ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2799/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

iulie 2003, reclamanta SC F. SA Miercurea Ciuc prin lichidator judiciar SC R.V.A.

SRL, filiala Târgu Mureș cheamă în judecată pe pârâta SC T., K.F.T. Ungaria

solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 35.274,94 Euro

(reprezentând 1.296.565.695 lei la data de 25 februarie 2002) reprezentând

contravaloare marfă livrată, precum și a sumei de 5.072.324 lei cu titlu de

dobânzi legale.

Reclamanta mai cheamă în garanție pe

SC S.T., K.F.T. Ungaria și pe SC F.R. SA Miercurea Ciuc solicitând instanței

pronunțarea unei hotărâri prin care chematele în garanție să fie obligate la

plata sumei de 5.000.000 forinți (reprezentând la 21 iulie 2003 – 690.000.000

lei).

Prin sentința civilă nr. 1980 din 17

decembrie 2003, Tribunalul Harghita respinge acțiunea reclamantei împotriva

pârâtei și respinge ca prematură acțiunea formulată împotriva chematelor în

garanție, reținând în acest sens că față de chematele în garanție nu a fost

îndeplinită procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 720

1

C.

proc. civ., precum și că factura întocmită de reclamantă pentru marfa livrată

și neachitată nu poartă ștampila și semnătura pârâtei cumpărătoare, iar la 12

ianuarie 2001 reclamanta a notificat pârâtei cesionarea creanței în litigiu

către cesionara SC S.T., K.F.T., căreia pârâta i-a și achitat ulterior

notificării suma de 5.000.000 forinți din contravaloarea mărfii astfel că

reclamanta cedentă nu mai poate pretinde plata de la pârâtă, obligată numai

față de cesionară.

Prin decizia nr. 56/ A din 23 martie

2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței instanței de fond, reținând că înainte de introducerea acțiunii

reclamanta apelantă notificase pârâtei intimate cesionarea creanței către

cesionara SC S.T., K.F.T., la data de 12 ianuarie 2001, dată de la care pârâta,

debitor cedat putea plăti valabil numai cesionarei, astfel că sentința apelată

este legală și temeinică, instanța de fond făcând o corectă apreciere a actelor

dosarului, inclusiv cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate

reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9, admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei apelate, admiterea

apelului formulat de aceeași parte împotriva sentinței instanței de fond,

schimbarea acesteia în totalitate în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a

fost formulată.

În susținerea recursului său

recurenta reia motivele invocate și în apel, arătând că procedura prevăzută de art.

720

1

C. proc. civ., nu ar mai fi obligatorie față de chematele în

garanție prin raportare la art. 720

5

C. proc. civ., astfel că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece procedura fusese

îndeplinită cu pârâta. Mai susține recurenta că în mod greșit s-a respins

apelul său atâta vreme cât pârâta însăși a recunoscut primirea mărfii

neachitate și cât chematele în garanție ca și pârâta, nu au făcut dovada

achitării sumei de 5.000.000 forinți în numele său și nici dovada constatării

viciilor de calitate pentru firele livrate.

Recursul nu este fondat.

Cu privire la primul motiv de recurs

invocat se constată că în mod corect a stabilit instanța de apel că

dispozițiile art. 720

5

(1) C. proc. civ., nu sunt incidente în

cauză, întrucât prin chiar acțiunea introductivă de instanță reclamanta

recurentă însăși a chemat în garanție cele două societăți intimate, situație

care nu poate fi asimilată unei cereri reconvenționale formulate de pârâtă,

astfel că nu poate fi primită critica recurentei sub acest aspect.

Nici cea de a doua critică formulată

de recurentă nu poate fi primită întrucât, așa cum corect a reținut și instanța

de apel, recurenta reclamantă nu mai poate pretinde plata mărfii livrate de la

pârâtă din moment ce ea însăși a notificat pe aceasta că a cedat creanța către

cesionara SC S.T., K.F.T., astfel că de la data cesiunii intervenite anterior

înregistrării acțiunii de față pârâta putea să se libereze valabil plătind

cesionarei, fiind nerelevantă pentru soluționarea cauzei dovedirea constatării

lipsurilor calitative ale mărfii livrate pârâtei-debitor cedat, sau dovada

achitării de către aceasta a sumei de 5.000.000 forinți cesionarei.

Față de cele de mai sus, Curtea

constată că decizia recurată este legală și temeinică, instanța de apel făcând

o corectă aplicare a legii și în consecință, cu aplicarea prevederilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat împotriva deciziei menționate

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R.V.A.,

filiala Târgu Mureș SRL Tg. Mureș lichidator al reclamantei SC F. SA Miercurea

Ciuc împotriva deciziei nr. 56/ A din 23 martie 2004 a Curții de Apel Tg.

Mureș, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 octombrie 2006.