ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 2008 reclamantul Ministerul Justiției a chemat în judecată C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr. 422 din 27 noiembrie 2007, prin care Consiliul Director a constatat faptul că dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată prin Legea nr. 7/2007, sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminatorii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 14 din C.E.D.O. ale art. 6 din Carta Europeană privind statutul judecătorilor, precum și ale O.G. nr. 137/2000, recomandând Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze în mod diferit cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat necompetența C.N.C.D. în a recomanda ori a impune sub sancțiuni, adoptarea sau modificarea unui act normativ, aceasta excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1914 din 20 iunie 2008 a respins acțiunea, apreciind că, prin hotărârea atacată Consiliul nu și-a depășit competențele. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției, susținând în esență că în afara legii nu se poate vorbi de discriminare, și că aspectele supuse analizei C.N.C.D. exced cadrului legal trasat de O.G. nr. 137/2000. Recursul este nefondat.

La data de 21 mai 2007 petiționarele B.A.M. și G.C., judecătoare la Tribunalul Prahova și respectiv, Curtea de Apel Ploiești au adresat C.N.C.D. o cerere prin care susțineau că sunt discriminate odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei, în vederea creșterii copilului, prin care s-a instituit un cuantum unic al indemnizației pentru creșterea copilului. Prin hotărârea nr. 422 din 27 noiembrie 2007, C.N.C.D. a constatat că prevederile O.U.G. nr. 148/2005, sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminatorii, nefiind justificate de un scop obiectiv și legitim și a recomandat Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze, diferit, cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizații.

Prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare arată că: „Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricția sau preferința pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingere, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social, și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Alineatul trei al aceluiași text de lege precizează că: „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare”. Prin O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, s-a stabilit un cuantum de 600 lei, indiferent de contribuția acestora la bugetul asigurărilor sociale în perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea. Prin hotărârea atacată C.N.C.D.

a constatat că, prin efectul O.U.G. nr. 148/2005 s-a creat o situație dezavantajoasă a magistraților, beneficiari față de alți beneficiari. Așa fiind, nu se poate reține susținerea recurentului potrivit căreia C.N.C.D. și-a depășit atribuțiile conferite de Legea nr. 137/2000. Sub un alt aspect se constată că, C.N.C.D. nu a obligat Ministerul Justiției să adopte sau să modifice un act normativ, recomandând Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze cuantumul indemnizației și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizație. Așa fiind, recursul declarat de Ministerul Justiției urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 1914 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2009.