ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 491

din 1 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de B.G., în contradictoriu

cu Casa de Pensii a municipiului București, a anulat hotărârea nr. 15.424/698

din 29 septembrie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe pârâtă să emită o

nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar

al prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2005.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi

arătate în continuare.

Din analiza materialului

probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că reclamantul,

născut la data de 27 ianuarie 1944, în localitatea Sinoe, județul Constanța,

este fiul lui B.I. și B.C., de naționalitate aromâni, care au fost strămutați

din Bulgaria, localitatea Carali, în urma Tratatului între România și Bulgaria,

semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.

Instanța a mai reținut că,

potrivit actelor de stare civilă depuse în copie, titularul situației de avere

imobiliară rurală este S.D., tatăl mamei sale - D.C., înainte de căsătorie -

menționată printre membrii familiei strămutatate din Bulgaria.

A mai reținut curtea de apel

că, prin sentința civilă nr. 1285 din 18 mai 2004, rămasă irevocabilă prin

decizia nr. 5801 din 6 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, mamei reclamantului, B.C., i-a

fost recunoscută calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, în considerarea strămutării din

Bulgaria, în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7

septembrie 1940.

În drept, curtea de apel a

reținut că din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare și a dispozițiilor Normelor aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul, cât și

scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate, atât în mod direct, cât și în

mod indirect de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, din motive etnice. În consecință, instanța a apreciat că prin persoane

asupra cărora s-au răsfrânt nemijlocit persecuțiile din motive etnice, se

înțeleg copiii născuți în perioada în care părinții lor erau strămutați,

întrucât au avut de suferit aceleași consecințe nefavorabile, ca și familia

lor, datorită strămutării.

Împotriva sentinței civile

nr. 491 din 1 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a

municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând situațiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

Casa de Pensii a municipiului București contestă, în esență, faptul că instanța

a acordat reclamantului, beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, întrucât B.G. nu era născut în anul 1940, când a avut

loc schimbul de populație între România și Bulgaria și nu își avea domiciliul

pe teritoriul județelor menționate în Tratatul semnat la Craiova, la 7

septembrie 1940 și că legea nu prevede că ar putea beneficia de prevederile

acesteia și cei născuți ulterior datei strămutării părinților, pe considerentul

că au suferit privațiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care l-au avut

părinții.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a municipiului

București, în raport cu prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., ale

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile

recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, persoanelor

născute în localitatea în care părinții lor fuseseră strămutați în urma

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.

În cauză, este necontestat

faptul că familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului

de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova,

la 7 septembrie 1940 și că reclamantul B.G. s-a născut în România, localitatea

Sinoe, județul Constanța, unde fuseseră strămutați părinții săi.

Instanța de fond a realizat

o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002.

Pe cale de consecință, în

mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți,

urmare a strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce

justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.

A admite teza

recurentei-pârâte, ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între

intimatul-reclamant, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care

acesta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând

consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

În consecință, pe baza

probatoriului administrat, curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că

familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului

între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940 și că, fiind

născut la data de 27 ianuarie 1944, în localitatea de strămutare a familiei

sale, B.G. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile

ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită

prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

De asemenea,

întemeiat a fost avut în vedere și faptul că mamei reclamantului, B.C., i-a

fost recunoscută calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, datorită strămutării sale din

Bulgaria, în România.

În consecință,

Înalta Curte constată că instanța, cu ocazia soluționării litigiului, nu a

realizat o

interpretare

greșită a actului juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ci, dimpotrivă, a realizat

o corectă apreciere a situației de fapt, iar hotărârea pronunțată este pe

deplin întemeiată și motivată, atât în fapt, cât și în drept, fiind pronunțată

cu interpretarea și aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente.

Față de cele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

va respinge

recursul

declarat de Casa de Pensii a municipiului București.

Conform art. 274 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă Casa de Pensii a municipiului București va fi obligată

la plata sumei de 300 lei (RON), cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant

B.G., sumă reprezentând onorariu de avocat și plătită conform chitanței nr. 423

din 31 octombrie 2006 depusă la dosar

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 491

din 1 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Casa

de Pensii a municipiului București, la plata sumei de 300 lei (RON) către intimatul-reclamant

B.G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.