ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5076/2006

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 iulie 2003, reclamanta B.R. a chemat în judecată pe pârâta SC V.V.M. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta, să emită o decizie motivată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a notificat pârâta în vederea restituirii în natură a imobilului teren în suprafață de 10.000 mp ce a aparținut antecesorului acesteia, respectiv G.N. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1172 din 6 octombrie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să emită o dispoziție motivată ca răspuns la notificarea înregistrată la nr. 2181 din 13 august 2001. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel SC V.B.

SA, susținând că adresa nr. 2657/2001 comunicată intimatei reclamante, reprezintă răspunsul la notificarea formulată în sensul că restituirea imobilului în natură nu este posibilă întrucât este o societate privatizată integral. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 170/C din 9 februarie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC V.B. SA, în motivarea că, apelanta avea obligația conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să emită o decizie motivată, ca răspuns la notificarea primită. Împotriva acestei decizii, SC V.B. SA a declarat recurs, pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât avea obligația de a se mărgini numai la obiectul cauzei, respectiv dacă răspunsul la notificarea reclamantei satisface obligația stabilită prin dispoziția prevăzută de art. 23 al Legii nr. 10/2001.

A mai susținut că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, societatea fiind privatizată integral la finele anului 2000, situație în care reclamanta urma să se adreseze autorităților competente. Recursul nu este întemeiat. Adresa nr. 2657 din 11 septembrie 2001, emisă de recurentă nu echivalează cu o dispoziție motivată sau decizie în înțelesul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestei reglementări, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat în temeiul art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent. Făcând o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, atât prima instanță cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri legale, urmând a fi menținute. În consecință, recursul pârâtei fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.B. SA împotriva deciziei nr. 170/C din 9 februarie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.