ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3708/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj,

secția civilă, la 25 august 2003 reclamantul S.C. a chemat în judecată Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Dolj, pentru ca instanța

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei

de 100.000.000 lei, actualizată conform indicilor de inflație la momentul

plății, cu titlu de daune morale; la plata sumei de 2.455.000 lei, actualizată

conform indicilor de inflație la momentul plății, cu titlu de daune materiale

și la 2.172.000 lei, cheltuieli făcute cu ocazia desfășurării proceselor

penale.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că prin sentința penală nr. 3160/2000 reclamantul a fost condamnat la

700.000 lei, amendă penală și cheltuieli judiciare către stat și partea

vătămată, reținându-se că a săvârșit infracțiunea de calomnie. Această hotărâre

a fost menținută prin respingerea apelului însă Curtea Supremă de Justiție a

admis recursul în anulare declarat de Procurorul general și procesul penal a

fost încetat pe motiv că plângerea prealabilă a fost formulată tardiv.

Prin sentința civilă nr. 239 din 11 septembrie 2003

Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe

pârât la 1.925.000 lei din care 700.000 lei amendă penală, 125.000 lei

cheltuieli judiciare statului și 1.200.000 lei cheltuieli de transport.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că,

față de decizia Curții Constituționale, prin care a fost declarat

neconstituțional art. 504 C. proc. pen. întrucât limitează răspunderea

patrimonială a statului numai la cele două ipoteze pe care le cuprinde, este

posibilă extinderea răspunderii statului și pentru alte cazuri de eroare

judiciară.

Punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantului,

finalizată cu condamnarea acestuia, cu încălcarea dispozițiilor art. 284 C.

proc. pen. referitoare la introducerea plângerii prealabile, reprezintă un abuz

împotriva acestuia.

Cheltuielile făcute în cursul procesului penal, ca

urmare a acestor erori judiciare, sunt suportate de Statul Român. Cheltuielile

de executare precum și cheltuielile de judecată la care a fost obligat

inculpatul către partea vătămată trebuie pretinse de la aceasta și nu de la

Statul Român.

Cererea de daune morale nu se justifică, câtă vreme

încetarea procesului penal a fost dispusă pentru neintroducerea în termen a

plângerii penale și nu pentru nevinovăția inculpatului.

După un al doilea ciclu procesual, apelul declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 707

din 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Sentința a fost schimbată în parte în sensul că Statul Român a fost obligat și

la 5.000 lei cu titlu de daune morale. A fost respins apelul declarat de

D.G.F.P. Gorj, în nume propriu și ca reprezentant al Ministerului Finanțelor

Publice.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

arătat că prejudiciul invocat de reclamant, deși de natură morală, poate fi

reparat prin acordarea unor sume de bani, neavând relevanță faptul că

reclamantul nu a fost privat de libertate.

La data promovării plângerii penale prepusul

statului, judecătorul, trebuia să verifice legalitatea învestirii sale,

situație în care nu ar mai fost posibilă pronunțarea unei hotărâri de

condamnare a reclamantului. Pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu

nesocotirea normelor legale ce reglementează învestirea instanței îl

prejudiciază pe reclamant, prejudiciul moral fiind prezumat, reclamantul

nefiind ținut a face dovezi în acest sens.

Apelul promovat de D.G.F.P. Gorj a fost considerat

neîntemeiat deoarece Statul Român este reprezentat în proces de Ministerul

Finanțelor Publice, iar acesta este reprezentat în teritoriu de D.G.F.P.

județene.

Vătămarea reclamantului există, eroarea judiciară

săvârșită fiind reținută în decizia de anulare pronunțată de instanța supremă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs D.G.F.P.

Gorj, în nume propriu și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice,

critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

vizând următoarele aspecte:

D.G.F.P. Gorj nu are calitate procesuală pasivă în

cauză. Instanța a confundat problema calității procesuale cu problema

reprezentării.

D.G.F.P. Gorj nu se substituie în drepturi și

obligații Ministerului Finanțelor Publice, ci doar îl reprezintă în spețele în

care legea atribuie Ministerului Finanțelor Publice calitatea de reprezentant

al statului.

