ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3685/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 22/P.I. din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de P.G., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, a constatat nulitatea Ordinului nr. 7430 din 24 octombrie 2005, emis de pârâtă și prin care reclamantul fusese sancționat cu mustrare scrisă și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului, suma de 1.000 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință, a fost respinsă acțiunea formulată de P.G. împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.

În motivarea sentinței civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Prin ordinul contestat, reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, constând în „mustrare scrisă”, pentru că în noaptea dintre 31 iulie și 1 august 2005, aflându-se în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu corespunzătoare funcției de inspector vamal asistent la Biroul Vamal Cenad, a efectuat cu superficialitate controlul unui autoturism pe sensul de ieșire din țară, în care se afla ascuns, într-un spațiu special, un transfug. Curtea de apel a constatat că ordinul contestat este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. c) și e) din H.G.

nr. 1210/2003, soluție care se impune și în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) lit. c) și f) C. muncii, aplicabile raportului juridic dedus judecății în raport cu norma de trimitere a art. 93 din Legea nr. 188/1999, republicată. În ceea ce privește Agenția Națională de Administrare Fiscală, chemată în judecată de reclamant, instanța a invocat din oficiu și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, constatând că această instituție nu a emis nici unul dintre actele care, pe cale directă sau incidentală, fac obiectul cauzei. Împotriva sentinței civile nr. 22/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs, Direcția Regională Vamală Timișoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorității Naționale a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. În privința aspectelor formale ale actului administrativ dedus judecății, recurentele-pârâte susțin următoarele: - au fost respectate prevederile art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, întrucât în considerentele ordinului de sancționare este precizat Raportul nr. 51.256 din 14 octombrie 2006, care a fost comunicat și reclamantului. Or, din conținutul raportului rezultă că au fost respectate prevederile respective, reclamantul având cunoștință de consemnările din procesul-verbal al comisiei de disciplină și de motivele pentru care au fost înlăturate apărările; - au fost respectate prevederile art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, așa cum rezultă din textul art. 3 al ordinului contestat, iar întrucât funcționarul a formulat contestația în termenul legal, nu a fost prejudiciat în nici un fel sub acest aspect; - au fost respectate prevederile art. 28 alin. (2) din H.G.

nr. 1210/2003, referitoare la activitatea de cercetare a abaterii disciplinare, întrucât, așa cum rezultă din procesul-verbal al comisiei de disciplină, contestatorul nu s-a prezentat la audieri, aspect menționat în Referatul încheiat la data de 19 septembrie 2005, iar contestatorului i-a fost înaintată sesizarea, în vederea formulării obiecțiunilor scrise și invocării apărărilor, obiecțiunile sale fiind înregistrate la Autoritatea Națională a Vămilor, la data de 29 septembrie 2005. În privința aspectelor de fond ale actului administrativ dedus judecății, recurentele-pârâte susțin următoarele: - din materialul probator administrat cu ocazia anchetei administrative rezultă că activitatea desfășurată de P.G.

în cadrul Biroului Vamal Cenad a fost necorespunzătoare; - în noaptea dintre 31 iulie și 1 august 2005, P.G. a efectuat superficial controlul autoturismului V. condus de T.D., pe sensul de ieșire din țară, concluzie la care s-a ajuns în urma faptului că la data de 31 august 2005, autoritățile maghiare au comunicat intenția de returnare a unui cetățean găsit ascuns într-un locaș special al autoturismului respectiv; - potrivit notei explicative luate lui P.G., acesta a efectuat un control prin sondaj, care nu poate fi luat în considerare ca motiv exonerator de răspundere, întrucât un astfel de control se efectuează în cazul bunurilor care pot fi greu identificate în lipsa unui control total, or, în speță, este vorba de un cetățean transfug a cărui identitate nu este cunoscută.

