ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Oțelu Roșu, anularea poziției 31 din anexa nr. 9 la H.G. nr. 532/30.05.2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Oțelu Roșu, ca fiind nelegală și aducând atingere dreptului acestuia de proprietate pe cota parte 3/8 denumit apartament compus din 3 camere și dependințele aferente și situat în imobilul din Oțelu

Roșu, str. x, iar pe cale de consecință anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 73/1999.

Prin sentința nr. 186/20.06.2017, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oțelu Roșu și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins excepția tardivității, invocată de pârâtul Guvernul României, și a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, dispunând anularea poziției 31 din anexa nr. 9 la H.G. nr. 532/30.05.2002, privind atestarea domeniului public al județului Caraș-Severin, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Caraș-Severin.

Prin Decizia nr. 3588/15.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 186 din 20 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că este legală soluția de respingere a excepției tardivității acțiunii, întrucât termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune nu curge de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern contestate și a anexelor la aceasta, și pe fond a constatat că se impune completarea probatoriului prin depunerea unor înscrisuri pe baza cărora să se poată stabili în mod clar dacă adăpostul de protecție civilă înscris în domeniul public al unității administrativ teritoriale prin hotărârea de guvern contestată este inclus în subsolul tehnic al imobilului în litigiu sau este un spațiu situat la subsolul imobilului, dar distinct de subsolul tehnic, iar în măsura în care nu se va putea stabili cu certitudine acest fapt instanța va pune în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să stabilească respectiva împrejurare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017*.

2.1. Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamant împotriva considerentelor sentinței nr. 378/14.12.2020, că aspectele astfel invocate de parte nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" la care face referire textul articolului 442 din C. proc. civ., ci sunt veritabile critici ale sentinței atacate, iar pe calea unei astfel de cereri nu este permis să se repună în discuție fondul dreptului.

2.2. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 378 din 14 decembrie 2020, pronunțată în fond după casare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oțelu Roșu și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, prin două memorii distincte, reclamantul A., invocând, pentru fiecare dintre acestea (încheiere și sentință), motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea recursului declarat împotriva încheierii, recurentul-reclamant a făcut trimitere la conținutul cererii de îndreptare eroare materială, arătând că această cerere s-a întemeiat pe dispozițiile art. 442 alin. (1) din C. proc. civ. - "erorile cu privire la ... susținerile părților", fără să ceară și reținerea acelor susțineri, având cu atât mai puțin în vedere repunerea în discuție a fondului dreptului.

În concluzie, a susținut că soluția primei instanțe de respingere a cererii sale este nelegală față de dispozițiile art. 442 alin. (1) din C. proc. civ., art. 22 din același cod și art. 6 din Convenție, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea încheierii atacate.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare invocat în recursul declarat împotriva sentinței atacate, recurentul-reclamant a reluat situația de fapt, susținând, în esență, că această hotărâre a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit recurentului, prima instanță a încălcat următoarele principii:

- egalității/proporționalității pentru că susținerile din întâmpinarea pârâtului Guvernul României au fost expuse în totalitate, în timp ce din susținerile notelor scrise formulate de acesta, anterior ședinței în rejudecare, nu s-a expus niciun paragraf;

- rolului activ al judecătorului, pe de o parte, față de cele reținute la pagina 8 paragraful 12 din sentință:

"în speță, reclamantul se pretinde vătămat în exercitarea dreptului său de proprietate asupra cotei părți indivize din subsolul tehnic al imobilului în sensul că nu îi este permis accesul la întreg spațiu din subsolul clădirii", având în vedere textul susținerii sale inserat la pagina. 3 paragraful 9 din notele scrise formulate:

"Proprietatea privată comună ca modalitate a dreptului de proprietate în forma sa pură și simplă reprezintă dreptul nostru de a poseda,folosi și dispune alături de ceilalți coproprietari în condițiile legii, absolut și perpetuu (art. 555 alin. (1) din Noul C. civ.) de întregul teren/spațiu din subsol.", iar pe de altă parte pentru că nu s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având în vedere îndrumările deciziei de casare;

