ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3184/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1583 din 4 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 1526/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de SC F.D.F.E.E. SA București împotriva deciziei nr. 72 din 21 ianuarie 2003, emisă de Președintele A.N.R.E. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin decizia atacată a fost aprobat tariful pentru serviciul de conexiune prestat în stația electrică de 110 KV CET „Progresu” de către E. SA București pentru reclamantă, în sumă de 135.402.000 lei/lună fără T.V.A, aplicabil de la data de 21 februarie 2003. A reținut, de asemenea, că temeiul stabilirii acestui tarif, menționat chiar în decizie, l-au constituit art. 5 pct. 4 și art. 9 alin. (4) din O.U.G.

nr. 29/1998 (astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 99/2000), art. 70 lit. a) din O.U.G. nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, precum și Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 38/2002 privind aprobarea tarifelor de energie electrică livrată consumatorilor captivi și a tarifelor medii pentru serviciile de transport și distribuție practicate cu agenții economici din cadrul sectorului energetic. A constatat instanța că, potrivit art. 5 pct. 3 din Legea nr. 99/2000, A.N.R.E. stabilește metodologia de calcul al prețurilor și tarifelor și că nu există o dispoziție legală care să oblige pârâta să consulte prestatorul sau beneficiarul serviciilor în momentul în care se stabilește tariful.

A constatat instanța că, potrivit art. 3.4 din Metodologia aprobată prin decizia nr. 34 din 9 martie 2000, a Președintelui A.N.R.E., tarifele pentru serviciile de transformare și/sau conexiune ale stațiilor electrice se calculează de către administratorul stațiilor și se aprobă de către A.N.R.E., cu avizul Oficiului Concurenței, iar în speță calculul s-a făcut corect, nerezultând că prin emiterea deciziei ar fi fost vătămat dreptul reclamantei recunoscut de Legea nr. 99/2000. A considerat instanța, că expertiza contabilă efectuată în cauză nu și-a dovedit utilitatea, nefiind de natură a lămuri instanța, întrucât expertul s-a pronunțat pe chestiuni care nu i-au fost cerute și care sunt de atributul instanței.

A constatat instanța că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 63/1998, la stabilirea prețului de achiziție se ține seama de costurile generate de activitatea de producere (a energiei electrice), pe când la stabilirea tarifului pentru conexiune sunt luate în calcul numai costurile generate de serviciul de conexiune, conform tarifului, astfel încât nu se poate considera că tariful de conexiune este inclus în cel de achiziție, criteriile de calcul pentru fiecare fiind diferite. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal timbrată. În motivarea sa, recurenta susține, în esență: - că instanța a înlăturat nelegal întregul raport de expertiză contabilă, ca urmare a obiecțiunilor A.N.R.E., deși a încuviințat cererea de majorare a onorariului expertului; - că decizia Președintelui A.N.R.E.

nr. 34/2000, care aprobă „Metodologia de stabilire a tarifului”, prevede că tariful pentru serviciile de transformare și/sau conexiune ale stațiilor se calculează prin însumarea tarifelor pe elemente prin care se prestează acestea, iar prestatorul „recuperează” cheltuielile aferente cotei părți din stație prin care se prestează serviciile, astfel încât aceste elemente pot fi declarate diferit ca număr de către prestator și beneficiar, ceea ce face obligatorie consultarea ambelor părți la stabilirea tarifului, aspect contestat de prima instanță; - că, pe cale de consecință la această situație, tariful pentru serviciile de transformare și/sau conexiune nu a fost stabilit în mod transparent și nu este fundamentat, aspect recunoscut și de către Comitetul de Arbitrare al Disputelor pe Piața de Energie Electrică prin recomandarea unei analize comune prestator - beneficiar asupra costurilor care au fundamentat tariful de conexiune, analiză nerealizată nici până în prezent; - că, în contabilitatea pârâtei, nu sunt evidențiate distinct costurile pentru producerea energiei electrice și căldurii, de cele aferente activității stației electrice prin care energia e livrată în sistemul energetic, consecința fiind recuperarea dublă a acelorași costuri, odată prin tariful de conexiune, a doua oară prin cel de achiziție a energiei electrice.

Pe baza acestor argumente, susține recurenta, că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, prin greșita aplicare a art. 1 din Legea nr. 29/1990 și fără a observa că vătămarea reclamantei ca beneficiară constă în emiterea deciziei de către A.N.R.E., fără a o informa, asupra tarifului aplicat și a justificării acestuia de către T. SA, ca prestator. Recursul nu se fondează. 1. Decizia atacată în cauza de față a fost emisă de Președintele A.N.R.E., sub incidența O.U.G. nr. 63/1998 privind energia electrică și termică (abrogată la 17 iulie 2003 prin Legea nr. 318/2003). În temeiul dispozițiilor art. 69 lit. c) din acest act normativ, A.N.R.E. a elaborat Metodologia de calcul al prețului și tarifelor, aprobată prin Ordinul Președintelui A.N.R.E.

nr. 34/2000. Această metodologie prevede că stabilirea tarifelor de transformare și/sau conexiune se face pe baza analizei datelor tehnice și economice pe care prestatorul serviciului le fundamentează, și anume, operatorul de transport (care, conform definiției din Anexa la ordin, este o entitate operațională a C.N. E.) și nicidecum prin consultarea beneficiarului serviciului respectiv, și anume, operatorul de distribuție care este E. SA ( conform aceluiași ordin). Așa fiind, nu se poate constata o lipsă de transparență în emiterea deciziei atacate, câtă vreme nu există obligația A.N.R.E. de a consulta beneficiarul. De altfel, „consultarea” debitorului obligației în acest raport juridic dintre prestator și beneficiar este inadmisibilă, dat fiind că domeniul în care el se formează, este unul reglementat, iar nu unul născut pe o piață concurențială, care să presupună negocierea, și ulterior acordul părților.

2. Recurenta este un operator de distribuție care livrează energia electrică altor agenți economici, cu anumite costuri și cheltuieli și acesta este motivul pentru care ea pretinde ca, în propriul tarif de distribuție, să fie incluse costurile legate de conexiune aprobate furnizorului ei - E. SA București. Dar recurenta nu a justificat concret cu documente costurile aferente serviciului de conexiune de care a beneficiat. Pe de altă parte, recurenta a refuzat să semneze contractul pentru servicii de conexiune cu prestatorul E. SA București, astfel încât nu poate dovedi nici că a achitat contravaloarea serviciului de conexiune pe care aceasta i l-a prestat, pentru a justifica propriile costuri cu acest serviciu.

3. În acest context, susținerea recurentei, că prestatorul ei ar înregistra o dublă recuperare a costurilor lui, excede cadrului procesual de față, în care nu este supus controlului raportul juridic comercial dintre operatorul de transport și cel de distribuție. 4. În ceea ce privește tariful pe elemente, potrivit „Metodologiei” aprobate prin Ordinul nr. 34/2000, pct. 3.8: pentru fiecare element constituent al stației electrice și pentru fiecare nivel de tensiune se stabilesc tarife în lei /lună. În speță, pentru o stație electrică de 110 KV se stabilește numai tariful pentru o celulă electrică, iar tariful pentru servicii de transformare și/sau conexiune rezultă din însumarea acestor tarife pe elemente.

Din raportul de expertiză rezultă că dintre cele 17 celule ale „C.E.T. Progresul”, reclamanta folosește doar 4 celule, dar expertul nu stabilește dacă tariful din decizie a fost influențat (calculat) de existența tuturor celor 17 celule sau doar a celor 4 folosite de recurentă. Din acest punct de vedere, constatarea instanței de fond privind caracterul neconcludent al expertizei, este pertinentă și nu este în contradicție cu măsura de aprobare a suplimentării onorariului. Acesta, deoarece, pe de o parte, instanța este suverană în a aprecia volumul de muncă al expertului, independent de evaluarea ulterioară a valorii probatorii a lucrării sale. Pe de altă parte, principiul disponibilității și interesul de a pune în valoare orice argument de fapt rezultând din înscrisuri, o obliga pe reclamantă să sesizeze și să solicite obiective de expertiză care să-i susțină acțiunea.

Pentru toate aceste considerente, se constată că instanța de fond a apreciat temeinic că reclamantei nu i s-a produs o vătămare asupra unui drept legitim prin decizia atacată, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data introducerii acțiunii).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F.D.F.E.E. SA București împotriva sentinței civile nr. 1583 din 4 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.