 iunie

1944 eliberat de Primăria Timișoara, R.E. a deținut în Timișoara numai acest

imobil.

S-a apreciat totodată, că nici

preluarea clădirii în temeiul Decretului nr. 92/1950 nu s-a făcut în baza

actului de identitate al proprietarului tabular, ci în temeiul mențiunilor

înscrise în C.F., astfel încât în prezent Statul Român nu se poate prevala de o

aparență neconcordanță cu privire la identitatea persoanei îndreptățite, pentru

a-i refuza acesteia dreptul la măsuri reparatorii.

Referitor la pretinsa nesocotire a

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că, pe de o

parte, numai proprietarul tabular poate solicita acest lucru, iar pe de altă

parte, din interpretarea textului de lege rezultă că obligația de restituire

incumbă pârâtului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primarul Municipiului Timișoara care, invocând dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Greșita apreciere pe care instanța

a făcut-o în legătură cu identitatea de persoane, în condițiile în care în

dosarul administrativ nu a fost completat actele înăuntrul termenului prevăzut

de lege pentru a se înlătura neconcordanța cu privire la prenume;

- Contrar celor reținute de

instanță, contestatoarea avea obligația, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, să radieze ipotecile din cartea funciară, pentru ca imobilul să poată

fi restituit liber de sarcini.

Intimata a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanțele au rezolvat în

mod corect cele două aspecte învederate prin motivele de recurs.

Examinând criticile formulate,

Curtea constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor

considerente:

- Împrejurarea că în

dosarul administrativ nu au fost depuse, astfel cum se susține, până la

momentul rezolvării notificării, actele care să înlăture neconcordanța în

legătură cu prenumele notificantei, nu poate constitui un motiv de nelegalitate

a soluției pronunțate.

Termenul instituit de

art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor în sprijinul

notificării, este reglementat pentru faza procedurii prealabile (pentru a se

asigura finalizarea acesteia într-un termen rezonabil).

În fața instanței

însă, în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptățită poate administra

probe în sprijinul pretențiilor sale și în dovedirea caracterului nelegal al

dispoziției atacate.

Altminteri,

cenzurarea actului unității deținătoare numai pe baza dovezilor aflate în

dosarul întocmit de acesta s-ar realiza pur formal, iar accesul la justiție ar

fi astfel îngrădit.

Or, din probele

administrate în procedura judiciară a rezultat, pe situația de fapt stabilită

de instanțele fondului (aspect care de altfel, scapă cenzurii instanței de

recurs, care realizează doar control de legalitate), existența identității

între persoana care a formulat notificare și cea care a apărut ca proprietar

tabular al imobilului până la momentul preluării bunului ca efect al

naționalizării.

Statuarea instanței

de judecată, rezultat al unei verificări jurisdicționale, realizate pe baza

probelor administrat în cauză, se opune recurentului, care nu se poate apăra

susținând în continuare că din dosarul administrativ întocmit lipsesc actele

doveditoare și ca atare, dispoziția pe care a emis-o ar fi legală.

- Referitor la

dispozițiile art.9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 interpretarea și aplicarea

acestora s-au realizat în mod corect de către instanță.

Astfel, potrivit

textului menționat, „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia

cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la

data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Este evident din

conținutul textului, că persoana căreia îi revine obligația de a elibera de

sarcini imobilul este aceeași cu cea care urmează să restituie în natură bunul,

adică unitatea deținătoare în sensul dispozițiilor art. 20 din Legea nr.

10/2001.

Interpretarea în sens

contrar a recurentului este lipsită de orice logică juridică și pentru faptul

că intimata- contestatoare nemaiavând calitatea de proprietar tabular, urmare a

preluării bunului de către stat, nu mai poate efectua acte juridice asupra

acestuia.

Față de

considerentele expuse, criticile de nelegalitate formulate în condițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., au fost găsite ca neîntemeiate și vor fi respinse în

consecință.

În ce privește

întemeierea căii de atac și pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

urmează să se constate că respectivul motiv de recurs a fost indicat în mod

formal, în condițiile în care nu s-a arătat ce anume act juridic dedus

judecății a fost interpretat în mod greșit, schimbându-i-se natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, așa cum impune textul de lege.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmare a respingerii recursului

declarat, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către

intimată, conform solicitării acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile

nr. 1624 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent la 193 RON

cheltuieli de judecată către intimata B.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2006.