ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9079/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr.

120 din 22 martie 2005 a Tribunalului Gorj a fost respinsă acțiunea

în despăgubiri formulată de D.G. împotriva Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a celorlalți pârâți D.I.

și N.V., judecători la Tribunalul Gorj și B.N.- judecător

la Judecătoria Tg. Jiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în

esență că nu se pot acorda despăgubirile solicitate în

temeiul art. 52 din Constituție, care reglementează răspunderea

statului pentru prejudiciile aduse unei persoane prin eroare judiciară.

Numai după obținerea unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile de obligare a Statului Român la

despăgubiri, poate fi promovată împotriva judecătorilor, care au

săvârșit o eroare judiciară cu rea credință sau

gravă neglijență acțiunea în regres. Cum în speță

se solicită contravaloarea unui bun litigios, cu privire la judecarea

căruia nu s-a constatat că s-a comis o eroare judiciară s-a

constatat că acțiunea în despăgubire îndreptată împotriva

Statului Român este neîntemeiată s-a apreciat apoi că acțiunea

îndreptată împotriva magistraților, în același cadru procesual

este inadmisibilă, în raport de faptul că nu există o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă

de obligare a Statului Român la despăgubiri în condițiile art. 504 C.

proc. civ. și art. 52 din Constituție, căci răspunderea

acestora este subsidiară, putând fi antrenată în anumite

condiții pe calea acțiunii în regres.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 3040 din 6 decembrie 2005 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

S-a reținut de asemenea că hotărârile

judecătorești invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt

definitive și irevocabile, nu sunt rezultatul unor erori judiciare și

ca urmare nu poate fi exercitată acțiunea în dezdăunare

îndreptată împotriva statului. Tot astfel s-a considerat, că în lipsa

constatării săvârșite unei erori judiciare, nu este

admisibilă acțiunea în regres îndreptată împotriva

hotărârilor judecătorești, rămase definitive și

irevocabile prin exercitarea căilor de atac ordinare și

extraordinare.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recursul de

față, solicitând casarea ei și amendarea judecătorilor la

plata daunelor pentru recuperarea sănătății sale,

arătând că cele mai mari daune i-a provocat judecătoarea N.V.,

coautoare la decizia nr. 1085/1994, prin care s-a încălcat dreptul de

proprietate.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce

urmează:

În primul rând se constată din actele dosarului că reclamantul

a fost parte în mai multe litigii, de regulă pârât, a căror

finalitate a fost desfacerea căsătoriei încheiată cu D.I. din

vina exclusivă a soțului pârât. Cu această ocazie a fost anulat

și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de fostul soț,

fără consimțământul soției.

Prin decizia nr. 1085 din 14 iulie 1994 a Tribunalului Gorj, la care se

face referire în motivele de recurs a fost admis apelul declarat de D.I.

împotriva sentinței civile nr. 3002 din 31 martie 1994 a Judecătoriei

Tg. Jiu dispunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare al

apartamentului, ce a constituit domiciliul comun al soților D.

Este de remarcat că această soluție, a rămas

irevocabilă prin decizia nr. 1173 din 27 aprilie 1995 a Curții de

Apel Craiova, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de

reclamantul din cauza de față împotriva menționatei

hotărâri.

Pornind de la această soluție de anulare a unui act de

înstrăinare, reclamantul și-a fundamentat acțiunea de

față, prin care a solicitat daune reprezentând contravaloarea

apartamentului, de care a fost deposedat în condițiile arătate.

Așa cum rezultă fără echivoc din cele prezentate,

pierderea locuinței a avut loc în condițiile în care cel în

cauză a pierdut toate procesele în care a figurat ca parte, soluțiile

fiind irevocabile ca urmare a exercitării tuturor căilor de atac

ordinare și extraordinare.

În aceste condiții nu poate subzista răspunderea statului

pentru erori judiciare și nici răspunderea judecătorilor ca

urmare a adoptării unor soluții greșite. Și aceasta pentru

că, prin art. 52 alin. (3) din Constituție este reglementată

răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. De

observat că după revizuirea Constituției o asemenea

răspundere este posibilă și pentru cauzele civile „în care s-au

săvârșit erori judiciare”. Ori, așa cum s-a arătat,

pierderea materială a celui în cauză nu este urmarea unor erori judiciare,

ea derivând din punerea în executare a unor hotărâri

judecătorești irevocabile, cu privire la care au fost exercitate

căile legale de atac.

Prin urmare, nu există temei legal pentru răspunderea

materială a statului, în condițiile solicitate.

Tot astfel nu poate fi atrasă răspunderea materială a

magistraților, care de asemenea subzistă numai în cazul unor

prejudicii cauzate prin erori judiciare, ceea ce nu este cazul în

speță și în anumite condiții prevăzute de lege

constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă

neglijență.

Față de cele arătate, constatându-se că

hotărârea recurată a fost dată cu respectarea prevederilor din

Constituție la care s-a făcut referire, precum și a

dispozițiilor corespunzătoare din Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judiciară, urmează a se reține că nu poate fi

antrenată răspunderea materială a persoanelor chemate în

judecată, nefiind întrunite cerințele art. 998, art. 999 C. civ.,

care reglementează de principiu răspunderea civilă

delictuală.

Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul D.M.G. împotriva deciziei nr. 3040 din 6 decembrie 2005

a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.