ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3400/2022

Ședința publică din data de 09 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 28.11.2018, reclamanta Universitatea de Vest din Timișoara, a chemat în judecată pârâții Ministerul Educației Naționale, Ministrul Educației Naționale, Guvernul României și Municipiul Timișoara, solicitând instanței ca, în prealabil, să constate pe cale de excepție nelegalitatea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș și a H.G. cu nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș, respectiv nelegalitatea poziției cu nr. 3957 din Anexa la mai înainte arătata Hotărâre.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Municipiul Timișoara a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, motivând că reclamanta nu dovedește preexistența dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin actul atacat, precum și că hotărârea de guvern raportat la care se invocă excepția de nelegalitate nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi, ci are caracter declarativ de proprietate publică.

Guvernul României a formulat la rândul său întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pe fondul său.

Prin încheierea de ședință din 15.02.2019 a fost respinsă excepția astfel invocată, pentru considerentele expuse în cuprinsul acelei hotărâri.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 148 din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate parțială a Hotărârii Guvernului nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. cu nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș și a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș. A respins acțiunea formulată de reclamanta Universitatea de Vest din Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Ministrul Educației Naționale, Guvernul României și Municipiul Timișoara.

1.3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Universitatea de Vest din Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate, și, rejudecând admiterea, în parte, a acțiunii.

În motivarea căii de atac exercitate reclamanta a susținut următoarele:

Cererea formulată de reclamantă a fost întemeiată pe prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995 potrivit căruia "(1) Baza materială a învățământului de stat consta în întregul activ patrimonial al Ministerului Educației Naționale, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și în activul patrimonial redobândit sau dobândit ulterior.

În înțelesul prevederilor alin. (1), baza materială a învățământului cuprinde: spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și de cercetare aferente, biblioteci, edituri și tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultura ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuința, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ.

Baza materială aferentă procesului de instruire și de educație, menționată la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondurile instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează, fără plata, în patrimoniul Ministerului Educației Naționale, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul învățământului de stat. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol. Justa despăgubire se acordă, după caz, de Guvern. În aceleași condiții se reintegrează fără plata și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale/indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea se face pe bază de protocol de predare-preluare.

(4) Baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora, iar cea a unităților de învățământ preuniversitar, până la apariția Legii patrimoniului public și privat al statului, rămâne în proprietatea Ministerului Educației Naționale, cu excepția unităților școlare organizate împreună cu agenți economici".

Bunurile în discuție figurează în cartea funciară ca fiind proprietatea Statului Român, domeniul public. Această înscriere este, în mod evident, eronată.

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea cu nr. 84/1995, bunurile puteau intra fie în patrimoniul Ministerului Educației Naționale, fie în patrimoniul Universității de Vest.

Mai mult, pentru potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexa, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege".

Bunurile imobile indicate nu fac parte din domeniul public al statului, ele nefiind enumerate nici în art. 135 alin. (4) din Constituție, nici la pct. I din anexa la Legea nr. 213/1998 și nici declarate ca atare prin lege organică.

Mai mult, art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 era în vigoare și la momentul adoptării Ordinului nr. 4226/13.06.2003, prin care imobilele au trecut din administrarea Casei Universitarilor din Timișoara în administrarea Ministerului Educației și Cercetării pentru Universitatea de Vest din Timișoara. Această împrejurare a fost înscrisă ca atare și în cartea funciară a mai sus arătatului imobil, Carte cu nr. x Timișoara, sub poziția 11.6.

Practic, în 2003, bunurile ar fi trebuit să treacă direct în proprietatea sa, titlul acesteia de proprietatea fiind Legea nr. 84/1995.

Astfel stând lucrurile, reclamantei îi poate fi emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile în care cele două imobile astăzi în discuție au făcut si mai fac încă parte din baza materială acestei instituții de învățământ superior încă din timpul Legii cu nr. 84/1995, iar potrivit art. 166 alin. (4) din conținutul acestui din urmă act normativ, aceasta bază materială era de drept proprietatea Universității.

Prin urmare, Legea cu nr. 84/1995 a instituit o soluție legislativă în considerarea căreia orice bun aflat ori ajuns într-un fel sau altul în administrarea, posesia sau folosința legitimă a unei instituții de învățământ superior de stat putea face obiectul unei cereri pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, sub condiția ca respectivul bun să fi fost inclus, cu ocazia atribuirii în administrare, în posesie sau în folosință, în sfera bazei materiale a respectivei instituții.

Potrivit art. 226 alin. (7) din actuala Lege nr. 1/2011:

"(7) Universitățile de stat au drept de proprietate asupra bunurilor existente în patrimoniul lor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Educației și Cercetării este împuternicit să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru universitățile de stat pe baza documentației înaintate de acestea".

Or, chiar și potrivit acestui text, la momentul apariției Legii nr. 1/2011, avea în administrare imobilele astăzi în discuție, drept pentru care, potrivit legii, are un drept de proprietate, în baza art. 226 alin. (7) mai sus citat.

Ceea ce nu s-a înțeles este faptul că atât Legea nr. 84/1995, cât și Legea nr. 1/2011, solicită ca unică condiție pentru nașterea dreptului de proprietate:

- bunul să fie parte din baza materială a universității (conform art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995);

- bunul să existe în patrimoniul universității (conform art. 226 alin. (7) din Legea cu nr. 1/2011).

Or, ambele condiții sunt îndeplinite în prezenta cauză, indiferent la momentul temporal ales. Imobilele astăzi în discuție au fost tot timpul cel puțin în posesia sa, în folosința acesteia sau în administrarea acesteia.

Conform celor două texte de lege mai sus citate, era destul ca reclamanta să aibă orice fel de dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul cererii pentru ca universitatea să dobândească, prin efectul legii, dreptul de proprietate asupra imobilelor.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate de intimații pârâți Ministerul Educației și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului au solicitat respingerea recursului reclamantei în aprecierea generală că hotăprârea instanței de gond este legală, fiind rezultatul aplicării și interpretării corecte a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul în cadrul criticilor formulate prin cererea de recurs a dedus judecății instanței de control judiciar reevaluarea soluției instanței de fond referitoare la nesancționarea pretinsului refuz nejustificat al pârâților de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în prezent evidențiat în CF nr. x Timișoara, proprietate publică a Statului Român cu dreptul de administrare al Ministerului Educației și Cercetării, pentru Universitatea de Vest din Timișoara, prin efectul Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 4226/13.06.2003.

În prelabil este de subliniat că reclamanta deși se prevalează în calea de atac exercitată și de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este invocat numai la nivel formal, nefiind însoțit de critici concrete, apte a oferi instanței de control judicar posibilitatea de a efectua un control de legalitate al hotărârii atacate din acest punct de vedere.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta insistă în susținerile sale înfățișate instanței de fond, argumentând că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin efectul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995.

Potrivit acestei norme, baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat și de cercetare științifică universitară este de drept proprietatea acestora, Ministerul Educației și Cercetării fiind împuternicit de legiutor să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru instituțiile de învățământ superior și de cercetare științifică, pe baza documentației înaintate de acestea.

În procesul de identificare a bazei materiale a instituțiilor de învățământ superior de stat și de cercetare științifică universitară, legiutorul nominalizează în cadrul acestei categorii "spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și de cercetare aferente, biblioteci, edituri și tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuință, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ"

Însă, reintegrarea fără plată în patrimoniul Ministerului Educației Naționale, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul învățământului de stat are ca obiect numai bunurile care intră în sfera bazei materiale, astfel conturată de legiutor, numai dacă au fost realizate din fondurile statului sau din fondul instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989.

Din această perspectivă este corectă aprecierea instanței de fond că norma de care se prevalează reclamanta în susținerea demersului său administrativ și procesual nu este aplicabilă în cazul imobilelor preluate de Statul Român prin naționalizare, fiind necontestat că imobilul asupra căruia se ridică pretențiile în prezenta cauză a fost trecut prin naționalizare în patrimoniul Statului Român și atribuit în administrare operativă directă Casei Universitarilor din Timișoara, iar ulterior, Ministerului Educației și Cercetării, pentru Universitatea de Vest din Timișoara.

Imobilul în discuție a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, nefiind suspus procedurilor de restituire, astfel că regimul său juridic este conturat de dispozițiile art. 43 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora "imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali".

În această notă, în mod just s-a reținut de judecătorul fondului că bunul a rămas în proprietatea Statului Român, iar dreptul de administrare asupra acestuia a revenit deținătorului său de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care era Casa Universitarilor din Timișoara, ca titular al unui drept de administrare operativă directă, drept ce a fost transferat ulterior, prin efectul Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 4226/13.06.2003, la Ministerul Educației și Cercetării, pentru Universitatea de Vest din Timișoara.

Reclamanta are numai un drept de folosință asupra imobilului în litigiu, derivat din dreptul de administrare al Ministerului, care însă nu-i conferă nici o vocație la dobândirea dreptului de proprietate în temeiul normelor anterior menționate. Statul Român este titularul dreptului de proprietate publică asupra acestuia, iar dreptul de administrare operativă a revenit Ministerului Educației și Cercetării, de la data emiterii Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 4226/13.06.2003, reclamanta având, așa cum s-a arătat în precedent, doar un drept de folosință asupra acestuia.

Prin urmare, refuzul pârâților emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție în favoarea reclamantei este justificat, iar hotărârea instanței de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Vest din Timișoara împotriva sentinței civile nr. 148 din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Vest din Timișoara împotriva sentinței civile nr. 148 din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2022.