ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6055/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a susținut starea de arest a inculpatului M.D.D., în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivului invocat, dar și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Prin rechizitoriul din 27 iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.C.I.C.O.T. emis în dosarul nr. 1818/D/2005 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În fapt, inculpatul la data de 1 iunie 2005 a primit de la numita G.M. suma de 1.500.000 lei și a achiziționat pentru aceasta 5 doze de heroină de la inculpatul R.P.C., dintre care o doză a folosit-o pentru consum propriu prin injectare.

Prin sentința penală nr. 599 din 18 mai 2006, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpat, la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen. Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 2 iunie 2005, în baza dispozițiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen. – respectiv art. 148 lit. f) în actuala reglementare. Înalta Curte constată că și în prezent se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptei comise, posibilitatea ca inculpatul să săvârșească din nou o asemenea faptă, în condițiile în care nu are ocupație. În raport cu cele expuse, față de dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., în mod justificat instanța de apel a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În consecință, în raport de dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.D. împotriva încheierii din 5 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 27487/3/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2006.