ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1761/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2128 din 23

aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București s-a admis cererea

formulată de reclamanta P.M.G. împotriva pârâților Primarul General al

Municipiului București și Primăria Municipiului București, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001. A fost obligat Primarul General să se pronunțe

printr-o dispoziție motivată asupra cererii reclamantei formulată prin

notificarea nr. 3175 din 12 octombrie 2001.

La soluționarea cauzei, instanța a

avut în vedere probele administrate în cauză în raport cu care a reținut

următoarele:

Prin intermediul executorului

judecătoresc, reclamanta a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001

către Primăria Municipiului București, înregistrată sub nr. 3175 din 12

octombrie 2001, privind restituirea în natură a apartamentului nr. 7 din

imobilul situat în București, compus din 3 camere și dependințe.

Primarul General a încălcat

obligația care îi incumbă potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de

a se pronunța asupra cererii de restituire în natură formulată de către

reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 2021 din 19 octombrie 2004 a respins ca

nefondat apelul formulat de către pârâtul Municipiul București prin Primarul

General împotriva sentinței civile nr. 2128 din 23 aprilie 2004 pronunțată de

Judecătoria sectorului 5 București, reținând următoarele considerente:

În condițiile în care persoana care

se consideră îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil în condițiile

Legii nr. 10/2001 formulează notificare, însoțită de actele pe care își

întemeiază cererea, unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării să emită o decizie prin care să se

pronunțe asupra acesteia. Dacă actele doveditoare se depun la o dată ulterioară

înregistrării notificării, acest termen se calculează de la data depunerii lor.

Atâta timp cât reclamanta susține că

actele depuse odată cu notificarea, completate ulterior, sunt singurele pe care

înțelege să-și întemeieze pretenția de restituire a imobilului, unitatea

deținătoare este obligată să emită a deciziei, de admitere sau de respingere a

cererii, în temeiul acestor acte și în termenul prevăzut de lege.

Împotriva deciziei de apel a

formulat recurs motivat apelantul.

Curtea constată însă că în mod

nelegal a fost soluționată cauza în primă instanță de către judecătorie.

Competența de soluționare a cererii

formulată de către reclamantă aparține secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială își are sediul intimata, din considerente de

simetrie cu dispozițiile care reglementează instanța competentă să cenzureze

dispoziția sau decizia emisă (art. 26 alin. final Legea nr. 10/2001

republicată).

Atitudinea omisivă a persoanei

juridice deținătoare, în cazul în speță îmbrăcând forma lipsei răspunsului

concretizat în dispoziție în termenul legal, atrage competența instanței care

este competentă să cenzureze chiar dispoziția prin care trebuie să se soluționeze

notificarea.

Pasivitatea persoanei notificate

echivalează cu neîndeplinirea obligației corelative unui drept subiectiv civil,

respectiv dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului.

În aceste condiții, acțiunea prin

care se solicită sancționarea pasivității persoanei deținătoare reprezintă o

veritabilă acțiune de realizare a dreptului, a cărei cauză se află în

prevederile Legii nr. 10/2001, care reprezintă o lege specială și care

instituie o procedură specială diferită de cea de drept comun.

Pentru soluționarea unei acțiuni de

genul celei de față, instanța procedează la verificarea condițiilor legale de

emitere a deciziei/dispoziției; procedura este guvernată de aceleași norme

legale pe care este chemată instanța să le verifice atunci când cenzurează

legalitatea unei decizii/dispoziții.

În aceste condiții, nu este

sancționată o simplă obligație de a face în condițiile dreptului comun și care

să atragă plenitudinea de competență în favoarea judecătoriei.

Constatând din oficiu, prin urmare,

că în cauză s-a încălcat competența instanței de fond de soluționare, ceea ce

atrage incidența art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 312 pct. 6 C. proc. civ.,

Curtea urmează ca, formal, să admită recursul și să caseze decizia de apel,

precum și sentința de fond, trimițând cauza pentru competentă soluționare a

contestației la Tribunalul București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de

recurentul Municipiul București, prin Primar general împotriva deciziei 2021

din 10 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia menționată și

sentința civilă nr. 2128 din 23 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria

sectorului 5.

Trimite cauza pentru soluționarea

contestației la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.