- legalității întrucât prima instanță a analizat superficial și a reținut discriminatoriu, în ceea ce îl privește, prevederile H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, omițând analiza modului în care autoritatea locală/comisia de inventariere și-a desfășurat activitatea de inventariere/exercitare a puterii în limitele legale. Comisia de inventariere, formată din funcționari publici a produs o listă de inventariere nelegală (pentru poziția/spațiul în cauză).

Așa fiind, a susținut că pe temeiul listei de inventariere, deși pusă dezbaterea consiliului local, analizată și avizată de trei instituții de prim rang ale statului român (inclusiv Ministerul Justiției), s-au generat, pe principiul relației cauză-efect, acte administrative (Hotărârea consiliului local nr. 73/1999 și H.G. nr. 532/2002) nelegale în substanța lor, astfel că prima instanță a reținut o altă situație decât cea prevăzută de Norme.

În continuare, a susținut că, în fundamentarea soluției, prima instanță a reținut și prevederile Legii nr. 106/1996 (neinvocate de pârâte) și faptul că pârâtul Guvernul României nu a făcut dovada dreptului de includere în domeniul public al orașului Oțelu Roșu spațiul denumit Adăpost de Protecție Civilă (inexistent din punct de vedere cadastral) prin emiterea H.G. nr. 532/2002, așa încât soluția pronunțată este nelegală.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Oțelu Roșu au solicitat respingerea recursului, această din urmă intimată apreciind, totodată, că toate criticile recurentului vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate ale hotărârii atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de reclamant împotriva încheierii atacate, Înalta Curte constată că este întemeiată.

În prealabil, referitor la criticile formulate împotriva sentinței atacate, se constată că acestea se încadrează în motivul de casare invocat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de reclamant Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.1. Cu privire la recursul exercitat împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021

Instanța de control judiciar constată că recursul exercitat împotriva încheierii atacate nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de încheierea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe, în sensul că, în opinia părții, este nelegală în raport cu dispozițiile art. 442 alin. (1) din C. proc. civ., art. 22 din același cod și art. 6 din Convenție, și a reluat conținutul cererii de îndreptare a erorii materiale, așadar, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reținute în încheierea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursul exercitat împotriva sentinței nr. 378 din 14 decembrie 2020

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea poziției 31 din anexa nr. 9 la H.G. nr. 532/30.05.2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Oțelu Roșu, ca fiind nelegală și aducând atingere dreptului acestuia de proprietate pe cota parte 3/8 denumit apartament compus din 3 camere și dependințele aferente și situat în imobilul din Oțelu Roșu, str. x, iar pe cale de consecință anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 73/1999.

Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește încălcarea principiului egalității/proporționalității invocată de recurent pentru că în hotărârea atacată a fost preluat conținutul întâmpinării pârâtului, dar nu a fost redat și conținutul notelor scrise formulate de acesta, se reține că aceste susțineri nu pot conduce la încălcarea respectivelor principii.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar constată că în hotărârea atacată sunt preluate conținutul acțiunii introductive de instanță și apărările formulate de către pârâți în primul ciclu procesual, iar în practicaua sentinței recurate în cel cel de-al doilea ciclu procesual se precizează faptul că pârâtul Guvernul României a depus la data de 27.11.2020 note de ședință prin care își menține apărările formulate în primul ciclu procesual, iar la data de 10.12.2020 s-au depus note de ședință din partea reclamantului cu privire la expertiza tehnică judiciară.

În plus, în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța procedează la analiza criticilor de nelegalitate invocate prin acțiune, cât și a apărărilor formulate, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, pentru că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Referitor la critica privind încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, instanță de control judiciar are în vedere art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede:

"Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Or, nu se poate reține încălcarea acestui principiu invocată de recurent dintr-o dublă perspectivă, respectiv în raport cu faptul că prima instanță a reținut că reclamantul se pretinde vătămat în exercitarea dreptului său de proprietate asupra cotei părți indivize din subsolul tehnic al imobilului în sensul că nu îi este permis accesul la întreg spațiu din subsolul clădirii, deși acesta, la pagina. 3 paragraful 9 din notele scrise depus la dosar, a arătat că este vorba despre "Proprietatea privată comună ca modalitate a dreptului de proprietate în forma sa pură și simplă reprezintă dreptul nostru de a poseda, folosi și dispune alături de ceilalți coproprietari în condițiile legii, absolut și perpetuu de întregul teren/spațiu din subsol", dar și pentru faptul că nu s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având în vedere îndrumările deciziei de casare.

În cauză, în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul se pretinde vătămat în exercitarea dreptului său de proprietate asupra cotei părți indivize din subsolul tehnic al imobilului câtă vreme demersul judiciar este formulat doar de către acesta, nu și de ceilalți locatari, iar potrivit îndrumărilor deciziei de casare se impunea efectuarea unei expertize tehnice doar în măsura în care nu se putea stabili cu certitudine dacă adăpostul de protecție civilă înscris în domeniul public al unității administrativ teritoriale prin hotărârea de guvern contestată este inclus în subsolul tehnic al imobilului în litigiu sau este un spațiu situat la subsolul imobilului, dar distinct de subsolul tehnic.

Însă, în cauză, astfel cum rezultă din sentința recurată, prima instanță a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice judiciare în raport cu susținerile reclamantului din notele de ședință depuse la data de 30.10.2020, prin care a precizat că adăpostul de protecție civilă face parte din subsolul tehnic al condominiului și nu este distinct de acesta, stare de fapt necontestată de părți.

În plus, în privința efectuării expertizei tehnice reclamantul a arătat că nu se opune efectuării acesteia cu condiția ca plata expertului să se realizeze de către pârât, având în vedere veniturile mici ale locatarilor.

Așadar, nu se poate susține nerespectarea îndrumărilor deciziei de casare.

Cât privește încălcarea principiului legalității, motivat de faptul că prima instanță, în opinia părții, a analizat superficial și a reținut discriminatoriu, în ceea ce îl privește pe reclamant, prevederile H.G. nr. 548/1999, cu trimitere la lista de inventariere, pe temeiul căreia s-au generat acte administrative nelegale (Hotărârea consiliului local nr. 73/1999 și H.G. nr. 532/2002), de asemenea, nu poate fi primită această critică.

În cauză, se observă că prima instanță a analizat prevederile contestate ținând cont de întreaga construcție legislativă aferentă, reținând în mod corect că prin Hotărârea nr. 73/1999, adoptată în temeiul Legii 213/1998 și a H.G. nr. 548/1999, Consiliul Local Oțelu Roșu și-a însușit inventarul bunurilor din domeniul public al unității administrativ teritoriale.

Prin această hotărâre, autoritatea administrației publice locale, în acțiunea sa de inventariere a domeniului public al orașului Oțelu Roșu, a inclus în inventarul domeniului public al acestei unități administrativ teritoriale spațiul situat în imobilul din orașul Oțelu Roșu, str. x, reprezentat de adăpostul de protecție civilă.

Această inventariere a stat la baza emiterii H.G. nr. 532/30.05.2002 privind atestarea domeniului public al județului Caraș-Severin, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Caraș-Severin. Din anexa Hotărârii nr. 73/1999, poziția 27, cod clasificare 1.5.12, reiese că adăpostul de protecție civilă situat pe strada x, nr. 22 a fost inclus în domeniul public al orașului Oțelu Roșu, fiind dobândit în anul 1952.

