ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3685/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

22/P.I. din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de P.G., în contradictoriu

cu Autoritatea Națională a Vămilor, a constatat nulitatea Ordinului nr. 7430

din 24 octombrie 2005, emis de pârâtă și prin care reclamantul fusese

sancționat cu mustrare scrisă și a obligat-o pe pârâtă să plătească

reclamantului, suma de 1.000 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin

aceeași sentință, a fost respinsă acțiunea formulată de P.G. împotriva pârâtei

Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsă de calitate procesuală

pasivă.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin

ordinul contestat, reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară

prevăzută de art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată,

constând în „mustrare scrisă”, pentru că în noaptea dintre 31 iulie și 1 august

2005, aflându-se în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu corespunzătoare

funcției de inspector vamal asistent la Biroul Vamal Cenad, a efectuat cu

superficialitate controlul unui autoturism pe sensul de ieșire din țară, în

care se afla ascuns, într-un spațiu special, un transfug.

Curtea de apel a constatat

că ordinul contestat este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde

mențiunile prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. c) și e) din H.G. nr. 1210/2003,

soluție care se impune și în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) lit. c)

și f) C. muncii, aplicabile raportului juridic dedus judecății în raport cu

norma de trimitere a art. 93 din Legea nr. 188/1999, republicată.

În ceea ce privește Agenția

Națională de Administrare Fiscală, chemată în judecată de reclamant, instanța a

invocat din oficiu și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive,

constatând că această instituție nu a emis nici unul dintre actele care, pe

cale directă sau incidentală, fac obiectul cauzei.

Împotriva sentinței civile

nr. 22/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, a declarat recurs, Direcția Regională Vamală

Timișoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorității Naționale a

Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

În privința aspectelor

formale ale actului administrativ dedus judecății, recurentele-pârâte susțin

următoarele:

- au fost respectate

prevederile art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, întrucât în

considerentele ordinului de sancționare este precizat Raportul nr. 51.256 din

14 octombrie 2006, care a fost comunicat și reclamantului. Or, din conținutul

raportului rezultă că au fost respectate prevederile respective, reclamantul având

cunoștință de consemnările din procesul-verbal al comisiei de disciplină și de

motivele pentru care au fost înlăturate apărările;

- au fost respectate

prevederile art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, așa cum rezultă

din textul art. 3 al ordinului contestat, iar întrucât funcționarul a formulat

contestația în termenul legal, nu a fost prejudiciat în nici un fel sub acest

aspect;

- au fost respectate

prevederile art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, referitoare la

activitatea de cercetare a abaterii disciplinare, întrucât, așa cum rezultă din

procesul-verbal al comisiei de disciplină, contestatorul nu s-a prezentat la

audieri, aspect menționat în Referatul încheiat la data de 19 septembrie 2005,

iar contestatorului i-a fost înaintată sesizarea, în vederea formulării

obiecțiunilor scrise și invocării apărărilor, obiecțiunile sale fiind

înregistrate la Autoritatea Națională a Vămilor, la data de 29 septembrie 2005.

În privința aspectelor de

fond ale actului administrativ dedus judecății, recurentele-pârâte susțin

următoarele:

- din materialul probator

administrat cu ocazia anchetei administrative rezultă că activitatea

desfășurată de P.G. în cadrul Biroului Vamal Cenad a fost necorespunzătoare;

- în noaptea dintre 31 iulie

și 1 august 2005, P.G. a efectuat superficial controlul autoturismului V.

condus de T.D., pe sensul de ieșire din țară, concluzie la care s-a ajuns în

urma faptului că la data de 31 august 2005, autoritățile maghiare au comunicat

intenția de returnare a unui cetățean găsit ascuns într-un locaș special al

autoturismului respectiv;

- potrivit notei explicative

luate lui P.G., acesta a efectuat un control prin sondaj, care nu poate fi luat

în considerare ca motiv exonerator de răspundere, întrucât un astfel de control

se efectuează în cazul bunurilor care pot fi greu identificate în lipsa unui

control total, or, în speță, este vorba de un cetățean transfug a cărui

identitate nu este cunoscută.

Față de motivele invocate,

recurentele-pârâte solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile

atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea

cercetării sancțiunii aplicate prin Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005,

emis de conducătorul Autorității Naționale a Vămilor.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurentele-pârâte, în raport cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., ale Legii nr. 188/1999, republicată și ale

H.G. nr. 1210/2003, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin ordinul contestat,

reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 65

alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, constând în „mustrare

scrisă”.

Potrivit art. 35 alin. (2)

din H.G. nr. 1210/2003:

„(2)

Sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ de sancționare a

funcționarului public se cuprind în mod obligatoriu:

a)

descrierea faptei care

constituie abatere disciplinară;

b)

precizarea prevederilor din

procesul-verbal al comisiei de disciplină;

c)

motivele pentru care au

fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării

disciplinare prealabile;

d)

temeiul legal în baza

căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e)

termenul în care sancțiunea

disciplinară poate fi contestată;

f)

instanța competentă la care

actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară poate fi

contestat

”.

Din analiza ordinului

contestat, se constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute la lit. a), b),

d) și f) ale alin. (2) al art. 35 din H.G. nr. 1210/2003.

În ceea ce privește

mențiunile de la lit. c) și e) sus-citate se constată că acestea nu se regăsesc

în cuprinsul Ordinului nr. 7430 din 24 octombrie 2005, aspecte reținute, în mod

corect, prin sentința civilă atacată.

Sub aspectul respectării

prevederilor art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, susținerile

recurentelor-pârâte vor fi înlăturate pentru considerentele următoarele.

Este adevărat că P.G. a

formulat obiecțiuni cu privire la abaterea disciplinară reținută în sarcina sa,

iar în procesul-verbal nr. 56.547 din 11 octombrie 2005 al Comisiei de

disciplină s-a menționat că se resping în tot aceste obiecțiuni, aspecte

cuprinse în și Raportul nr. 51.256 din 14 octombrie 2005.

Se reține, însă, că atât

procesul-verbal nr. 56.547 din 11 octombrie 2005 cât și Raportul nr. 51.256 din

14 octombrie 2005 ale Comisiei de disciplină fac parte din documentația care a

stat la baza emiterii ordinului contestat. Or, dispozițiile imperative ale art.

35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003 impun cuprinderea în chiar actul

administrativ de sancționare a motivelor pentru care au fost înlăturate

apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare

prealabile. De altfel, chiar în eventualitatea acceptării susținerii din recurs

referitoare la respectarea acestor prevederi prin luarea în considerare a

mențiunilor din procesul-verbal și din raport, Curtea mai reține că simpla

afirmație laconică de respingere a obiecțiunilor nu echivalează, în sensul art.

35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, cu o prezentare a motivelor pentru

care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public.

Astfel, necuprinderea în

Ordinul nr. 7430 din 24 octombrie 2005 a motivelor pentru care au fost

înlăturate obiecțiunile funcționarului public se sancționează cu nulitatea

absolută a actului administrativ, fără a exista posibilitatea complinirii

acestei obligații prin luarea în considerare a mențiunilor cuprinse

documentației prealabile emiterii actului.

Sub aspectul respectării

prevederilor art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, susținerile

recurentelor-pârâte vor fi înlăturate pentru considerentele următoare.

Potrivit acestor dispoziții,

actul administrativ de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității absolute, termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi

contestată.

Or, art. 3 din Ordinul nr.

7430 din 24 octombrie 2005, invocat de recurentele-pârâte, prevede doar

instanța judecătorească competentă la care poate fi introdusă contestația și

nicidecum termenul în care poate fi formulată acțiunea.

Nu poate fi primită

susținerea recurentelor referitoare la faptul că funcționarul nu a suferit

niciun prejudiciu, întrucât a formulat contestația în termenul legal.

Dispozițiile imperative ale

art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, stabilind o obligație clară

în sarcina emitentului ordinului contestat, sunt de strictă interpretare,

astfel că nerespectarea lor se sancționează cu nulitatea absolută a actului

administrativ, care nu poate fi acoperită prin invocarea faptului că

prejudiciul nu s-a produs, iar partea nu a fost vătămată.

Astfel, nulitatea actului

administrativ se apreciază strict în funcție de mențiunile pe care trebuie să

le cuprindă potrivit dispozițiilor imperative, iar nu în raport cu documentația

care a stat la baza emiterii sale sau cu prejudiciile a căror producere

funcționarul public a evitat-o prin propria conduită.

Sub aspectul respectării

prevederilor art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 și al aspectelor de fond

ale actului administrativ contestat, susținerile din recurs nu vor fi

analizate, întrucât primează sancțiunea nulității absolute a Ordinului nr. 7430

din 24 octombrie 2005, constatată în raport cu dispozițiile art. 35 alin. (2)

lit. c) și e) din aceeași hotărâre a Guvernului.

Se mai reține că întemeiat,

curtea de apel a invocat și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care nu are calitatea de emitent

al actului administrativ contestat.

Față de cele arătate, Înalta

Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, astfel că,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de Direcția Regională Vamală Timișoara, împuternicită să reprezinte

interesele Autorității Naționale a Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Regională Vamală Timișoara, împuternicită să reprezinte interesele

Autorității Naționale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 22/P.I. din 23

ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.