ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14

decembrie 2004 reclamanta

SC R.T. SRL a solicitat anularea răspunsului Autorității Naționale de

Control, comunicat prin adresa nr. R/4990 din 5 noiembrie 2004, anularea

răspunsului

Autorității

Naționale a Vămilor

nr.

52495 din 13 septembrie 2004, anularea răspunsului Autorității Naționale a

Vămilor, la cererea de control posteriori formulată de Administrația Vamală din

Italia, cu privire la certificatele de origine EUR 1 nr. F.177893 și nr. F.177894

din 22 octombrie 2001, constatarea originii preferențiale a mărfurilor

exportate cu D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001 și validarea certificatelor

de origine EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894 din 22 octombrie 2001 și

obligarea Autorității Naționale a Vămilor la refacerea răspunsului comunicat

Administrației Vamale Italiene, cu privire la cele două certificate de origine,

în sensul confirmării originii preferențiale a bunurilor.

În subsidiar, solicită obligarea

Autorității Naționale a Vămilor

, la refacerea controlului, în

vederea stabilirii corecte a originii preferențiale a bunurilor exportate,

însoțite de certificatele de origine EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894 din 22

octombrie 2001, cu consecința comunicării rezultatelor noilor verificări către

Administrația Vamală Italiană.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că în baza D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001, a exportat produse compensatoare obținute în regim de perfecționare activă cu suspendare și a

returnat materii prime neprelucrate, cu destinația L. SpA, pentru care s-au

eliberat certificatele EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894, certificate care au

fost trimise, ulterior, de către autoritățile vamale italiene, autorităților

vamale române, spre verificare.

Mai arată că neprimind informații

referitoare la rezultatul verificării, a cerut Direcției Regionale Vamale Arad,

să-i comunice concluziile controlului, care, prin adresa nr. 157 din 30

ianuarie 2004 i-a comunicat că nu s-a putut pronunța asupra originii mărfurilor

exportate, pentru că există neconcordanțe între reglementările vamale în

vigoare și documentele verificate.

Menționează că răspunsul dat de

autoritățile vamale române e neîntemeiat și nelegal, formulat fără efectuarea

unor verificări suplimentare riguroase, în urma cărora ar fi ajuns la concluzia

că toate materiile prime importate și utilizate la obținerea produselor finite

exportate au avut origine preferențială U.E. și că marfa returnată nu a făcut

obiectul vreunei prelucrări.

Susține că invalidarea celor două

certificate EUR 1 a afectat raporturile comerciale pe care le are cu partenerul

italian, prejudiciind-o.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 163 din 10

mai 2005, a respins acțiunea, ca tardivă, reținând că reclamanta s-a adresat

tardiv

Autorității

Naționale a Vămilor

, în

cadrul procedurii administrative prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu

consecința sesizării tardive a instanței de contencios administrativ.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică, fără ca

instanța să țină cont că actul administrativ care a produs efecte juridice,

este cel prin care s-au invalidat certificatele de origine preferențială a

bunurilor exportate, și anume, răspunsul

Autorității Naționale a Vămilor

la cererea de control a posteriori

formulat de Administrația Vamală din Italia, act ce trebuia să se comunice și

reclamantei, dar care nu i s-a comunicat.

Menționează că instanța a avut în

vedere greșit adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004 a Direcției Regionale Vamale Arad, care este numai un act procedural intern al autorității

vamale, neproducător de efecte juridice și numai actul emis ulterior de

Autoritatea Națională a Vămilor

, singura autoritate competentă să

răspundă unei cereri a posteriori, este producător de efecte juridice, act ce i

s-a comunicat prin adresa nr. R/4990 din 5 noiembrie 2004, a

Autorității Naționale a Vămilor

, primită la 11 noiembrie 2004, față

de care acțiunea s-a introdus în termen legal.

Recursul este nefondat.

Conform prevederilor art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză), „Înainte de a cere instanței,

anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră

vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de

la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului

prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să

rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta”.

Art. 5 alin. (2) din aceeași lege

stabilește că „În cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit

de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza instanța, în termen de 30 de

zile de la comunicarea soluției”.

Corect a reținut instanța de fond că

recurenta-reclamantă a formulat plângerea, peste termenul legal de 30 de zile

de la data luării la cunoștință de adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004, a Direcției Regionale Vamale Arad, acest act putând fi considerat ca un act administrativ, în

sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece prin el i se comunică rezultatul

controlului a posteriori pentru certificatele EUR 1 nr. F. 177893 și nr.

F.177894.

Faptul că în finalul adresei se face

mențiunea că autoritatea vamală nu s-a putut pronunța asupra originii

mărfurilor exportate cu D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001, acoperite de

certificatele EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894, nu este de natură să ducă la

concluzia că adresa menționată n-ar produce efecte juridice, cum eronat susține

recurenta.

Trebuie ținut cont că autoritatea

vamală a reținut existența neconcordanțelor în documentele verificate și din

acest motiv nu s-a putut pronunța asupra originii mărfurilor în discuție, dar

din cuprinsul actului rezultă că se invalidează cele două certificate, ceea ce

reprezintă o manifestare expresă de voință și, ca atare, actul respectiv este

producător de efecte juridice.

Această adresă este din 30 ianuarie

2004, iar recurenta s-a adresat autorității administrative ierarhic superioară,

și anume,

Autorității

Naționale a Vămilor

, la

9 septembrie 2004, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5

din Legea nr. 29/1990, astfel că s-a reținut corect de către instanța de fond,

că reclamația către

Autoritatea

Națională a Vămilor

s-a

introdus tardiv.

De asemenea, nu poate fi reținută

susținerea recurentei că actul administrativ producător de efecte juridice este

numai adresa nr. 4990 din 5 noiembrie 2004, a Autorității Naționale de Control, pe care a primit-o la 11 noiembrie 2004, în raport cu care curgea termenul de

30 de zile pentru sesizarea instanței de judecată.

Trebuie avut în vedere că adresa

Autorității Naționale de

Control nu este relevantă în cauză,

pentru că din cuprinsul ei nu rezultă că s-ar fi luat vreo măsură de către

această autoritate, în ce privește originea mărfurilor exportate de recurentă,

cu D.V.E nr. 2001 din 22 octombrie 2001.

Dimpotrivă, în adresă se face

referire la faptul că actul de control întocmit de Direcția Regională Vamală

Arad are calitatea de act administrativ, că

Autoritatea Națională de

Control nu are competența de a dispune refacerea

controlului, că sesizarea ce i s-a trimis, nu poate fi privită ca o reclamație

administrativă, pentru că

Autoritatea Națională a Vămilor

este instituția administrativă ierarhic superioară

Direcției Regionale Vamale Arad și că procedura administrativă s-a încheiat

odată cu emiterea adresei nr. 52495 din 13 septembrie 2004,

Autorității Naționale a Vămilor

.

Ca atare, se reține, pe de o parte,

că plângerea către

Autoritatea

Națională a Vămilor

s-a

formulat tardiv, iar pe de altă parte, că și sesizarea instanței de judecată

s-a făcut mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr.

29/1990.

Astfel fiind, reținându-se că

hotărârea recurată este legală și temeinică, se va respinge recursul, ca

nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL Curtici împotriva sentinței

civile nr. 163 din 10 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2006.