ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 793/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin contestația înregistrată sub nr. 5206/2004 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea C.M.S. a chemat în judecată pe intimata Primăria Municipiului Câmpina prin Primar, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 48/2004 emisă de intimată, să se constate că apartamentul proprietatea tatălui său I.P., situat în imobilul din Câmpina, a fost preluat abuziv fără titlu valabil și să se dispună restituirea în natură a acestuia, sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești. În motivare, contestatoarea a arătat că este unica moștenitoare a tatălui său I.P.

și a mamei sale I.E., iar aceștia au deținut un apartament din imobilul situat în municipiul Câmpina, ce a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, iar prin dispoziția nr. 48/2004, intimata a respins notificarea adresată în baza Legii 10/2001, cu motivarea că nu a fost dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat și dovada calității de moștenitor. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 438 din 20 aprilie 2005, a admis contestația formulată de C.M.S., a anulat dispoziția nr. 48/2004 emisă de pârâta Primăria municipiului Câmpina și a constatat dreptul moștenitoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Câmpina, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 10.272.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Decretul nr. 92/1950 reprezintă un act doveditor al dreptului de proprietate, în contextul dispozițiilor art. 22 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, fiind un act normativ care emană de la o autoritate pe perioada respectivă și reprezintă, în același timp și actul întocmit cu ocazia preluării imobilului. Nemulțumiți fiind de această hotărâre, au declarat apel, în termen legal, atât contestatoarea C.M.S., cât și intimata Primăria Municipiului Câmpina, criticând sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Contestatoarea C.M.S.

a susținut, în esență că, pe de o parte instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri formulate în sensul de a se consta că imobilul în litigiu a fost preluat de la autorul său, fără titlu valabil, iar pe de altă parte că, în mod greșit instanța a apreciat că petenta a făcut dovada dreptului de proprietate doar asupra unei părți din imobil, acesta aparținând și numitului G.I.O. Prin motivele de apel, intimata Primăria Municipiului Câmpina, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii, în condițiile în care petenta nu a făcut dovada proprietății imobilului. Prin decizia civilă nr. 14 din 2 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de intimata Primăria Municipiului Câmpina și pe cale de consecință a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins contestația formulată de contestatoarea C.M.S., ca neîntemeiată.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut cu privire la apelul Primăriei Municipiului Câmpina că este fondat, dat fiind faptul că din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă că autorul petentei ar fi fost proprietarul imobilului, ci, dimpotrivă numitul O.G. În ceea ce privește apelul formulat de contestatoare s-a apreciat că aceasta nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat, situație în care susținerile în sensul restituirii în natură au fost găsite ca neîntemeiate. În termen legal contestatoarea C.M.S. a declarat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., aducând critici ce vizează următoarele aspecte : Se critică hotărârea instanței de apel prin prisma motivului întemeiat pe art. 304 pct. 7, prin care se susține că instanța a reținut că nu s-a făcut dovada proprietății imobilului fără a motiva, în nici un fel această împrejurare, iar pe de altă parte motivarea soluției este contradictorie. În al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că instanța de apel a dat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, prevalându-se de actul de partaj voluntar existent la fila 9 dosar fond, din care rezultă că numitul O.G. era proprietar al imobilului situat în Câmpina.

Prin cererea de intervenție, formulată de numitul H.L.I. în interesul intimatei-pârâte Primăria Municipiului Câmpina, s-a solicitat respingerea recursului de față, motivat de faptul că imobilul în litigiu a aparținut autorilor acestuia G.I.O. și O.S., susținere dovedită cu un set de înscrisuri care întăresc dovada proprietății( act de vânzare din noiembrie 1914 prin care I.I.O. vinde lui G.I.O.; adeverință eliberată de Întreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă Câmpina, ce atestă că imobilul în litigiu a aparținut lui O.G., fiind trecut în proprietatea statului în baza decretului 92/1950; fișe personală, etc., înscrisuri existente la filele 27-38 dosar recurs).

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nefondat în sensul următoarelor considerente: Critica cu privire la faptul că instanța de apel nu a motivat hotărârea dată, Înalta Curte, o găsește nefondată, întrucât în cauză s-a făcut o corectă evaluare a întregului material probator, analizându-se cu prioritate situația juridică a imobilului ce a făcut obiectul revendicării de către persoane distincte, fără legătură de rudenie între ele sau alte raporturi de indiviziune, sens în care s-a conchis că autorul petentei, P.I., nu a fost proprietarul imobilului în litigiu, ci numitul O.G., pentru care , moștenitorii acestuia au formulat notificări, soluționate favorabil prin sentințele civile existente la filele 119-125, ce privesc imobilul situat în Câmpina.

Deci, cum contestatoarea C.M.S. nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat, nu se poate reține că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată. Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate contestatoarea C.M.S., instanța de recurs constată că instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cererea de intervenție formulată de H.L.I. în interesul pârâtului Primăria Municipiului Câmpina, urmând a fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite cererea de intervenție formulată de H.L.I. în interesul pârâtului Primăria Municipiului Câmpina. Respinge recursul declarat de reclamanta C.M.S. împotriva deciziei nr.14 din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2007.