ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 121/CA/F din 15 mai 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de G.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, a anulat hotărârea nr. 4385 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile aferente începând cu data de 1 august 2005. În motivarea sentinței civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Din analiza probelor administrate, rezultă că familia reclamantului a fost nevoită, datorită persecuțiilor din motive etnice, să părăsească localitatea de domiciliu, Ormeniș și să se refugieze în localitatea Aita Mare, revenind în localitatea de domiciliu în anul 1945. Instanța de fond a reținut că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și că a făcut dovada refugiului, prin copia traducerii legalizate a carnetului de elev din care reiese că, în perioada 1942 - 1944, a urmat cursurile Școlii Populare Unitariene din Aita Mare, precum și faptul că a făcut dovada revenirii în localitatea de domiciliu, întrucât din același înscris rezultă că din 1945 a urmat cursurile școlii populare de limbă maghiară din localitatea Ormeniș.

Față de susținerile pârâtei, referitoare la aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, numai în cazul evreilor și românilor, curtea de apel a reținut că legea nu face nicio distincție în acest sens. Împotriva sentinței civile nr. 121/CA/F din 15 mai 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov susține că soluția instanței de fond excede cadrului legal instituit prin O.G.

nr. 105/1999, astfel cum acesta a fost delimitat prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 631 din 14 februarie 2003 și deciziile nr. 1929 din 23 martie 2005 și nr. 8844 din 9 decembrie 2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu referire la practica invocată, recurenta-pârâtă susține că, întrucât s-a refugiat din localitatea Ormeniș, județul Brașov, care nu a ieșit de sub administrația Statului român, reclamantul nu se încadrează în ipotezele reglementate de O.G. nr. 105/1999. A mai arătat recurenta-pârâtă că reclamantul nu a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice, întrucât situațiile prezentate și declarațiile martorilor nu conduc la concluzia existenței unor acțiuni concertate din partea regimului instaurat în România, de natură a-i provoca reclamantului, suferințe fizice sau psihice având drept criteriu apartenența acestuia la etnia maghiară.

Casa Județeană de Pensii Brașov a mai arătat că probatoriul administrat este neconcludent și incomplet, fiind greu de crezut că persecuția din motive etnice a fost exercitată pe parcursul unei singure nopți. În concluzie, recurenta a făcut o prezentare a ipotezelor reglementate de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, susținând că acestea au în vedere persecuțiile din motive etnice exercitate asupra evreilor și rromilor, precum și asupra persoanelor care au făcut obiectul schimbului de populație în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Brașov, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, persoanelor de etnie maghiară care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, aflată sub administrația Statului român, într-o localitate aflată pe teritoriul Ungariei. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant a părăsit la 1 septembrie 1941 localitatea Ormeniș, în urma evenimentelor care au avut loc în noaptea anterioară, când tatăl său împreună, cu niște prieteni, după ce a consumat băuturi alcoolice la crâșma din sat și a cântat în limba maghiară, a fost bătut și hărțuit de jandarmi, iar a doua zi urma să fie acuzat de terorism și trimis la închisoare.

Nu poate fi primită critica recurentei, în sensul că evenimentul respectiv nu poate fi apreciat ca reprezentând o persecuție din motive etnice datorită intervalului de timp scurt în care s-a petrecut, și anume, pe parcursul unei singure nopți. Înalta Curte reține că, întemeiat, instanța de fond a reținut că evenimentele petrecute în localitatea Ormeniș și probate de reclamant, se circumscriu unor persecuții din motive etnice. Reglementarea aplicabilă situației deduse judecății nu cuprinde criterii limitative pentru calificarea anumitor împrejurări drept persecuții din motive etnice, cu atât mai puțin prin raportare la un interval de timp minim necesar în care persoana să fi avut de suferit din punct de vedere fizic sau psihic.

În acest sens, reamintim că, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, Curtea Constituțională a reținut, cu referire la O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”. Or, în speță, intensitatea consecințelor pe care evenimentele din noaptea respectivă le-au produs asupra tatălui reclamantului, de natură a-l determina pe acesta să părăsească localitatea de domiciliu se apreciază în contextul perioadei 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Sub acest aspect, se reține și că probatoriul administrat este concludent, pertinent și suficient pentru a fi permis curții de apel să ajungă la soluția cuprinsă în sentința civilă atacată.

Nu poate fi primită nici critica recurentei-pârâte referitoare la aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, numai în cazul românilor strămutați din Bulgaria, evreilor și rromilor, întrucât o astfel de interpretare este restrictivă și de natură a înlătura, în mod arbitrar și în absența unor dispoziții legale lipsite de echivoc, de la acordarea beneficiului acestei reglementări, persoane care au avut de suferit persecuții din motive etnice în perioada stabilită și se încadrează în una din situațiile prevăzute de art. 1 din ordonanță. A admite teza recurentei-pârâte, ar însemna acceptarea unui tratament diferit, în raport de etnie, între persoanele care au suferit persecuții din motive etnice, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituție și principiilor egalității și nediscriminării prevăzute expres prin O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Se mai reține, ca o dovadă în plus a faptului că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor refugiate, și faptul că familia sa a revenit în localitatea de domiciliu, Ormeniș, în anul 1945. Or, dacă motivul părăsirii acestei localități ar fi fost altul decât persecuțiile din motive etnice suferite, în primul rând de tatăl reclamantului, dar care s-au răsfrânt incontestabil și asupra lui G.M., este evident că nu ar mai fi avut loc reîntoarcerea în Ormeniș. În ceea ce privește deciziile Instanței Supreme invocate, se reține că acestea reprezintă soluții anterioare unificării practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, căreia i se circumscrie și prezenta soluție, în sensul acordării beneficiului prevederilor O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, fără a introduce distincții în raport cu etnia persoanei, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice suferite în sensul art. 1 din ordonanță. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 121/CA/F din 15 mai 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.