ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4379/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la 24 martie 2006, S.N.P.P.C. din Ministerul Administrației și Internelor a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, considerând că prin hotărârea atacată s-au încălcat dispozițiile legale privind procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina. Petenta și-a întemeiat cererea pe art. 317 C. proc. civ. și a susținut că a formulat cerere de intervenție accesorie conform art. 49-56 C. proc. civ.

în favoarea recurentului F.N., în dosarul nr. 1669/2005 și, ca atare, trebuia citat în calitatea de intervenient pentru data când s-a judecat pricina. A mai susținut petenta că instanța de recurs a comis, conform art. 318 C. proc. civ., o omisiune esențială în pronunțare, astfel încât nu s-a pronunțat pe competența materială a instanței de fond față de faptul că aceasta a considerat măsura eliberării din funcție, nu ca o sancțiune disciplinară, în sensul statutului polițistului, ci ca o măsură administrativ-managerială pentru îmbunătățirea climatului de muncă. Așa fiind, contestatoarea consideră că nu era competentă instanța contencios administrativ.

S-a mai susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că atunci când polițistul de frontieră a intervenit (și în afara orelor de program), constatând comiterea unei infracțiuni, el a fost scos de sub incidența prevederilor art. 59 din Legea nr. 360/2002, nu cum greșit s-a reținut că a încălcat legea. S-a mai susținut că în mod greșit nu s-a suspendat cercetarea administrativă care trebuia efectuată în anumite condiții până la terminarea cercetării penale și că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra probelor administrate. Ministerul Administrației și Internelor a formulat la 19 mai 2006, întâmpinare, solicitând a se reține că cererea contestatoarei este inadmisibilă.

Cu privire la necitarea S.P. pe data soluționării recursului, se menționează că Sindicatul nu a avut nici o calitate în cauza în care s-a pronunțat instanța de fond, iar cererea de intervenție nu a fost admisă de instanță. Deci, intimatul precizează că situația prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu trebuie confundată cu aceea în care o persoană interesată într-un litigiu nu a fost introdusă în cauză, în proces nefiind citate decât părțile din proces. Cât privește susținerile invocate de contestator prin invocarea art. 318 C. proc. civ., s-a susținut că acestea nu îndeplinesc criteriile legii, deci contestația este inadmisibilă. Din analiza actelor cauzei, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea de contestație în anulare este nefondată.

Potrivit Codului de procedură civilă, calea de atac extraordinară a contestației în anulare se poate admite dacă este cazul unei hotărâri irevocabile numai în condițiile motivelor prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. și dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Cu privire la dispozițiile art. 317 C. proc. civ., se constată că pricina dintre reclamantul F.N. și Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a privit anularea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. S/11.3632 din 8 noiembrie 2004 și Dispoziția Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. S/109388 din 1 noiembrie 2004. Contestatoarea nu a fost parte în dosarul Curții de Apel Suceava privind obiectul sus-citat.

Prin sentința nr. 176 din 26 aprilie 2005, Curtea de Apel Suceava a respins acțiunea formulată de F.N. Împotriva acesteia s-a declarat recurs de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și Internelor, sub aspectul suspendării acelor acte administrative deduse judecății, iar F. N., cu privire la sancționarea sa potrivit ordinelor sus-citate. Recursurile au fost respinse. Împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, S.N.P.P.C.C. din Ministerul Administrației și Internelor a formulat prezenta contestație în anulare. Din cuprinsul dosarului nr. 1669/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a pronunțat decizia ce se atacă prin prezenta contestație în anulare, se constată că la fila 47, S.N.P.P.C.

din Ministerul Administrației și Internelor a depus o cerere la 4 ianuarie 2006, invocându-se art. 49 alin. (3), art. 51 și art. 54 C. proc. civ. și art. 28 din Legea Sindicatelor nr. 54/2003, prin care a cerut admiterea recursului lui F.N. Cauza s-a judecat la 12 ianuarie 2006, dată la care „S.N.P.P.C.C. din Ministerul Administrației și Internelor” a fost prezent (practicaua ședinței publice din 12 ianuarie 2006). Prin decizia nr. 205 din 19 ianuarie 2006 s-au respins toate cele 3 recursuri declarate în cauză - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Administrației și Internelor și F.N., inclusiv cererea Sindicatului care cerea admiterea recursului lui F.N. Deci, cu ocazia judecării cauzei, contestatorul a fost prezent, deci nu poate susține că a fost prejudiciat, nefiind citat.

Cât privește motivul de contestație în anulare încadrat de petent în art. 318 C. proc. civ., se constată că este neîntemeiat, neîncadrându-se în dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Susținerea contestatorului, că instanța nu s-a pronunțat pe competența materială, este total neîntemeiată, instanța stabilind expres că prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției, recurentul a fost eliberat din funcția de șef P.P.F.I. la Punctul Poliției de Frontieră Siret - rutier, urmând a fi numit în funcție potrivit competențelor.

S-a precizat, de asemenea, că dispozițiile Legii nr. 360/2002, aplicabile în cauză se completează cu (în condițiile art. 78) dispozițiile Legii nr. 188/1999 și au fost indicate ca temeiuri ale acestei măsuri prevăzute de art. 84 alin. (4) lit. e) și art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, fiind vorba de eliberare din funcție din motive neimputabile, deci o măsură administrativă atacabilă în contencios administrativ. Cât privește abaterea prevăzută de art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002 (respectiv depășirea atribuțiilor de serviciu), s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 58 lit. c) din același act normativ (amânarea promovării în grad profesional următor pe o perioadă de 2 ani), atacabilă în contencios administrativ.

S-a mai reținut de instanță faptul că pe parcursul cercetării prealabile, reclamantul a fost ascultat și asistat de C.V., deci nu au fost încălcate prevederile art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. De altfel, toate aceste susțineri formulate de contestator, sub egida art. 318 C. proc. civ., au fost invocate de F.N., cu ocazia judecării recursului și după cum s-a precizat prin prezenta, au fost analizate de instanța de recurs. Pe aceeași linie este și susținerea contestatorului, că nu au fost apreciate corect probele cauzei, împrejurare care, de asemenea, nu intră printre motivele pentru care se poate formula contestație în anulare conform art. 318 C. proc.

civ. [ca, de altfel și susținerea că depășirea atribuțiilor de serviciu îl scoate pe F.N. de sub egida art. 59 lit. d) din Legea nr. 360/2002]. Deci, constatându-se că prezenta contestație în anulare formulată de S.N.P.P.C.C. împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este neîntemeiată, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.N.P.P.C.C. din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 205 din 19 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.