ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4878/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 3 decembrie 2003,

reclamanta R.E. a solicitat,

în contradictoriu cu B.N.R., B.N.R., sucursala Constanța, și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, restituirea unor bijuterii din aur sau plata

contravalorii lor, conform prețului de referință al B.N.R. la data executării

efective a hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că bijuteriile, moștenire de familie, au fost confiscate prin Ordonanța

de încetare a procesului penal din dosarul nr. 378/1959 al Procuraturii Lipova,

reg. Bant, dată în aplicarea Legi nr. 284/1947 pentru cedarea către B.N.R. a

aurului, valutelor efective și a altor mijloace de plată străine.

Reclamanta a arătat că, supusă

presiunilor și abuzurilor Miliției de la acea vreme, a fost obligată să scrie

un denunț în care să indice locul unde au fost ascunse bijuteriile. Găsindu-se

bunurile și confiscându-se, procesul penal pornit împotriva reclamantei a

încetat.

Prin sentința nr. 3135 pronunțată la

28 martie 2005, Judecătoria Constanța a reținut dreptul reclamantei la

restituirea bijuteriilor și constatând incidența O.U.G. nr. 190/2000,

completată prin Legea nr. 591/2004 a obligat B.N.R. să restituie reclamantei

obiectele din aur, iar Statul Român a fost obligat să plătească reclamantei

contravaloarea cantității de 3939,66 gr. aur fin, 128,54 gr. argint fin și 2,56

gr. platină fină, precum și suma de 41.203.255,13 lei reprezentând valoarea

pietrelor prețioase și semiprețioase confiscate.

Prin decizia nr. 752 din 29

noiembrie 2005, Tribunalul Constanța a respins apelul declarat împotriva

sentinței de mai sus de S.M. și S.C. pentru lipsa calității procesuale active

și, constatând că, față de valoarea obiectului cererii, competența în

soluționarea cauzei revine tribunalului în primă instanță, a anulat sentința și

a reținut cauza pentru judecata pe fond.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 1846 din 25 septembrie 2006, a dispus restituirea către reclamantă a

bijuteriilor care se regăsesc în gestiunea B.N.R., precum și plata

contravalorii aurului fin, a argintului fin, a platinei fine și a pietrelor

prețioase și semiprețioase confiscate.

Cererea de intervenție formulată de

S.M. și S.C. a fost respinsă ca tardivă.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 30/C din 24 ianuarie 2007, a admis apelurile formulate de

intervenientele S.M., S.C. și

B.N.R., sucursala Constanța, a admis excepția necompetenței

materiale și, anulând sentința Tribunalului Constanța, a trimis cauza

Judecătoriei Constanța pentru competentă soluționare în primă instanță.

Intervenientele S.M. și S.C. au

declarat recurs împotriva acestei decizii.

Recursul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, sub nr. 6226/36/2006.

La termenul de judecată din data de

14 iunie 2007, Înalta Curte a rămas în pronunțare pe aspectul ce vizează

necompetența materială de a soluționa recursul în raport cu prevederile art. II

alin. (3) din Legea nr. 219/2005.

Asupra excepției de necompetență

materială Înalta Curte constată cele ce succed:

Prima instanță a fost învestită cu o

acțiune în revendicare mobiliară, valoarea totală a bunurilor precizată de

reclamantă fiind de 1.575.855.418 lei plus 41.203.255 lei, adică sub 5 miliarde

lei.

Potrivit normelor de competență

prevăzute în Codul de procedură civilă, în varianta anterioară intrării în

vigoare a Legii nr. 219/2005, apelurile declarate împotriva hotărârilor

pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în

competența tribunalelor prin art. 2 pct. 2 C. proc. civ., se judecau de curțile

de apel, iar recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de curțile

de apel se judecau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 4

pct. 1 și art. 299 C. proc. civ.

Prin modificările aduse art. 2 pct.

1 lit. b), art. 3 pct. 3, art. 282

1

alin. (1) și art. 299 alin. (1)

și (2) din același cod prin Legea nr. 219/2005, în litigiile al căror obiect

are o valoare de până la 5 miliarde lei inclusiv, precum și în anumite litigii

expres prevăzute de lege, competența soluționării recursului aparține curților

de apel.

În competența instanței supreme

intră numai recursurile declarate în sfera litigiilor evaluabile bănește al

căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.

Dispozițiile modificatoare sunt de

imediată aplicare, conform art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005, care

prevede că „procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării

competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de

instanțele competente potrivit legii”.

Față de dinamica legislativă în

materia examinată, soluționarea recursului de față aparține Curții de Apel

Constanța, în favoarea căreia se va declina competența.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină în favoarea

Curții de Apel Constanța competența

soluționării recursului declarat de S.M. și S.C. împotriva deciziei nr. 30/C

din 24 ianuarie 2007 pronunțată, ca instanță de apel, de Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și

pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2007.