Față de motivele invocate, recurentele-pârâte solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea cercetării sancțiunii aplicate prin Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005, emis de conducătorul Autorității Naționale a Vămilor. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentele-pârâte, în raport cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., ale Legii nr. 188/1999, republicată și ale H.G. nr. 1210/2003, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin ordinul contestat, reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, constând în „mustrare scrisă”.

Potrivit art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003: „(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ de sancționare a funcționarului public se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile; d) temeiul legal în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată; f) instanța competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară poate fi contestat ”. Din analiza ordinului contestat, se constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute la lit. a), b), d) și f) ale alin. (2) al art. 35 din H.G.

nr. 1210/2003. În ceea ce privește mențiunile de la lit. c) și e) sus-citate se constată că acestea nu se regăsesc în cuprinsul Ordinului nr. 7430 din 24 octombrie 2005, aspecte reținute, în mod corect, prin sentința civilă atacată. Sub aspectul respectării prevederilor art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, susținerile recurentelor-pârâte vor fi înlăturate pentru considerentele următoarele. Este adevărat că P.G. a formulat obiecțiuni cu privire la abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, iar în procesul-verbal nr. 56.547 din 11 octombrie 2005 al Comisiei de disciplină s-a menționat că se resping în tot aceste obiecțiuni, aspecte cuprinse în și Raportul nr. 51.256 din 14 octombrie 2005. Se reține, însă, că atât procesul-verbal nr. 56.547 din 11 octombrie 2005 cât și Raportul nr. 51.256 din 14 octombrie 2005 ale Comisiei de disciplină fac parte din documentația care a stat la baza emiterii ordinului contestat.

Or, dispozițiile imperative ale art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003 impun cuprinderea în chiar actul administrativ de sancționare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. De altfel, chiar în eventualitatea acceptării susținerii din recurs referitoare la respectarea acestor prevederi prin luarea în considerare a mențiunilor din procesul-verbal și din raport, Curtea mai reține că simpla afirmație laconică de respingere a obiecțiunilor nu echivalează, în sensul art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, cu o prezentare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public.

Astfel, necuprinderea în Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005 a motivelor pentru care au fost înlăturate obiecțiunile funcționarului public se sancționează cu nulitatea absolută a actului administrativ, fără a exista posibilitatea complinirii acestei obligații prin luarea în considerare a mențiunilor cuprinse documentației prealabile emiterii actului. Sub aspectul respectării prevederilor art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, susținerile recurentelor-pârâte vor fi înlăturate pentru considerentele următoare. Potrivit acestor dispoziții, actul administrativ de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată.

Or, art. 3 din Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005, invocat de recurentele-pârâte, prevede doar instanța judecătorească competentă la care poate fi introdusă contestația și nicidecum termenul în care poate fi formulată acțiunea. Nu poate fi primită susținerea recurentelor referitoare la faptul că funcționarul nu a suferit niciun prejudiciu, întrucât a formulat contestația în termenul legal. Dispozițiile imperative ale art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, stabilind o obligație clară în sarcina emitentului ordinului contestat, sunt de strictă interpretare, astfel că nerespectarea lor se sancționează cu nulitatea absolută a actului administrativ, care nu poate fi acoperită prin invocarea faptului că prejudiciul nu s-a produs, iar partea nu a fost vătămată.

Astfel, nulitatea actului administrativ se apreciază strict în funcție de mențiunile pe care trebuie să le cuprindă potrivit dispozițiilor imperative, iar nu în raport cu documentația care a stat la baza emiterii sale sau cu prejudiciile a căror producere funcționarul public a evitat-o prin propria conduită. Sub aspectul respectării prevederilor art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 și al aspectelor de fond ale actului administrativ contestat, susținerile din recurs nu vor fi analizate, întrucât primează sancțiunea nulității absolute a Ordinului nr. 7430 din 24 octombrie 2005, constatată în raport cu dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. c) și e) din aceeași hotărâre a Guvernului. Se mai reține că întemeiat, curtea de apel a invocat și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care nu are calitatea de emitent al actului administrativ contestat.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Timișoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorității Naționale a Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Timișoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorității Naționale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 22/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.