ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6055/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 5 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a susținut

starea de arest a inculpatului M.D.D., în baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., reținând că subzistă temeiurile

care au stat la baza luării acestei măsuri.

Împotriva acestei încheieri

în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii

arestării preventive întrucât nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii.

Examinând legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivului invocat, dar și din oficiu

sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta:

Prin rechizitoriul din 27

iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.C.I.C.O.T.

emis în dosarul nr. 1818/D/2005 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de

arest preventiv a inculpatului M.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În fapt, inculpatul la data

de 1 iunie 2005 a primit de la numita G.M. suma de 1.500.000 lei și a

achiziționat pentru aceasta 5 doze de heroină de la inculpatul R.P.C., dintre

care o doză a folosit-o pentru consum propriu prin injectare.

Prin sentința penală nr. 599

din 18 mai 2006, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe

inculpat, la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen.

Inculpatul a fost arestat

preventiv la data de 2 iunie 2005, în baza dispozițiilor art. 148 lit. h) C.

proc. pen. – respectiv art. 148 lit. f) în actuala reglementare.

Înalta Curte constată că și

în prezent se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului este

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea

faptei comise, posibilitatea ca inculpatul să săvârșească din nou o asemenea

faptă, în condițiile în care nu are ocupație.

În raport cu cele expuse,

față de dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., în mod justificat instanța de apel a menținut arestarea

preventivă a inculpatului.

În consecință, în raport de

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D.D. împotriva încheierii din 5 octombrie 2006 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 27487/3/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 octombrie 2006.