ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 477 din 10 noiembrie 2005, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Dolj, pentru anularea Ordinului nr. S/II/4168 din 11 iulie 2005, emis de ministrul administrației și internelor, prin care reclamantul a fost sancționat cu trecerea în rezervă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: În susținerea acțiunii, reclamantul a precizat că faptele petrecute la data de 28 mai 2005, la magazinul C. din București, nu sunt de natură a dovedi comiterea unei abateri disciplinare sau de o altă natură care să conducă la aplicarea unei sancțiuni atât de grave.

S-a invocat și încălcarea prevederilor art. 59 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 360/2002, deoarece i s-a refuzat asistarea de către un apărător, iar așa zisa faptă de furt putea fi cercetată doar de persoane cu competență legală. Pe baza probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, instanța a stabilit că la data de 28 mai 2005, reclamantul - ofițer principal I în cadrul Serviciului de prevenire a incendiilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, se afla împreună cu soția, mama și fiica sa în vârstă de 3 ani și 5 luni în hipermarketul C. din București, de unde a sustras ornamente de păr în valoare de 279.000 lei (ROL). La sesizarea Secției 9 Poliție, la locul faptei s-a deplasat reprezentantul acesteia, care a încheiat, împreună cu reprezentantul legal al magazinului, un proces-verbal în sensul mai înainte arătat.

Procesul-verbal a fost semnat și de către reclamant, fără obiecții, iar într-o declarație ulterioară (8 iunie 2005) a recunoscut implicit săvârșirea faptei. S-a apreciat că o astfel de faptă este incompatibilă cu calitatea de cadru militar și că ea se circumscrie abaterii prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 400/2004, al ministrului administrației și internelor, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor. Comiterea faptei a impus trimiterea reclamantului în fața Consiliului de judecată, a cărui componență a fost stabilită prin Ordinul nr. S/110 din 6 iunie 2005, iar acesta a hotărât vinovăția reclamantului și a propus trecerea sa în rezervă, în conformitate cu art. 92 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 400/2004.

Declarațiile martorilor audiați în instanță, la cererea reclamantului, privind comportarea sa ireproșabilă până la evenimentele din 28 mai 2005, au fost înlăturate ca fără valoare probatorie față de obiectul cauzei. Susținerile privind nerespectarea procedurii prevăzute de art. 59 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 360/2002, nu au fost confirmate de probatoriul administrat. În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul M.E. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a criticat soluția instanței de fond, pentru cercetarea superficială a situației de fapt reținută pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, în condițiile în care actele dosarului evidențiază că în permanență, recurentul a contestat săvârșirea faptei.

În opinia recurentului, se impunea ca instanța să audieze direct și nemijlocit pe cei care au întocmit procesele-verbale din 28 mai 2005, pentru a lămuri dacă în aceste acte consemnează opinii personale ale celor care le-au întocmit sau constatării directe și reale. S-a mai arătat că atât instanța militară, cât și instanța de judecată nu au luat măsurile necesare pentru a asigura un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile nefiind tratate în mod egal, considerându-se că desfășurarea incidentului în sine conduce automat la concluzia că există vinovăție și că sancțiunea aplicată este în acord cu gravitatea faptei. Examinând cauza, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat. Din verificarea actelor, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. S/II/4168 din 11 iulie 2005, al ministrului administrației și internelor, rezultă că situația de fapt care a generat trimiterea recurentului-reclamant în fața Consiliului de judecată și aplicarea sancțiunii de trecere în rezervă a acestuia, nu a fost pe deplin lămurită. Exceptând declarația dată la momentul reținerii de către agenții de pază ai hipermarketului C., în mod constant atât în fața Consiliului de judecată, cât și în fața instanței, recurentul-reclamant a contestat consemnările existente în procesul-verbal din 28 mai 2005 și și-a susținut nevinovăția.

Instanța a reținut în mod corect că raportat la obiectul acțiunii nu sunt relevante declarațiilor martorilor care au amintit de comportarea ireproșabilă a reclamantului până la incidentul în discuție. Totuși, fiind învestită cu o cerere de anulare a actului administrativ prin care s-a aplicat sancțiunea gravă a trecerii în rezervă a militarului, instanța Curții de Apel Craiova era datoare să se prevaleze de dispozițiile art. 129 alin. (1) - (5) C. proc. civ. și să stăruie în aflarea adevărului. Legalitatea și temeinicia sancțiunii contestate de către recurentul-reclamant pot fi evaluate numai în urma lămuririi exacte a împrejurărilor de fapt din 28 mai 2005. Or, în speță instanța fondului nu a manifestat rol activ pentru stabilirea fără dubiu a situației de fapt și pentru verificarea apărărilor reclamantului.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este utilă audierea nemijlocită, în calitate de martori, a celor care au făcut constatări ale evenimentelor petrecute la data de 28 mai 2005 (reprezentantul hipermarketului C., al secției a 9-a Poliție și a ofițerului C.V., desemnat de Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență). Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 305 C. proc. civ., în temeiul art. 312 din același cod, în urma admiterii recursului, se va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, potrivit legii, instanța de fond va manifesta rol activ în orice altă modalitate va considera necesar, fără a se limita la îndrumările expuse mai înainte, pentru a asigura, astfel, un proces echitabil tuturor participanților în proces și pentru a pronunța o sentință legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E. împotriva sentinței civile nr. 477 din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.