Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.06.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6296/2006

HOTĂRÂRE
27.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6296/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 546 din 18 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 1404/2005 cererea reclamanților S.M., ș.a., formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, de obligare a pârâtului la plata sumei de 20.000.000 lei reprezentând echivalentul bănesc al suprafeței de teren de 1128 mp, a fost respins ca inadmisibilă. Tribunalul a considerat că cererea întemeiată în baza dispozițiilor art. 1075 C. civ. este inadmisibilă deoarece a fost formulată după apariția Legii nr. 10/2001 și că prin sentința civilă nr. 103/1996 s-a dispus restituirea întregului imobil către reclamanți.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv declarat prin decizia civilă nr. 682/A din 24 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 2640/2005. Prin motivarea deciziei se arată că hotărârea atacată a fost comunicată apelanților-reclamanți la data de 27 iunie 2005, iar motivele apelului au fost depuse la data de 19 iulie 2005, cu încălcarea dispozițiilor art. 284 C. proc. civ. în conformitate cu care termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții-reclamanți criticând-o pentru greșita reținere a excepției de tardivitate întrucât a fost confundată data declarării apelului cu data depunerii motivelor de apel.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, greșita aplicare a normelor de procedură, Înalta Curte a reținut următoarele: Sentința civilă nr. 546 din 18 mai 2005 a fost comunicată reclamanților la 27 iunie 2005 conform dovezilor de primire și proceselor-verbale de predare a actului de procedură, de la filele 5-20 dosar fond. Anterior comunicării hotărârii, respectiv la data de 20 mai 2005 (fila 2 dosar apel), reclamanții au declarat apel în condițiile art. 284 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cu care în situația în care o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel. Actul de procedură depus la 19 iulie 2005 reprezintă motivele de apel ale căii de atac declarate și nu cererea de declanșare a controlului judiciar prin intermediul căii de atac devolutive.

Rezultă astfel că reclamanții, declarând apelul după două zile de la pronunțarea hotărârii, dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea primei instanțe a fost comunicată de la data depunerii cererii de apel, 20 mai 2005. Reținând că dispozițiile de procedură au fost greșit aplicate și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va casa decizia susmenționată. Drept consecință, cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții S.C., ș.a, împotriva deciziei nr. 682/A din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5029/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 15 iunie 2006 reclamanta D.M. a solicitat, în contra
ÎCCJ 2005-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2402/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1055 din 12 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea în revendicare formulată de re
ÎCCJ 2007-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5030/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1291 din 13 octombrie 2006 a admis a
ÎCCJ 2005-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9827/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 337 din 26 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formul
ÎCCJ 2005-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9463/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr. 128 din 22 ianuarie 2004 reclamanții B.I.I., R.O.L.R., B.E.F. și B.V. au chemat în judecată pe p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă