ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5589/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Pe cale de notificări separate

formulate în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, F.E.M. a solicitat

Primăriei orașului Oțelu Roșu restituirea în natură a terenurilor:

- în suprafață de 654 mp înscris în

C.F. Ohaba Bistița nr. top. 1008/1/2;- în suprafață de 1182 mp înscris în C.F. Ohaba

Bistrița nr. top 1008/1/1;

- în suprafață de 1320 mp înscris în

C.F. Ohaba Bistrița nr. top 1008/1/3.

Primarul orașului Oțelu Roșu a emis

dispozițiile nr. 267 din 6 august 2001, nr. 268 din 8 iunie 2001 și nr. 304 din

9 octombrie 2001, prin care a respins cererile de retrocedare în natură cu

motivarea că terenurile au trecut în proprietatea statului prin sentința penală

nr. 729/1953 a Tribunalului Militar și art. 4 din Decretul nr. 199/1950,

terenul de 654 mp constituind actualmente proprietatea numiților L.D.P. și B.F.,

terenul de 1320 mp aparținând domeniului public, fiind folosit de Dispensarul

sanitar–veterinar, iar terenul de 1182 mp nu este restituibil până la

rezolvarea litigiului dintre F.E.M. și L.P., care a construit o casă pe acest

teren.

F.E.M. s-a adresat justiției la 8

mai 2002 în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

Primăria orașului Oțelu Roșu, Dispensarul Veterinar Oțelu Roșu, prin Direcția Sanitar-Veterinară

Caraș-Severin, L.D.P. și B.F., solicitând restituirea terenurilor în natură și

intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară.

Tribunalul Caraș-Severin a pronunțat

sentința civilă nr. 1516 din 3 iunie 2003, prin care a admis cererea, a

constatat că reclamanta este persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001, a

dispus restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F. Ohaba Bistrița nr.

top. 1008/1/1 și nr. top.1008/1/3, care au fost preluate abuziv de stat, a

dispus înscrierea în cartea funciară pe numele reclamantei a dreptului de

proprietate asupra acestor terenuri, a obligat Dispensarul veterinar să lase în

proprietatea reclamantei terenul de 1320 mp din parcela nr. top. 1008/1/3 și a

obligat Primăria Oțelu Roșu să acorde măsuri reparatorii reclamantei pentru

terenul de 654 mp înscris în C.F. Ohaba Bistrița, în prezent proprietatea

pârâților L.D.P. și B.F.

Prin decizia civilă nr. 216 din 8

decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelurile declarate

de Direcția Sanitară-Veterinară Caraș-Severin, Primăria Oțelu Roșu și D.G.F.P. Caraș-Severin

și a schimbat în tot sentința civilă de mai sus în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamanta F.E.M.

Instanța de apel a statuat în esență

că reclamanta s-a adresat direct justiției în scopul de a obține restituirea

terenurilor în natură, fără însă a contesta dispozițiile emise de primar prin

care asemenea cerere i-a fost respinsă, ceea ce nu este posibil.

F.E.M. a declarat recurs solicitând

casarea deciziei instanței de apel și păstrarea sentinței primei instanțe.

Invocând motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel i-a

încălcat dreptul de acces la justiție, mai ales că și Legea nr. 10/2001 i-a

conferit dreptul de a contesta dispozițiile primăriei.

În continuarea dezvoltării

recursului s-au formulat critici cu privire la fondul pricinii, care exced motivului

pentru care a fost dată decizia recurată.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din cele mai sus

expuse, F.E.M. a utilizat procedura prealabilă administrativă reglementată de

Legea nr. 10/2001 în contradictoriu cu Primăria orașului Oțelu Roșu, care s-a

conformat obligațiilor instituite în sarcina sa prin art. 23 din lege,

pronunțându-se asupra cererilor de restituire în natură prin dispoziții

motivate emise și comunicate solicitantei care a notificat-

Reclamanta, căreia i-au fost

respinse cererile de restituire în natură, nu a utilizat însă calea

contestației împotriva dispozițiilor primarului prevăzută de art. 24 alin. (7)

din Legea nr. 10/2001 în termenul de 30 zile stipulat, care a început să curgă

de la 11 ianuarie 2002, data comunicării dispozițiilor.

Mai mult, tot la 11 ianuarie 2002, odată

cu comunicarea dispozițiilor, primăria, prin adresă, a cerut petentei F.E.M. să-i

transmită rapoarte de evaluare în scopul de a le transmite prefecturii, ceea ce

are semnificația unei veritabile oferte ulterioare de măsuri reparatorii în

echivalent sub forma despăgubirilor bănești, consecință a respingerii cererilor

de restituire în natură.

La 11 februarie 2002, adică în

termenul prevăzut de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, F.E.M. a

comunicat în scris primăriei că acceptă oferta pentru unul din imobile și că nu

este de acord cu oferta pentru celelalte imobile, fără însă ca, în termenul de

30 zile de la data refuzului ofertei, să se adreseze justiției.

Numai la data de 8 mai 2002,

reclamanta a chemat în judecată Statul Român și persoanele juridice și fizice

deținătoare ale terenurilor, cerând restituirea terenurilor și intabularea dreptului

său de proprietate asupra acestora în cartea funciară.

Asemenea acțiune excede procedurii

speciale și căilor de acces la justiție expres prevăzute de Legea nr. 10/2001,

act normativ exclusiv aplicabil în materia imobilelor preluate în mod abuziv în

perioada de 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât este o cerere

aparținând dreptului comun inaplicabil în domeniu după reglementarea lui

exhaustivă prin legea specială intrată în vigoare la 14 februarie 2001.

Cu alte cuvinte, contrar

susținerilor recurentei, nu este încălcat dreptul constituțional al accesului

la justiție în cazul în care, nefolosind căile prevăzute de legea specială, o

persoană alege altă modalitate, aparținând dreptului comun devenit inaplicabil

tocmai prin intervenția legii speciale, de a se adresa justiției în același

scop de a obține dreptul pretins.

În consecință, instanța de apel a

aplicat corect legea, iar recursul este nefondat urmând a fi respins potrivit

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta F.E.M. împotriva deciziei nr. 216 din 8 decembrie 2003 a

Curți de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 iunie 2006