Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2930/2011

HOTĂRÂRE
30.03.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2930/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 187 din 12 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul H.N. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 1075, art. 1076, art. 1077 și urm. C. civ., obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General de Poliție București să îi comunice un exemplar (copie) a Ordonanței nr. 1340 din 19 decembrie 1968, confirmată de Procuratura Generala a R.S.R. - Direcția de Supraveghere a urmăririi penale, prin care s-a dispus încetarea procesului penal pornit la data de 04 aprilie 1968 împotriva sa.

În raport de temeiurile de drept indicate de reclamant, tribunalul a considerat că în cauză se invocă existența unui raport juridic de drept civil, însă raportul juridic dintre reclamant și pârâți este unul guvernat de normele procedurii penale, întrucât raporturile dintre aceștia nu sunt de tipul creditor debitor, în sarcina pârâților nu subzistă nici o obligație de a face, susceptibilă de a fi îndeplinită conform art. 1077 C. civ., astfel încât acțiunea este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, reclamantul H.N., solicitând admiterea apelului, casarea sentinței civile apelate, trimiterea cauzei la instanța competentă pentru a soluționa cererea sau la un alt organ competent, arătând că intimații pârâți refuză să îi comunice un exemplar de pe actul solicitat prin acțiunea introductivă, care îi este necesară întrucât în contextul în care a fost arestat și condamnat fără perfectarea formelor legale, iar dispunerea încetării procesului penal nu are la bază ordonanța despre care se face vorbire, drepturile sale legitime au fost afectate, suferind material și moral atât el, cât și întreaga sa familie. S-a mai arătat că instanța de fond nu a respectat art. 114 alin. (1) și (5) C. proc.

civ., art. 138 alin. (4) C. proc. civ., precum și art.. 139 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că pârâții trebuiau să prezinte în original sau copie legalizată ordonanța nr. 1340 din 19 decembrie 1968. De asemenea, s-a arătat că instanța nu a respectat art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 394/A din 24 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sector 5 București, reținând că, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată-obligație de a face, precum și la faptul că reclamantul nu a solicitat prin acțiunea pendinte să se constate caracterul politic al măsurii luate față de persoana sa în anul 1968, și pentru care ar fi incidente dispoziții legale speciale, care ar atrage competența tribunalului în primă instanță, potrivit art. 504 C. pen., respectiv Legea nr. 221/2009, competența de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei în raza căreia își are sediul intimatul pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că în mod greșit instanța de apel a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie „obligația de a face” supusă reglementărilor de drept comun, întrucât obligația civilă, indiferent că este aceea de „a da”, „a face” sau „a nu face”, presupune un raport juridic civil inexistent în cauză. În speță este vorba de un raport de drept penal și procesual penal, ce nu poate fi caracterizat ca un raport de tip creditor-debitor, iar împrejurarea că reclamantul nu face nici o precizare în acțiune dacă măsura luată împotriva sa are sau nu caracter politic, nu înseamnă că cererea sa are caracter civil, ci doar că este inadmisibilă pe calea aleasă.

Competența materială a judecătoriei, în virtutea plenitudinii de jurisdicție a judecătoriilor, nu poate fi reținută, întrucât raportat la solicitarea reclamantului de comunicare a ordonanței de încetare a procesului penal nr. 1340 din 19 decembrie 1968 a Procuraturii Generale a României, ar putea fi incidente în cauză o serie de dispoziții legale cum ar fi Codul de procedură penală, Legea nr. 544/2001 privind comunicarea informațiilor de interes public, legea contenciosului administrativ, dispoziții legale ce ar atrage competența tribunalului în rezolvarea speței. Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul H.N.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1075, art. 1076, art. 1077 și următoarele C. civ., obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General de Poliție București să-i comunice un exemplar(copie) al ordonanței nr. 1340 din 19 decembrie 1968, prin care s-a dispus încetarea procesului penal pornit la data de 04 aprilie 1968 împotriva sa. Din motivarea în fapt și în drept a cererii a rezultat că reclamantul nu a făcut referiri care să poată fi încadrate în legi speciale de reparație, respectiv, nu a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii luate prin ordonanța nr. 1340 din 19 decembrie 1968, ci a urmărit doar să intre în posesia documentului arătat.

În atare situație, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie „obligația de a face”, obiect ce se încadrează în reglementările de drept comun indicate de reclamant ca temei juridic al cererii, și anume, dispozițiile art. 1075, art. 1076, art. 1077 și următoarele C. civ. Rezultă că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora „judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”, competența materială de primă instanță aparține judecătoriei. Încălcarea normelor de competență materială este sancționată cu anularea hotărârii pronunțate, astfel cum în mod corect a soluționat cauza instanța de apel.

Criticile conform cărora în speță ar putea fi incidente o serie de dispoziții legale cum ar fi Codul de procedură penală, Legea nr. 544/2001, Legea contenciosului administrativ, etc., care, în mod ipotetic, ar atrage competența materială a tribunalului, nu pot fi reținute, în contextul în care cererea de chemare în judecată este întemeiată în drept, iar din motivarea acesteia nu rezultă incidența unor astfel de acte normative. Conform principiului disponibilității, judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării, reclamantul fiind cel care determină întinderea obiectului judecății și persoana sau persoanele cu care înțelege să se judece, astfel încât a trece peste încadrarea și motivarea dată de reclamant pretenției sale ar însemna încălcarea flagrantă a principiului de drept arătat.

Considerațiile teoretice expuse de recurentul-pârât în motivele de recurs cu privire la noțiunea de obligație civilă, la conținutul raportului juridic obligațional, la faptul că între reclamant și intimați nu poate exista un raport de tip creditor-debitor și la caracterul admisibil sau inadmisibil al acțiunii, urmează a fi analizate cu prilejul judecării cauzei de către instanța competentă, în speță, judecătoria, întrucât reprezintă apărări de fond ce exced analizei prezentului recurs, care vizează soluția de declinare a competenței și nu o soluție dată pe fondul cauzei. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 394-A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2011
9 noiembrie 2010 a solicitat instanței să emită o adresă în vederea comunicării relațiilor necesare soluționării cauzei, însă la termenul din 7 decembrie 2010, instanța a suspendat cauza, în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ. Se
ÎCCJ 2011-03-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1580/2011
e de autoritatea pârâtă, inclusiv Dispoziția nr. 1069 din 02 aprilie 2009, fapt recunoscut și menționat expres de recurentul-reclamant chiar prin motivele de recurs. Cu toate acestea, reclamantul I.M. nu a înțeles să formuleze plângere prea
ÎCCJ 2011-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5966/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2226 din 22 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării ș
ÎCCJ 2012-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală
2011, pronunțată de magistrații-judecători reclamați în Dosarul nr. 10018/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, prin care au respins nefondat recursul declarat de petentul A.I., împotriva sentinței penal
ÎCCJ 2011-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5617/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 903 din 8 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă