ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2529/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea ședinței publice de la 13 aprilie 2006 a Tribunalului Neamț, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 29 1 din H.G. nr. 1825/2005, excepție invocată de reclamanta V.C., în dosarul nr. 1445/2006. În motivarea excepției de nelegalitate se arată că dispozițiile art. 29 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, norme aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, sunt în contradicție cu prevederile art. 24 din O.U.G.

nr. 148/2005. Se susține că art. 29 1 din Normele metodologice conține dispoziții prin care se extinde sfera de aplicare a ordonanței de urgență, și la categoria magistraților, încălcându-se principiul subordonării regulilor dintr-o categorie inferioară de acte, celor dintr-o categorie superioară. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 112 din 24 mai 2006, a respins excepția de nelegalitate, ca nefondată. Instanța reține, în motivarea sentinței, că singurul act normativ care reglementează indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, este O.U.G. nr. 148/2005, iar art. 29 1 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței sunt în deplină concordanță cu prevederile acestei ordonanțe.

Reține, astfel, că prevederile ordonanței se aplică atât persoanelor care se află încă în plată, cât și celor care, la 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000 și că prevederile art. 24 alin. (1) din ordonanță se coroborează cu prevederile art. 25 alin. (1) și ale art. 28 alin. (2), ultimul articol indicat abrogând dispozițiile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000, ca și ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este netemeinică și nelegală.

Menționează că s-a reținut greșit de către instanța de fond, că actul normativ care reglementează dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului, este aplicabil tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, indiferent că la data intrării în vigoare a ordonanței se aflau sau nu în plata acestui drept, însă ar fi fost valabil acest argument, numai dacă în afara Legii nr. 19/2000, în ordonanță s-ar fi menționat „precum și alte legi speciale”. Consideră că, în realitate, legiuitorul a avut în vedere numai persoanele ale căror drepturi se nasc după intrarea în vigoare a legii, și anume, după 1 ianuarie 2006, precum și persoanele cărora li s-a stabilit anterior acestei date, dreptul la indemnizație în temeiul Legii nr. 19/2000, care beneficiau efectiv de acest drept, dar nu a avut în vedere persoanele care beneficiau de indemnizație în temeiul unei legi speciale, în vigoare la momentul nașterii dreptului.

Ca atare, susține că în cazul magistraților se aplică Legea nr. 303/2004, în materia indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, pentru magistrații care se aflau în plata dreptului în momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 148/2005, efecte care încetează la momentul abrogării acestor dispoziții din Legea nr. 303/2004, respectiv la data de 1 ianuarie 2006. Arată că art. 29 1 din Normele metodologice este nelegal, pentru că ține să modifice un act normativ cu o forță juridică superioară. Recursul este nefondat. Art. 29 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, norme aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, a fost introdus prin H.G.

nr. 57/2006, și are următorul conținut: „Pentru persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile prevăzute la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică procedura de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de prezentele norme metodologice”. Recurenta susține că aceste dispoziții sunt în contradicție cu cele ale art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, care stabilește că „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, situație în care condiția prevăzută la art. 1 alin. (1) se consideră a fi îndeplinită”.

Corect a reținut prima instanță, că art. 24 alin. (1) din ordonanță se aplică atât persoanelor care se află încă în plată, cât și celor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000. Art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000, este cadrul general privitor la indemnizația pentru creșterea copilului, iar prin Legea nr. 303/2004 s-a prevăzut un mod de calcul al indemnizație, diferit de al altor categorii de persoane, care a fost abrogat implicit prin O.U.G. nr. 148/2005 și explicit prin Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1825/2005.

Art. 24 alin. (1) din ordonanță face referire la Legea nr. 29/2000, lege cadru în domeniul indemnizației pentru creșterea copilului și care privește toate persoanele beneficiare de acest drept, dar aceasta nu înseamnă că textul respectiv nu este aplicabil și pentru categoriile de persoane pentru care existau unele dispoziții legale derogatorii de la regulile comune în ce privește modul de calcul al indemnizației pentru creșterea copilului. De altfel, prin art. 28 alin. (2) din ordonanță s-a dispus abrogarea prevederilor art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. Pentru toate considerentele menționate mai sus, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C., împotriva sentinței nr. 112 din 24 mai 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2006.