ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3532/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova contestatoarea A.A. a solicitat, în contradictoriu cu

Primăria Orașului Vălenii de Munte anularea dispoziției nr. 872/2004 și

restituirea în natură a imobilului situat în Vălenii de Munte, compus din teren

în suprafață de 450 mp.

În motivarea cererii s-a arătat că

prin dispoziția contestată a fost respinsă notificarea contestatoarei

considerându-se că aceasta nu a făcut dovada calității de moștenitoare, deși a

depus actele de stare civilă.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 914 din 7 septembrie 2004 a respins contestația reținând că petenta,

deși a depus actele de stare civilă, nu a făcut dovada acceptării succesiunii

foștilor proprietari ai imobilului, aceasta nefiind singura succesoare a

autorilor ei.

Împotriva sentinței a declarat apel

contestatoarea susținând că a făcut dovada calității de moștenitor prin

certificatul de calitate de moștenitor nr. 386 din 12 octombrie 2004, care

atestă calitatea de succesoare a defuncților B.T. și B.E., iar faptul că mai

există încă un moștenitor nu are relevanță întrucât Legea nr. 10/2001 nu

condiționează ca notificarea să fie formulată de toți moștenitorii. De

asemenea, instanța de fond, în mod greșit a respins obiecțiunile formulate la

raportul de expertiză topo în sensul de a se delimita terenul liber de

construcții care ar putea fi restituit în natură.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 256 din 24 februarie 2005 a admis apelul, a schimbat în tot

sentința, iar pe fond a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 872/2004 și

a constatat că petenta este persoana îndreptățită să primească despăgubiri

bănești pentru terenul în suprafață de 450 mp situat în intravilanul orașului

Vălenii de Munte.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut că petenta a depus actele de stare civilă și certificatul de

calitate de moștenitor nr. 386/22 octombrie 2004 prin care a făcut dovada

calității de succesoare a defunctului B.T., proprietarul imobilului revendicat.

S-a mai reținut că imobilul a fost

expropriat în baza Decretului nr. 164/1977.

Raportul de expertiză completatoare,

efectuat pe parcursul soluționării apelului, a concluzionat că întreaga

suprafață de teren de 450 mp este ocupată de construcții și anexe ale acestora.

Petenta a făcut dovada calității de

moștenitor în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2003, potrivit căruia

succesibilii care nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de

acceptare, cererea de restituire având valoare de acceptare.

Din coroborarea acestor dispoziții

cu prevederile art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) ale aceleiași legi nu rezultă

obligativitatea formulării cererii de restituire de către toți moștenitorii,

nefiind aplicabilă regula unanimității așa cum, în mod greșit a reținut prima

instanță.

Întrucât terenul este ocupat de

construcții contestatoarea este îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute

de art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâta Primăria Orașului Vălenii de Munte, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța de apel a

constatat că petenta este îndreptățită să primească despăgubiri bănești pentru

terenul în suprafață de 450 mp, în realitate petenta are dreptul la măsurile

reparatorii prevăzute de art.10 al.8 și 9 al.2 din Legea 10/2001, respectiv

acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital

sau compensarea cu alte bunuri sau servicii, cu acordul persoanei îndreptățite

- măsurile reparatprii prin

compensare cu alte bunuri similare nu sunt posibile întrucât orașul Vălenii de

Munte are un deficit de teren de aproximativ 170 ha.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de

dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Imobilul

în litigiu, teren în suprafață de 450 mp a fost expropriat prin Decretul nr.

164/1977.

Expertiza

efectuată în cauză a stabilit că pe întreaga suprafață de teren au fost

construite blocuri de locuințe, astfel încât nu este posibilă restituirea lui

în natură. Ca atare, în mod corect instanța de apel a hotărât că petenta are

dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea

10/2001 și nicidecum la despăgubiri bănești așa cum se susține în motivarea

recursului.

Dispozițiile

aplicabile în cauză sunt cele ale art. 11 din Legea 10/2001, care spre

deosebire de caracterul de normă generală al art. 10, au natura unei norme

speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor abuzive în forma exproprierii.

Sub

aspectul tipului de echivalent acordat persoanei îndreptățite în situațiile

vizate de dispozițiile alin. (4) al art. 11 din lege-cazul în speță-măsurile

reparatorii constau, conform alin. (8) al aceluiași articol, în redactarea

aplicabilă la data pronunțării deciziei atacate, în acordarea de titluri de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de

opțiunea persoanei îndreptățite.

În

prezent, art. 11 alin. (8) al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 247/2005, prevede că măsurile reparatorii vor consta în

compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea investită, cu acordul persoanei, sau despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale privind regimul de acordare și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv acțiuni emise de Fondul

Proprietatea.

Prin

urmare, nici în urma ultimei modificări a Legii 10/2001, imobilele expropriate

care nu se pot restitui în natură, nu pot face obiectul unor măsuri reparatorii

sub forma despăgubirilor bănești.

Față

de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmând a se

respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Vălenii de Munte împotriva

deciziei civile nr. 256 din 24 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 4 aprilie 2006.