ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2006

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Olt sub nr. 7216

din 26 septembrie 2001, reclamantul H.V.S. a chemat în judecată Ministerul de

Interne, Serviciul de Pensii, solicitând obligarea acestuia să-i acorde un

ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozitabile, conform art. 31 alin. (2)

din Legea nr. 138/1999, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă,

începând cu data de 1 octombrie 1999 și până la împlinirea vârstei legale de

pensionare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la

data de 1 octombrie 1999 a fost pensionat, în baza art. 46 alin. (1) din

Decretul nr. 214/1977, conform deciziei nr. 122613 din 24 noiembrie 1999 și nu a

beneficiat de ajutorul material prevăzut de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999.

Acțiunea reclamantului a fost admisă prin sentința

nr. 228 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Olt, secția civilă. Pârâtul a fost

obligat la plata sumei de 81.945.360 lei reprezentând 12 solde brute.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, urmare

pensionării reclamantului la data de 1 octombrie 1999, acesta a beneficiat de

un ajutor egal cu 15 solde lunare, în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999,

conform sentinței civile nr. 5408 din 15 septembrie 2000 a Judecătoriei Slatina.

Potrivit prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr.

138/1999, reclamantul este îndreptățit să beneficieze și de ajutorul constând

în 12 solde brute, calculat până la împlinirea vârstei de pensionare.

Recursul declarat împotriva sentinței de pârât a fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 148 din 30 ianuarie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția litigii de muncă.

S-a reținut că, reclamantul a fost pensionat anterior

datei de 1 ianuarie 2000 când au intrat în vigoare prevederile O.G. nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, astfel că reclamantul beneficiază în mod legal de

drepturile stabilite prin Legea nr. 138/1999.

Împotriva ambelor hotărâri pronunțate în cauză a

declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, la data de 21 ianuarie 2003.

În recursul în anulare se susține că hotărârile au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond și s-a solicitat admiterea lui, casarea

hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului în anulare se arată că

instanțele au încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 140/1999, care în art. 8 pct. 2

stabilește că „prevederile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte

drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare

națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor

drepturi salariale, cuvenite personalului civil din aceste instituții se aplică

începând cu 1 decembrie 1999”, iar la pct. 3 se arată, în mod expres, că, până

la data de 1 decembrie 1999 se aplică, în continuare, prevederile H.G. nr. 0282/1993.

Art. 20 pct. 1 din H.G. nr. 0282/1993 stabilește că,

„la trecerea în rezervă sau direct în retragere, militarii în activitate cu

drept de pensie, în raport cu vechimea efectivă ca militar, beneficiază de un

ajutor neimpozabil, stabilit în raport de solda de bază brută din ultima lună

de activitate, astfel: până la 25 ani, un ajutor egal cu o soldă de bază, între

25-35 ani, un ajutor egal cu 2 solde de bază și peste 35 ani, un ajutor egal cu

3 solde de bază”.

Ori, prin sentința civilă nr. 5408 din 15 septembrie 2000,

reclamantul a beneficiat de 15 solde lunare brute.

La data de 13 decembrie 2002, reclamantul a decedat,

poziția sa procesuală fiind preluată de H.L.N., în calitate de succesoare

legală, conform certificatului de moștenitor nr. 42 din 4 iulie 2003.

Recursul în anulare este fondat pentru considerentele

ce urmează:

Reclamantul H.V.S. a fost pensionat începând cu data

de 1 octombrie 1999, în baza Decretului nr. 214/1977, conform deciziei nr. 122613

din 24 noiembrie 1999 și a fost trecut direct în retragere, conform art. 85

alin.(1) lit. b) și alin. ultim din Legea nr. 80/1995, prin Ordinul Ministrului

de Interne nr. II/011999 din 30 decembrie 1999.

Prin sentința civilă nr. 5408 din 15 septembrie 2000

a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă și irevocabilă, pârâtul Ministerul de

Interne, Serviciul Pensii a fost obligat să-i plătească reclamantului, conform

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, un ajutor egal cu 15 solde.

Acest ajutor i-a fost plătit reclamantului, în

cuantum de 102.431.700 lei, respectiv 21.351.924 lei reprezentând 6 solde

conform H.G. nr. 0282/1993 și diferența până la 15 solde, din sentința

menționată, în sumă de 81.079.776 lei, potrivit situației contabile depuse la

dosar.

La data de 26 septembrie 2001, reclamantul a formulat

acțiunea de față prin care a solicitat plata ajutorului prevăzut de art. 31

alin. (2) din Legea nr. 138/1999.

Chestiunea de drept pusă în discuție prin recursul în

anulare, cu implicații asupra soluției pronunțată în cauză vizează

ultraactivitatea legii vechi, ca excepție de la cele două principii care

guvernează aplicarea legii în timp, precum și natura juridică a ordonanțelor de

urgență ale guvernului.

Atât pârâtul, pe parcursul derulării litigiului cât

și Procurorul general în recursul în anulare au susținut că O.U.G. nr. 140/1999

cuprinde o normă specială în art. 8 pct. 2 privind ultraactivarea prevederilor H.G.

nr. 0282/1993 și, respectiv, stabilirea altei date de intrare în vigoare a

legii noi, în speță Legea nr. 138/1999, decât cea prevăzută în cuprinsul legii.

Reclamantul, prin succesoarea sa a susținut că, în realitate nu este vorba

despre o schimbare a datei de intrare în vigoare a legii noi ci doar de o

amânare a producerii efectelor ei, pentru că altfel s-ar încălca principiul

neretroactivității legii și s-ar ajunge la situația ca o lege să fie modificată

printr-un act normativ cu forță juridică inferioară.

Apărările reclamantului, prin succesoarea sa nu au

suport legal și doctrinar, în timp ce susținerile din recursul în anulare sunt

corecte.

Legea nr. 138/1999 a intrat în vigoare la data de 1

august 1999, conform prevederii speciale din art. 72 al legii.

La data de 24 septembrie 1999 a intrat în vigoare O.U.G.

nr. 140/1999 prin care s-a prevăzut altă dată de intrare în vigoare a Legii nr.

138/1999, respectiv la 1 decembrie 1999 și ultraactivarea H.G. nr. 0282/1993.

Prin urmare, ordonanța de urgență a guvernului nu a

operat modificări de fond în legea organică, ci numai o schimbare a datei de

intrare în vigoare, ceea ce este posibil și constituțional, în raport de natura

juridică a acestui act normativ, așa cum este el definit în dispozițiile art. 115

din Constituția României referitoare la delegarea legislativă.

Schimbarea datei de intrare în vigoare a legii noi

și, evident, menținerea până atunci a dispozițiilor legii vechi, nu constituie

o încălcare a principiului neretroactivității legii, ea fiind o excepție de la

acest principiu.

Dacă legea nouă, care este mai favorabilă persoanelor

cărora se adresează creează, implicit, discriminări, așa cum susține

reclamantul prin succesoarea sa, chestiunea nu este de ordin juridic.

Problema litigioasă o constituie însă legea

aplicabilă situației juridice în care s-a aflat reclamantul, prin emiterea

deciziei sale de pensionare, mai exact a drepturilor materiale speciale

cuvenite acestuia, în virtutea calității de militar trecut direct în retragere

în condițiile legale menționate.

O.U.G. nr. 140/1999 nu a operat doar o amânare a

beneficiului Legii nr. 138/1999, ci a operat o schimbare a datei de intrare a

ei în vigoare, respectiv a datei de la care se năștea dreptul de a beneficia de

ajutorul stabilit în art. 31 alin. (2) din această lege.

Ori, la data de 1 decembrie 1999, când a intrat în

vigoare Legea nr. 138/1999, dreptul reclamantului era deja născut și avea

regimul juridic prevăzut în H.G. nr. 0282/1993.

În consecință, recursul în anulare este fondat și va

fi admis, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Cele două hotărâri judecătorești vor fi casate și, pe

fond, se va respinge acțiunea reclamantului, continuată de fiica sa, ca

nefondată.

La data de 25 ianuarie 2006, intimatul pârât

Ministerul Administrației și Internelor a depus o cerere de restabilire a

situației anterioare, formulată în temeiul art. 404

2

alin. (1) C.

proc. civ.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 23

aprilie 2002, în temeiul sentinței civile nr. 228 din 12 noiembrie 2001

pronunțată de Tribunalul Olt în prezenta cauză, sentința devenită irevocabilă

prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 148 din 30 ianuarie 2002 a

Curții de Apel Brașov, reclamantul a încasat suma de 81.945.360 ROL.

Intimatul pârât a arătat că, în ipoteza admiterii

recursului în anulare solicită restituirea acestei sume.

La dosar a fost depusă dovada plății sumei menționate

către reclamant.

Cererea pârâtului intimat este justificată și, în

baza art. 404

2

C. proc. civ. se va dispune restabilirea situației

anterioare prin întoarcerea executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei

nr. 148 din 30 ianuarie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de litigii de muncă,

și sentinței nr. 228 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Olt, secția civilă,

pe care le casează și în fond respinge acțiunea formulată de reclamantul H.V.S.

și continuată de succesoarea H.L.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor.

În baza art. 404

2

C.

proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare prin întoarcerea

executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2006.