Totodată, din analiza cărții funciare colective a imobilului situat în strada x, nr. 22 sc. B, rezultă că în anul 1991 imobilul, aflat la acea dată în proprietatea Statului Român, a fost apartamentat, iar ulterior toate apartamentele au fost înstrăinate către locatari. În speță reclamantul și-a întabulat dreptul de proprietate dobândit prin moștenire asupra apartamentului nr. x din acest imobil, la data de 11.01.2017, după ce anterior, antecesorul său, B. și-a întabulat dreptul de proprietate la data de 23.08.2001, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu Statul Român.

Prin urmare, întabularea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantului în cartea funciară s-a realizat ulterior adoptării hotărârii Consiliului Local Oțelu Roșu

nr. 73/1999, privind însușirea inventarului domeniului public, iar adăpostul menționat în inventarul însușit prin Hotărârea 73/1999 și, ulterior, atestat ca făcând parte din domeniul public prin H.G. nr. 532/30.05.2002, nu apare ca fiind notat distinct în cartea funciară unde figurează doar subsolul tehnic.

Referitor la susținerea recurentului, în sensul că prima instanță a citat și prevederile Legii nr. 106/1996, deși nu au fost invocate, se reține că în temeiul acestor prevederi autoritatea pârâtă a înțeles să procedeze la constituirea faptică a adăpostului de protecție civilă în spațiul aflat în subsolul tehnic al imobilului.

Așadar, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 106/1996, autoritatea publică locală a constituit în subsolul clădirii în discuție un spațiu amenajat drept adăpost de protecție civilă, spațiu care prezintă o utilitate publică incontestabilă, devenind astfel incidente prevederile art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 213/1998.

Din această perspectivă sunt relevante și prevederile H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, care reprezintă normele tehnice ce reglementează modul unitar de întocmire a inventarului bunurilor care pot alcătui domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în conformitate cu prevederile legale și care la pct. VI stabilește că "Domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din categorii de bunuri prevăzute în anexa nr. 3, precum și din alte bunuri de uz și de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege ca bunuri de uz ori de interes public național sau județean", iar în anexa 3 la H.G. nr. 548/1999 lit. j) sunt individualizate și adăposturile de protecție civilă.

În fine, cât privește susținerea recurentului cum că pârâtul Guvernul României nu a făcut dovada dreptului de includere în domeniul public al orașului Oțelu Roșu spațiul denumit Adăpost de Protecție Civilă prin emiterea H.G. nr. 532/2002, contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar reține că anterior vânzării apartamentelor către locatari, imobilul situat în strada x nr. 22 sc. B, s-a aflat în proprietatea Statului Român în integralitatea sa, iar, ulterior, în anul 1991 imobilul a fost dezmembrat în apartamente care au fost înscrise în cartea funciară tot în proprietatea Statului Român, și, doar ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, s-a procedat la întabularea noilor proprietari în cartea funciară, cum corect a sesizat și prima instanță.

Așadar, se reține că prin H.G. nr. 532/2002 se atestă apartenența la domeniul public al județului Caraș-Severin, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Caraș-Severin a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-78*) ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, și Anexa nr. 9 care cuprinde inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Oțelu Roșu face parte integranta din H.G nr. 532/2002, iar la poziția 31 se regăsește imobilul situat pe strada x nr. 22.

În fine, se observă, totodată, că în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea în anulare a H.G. nr. 532/2002 privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al orașului Oțelu Roșu nu poate fi primită în raport cu vătămarea invocată de reclamant, ținând cont de prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 481/2004, care permit ca în timp de pace adăposturile publice de protecție civilă, cu excepția spațiilor amenajate ca puncte de comandă, să fie utilizate pentru alte destinații, cu respectarea normelor tehnice, cu obligația de a fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore și cu informarea prealabilă a centrelor operaționale din cadrul serviciilor de urgență profesioniste.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamant împotriva încheierii atacate.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul reclamantului formulat împotriva sentinței atacate, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 378 din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.