- Dosarul nr.
- 4025/90/2006
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 29 iunie 2007
Decizia nr. 5310/2007 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 4025/90/2006 — recurs
Asupra recursului de față: Potrivit deciziei nr. 1232/R din 21 noiembrie 2006 a Tribunalului Vîlcea, secția civilă, s-a admis recursul declarat de recurenții pârâți L.I.I. și L.I.G. împotriva sentinței civile 131 din 17 ianuarie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, recurs formulat în contradictoriu cu intimații-reclamanți P.I., ș.a.; s-a schimbat în parte sentința și în consecință: s-a respins capătul de cerere privind revendicarea față de pârâtul L.I. și s-a înlăturat obligarea acestuia la respectarea proprietății reclamanților pentru suprafața de 1573,72 mp din punctul „Căminul casei sub mal”, ca și obligarea la desființarea gardului precum și s-a înlăturat obligarea la plata daunelor interese în cuantum de 184,22 lei; s-a stabilit linia de hotar între proprietățile limitrofe părților, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul Z.I.
și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței, cu obligarea la cheltuieli de judecată. Decizia susmenționată a fost atacată cu recurs de către reclamantul P.G., cererea acestuia fiind pe rolul Curții de Apel Pitești, secția civilă, unde formează obiectul dosarului 4025/90/2006. Recursul reclamantului, însă, a fost suspendat în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 1 februarie 2007. Încheierea, dată irevocabil, de către Curtea de Apel Pitești, secția civilă, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 4025/90/2006, a fost atacată cu recurs în cererea de față. Potrivit dispozițiilor art. 244 1 C. proc. civ. „asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheierea care poate fi atacată u recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs”.
Or, în speță, fiind suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., urmează că legea nu permite calea de atac a recursului la încheiere de suspendare dată în recurs. De aceea, se va respinge ca inadmisibil recursul formulat în cauza de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2007.