ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2943/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 1033/C din 6 iulie 2003 reclamanta Ț.K. a chemat în judecată Primăria municipiului Timișoara solicitând anularea dispoziției nr. 2573 din 22 decembrie 2003 emisă de primar prin care i s-a respins notificarea formulată pentru restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara. În motivarea cererii s-a arătat că în mod greșit s-a respins notificarea întrucât a făcut dovada că este moștenitoarea proprietarei tabulare a imobilului, S.E., născută L. În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, de către SC S.P.V. SRL. La termenul de judecată din 23 aprilie 2004 instanța a respins în principiu cererea de intervenție, apreciind că intervenienta nu a justificat interesul de a interveni în soluționarea litigiului, drepturile acesteia de chiriaș fiind ocrotite de prevederile legale.

Prin sentința civilă nr. 490 din 23 aprilie 1004 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins ca neântemeiată cererea formulată în cauză. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de moștenitoare a fostei proprietare tabulare, întrucât nu a depus certificatul de calitate de moștenitor, actul depus neântrunind condițiile legale, fiind doar un atestat întocmit de avocat A.B. din New York. Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate, susținând că în mod greșit s-a respins acțiunea, că în realitate nu i se contestă calitatea de moștenitoare a proprietarei tabulare, ci doar certificatul de moștenitor prezentat, făcându-se abstracție însă de faptul că bunica sa a decedat în SUA.

La apelul reclamantei a aderat intervenienta SC S.P.V. SRL, în baza art. 293 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea cererii sale de intervenție și menținerea hotărârii primei instanțe. Prin decizia civilă nr. 2664 din 25 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în opinia majoritară, s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a anulat hotărârea atacată și judecând pe fond, a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 2973/2003 și a dispus restituirea în natură reclamantei a imobilului solicitat. S-a respins cererea de aderare la apel formulată de intervenientă. În motivarea acestei soluții s-a reținut că reclamanta este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, dovedind calitatea de moștenitoare cu actele de stare civilă depuse la dosar, între care și certificatul de moștenitor eliberat la New York, care îndeplinește cerințele Convenției de la Haga din 1961, privind aplicarea apostilei.

În opinia separată a unui membru al completului s-a susținut respingerea apelului reclamantei, motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada că este îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu, prin dovedirea calității de moștenitor al fostului proprietar tabular, în condițiile în care reclamanta nu a putut prezenta un certificat de moștenitor emis cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii, ci doar un atestat întocmit de avocat A.B. din New York. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara și intervenienta SC S.P.V. SRL. Pârâții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. și au susținut că, certificatul de calitate de moștenitor prezentat de reclamantă este în fapt doar o declarație care nu poartă apostila cerută de Convenția de la Haga, întrucât copiile depuse în apel nu au legătură cu actul depus de reclamantă, fiind copii ale unor apostile oarecare ce nu au legătură cu speța dedusă judecății. Față de conținutul actului, acesta nu poate fi reținut decât ca fiind o simplă declarație a reclamantei, fără a întruni condițiile legale cerute pentru validitatea unui certificat de calitate de moștenitor, astfel că reclamanta nu a făcut dovada că este îndreptățită la restituirea imobilului, în baza Legii nr. 10/2001. Intervenienta a invocat drept temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea motivelor de recurs a susținut, în esență, următoarele critici: - hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, mai precis, instanța de apel motivează decizia pe acte care nu există la dosar, întrucât copiile depuse la filele 21 și 28 sunt copii ale unor apostile oarecare, ce nu au legătură cu actul depus de reclamantă și sunt fără sigiliu; - în sensul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., actul dedus judecății intitulat „certificat de calitate de moștenitor” este în fapt o declarație făcută de reclamantă în fața unui avocat din New York și nu îndeplinește condițiile cerute de legea română pentru a fi un certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, fiind doar un atestat emis de un avocat; - instanța de apel a interpretat greșit legea, susținând că nu era necesară dovada calității de moștenitor printr-un certificat de moștenitor sau calitate de moștenitor.

