ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța sub nr. 601 din 16 februarie 2006 reclamantul R.A. prin mandatar G.C.

a chemat în judecată C.R. C.F.R. Constanța, solicitând ca aceasta să fie

obligată să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la restituirea

imobilului situat în Constanța, zona industrială.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a

adresat pârâtei notificare pentru restituirea în natură sau prin echivalent a

cotei de ⅛ din suprafața de 49.738,50 mp teren proprietatea autorului său

însă aceasta nu a răspuns notificării sale.

Prin sentința civilă nr. 683 din 24 martie 2006

pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta

să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la imobilul ce face

obiectul notificării formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, în sensul de a răspunde notificării formulate de reclamant,

în termen de 60 de zile.

Pârâta a declarat apel împotriva acestei sentinței

solicitând reanalizarea probelor depuse la dosarul cauzei și a se dispune

respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 134/C din 4 iulie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Constanța apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea deciziei se arată că reclamantul a

adresat notificarea și a depus actele doveditoare, în sensul prevăzut de art.

21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația

de a răspunde notificării prin dispoziție sau decizie motivată, deși termenul

de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) fusese depășit.

Împotriva deciziei pronunțate în apel pârâta a

declarat recurs, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs se susține că pârâta a fost în imposibilitatea

de a emite decizia pentru că cererea intimatului era neclară, că era necesar ca

acesta să pună la dispoziție expertiza topografică și planul de situație pentru

identificarea imobilului și că pe terenul solicitat funcționează mai multe

societăți comerciale.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin

care constată motivele de recurs și solicită respingerea acestuia.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma

motivelor invocate și a prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată

că recursul declarat în cauză este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării,

sau, după caz, de la data depuneri actelor doveditoare potrivit art. 22,

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizia sau, după caz,

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Potrivit art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă

restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent.

Față de prevederile legale enunțate, rezultă fără

echivoc, că, indiferent de situație, respectiv dacă persoanei îndreptățite i se

restituie imobilul în natură, se oferă restituirea prin echivalent sau i se

refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

printr-o decizie sau dispoziție motivată asupra solicitării adresate prin

notificare.

Chiar dacă legiuitorul nu a reglementat în mod expres

situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată

pe cale de notificare, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești

pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau

dispoziție motivată, ca răspuns la notificare.

Inconsecvența legiuitorului și necolerarea

dispozițiilor legale în Legea nr. 10/2001 nu poate constitui o piedică în calea

persoanei îndreptățite de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege.

Față de aceste argumente, prevăzute expres prin

dispozițiile legale menționate sau rezultate din interpretarea prevederilor

Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui act normativ,

se privesc ca nefondate criticile recurentului, astfel că se va dispune

respingerea recursului ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta C.N.C.F.R. SA, sucursala Regională CF Constanța, împotriva

deciziei nr. 134/C din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța. secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie

2007.