ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1283/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1283/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13747 din 21 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele SC R. SA, SC N.C. SRL, SC F.T. SRL, SC I.S.M. SRL și SC S. SRL formulată în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București. Prin aceeași hotărâre, s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenientele A.F.P.A.S., SC A. SRL și SC F. SA. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență că, potrivit deciziei A.V.A.S. cuprinsă în procesul verbal din 15 aprilie 2004, consorțiul din care face parte reclamantele a fost descalificat fiind exclus din procedura de negociere pentru achiziționarea acțiunilor SC I.F.F.C.E.
SA, ca urmare a faptului că una din membrele consorțiului, SC S. SRL, nu a prezentat certificatul de atestare fiscale pentru achitarea taxelor și impozitelor locale și înregistra datorii către bugetul de stat în valoare de 2.765.454.770 lei, majorări de întârziere și penalități. Instanța de fond a eliminat susținerile consorțiului reclamant referitoare la cazul de forță majoră care a împiedicat societatea sus-amintită să prezinte certificatul fiscal, cu referire la declararea zilei de 2 aprilie 2004 ca zi liberă, reținând că această împrejurare nu are caracterul unui eveniment exterior neprevăzut și de neînlăturat, față de faptul că toate celelalte societăți au prezentat certificate fiscale, ceea ce înseamnă că una dintre societățile reclamante își invocă propria culpă.
Se reține, de asemenea că, la momentul la care s-a înregistrat oferta de participare la negociere, existența debitelor față de bugetul de stat împiedica participarea acestei societăți la negociere și prin urmare, eliminarea consorțiului s-a făcut în mod legal. Cu privire la cererea de excludere a consorțiului intervenient de la participarea la negociere, instanța de fond a reținut că intervenientele îndeplineau condițiile de participare prevăzute în caietul de sarcini.
Susținerile reclamantelor potrivit cărora actul constitutiv al consorțiului intervenient nu era încheiat în formă autentică, iar unul din membrii consorțiului nu îndeplinea cerința de a avea un obiect de activitate similar cu cel al societății privatizate, au fost înlăturate de instanță ca neîntemeiate față de contractul de asociere depus la dosarul cauzei, contract autentificat la 26 martie 2004, iar SC F. SA avea în obiectul de activitate, ca activitate secundară, fabricarea calculatoarelor și a altor elemente electronice, potrivit certificatului emis de O.R.C. Împotriva sentinței de fond a declarat apel consorțiul reclamant și, prin decizia comercială nr. 436 din 13 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a admis apelul reclamantelor, a schimbat în tot sentința atacată, a admis în parte acțiunea în sensul că, a dispus anularea deciziei A.V.A.S.
cuprinsă în procesul verbal din 15 aprilie 2004 și a tuturor actelor ulterioare privind licitația din 15 aprilie 2004. Prin aceeași decizie, instanța de apel a respins cererea privind continuarea procedurii de negociere cu participarea reclamantelor, ca nefondată și, de asemenea, a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu. Instanța de apel, analizând criticile aduse sentinței de fond, sub aspectul aprecierii greșite asupra cauzelor care au condus la excluderea consorțiului reclamant a reținut că, lipsa certificatului fiscal se datorează unui caz de forță majoră, declararea zilei de 2 aprilie 2004 ca zi liberă având acest caracter, neputând fi nici prevăzută, nici înlăturată.
Se reține că în mod greșit instanța de fond, a apreciat existența cazului de forță majoră prin raportare la ceilalți participanți, aprecierea trebuind făcută pentru fiecare situație în parte, fără a se înțelege prin situații de forță majoră doar evenimentele naturale ce pot afecta mai mulți subiecți, astfel încât nedepunerea acestui certificat de către societatea reclamantă nu s-a datorat în nici un caz culpei acesteia, ci a unui eveniment imposibil de prevăzut de către societate și ale cărei consecințe nu puteau fi înlăturate. Cu privire la certificatul fiscal ce atesta debite înregistrate la bugetul de stat de către SC S. SRL, instanța de apel reține că deși această societate figura cu debite către bugetul de stat, în același timp bugetul statului datora societății o sumă cu mult mai mare cu titlu de T.V.A.
de rambursat, sens în care societatea a depus cerere de compensare. Așadar, în mod greșit instanța de fond a apreciat și cu privire la procesul de compensare al sumelor restante astfel încât, ar fi nedrept ca o societate care urmează a încasa de la stat suma ori urmează să-și stingă aceste obligații prin compensare legală, să fie împiedicată să participe la licitații publice datorită faptului că procedeul de compensare nu este finalizat. În fine, față de soluția pronunțată în cauză, instanța de apel reține că, efectul anulării înscrisurilor ulterioare excluderii consorțiului reclamant nu duce automat la continuarea procesului de negociere cu participarea reclamantelor, ci presupune organizarea unei noi licitații.
Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, instanța de apel a apreciat-o ca nefondată reținând că, în fond, intervenientele nu au formulat nici o cerere concretă, potrivit încheierii din 12 octombrie 2004 și, ca o dovadă în plus, este faptul că instanța de fond deși a admis-o, nu a dispus nimic în consecință. Împotriva deciziei din apel au declarat recurs toate părțile. Recursul reclamantelor SC R. SA, SC N.C. SRL, SC F.T. SRL, SC I.S.M. SRL și SC S. SRL este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în temeiul căruia consorțiul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii privind continuarea procedurii de negociere cu acestea, ori, în subsidiar desființarea întregii proceduri de privatizare.
În dezvoltarea criticilor formulate, consorțiul reclamant susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină respingerea capătului de cerere privind continuarea procedurii de negociere cu participarea reclamantelor, fraza sumară referitoare la efectele anulării actelor subsecvente hotărârii de excludere fiind insuficiente și, în orice caz, trebuia introdusă în dispozitivul deciziei, dispunând desființarea întregii proceduri de privatizare. În opinia recurentelor, respingerea acestui capăt de cerere este contradictoriu cu soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere, cu referire la anularea deciziei A.V.A.S. Instanța de apel nu a analizat criticile vizând desființarea întregii proceduri de privatizare, deși consideră necesară organizarea unei noi licitații nu analizează criticile referitoare la neîndeplinirea condițiilor de către consorțiul concurent pentru participarea la privatizare.
Recursul pârâtei A.V.A.S. Recurenta critică decizia din apel pentru nelegalitate, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul menținerii hotărârii de fond. Recurenta susține în dezvoltarea criticilor invocate că, instanța de apel în mod greșit a apreciat cu privire la prerogativele comisiei de organizare a licitației reținând că dispozițiile art. 35 din H.G. nr. 577/2002 nu se aplicau în mod automat, în condițiile în care rolul comisiei într-o licitație este doar a constata îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, precum și a celor stipulate în caietul de prezentare, membrii comisiei neputând să aprecieze cu privire la motivele invocate de participanți referitoare la cauzele ce au stat la baza neîndeplinirii cerințelor prevăzute de lege.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a apreciat și cu privire la certificatul fiscal prezentat de SC S. SRL ce atestă debitele către bugetul de stat, împrejurarea că societatea avea de recuperat T.V.A. plătit, dar nedatorat, este o motivare ce nu privea comisia de licitație din cadrul A.V.A.S., în exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau. De asemenea, în mod greșit instanța de apel a apreciat cu privire la cazul de forță majoră invocat de reclamante, în fapt fiind vorba de simpla lipsă de interes și de diligență din partea SC S. SRL, având în vedere că ceilalți participanți la licitație au procurat și depus acest document în timp util. Instanța de apel nu a avut în vedere și susținerea potrivit căreia la momentul adoptării măsurii de lichidare a consorțiului reclamantelor acesta a fost reprezentat de o persoană ce nu avea mandat în acest sens, ceea ce a întărit convingerea comisiei în excluderea acestei societăți de la licitație.
Recursul intervenientelor A.F.P.A.S., SC A. SRL, SC F.I. SA și SC F. SA. Recurentele critică decizia pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea ca temeinică a hotărârii de fond. O primă critică susținută vizează motivarea instanței de apel față de criticile aduse de către reclamante sentinței de fond. Astfel, deși reclamantele au invocat forța majoră ca și cauză ce a determinat neobținerea certificatului fiscal în termen util, instanța de apel reține în mod eronat că nedepunerea certificatului fiscal, împrejurare ce nu a fost dovedită de altfel, nu s-a datorat culpei reclamantei ci a unui eveniment ce este apreciat, la fel de eronat, ca fiind forță majoră, cu referire la declararea zilei de 2 aprilie 2004 ca zi nelucrătoare.
Reținerea instanței de apel potrivit căreia situația ar fi fost alta dacă petenta ar fi cunoscut că ziua de 2 aprilie 2004 urma să fie nelucrătoare, în opinia recurentelor este de neînțeles, aprecierea nefiind de natură a clarifica situația sau ar echivala cu o înlăturare a răspunderii societății. Susțin recurentele că, în mod greșit instanța de apel reține cu privire la cererea de compensare T.V.A., motivarea fiind contradictorie. Pe de o parte se susține că reclamanta avea debite la bugetul de stat, iar pe de altă parte se reține că la data depunerii documentelor de participare la negociere, obligațiile bugetare ale SC S. SRL ar fi fost stinse deja prin compensare, în condițiile în care operațiunea de compensare nu fusese dovedită, știut fiind că aceasta presupune un control și o verificare amănunțită a societății.
Decizia pronunțată în apel este contradictorie și sub aspectul greșitei aprecieri referitoare la atribuțiile comisiei de organizare a licitației. Astfel, se susține că deși instanța de apel reține în mod corect atribuțiile legale ale comisiei de negociere, apreciind în mod implicit că decizia acesteia este legală, pe de altă parte apreciază că în mod nelegal consorțiul reclamantei a fost înlăturat de la negocieri, fătă a menționa care sunt dispozițiile legii încălcate prin adoptarea acestei decizii. Cu referire la respingerea cererii de intervenție, recurentele susțin că și sub acest aspect decizia este criticabilă în sensul că, instanța de apel nu a observat cererile concrete formulate în cadrul cererii de intervenție, cereri ce justificau un interes propriu, acela de unic ofertant admis la negociere.
Asupra recursului consorțiului reclamant, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Susținerile recurentelor referitoare la insuficiența motivării capătului de cerere privind continuarea negocierilor cu participarea consorțiului reclamant sunt nefondate în condițiile în care instanța de apel, în mod corect nu a dispus prin dispozitiv desființarea întregii proceduri de privatizare. Pe de o parte nu era investită cu o atare cerere și, mai mult, anularea deciziei A.V.A.S. nu are semnificația dată de recurentă și anume anularea licitației în sine, întrucât aceasta nu era finalizată la data investirii instanței. Anularea deciziei A.V.A.S. a condus implicit la anularea actelor subsecvente conform principiului „accessorium sequitur principale”.
Așadar, nu se poate reține o motivare contradictorie sub aspectul invocat. Găsind întemeiat capătul principal de cerere privind anularea deciziei A.V.A.S., în mod corect instanța de apel nu a mai analizat criticile ce vizau desființarea întregii proceduri de privatizare sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de participare a consorțiului concurent întrucât, nu acesta era obiectul cu care a fost investită instanța și, mai mult, anularea deciziei A.V.A.S., așa cum s-a constatat, ducea implicit la anularea actelor ulterioare. Mai mult, nu era în căderea instanței a se pronunța cu privire la condițiile de participare a consorțiului intervenient prin comparație cu condițiile consorțiului reclamant, având în vedere soluția pronunțată.
Cu privire la recursul pârâtei A.V.A.S. și acesta este nefondat, pentru următoarele considerente. Referitor la critica de nelegalitate invocată, privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 35 din H.G. nr. 577/2002, aceasta se dovedește a fi nefondată. Astfel, în mod corect instanța de apel a apreciat cu privire la atribuțiile ce revin comisiei de organizare a licitației potrivit normei legale sus citate, stabilind însă că, la aprecierea cauzelor ce au stat la baza excluderii automate a participantei este chemată instanța să verifice acest lucru. Așadar, în mod greșit recurenta susține că instanța ar fi lăsat în sarcina sa aprecierea cauzelor ce conduc la eliminarea ofertanților, instanța de apel în motivarea sa a subliniat numai limitele de aplicare ale dispozițiilor art. 35 din actul normativ menționat, ceea ce nu înseamnă o aplicare greșită.
Susținerile recurentei cu privire la greșita apreciere asupra certificatului fiscal prezentat de reclamanta SC S. SRL precum și greșita apreciere a cazului de forță majoră nu pot fi reținute în condițiile în care acestea vizează netemeinicia hotărârii pronunțate, susțineri ce nu mai pot fi supuse analizei în acest cadru procesual, în calea de reformare actuală instanța fiind ținută a analiza numai cu privire la criticile de nelegalitate. Mai mult, față de temeiul de drept invocat, prin criticile aduse, recurenta nu indica modul concret în care instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit legea pentru a da posibilitatea efectuării unui control judiciar în condițiile stabilite de legea procesual civilă.
Recursul consorțiului intervenient este nefondat având în vedere următoarele considerente: Prima critică invocată, cu referire la greșita apreciere a instanței de apel în ceea ce privește certificatul fiscal al societății reclamante exclusă de la negocieri precum și la greșita stabilire a situației de fapt, vizează netemeinicia soluției pronunțate motiv pentru care, având în vedere considerentele expuse mai sus, acestea vor fi înlăturate nefiind posibilă o analiză a acestora în calea de reformare ce reclamă numai aspecte de nelegalitate. Și critica vizând greșita apreciere a instanței de apel cu privire la cererea de compensare va fi înlăturată în condițiile în care, la fel, vizează netemeinicia hotărârii pronunțate, în recurs nefiind posibilă o reanalizare a unor situații de fapt, ori a probatoriilor greșit apreciate în cauză.
Cu referire la critica vizând motivarea contradictorie, aceasta a fost supusă analizei în cadrul recursului pârâtei A.V.A.S. și, în consecință va fi respinsă pentru aceleași considerente. Critica vizând respingerea cererii de intervenție se dovedește a fi nefondată întrucât instanța de apel nu a reținut o lipsă de interes a intervenientei în cauză, cererea fiind analizată pe fond, însă în mod corect, raportat la soluționarea cererii principale a consorțiului reclamant și la măsurile dispuse, aceasta se impunea a fi respinsă. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții SC F.T. SRL București, SC I.S.M. SRL București, SC N.C. SRL București, SC R. SA București, SC S. SRL București, pârâta A.V.A.S. București și intervenientele A.F.P.A.S. București, SC A. SRL București, SC F.I. SA București și SC F. SA București, împotriva deciziei nr. 436 din 13 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 martie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.