ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 decembrie 2002, reclamanta C.N. C.F. SA București - Regionala C.F. Iași a solicitat anularea deciziei nr. 561 din 30 noiembrie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a notei de constatare nr. 1/1402 din 21 octombrie 2002, încheiată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași - Direcția Controlului Fiscal. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate, pârâții au stabilit nelegal că lucrările de consolidare executate la clădirea Stației C.F.R. Iași și care totalizează suma de 76.308.605.812 lei, sunt lucrări de modernizare.

Reclamanta a susținut că lucrările s-au executat pentru consolidarea structurii de rezistență a imobilului, calificat ca având un grad de risc ridicat în caz de cutremur și în consecință, au avut ca scop restabilirea stării tehnice inițiale a clădirii. Prin sentința civilă nr. 38/CA din 17 martie 2003, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea, ca nefondată, dar această sentință a fost casată, ca urmare a admiterii recursului reclamantei prin decizia nr. 1513 din 21 aprilie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Instanța de recurs a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, cu motivarea că se impune verificarea înscrisurilor justificative și completarea probatoriului, cu o expertiză tehnică de specialitate, pentru a se stabili dacă lucrările executate au fost de reparații și de consolidare sau reprezintă lucrări de modernizare, care au mărit valoarea mijloacelor fixe.

În fond după casare, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 148/CA din 3 octombrie 2005, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 561 din 30 noiembrie 2002 și nota de constatare nr. 1/1402 din 21 octombrie 2002, cu privire la măsura de înregistrare în evidență contabilă a lucrărilor în valoare totală de 63.519.127.198 lei, ca lucrări de modernizare și de recuperare a cheltuielilor respective, pe baza amortizării calculate conform Legii nr. 15/1994. Prin aceeași hotărâre, a fost menținută dispoziția de înregistrare a cheltuielilor în sumă de 16.445.415.297 lei, reprezentând valoarea lucrărilor de modernizare, ca fiind cheltuieli care au sporit valoarea mijlocului fix, a căror recuperare se va face pe calea amortizării, în condițiile Legii nr. 15/1994 și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 60.050.000 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a constatat, pe baza înscrisurilor depuse de părți și a expertizelor tehnice de specialitate efectuate în cauză, că lucrările în valoare de 63.519.127.198 lei se încadrează în categoria lucrărilor de reparații, care pot fi înregistrate în contabilitate, ca și cheltuieli curente de exploatare, conform pct. 9 din H.G. nr. 909/1997. Instanța de fond a anulat parțial actele de control întocmite de pârâți, considerând că numai lucrările în valoare de 16.445.415.297 lei reprezintă lucrări de modernizare, care au modificat aspectul estetic și au sporit gradul de confort și de ambient al obiectivului „Stația de călători Iași”. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând casarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantei în privința întregii sume contestate.

Recurentul a susținut că, potrivit expertizei tehnice și proiectului întocmit de I.S.P.C.F. SA, reparațiile efectuate de intimata-reclamantă la mijloacele fixe au prelungit durata de funcționare cu încă 20 de ani și au îmbunătățit parametrii inițiali, motiv pentru care, în condițiile H.G. nr. 909/1997, întreaga sumă contestată prin acțiune sau cel puțin suma de 46.650.501.505 lei, trebuia considerată ca o cheltuială care se recuperează prin amortizare. Recurentul a criticat și măsura de obligare a sa la plata tuturor cheltuielilor de judecată, motivând că această obligație nu este justificată, în condițiile admiterii parțiale a acțiunii, ceea ce impunea ca părțile să suporte cheltuielile respective în cote proporționale, în funcție de pretențiile admise.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Printr-o analiză corectă a întregului material probator administrat în cauză și a prevederilor H.G. nr. 909/1997, instanța de fond a stabilit judicios natura lucrărilor executate de intimata-reclamantă, în perioada 1999 - 30 iunie 2001, la imobilul „Stația de călători - Gara Iași” și a anulat parțial actele de control în care lucrările în valoare de 63.519.127.198 lei au fost considerate lucrări de modernizare. Suma respectivă a fost utilizată pentru lucrări de consolidare la structura de rezistență și lucrări de reparații la elementele refăcute în urma consolidărilor și la alte elemente constatate ca degradate.

Instanța de fond a constatat corect că aceste lucrări nu sunt de modernizare, având ca scop restabilirea stării tehnice inițiale a clădirii. Din acest motiv, s-a considerat că atât lucrările de consolidare în valoare de 46.600.132.276 lei, cât și lucrările de reparații în valoare de 16.918.994.922 lei, au fost înregistrate în evidența contabilă a intimatei-reclamante, ca și cheltuieli curente de exploatare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1994, ale H.G. nr. 909/1997 și ale Normativului tehnic aprobat prin decizia nr. 148/1977. Recurentul a susținut neîntemeiat că aceste lucrări sunt asimilate mijloacelor fixe și se supun amortizării, potrivit pct. 7 lit. d) din H.G. nr. 909/1997.

Spre deosebire de bunurile menționate în textul de lege invocat de recurent, lucrările executate de intimata-reclamantă au fost destinate restabilirii stării tehnice inițiale, prin remedierea degradărilor și deteriorărilor constatate la imobil, consolidarea sistemului structural în ansamblu, pentru siguranța fondului construit, conform O.G. nr. 20/1994 și Legii nr. 10/1995. În consecință, aceste lucrări nu se încadrează în categoria celor prevăzute expres la pct. 7 lit. d) din H.G. nr. 909/1997 și au fost corect calificate de instanța de fond, ca fiind lucrările de reparații și de consolidare, pentru care sunt aplicabile dispozițiile pct. 9 din același act normativ, în sensul înregistrării cheltuielilor aferente în cheltuielile de exploatare.

De asemenea, recursul a susținut neîntemeiat că și în cazul aplicării prevederilor pct. 9 din H.G. nr. 909/1997, suma de 46.600.132.276 lei, reprezentând cheltuieli de consolidare, trebuie recuperată prin amortizare, pentru că au fost înlocuite componentele uzate. Apărarea recurentului este lipsită de temei legal, dat fiind că textul de lege invocat nu cuprinde o asemenea dispoziție și prevede că recuperarea cheltuielilor privind reparațiile de orice fel se face prin includerea în cheltuielile de exploatare, integral, la momentul efectuării sau eșalonat. În privința cheltuielilor de judecată, instanța de fond a stabilit corect că recurentul datorează onorariile experților și taxele judiciare de timbru, față de cuantumul pretențiilor admise din acțiune și de culpa procesuală stabilită în condițiile prevăzute de art. 274 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, împotriva sentinței civile nr. 148/CA din 3 octombrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2006.