ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 793/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., din

actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin contestația înregistrată sub

nr. 5206/2004 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea C.M.S. a chemat în

judecată pe intimata Primăria Municipiului Câmpina prin Primar, solicitând ca

prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 48/2004

emisă de intimată, să se constate că apartamentul proprietatea tatălui său

I.P., situat în imobilul din Câmpina, a fost preluat abuziv fără titlu valabil

și să se dispună restituirea în natură a acestuia, sau acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești.

În motivare, contestatoarea a arătat

că este unica moștenitoare a tatălui său I.P. și a mamei sale I.E., iar aceștia

au deținut un apartament din imobilul situat în municipiul Câmpina, ce a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, iar prin dispoziția nr. 48/2004,

intimata a respins notificarea adresată în baza Legii 10/2001, cu motivarea că

nu a fost dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat și

dovada calității de moștenitor.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 438 din 20 aprilie 2005, a admis contestația formulată de C.M.S., a

anulat dispoziția nr. 48/2004 emisă de pârâta Primăria municipiului Câmpina și

a constatat dreptul moștenitoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prin

echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Câmpina, cu

obligarea pârâtei la plata sumei de 10.272.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către contestatoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că Decretul nr. 92/1950 reprezintă un act doveditor al

dreptului de proprietate, în contextul dispozițiilor art. 22 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, fiind un act normativ care emană de

la o autoritate pe perioada respectivă și reprezintă, în același timp și actul

întocmit cu ocazia preluării imobilului.

Nemulțumiți fiind de această

hotărâre, au declarat apel, în termen legal, atât contestatoarea C.M.S., cât și

intimata Primăria Municipiului Câmpina, criticând sentința instanței de fond

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Contestatoarea C.M.S. a susținut, în

esență că, pe de o parte instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri formulate

în sensul de a se consta că imobilul în litigiu a fost preluat de la autorul

său, fără titlu valabil, iar pe de altă parte că, în mod greșit instanța a

apreciat că petenta a făcut dovada dreptului de proprietate doar asupra unei

părți din imobil, acesta aparținând și numitului G.I.O.

Prin motivele de apel, intimata

Primăria Municipiului Câmpina, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în

tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii, în condițiile în care petenta

nu a făcut dovada proprietății imobilului.

Prin decizia civilă nr. 14 din 2

februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat   de

intimata Primăria Municipiului Câmpina și pe cale de consecință a schimbat în

tot sentința atacată, în sensul că a respins contestația formulată de

contestatoarea C.M.S., ca neîntemeiată. S-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de contestatoare.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut cu privire la apelul Primăriei Municipiului Câmpina că este

fondat, dat fiind faptul că din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă

că autorul petentei ar fi fost proprietarul imobilului, ci, dimpotrivă numitul

O.G.

În ceea ce privește apelul formulat

de contestatoare s-a apreciat că aceasta nu a făcut dovada proprietății asupra

imobilului revendicat, situație în care susținerile în sensul restituirii în

natură au fost găsite ca neîntemeiate.

În termen legal contestatoarea C.M.S. a declarat

recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

aducând critici ce vizează următoarele aspecte :

Se critică hotărârea instanței de apel prin prisma

motivului întemeiat pe art. 304 pct. 7, prin care se susține că instanța a

reținut că nu s-a făcut dovada proprietății imobilului fără a motiva, în nici

un fel această împrejurare, iar pe de altă parte motivarea soluției este

contradictorie.

În al doilea motiv de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că instanța de apel a dat

o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea

nr. 10/2001 republicată, prevalându-se de actul de partaj voluntar existent la

fila 9 dosar fond, din care rezultă că numitul O.G. era proprietar al

imobilului situat în Câmpina.

Prin cererea de intervenție, formulată de numitul

H.L.I. în interesul intimatei-pârâte Primăria Municipiului Câmpina, s-a

solicitat respingerea recursului de față, motivat de faptul că imobilul în

litigiu a aparținut autorilor acestuia G.I.O. și O.S., susținere dovedită cu un

set de înscrisuri care întăresc dovada proprietății( act de vânzare din

noiembrie 1914 prin care I.I.O. vinde lui G.I.O.; adeverință eliberată de

Întreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă Câmpina, ce atestă că

imobilul în litigiu a aparținut lui O.G., fiind trecut în proprietatea statului

în baza decretului 92/1950; fișe personală, etc., înscrisuri existente la filele

27-38 dosar recurs).

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin

motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor

de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nefondat în sensul următoarelor

considerente:

Critica cu privire la faptul că instanța de apel nu a motivat hotărârea

dată, Înalta Curte, o găsește nefondată, întrucât în cauză s-a făcut o corectă

evaluare a întregului material probator, analizându-se cu prioritate situația

juridică a imobilului ce a făcut obiectul revendicării de către persoane

distincte, fără legătură de rudenie între ele sau alte raporturi de

indiviziune, sens în care s-a conchis că autorul petentei, P.I., nu a fost

proprietarul imobilului în litigiu, ci numitul O.G., pentru care , moștenitorii

acestuia au formulat notificări, soluționate favorabil prin sentințele civile

existente la filele 119-125, ce privesc imobilul situat în Câmpina.

Deci, cum contestatoarea C.M.S. nu a făcut dovada proprietății asupra

imobilului revendicat, nu se poate reține că instanța de apel nu a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Răspunzând astfel motivelor de

recurs dezvoltate contestatoarea C.M.S., instanța de recurs constată că

instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite,

iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cererea de intervenție formulată de

H.L.I. în interesul

pârâtului Primăria Municipiului Câmpina, urmând a fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite cererea de intervenție

formulată de H.L.I. în interesul pârâtului Primăria Municipiului Câmpina.

Respinge recursul declarat de

reclamanta C.M.S. împotriva deciziei nr.14 din 2 februarie 2006 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 ianuarie 2007.