ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17

decembrie 2002, reclamanta C.N. C.F. SA București - Regionala C.F. Iași a

solicitat anularea deciziei nr. 561 din 30 noiembrie 2002, emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și a notei de constatare nr. 1/1402 din 21 octombrie 2002,

încheiată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași - Direcția

Controlului Fiscal.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin actele administrative contestate, pârâții au stabilit nelegal că

lucrările de consolidare executate la clădirea Stației C.F.R. Iași și care

totalizează suma de 76.308.605.812 lei, sunt lucrări de modernizare. Reclamanta

a susținut că lucrările s-au executat pentru consolidarea structurii de

rezistență a imobilului, calificat ca având un grad de risc ridicat în caz de

cutremur și în consecință, au avut ca scop restabilirea stării tehnice inițiale

a clădirii.

Prin sentința civilă nr. 38/CA din

17 martie 2003, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea, ca nefondată, dar

această sentință a fost casată, ca urmare a admiterii recursului reclamantei

prin decizia nr. 1513 din 21 aprilie 2004, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ. Instanța de recurs a dispus

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, cu motivarea că se

impune verificarea înscrisurilor justificative și completarea probatoriului, cu

o expertiză tehnică de specialitate, pentru a se stabili dacă lucrările

executate au fost de reparații și de consolidare sau reprezintă lucrări de

modernizare, care au mărit valoarea mijloacelor fixe.

În fond după casare, Curtea de Apel

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr.

148/CA din 3 octombrie 2005, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat

decizia nr. 561 din 30 noiembrie 2002 și nota de constatare nr. 1/1402 din 21

octombrie 2002, cu privire la măsura de înregistrare în evidență contabilă a

lucrărilor în valoare totală de 63.519.127.198 lei, ca lucrări de modernizare

și de recuperare a cheltuielilor respective, pe baza amortizării calculate

conform Legii nr. 15/1994.

Prin aceeași hotărâre, a fost

menținută dispoziția de înregistrare a cheltuielilor în sumă de 16.445.415.297

lei, reprezentând valoarea lucrărilor de modernizare, ca fiind cheltuieli care au

sporit valoarea mijlocului fix, a căror recuperare se va face pe calea

amortizării, în condițiile Legii nr. 15/1994 și a obligat pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de

60.050.000 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a

constatat, pe baza înscrisurilor depuse de părți și a expertizelor tehnice de

specialitate efectuate în cauză, că lucrările în valoare de 63.519.127.198 lei

se încadrează în categoria lucrărilor de reparații, care pot fi înregistrate în

contabilitate, ca și cheltuieli curente de exploatare, conform pct. 9 din H.G.

nr. 909/1997.

Instanța de fond a anulat parțial

actele de control întocmite de pârâți, considerând că numai lucrările în

valoare de 16.445.415.297 lei reprezintă lucrări de modernizare, care au

modificat aspectul estetic și au sporit gradul de confort și de ambient al

obiectivului „Stația de călători Iași”.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, solicitând casarea în parte a hotărârii, în sensul

respingerii acțiunii reclamantei în privința întregii sume contestate.

Recurentul a susținut că, potrivit

expertizei tehnice și proiectului întocmit de I.S.P.C.F. SA, reparațiile

efectuate de intimata-reclamantă la mijloacele fixe au prelungit durata de

funcționare cu încă 20 de ani și au îmbunătățit parametrii inițiali, motiv

pentru care, în condițiile H.G. nr. 909/1997, întreaga sumă contestată prin

acțiune sau cel puțin suma de 46.650.501.505 lei, trebuia considerată ca o

cheltuială care se recuperează prin amortizare.

Recurentul a criticat și măsura de

obligare a sa la plata tuturor cheltuielilor de judecată, motivând că această

obligație nu este justificată, în condițiile admiterii parțiale a acțiunii,

ceea ce impunea ca părțile să suporte cheltuielile respective în cote

proporționale, în funcție de pretențiile admise.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc.

civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Printr-o analiză corectă a

întregului material probator administrat în cauză și a prevederilor H.G. nr.

909/1997, instanța de fond a stabilit judicios natura lucrărilor executate de

intimata-reclamantă, în perioada 1999 - 30 iunie 2001, la imobilul „Stația de

călători - Gara Iași” și a anulat parțial actele de control în care lucrările

în valoare de 63.519.127.198 lei au fost considerate lucrări de modernizare.

Suma respectivă a fost utilizată pentru

lucrări de consolidare la structura de rezistență și lucrări de reparații la

elementele refăcute în urma consolidărilor și la alte elemente constatate ca

degradate.

Instanța de fond a constatat corect

că aceste lucrări nu sunt de modernizare, având ca scop restabilirea stării

tehnice inițiale a clădirii. Din acest motiv, s-a considerat că atât lucrările

de consolidare în valoare de 46.600.132.276 lei, cât și lucrările de reparații

în valoare de 16.918.994.922 lei, au fost înregistrate în evidența contabilă a

intimatei-reclamante, ca și cheltuieli curente de exploatare, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 15/1994, ale H.G. nr. 909/1997 și ale Normativului

tehnic aprobat prin decizia nr. 148/1977.

Recurentul a susținut neîntemeiat că

aceste lucrări sunt asimilate mijloacelor fixe și se supun amortizării,

potrivit pct. 7 lit. d) din H.G. nr. 909/1997.

Spre deosebire de bunurile

menționate în textul de lege invocat de recurent, lucrările executate de

intimata-reclamantă au fost destinate restabilirii stării tehnice inițiale,

prin remedierea degradărilor și deteriorărilor constatate la imobil,

consolidarea sistemului structural în ansamblu, pentru siguranța fondului

construit, conform O.G. nr. 20/1994 și Legii nr. 10/1995.

În consecință, aceste lucrări nu se

încadrează în categoria celor prevăzute expres la pct. 7 lit. d) din H.G. nr.

909/1997 și au fost corect calificate de instanța de fond, ca fiind lucrările

de reparații și de consolidare, pentru care sunt aplicabile dispozițiile pct. 9

din același act normativ, în sensul înregistrării cheltuielilor aferente în

cheltuielile de exploatare.

De asemenea, recursul a susținut

neîntemeiat că și în cazul aplicării prevederilor pct. 9 din H.G. nr. 909/1997,

suma de 46.600.132.276 lei, reprezentând cheltuieli de consolidare, trebuie

recuperată prin amortizare, pentru că au fost înlocuite componentele uzate.

Apărarea recurentului este lipsită

de temei legal, dat fiind că textul de lege invocat nu cuprinde o asemenea

dispoziție și prevede că recuperarea cheltuielilor privind reparațiile de orice

fel se face prin includerea în cheltuielile de exploatare, integral, la

momentul efectuării sau eșalonat.

În privința cheltuielilor de

judecată, instanța de fond a stabilit corect că recurentul datorează onorariile

experților și taxele judiciare de timbru, față de cuantumul pretențiilor admise

din acțiune și de culpa procesuală stabilită în condițiile prevăzute de art.

274 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, împotriva sentinței

civile nr. 148/CA din 3 octombrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2006.