ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2861/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2861/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 19 octombrie 2005 prin contestația la executare ce a format obiectul dosarului nr. 8384/2005 al Judecătoriei Satu Mare, contestatoarea A.T. Satu Mare a solicitat anularea actelor de executare pornite împotriva sa de A.D.S. București. Competența de soluționare a acestei cauze a fost declinată în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința comercială nr. 43 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare formulată de A.T. Satu Mare în contradictoriu cu A.D.S. București, dispunând anularea somației și a titlului executoriu emise de A.D.S.
sub nr. 40167 din 29 septembrie 2005 pentru o creanță în valoare de 22.163 dolari S.U.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că obligația pe care și-a asumat-o contestatoarea A.T. Satu Mare de a efectua investițiile pentru protecția mediului asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 2 din 8 iunie 2000 în valoare de 24.319 dolari S.U.A., nu a putut fi adusă la îndeplinire întrucât deschizându-se procedura falimentului, singura activitate care urma să fie realizată consta în lichidarea bunurilor existente în patrimoniul acesteia, în scopul distribuirii sumelor obținute pentru acoperirea creanțelor înscrise la masa credală. Împotriva acestei hotărâri A.D.S.
București a declarat recurs, motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale O.U.G. nr. 64/2005 și O.U.G. nr. 51/1998 și pe prevederile contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2000. A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii contestației la executare în principal ca prematură și, în subsidiar ca nefondată, invocând următoarele critici: - instanța de fond nu a ținut seama că cererea contestatoarei este prematură în raport de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 care prevede obligația contestatorului de a comunica anterior introducerii la instanță, a unei acțiuni, un exemplar de pe cererea sa către intimată, ceea ce reprezintă o condiție de admisibilitate a unor atare contestații; - contestatoarea nu a respectat obligațiile sale contractuale de a anunța în timp util despre deschiderea procedurii falimentului și nu a prezentat actele doveditoare în acest sens, fiind posibil ca intrarea în faliment a SC T.L.
SA să se fi datorat chiar culpei acesteia și chiar culpei asociației P.A.S. – cumpărătorul pachetului de acțiuni. Recursul A.D.S. București este nefondat. În motivarea hotărârii de admitere a contestației la executare și de anulare a somației și a titlului executoriu ce a făcut obiectul dosarului 1169/2/2006 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, instanța de fond a analizat aspectul privind excepția prematurității contestației la executare și corect a apreciat că această excepție nu poate fi reținută; regula înscrisă prin dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 nefiind de natură a conduce la respingerea ca prematură a unei astfel de cereri, cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, intimata a depus și întâmpinare la dosarul instanței de fond, deci a luat cunoștință de conținutul contestației la executare și actele anexă.
Critica recurentei potrivit cu care contestatoarea nu a anunțat deschiderea procedurii falimentului este, de asemenea, nefondată. Din adresele aflate la dosarul nr. 8384/2005 al Judecătoriei Satu Mare rezultă faptul că la datele de 19 martie 2001, respectiv 28 iulie 2003, contestatoarea A.T. Satu Mare a încunoștiințat-o pe intimată de deschiderea procedurii falimentului la SC T.L. SA Satu Mare și de faptul că nu mai are posibilitatea de a face investiții la acest activ, invocând forța majoră intervenită. În acest context, corect prin hotărârea recurată s-a reținut că este evidentă imposibilitatea fortuită a contestatoarei de a mai executa obligația efectuării unor investiții de mediu, încât recursul A.D.S.
apare ca nefondat și se va respinge cu această mențiune.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata A.D.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 43 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.