În mod greșit a fost admisă acțiunea pe fond deoarece

potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru

prejudiciile cauzate prin erori judiciare. În mod greșit instanța de apel a

apreciat că dispozițiile art. 998-999 C. civ. pot constitui temei pentru

antrenarea răspunderii statului pentru erori judiciare, deoarece s-ar ajunge ca

Ministerul Finanțelor Publice să aibă o răspundere nelimitată și

necondiționată.

Reglementarea legală ce stabilește în ce constau

erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art.

504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituție.

În speță, încetarea procesului penal s-a dispus pe o

excepție de procedură și nu în urma judecării fondului, astfel încât nu este

îndeplinită o condiție esențială pentru acordarea de despăgubiri.

Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat

respingerea recursului, arătând că hotărârea instanței de apel este corectă.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate

înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

septembrie 2003 a Tribunalului Gorj cât și prin dispozitivul deciziei nr. 707

din 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, partea obligată la

plata de despăgubiri este Statul Român.

Sintagma folosită de instanțele de fond, „prin

Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Gorj”, poate fi interpretată doar în

sensul că se referă la persoana juridică ce reprezintă statul în proces, și

nicidecum în sensul că obligația de plată ar incumba chiar acestei persoane.

Drept urmare, instanțele de fond au

respectat prevederile art. 505 alin. final C. proc. pen. care stabilesc faptul

că, în litigiile având ca obiect repararea pagubei cauzate prin erori judiciare

în procese penale reparația este, în toate cazurile, suportată de stat, prin

Ministerul Finanțelor Publice;

nr. 2037 din 18 aprilie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și a casat hotărârile prin care S.C. a fost

condamnat pentru infracțiunea de calomnie. S-a dispus încetarea procesului

penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen.,

reținându-se că partea vătămată a depus tardiv plângerea penală.

În Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, prin care

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 504 alin. (1) C. proc. pen., s-a reținut că, în lumina textului

constituțional conform căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile

cauzate prin erori judiciare, în condițiile legii, principiul responsabilității

statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare

săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unei asemenea

erori. Circumstanțierea „potrivit legii”, nu privește posibilitatea

legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori

judiciare, ci stabilirea modalităților și condițiilor în care angajarea acestei

răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.

Soluția constituțională este în concordanță cu

reglementările prevăzute în art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de

România prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora, în cazul anulării unei

condamnări definitive, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că

s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza

acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în

statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în

timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă.

Cerințele pentru angajarea răspunderii statului sunt

îndeplinite și în speță.

De vreme ce S.C. a fost condamnat în baza unei

hotărâri penale rămase definitive prin respingerea recursului, iar ulterior

aceste hotărâri au fost casate și s-a dispus încetarea procesului penal, cu

motivarea că în mod eronat instanțele nu au observat faptul că plângerea penală

a fost introdusă tardiv, reclamantul din prezentul litigiu a suferit un

prejudiciu, moral și material, eroarea de judecată a instanțelor fiind

evidentă. Întrucât textul constituțional și, în baza lui, art. 504 C. proc.

pen. nu distinge în privința naturii prejudiciului, acesta trebuie reparat

integral.

Pe de altă parte, prin declararea

neconstituționalității prevederilor art. 504 C. proc. pen., în măsura în care

limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde

patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în

procese penale, nici condiția privitoare la existența unei judecăți în fond, nu

este necesară. Simplul fapt că S.C. a fost condamnat și a fost nevoit să se

prezinte înaintea mai multor instanțe, deși judecătorul trebuia să verifice

legalitatea sesizării sale, a fost de natură să-i producă acestuia un

prejudiciu.

Nu a putut fi primită susținerea recurentei în sensul

că în mod eronat instanța de apel ar fi dispus obligarea la despăgubiri în

temeiul art. 998-999 C. civ., câtă vreme acesta nu a fost singurul temei de

drept folosit de instanță pentru argumentarea soluției date. Trimiterea la

prevederile art. 998 C. civ. a fost făcută pentru a sublinia faptul că și în

materia răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare

este incident principiul conform căruia fapta cauzatoare de prejudicii atrage

obligația reparării pagubei de către cel care a săvârșit-o.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a

constatat că instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile

formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, în raport de dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința păstrării

hotărârii atacate.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de

intimat în etapa recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

D.G.F.P. Gorj, în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

împotriva deciziei civile nr. 707 din 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția civilă.

Obligă pe recurentă la 194 lei cheltuieli de judecată

către intimatul reclamant S.C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2007.