ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3895/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1758 din 17

martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de SC R. SA Craiova și

Ministerul Economiei și Comerțului împotriva sentinței civile nr. 282 din 30

aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

A casat sentința atacată și

în fond a respins acțiunea formulată de reclamanții V.D. și T.C., ca tardivă.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut că reclamanții având calitatea de terți, în raport cu certificatul de

atestare seria M03 din 6596 din 3 septembrie 2001, emis de Ministerul Economiei

și Comerțului, în favoarea SC R. SA, rezultă că aceștia au luat cunoștință de

conținutul lui, cel mai târziu în cursul judecării recursului soluționat prin

decizia nr. 8510 din 26 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Dolj și că,

din răspunsul trimis cu adresa nr. 191559 din 26 decembrie 2002, de către

Ministerul Industriei și Resurselor, rezultă că reclamanții s-au adresat cu

reclamație administrativă la autoritatea emitentă, la data de 13 iunie 2002, cu

încălcarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr.

29/1990.

Împotriva acestei decizii au

formulat contestație în anulare, V.D. și T.C., invocând dispozițiile art. 318

teza I C. proc. civ., în sensul că instanța supremă a pronunțat o hotărâre care

este rezultatul unei greșeli materiale.

S-a susținut această teză,

vis-a-vis de faptul că instanța supremă a împărtășit opinia instanței de fond,

în sensul că acțiunea contestatorilor a fost intentată cu încălcarea

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Contestația în anulare este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Art. 318 C. proc. civ.

prevede două motive pentru admisibilitate; când dezlegarea dată prin hotărârea

instanței de recurs este rezultatul unei „greșeli materiale” - teza I, când

instanța de judecată, respingând recursul sau admițându-l în parte, „a omis din

greșeală să cerceteze vreun motiv de modificare sau casare” / teza a II-a.

În speță, contestația în

anulare specială se întemeiază pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.,

dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale.

Textul este unul de excepție

și nu trebuie interpretat cu larghețe, întrucât legea are în vedere greșeli

materiale de ordin procedural, greșeli făcute de instanță prin confundarea unor

elemente esențiale.

Deci, textul mai sus invocat

nu vizează greșeli referitoare la netemeinicia hotărârii, pentru că art. 318 C.

proc. civ., are în vedere altceva decât simpla eroare materială prevăzută de

art. 281 C. proc. civ.

Deci, nu orice greșeală

materială poate fi motiv de contestație în anulare, ci doar greșelile care au

fost esențiale și au condus la o soluție eronată a instanței.

Greșelile pe care se

fondează această cerere, nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus

invocate, ele sunt aprecieri de fapt și interpretări ale instanței de recurs

referitoare la un text de lege și dacă le-am considera altfel, s-ar ajunge în

mod greșit la judecarea încă o dată a acelui recurs.

Față de toate aceste

considerente mai sus expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că

în speță nu sunt întrunite dispozițiile contestației în anulare speciale - art.

318 teza I C. proc. civ., motiv pentru care se va respinge cererea formulată de

V.D. și de T.C., ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de V.D. și T.C. împotriva deciziei nr. 1758 din 17 martie

2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.