În cauză s-a mai înregistrat o cerere de recurs formulată de numitul Ș.H.T., în calitate de asociat unic al SC P. SRL, cu sediul firmei la adresa imobilului în litigiu. De asemenea, s-au depus la dosar 2 cereri, intitulate „reconvențională”, de către numiții Ș.H.T. și S.A., care solicită admiterea acestor cereri. În faza procesuală a recursului, în conformitate cu prevederile art. 305 și art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea a solicitat avocatului intimatei-reclamante să facă dovada calității de reprezentant, prin depunerea contractului de asistență juridică, întrucât pe delegația depusă de acesta în dosarul de apel, la rubrica „client” figurează semnătura avocatului și de asemenea, să depună la dosar certificatul de calitate de moștenitor, cu apostilă.

Față de această solicitare, avocat C.L. a comunicat curții că reprezentarea reclamantei s-a făcut în baza unei procuri depusă la dosarul comisiei, transmițând o copie legalizată de pe procura autentificată prin încheierea nr. 335 din 15 martie 2002. Analizând toate cererile cu care a fost investită și verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Exercițiul căilor de atac împotriva unei hotărâri judecătorești aparține exclusiv părților care au figurat în cauza în care s-a pronunțat hotărârea atacată și care se consideră nemulțumite sau neîndreptățite prin hotărârea respectivă. Numitul Ș.H.T. nu a avut calitatea de parte în procesul de față, nici în nume propriu și nici în calitate de asociat unic al SC P. SRL, astfel că recursul declarat de acesta este inadmisibil.

Referitor la cele două cereri intitulate „reconvenționale”, Curtea constată că acestea sunt inadmisibile, față de prevederile exprese ale art. 119–120 C. proc. civ. Principala critică invocată prin recursurile declarate de pârâți și intervenientă se referă la faptul că actele depuse de reclamantă în dovedirea calității de moștenitoare a fostei proprietare a imobilului în litigiu nu îndeplinesc cerințele Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961, privind aplicarea apostilei. Acest motiv de recurs este fondat. Potrivit convenției susmenționată, la care România a aderat prin O.G. nr. 66/1999, actele oficiale întocmite pe teritoriul unui stat contractant și care trebuie să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant trebuie să poarte aplicată apostila, care atestă autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei pe actul respectiv.

Această apostilă se aplică chiar pe act sau pe o prelungire a acestuia și trebuie să fie conformă cu modelul anexat, potrivit art. 4 din respectiva convenție. În faza procesuală a apelului s-au depus mai multe acte, respectiv declarație intitulată de acceptare a succesiunii, certificat de calitate de moștenitor, 2 declarații date de reclamantă în fața numitei A.P.B., avocat și notar public în Statul New York, acte care nu poartă apostila de care s-a făcut vorbire anterior. Este adevărat că la fila 21 – apel se află, în copie xerox, un act cu titulatura „Apostile”, însă nu s-a făcut dovada că acesta se referă la vreunul din actele depuse în cauză. Față de această situație, Curtea constată că recursurile în cauză, întemeiate pe acest motiv sunt fondate, astfel că se impune admiterea acestora, casarea deciziei pronunțată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru lămurirea acestui aspect.

Pe de altă parte, este de observat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, implicit prin Legea nr. 247/2005, cererea de restituire a imobilului are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. Ca atare, persoana ce se consideră îndreptățită trebuie să facă dovada calității de moștenitor, potrivit legii civile române. Toate actele depuse în dovedirea acestei calități, inclusiv actele de stare civilă trebuie să îndeplinească cerințele privind aplicarea apostilei de care s-a făcut vorbire anterior, instanța de rejudecare urmând să acționeze în consecință. În raport de toate probatoriile ce vor fi administrate cu ocazia rejudecării, instanța astfel investită urmează a analiza celelalte motive de recurs referitoare la dovada calității de moștenitor, invocate în cauză.

Față de toate considerentele expuse, Curtea urmează a admite recursurile, în conformitate cu prevederile art. 312 și art. 313 C. proc. civ. și a casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care se va conforma dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Ș.H.T. în calitate de asociat unic al SC P. SRL. Respinge ca inadmisibile cererile reconvenționale formulate de Ș.H.T. și S.A. Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Timișoara și recurenta-intimată SC S.P.V. SRL, împotriva deciziei civile nr. 2664 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2006.