Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2006

HOTĂRÂRE
17.01.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2225/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul declarat de D.E. împotriva sentinței nr. 136 din 4 aprilie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca netimbrat și a constatat nule, recursurile declarate de SC E.F. SRL Craiova și de C.A.S. Dolj, împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată și a art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și a dispus anularea recursului, ca netimbrat privind pe D.E. Referitor la recursurile declarate de SC E.F.

SRL Craiova și C.A.S. Dolj, acestea au fost constatate ca fiind nule, conform art. 302 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, fondată pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., C.A.S. Dolj. S-a apreciat că recursul a fost expediat către Curtea de Apel Craiova, conform recomandatei nr. R1461 din 29 iulie 2003, iar la 30 iulie 2003, Curtea de Apel Craiova ar fi confirmat primirea recursului. S-a mai apreciat că de fapt, curtea de apel este în culpă, întrucât nu a atașat acest recurs în dosarul nr. 34/A/2003. Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Art. 318 C. proc. civ., privește hotărârile instanței de recurs care mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare ori casare.

În speță, recursul C.A.S. a fost constatat nul, întrucât acesta a fost depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu la Curtea de Apel Craiova, conform dispozițiilor art. 302 C. proc. civ. Susținerea contestatoarei, în sensul că ar fi depus acest recurs, prin poștă, la curtea de apel, nu poate fi primită, atâta vreme, cât la solicitarea instanței de recurs, referitor la acest incident, Curtea de Apel Craiova a răspuns prin adresa nr. 2113/2005, în sensul că din verificările efectuate la arhiva curții de apel, rezultă că a fost înregistrat doar un singur recurs împotriva sentinței civile nr. 136/2003, acela al numitei D.E. Mai spune curtea de apel în aceeași adresă că, C.A.S. Dolj nu a formulat recurs împotriva acestei sentințe.

Față de această adresă și de dispozițiile imperative ale art. 302 C. proc. civ., în mod corect instanța supremă a constatat nul, recursul contestatoarei de față. Având în vedere aceste considerente și prevederile art. 317 și 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de C.A.S., nefiind întrunite cerințele textelor de lege pe care s-a întemeiat cererea.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.A.S. Dolj împotriva deciziei nr. 2225 din 5 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 136 din 4 aprilie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclam
ÎCCJ 2006-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3895/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1758 din 17 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate
ÎCCJ 2004-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 893/2005
ării generale pe perioada 1998 - 2002, inclusiv perioada care cuprinde și hotărârea din 10 octombrie 2002, iar instanța de fond nu a dat mai mult decât s-a cerut. La rândul său, pârâta SC E. SRL Craiova a criticat aceeași decizie sub aspect
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83400)
încât, la data comunicării sentinței de fond, T.T. nu reprezenta societatea. Recursul este nefondat și s-a respins. Deși recurenta nu a încadrat în drept motivele sale de recurs, în temeiul dispozițiilor art.306 alin.(3) C.proc.civ., aceste
ÎCCJ 2005-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3895/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6742 din 19 decembrie 2003 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte opoziția formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă