ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 decembrie 2004 reclamanta SC R.T. SRL a solicitat anularea răspunsului Autorității Naționale de Control, comunicat prin adresa nr. R/4990 din 5 noiembrie 2004, anularea răspunsului Autorității Naționale a Vămilor nr. 52495 din 13 septembrie 2004, anularea răspunsului Autorității Naționale a Vămilor, la cererea de control posteriori formulată de Administrația Vamală din Italia, cu privire la certificatele de origine EUR 1 nr. F.177893 și nr. F.177894 din 22 octombrie 2001, constatarea originii preferențiale a mărfurilor exportate cu D.V.E.

nr. 2001 din 22 octombrie 2001 și validarea certificatelor de origine EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894 din 22 octombrie 2001 și obligarea Autorității Naționale a Vămilor la refacerea răspunsului comunicat Administrației Vamale Italiene, cu privire la cele două certificate de origine, în sensul confirmării originii preferențiale a bunurilor. În subsidiar, solicită obligarea Autorității Naționale a Vămilor , la refacerea controlului, în vederea stabilirii corecte a originii preferențiale a bunurilor exportate, însoțite de certificatele de origine EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894 din 22 octombrie 2001, cu consecința comunicării rezultatelor noilor verificări către Administrația Vamală Italiană.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în baza D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001, a exportat produse compensatoare obținute în regim de perfecționare activă cu suspendare și a returnat materii prime neprelucrate, cu destinația L. SpA, pentru care s-au eliberat certificatele EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894, certificate care au fost trimise, ulterior, de către autoritățile vamale italiene, autorităților vamale române, spre verificare. Mai arată că neprimind informații referitoare la rezultatul verificării, a cerut Direcției Regionale Vamale Arad, să-i comunice concluziile controlului, care, prin adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004 i-a comunicat că nu s-a putut pronunța asupra originii mărfurilor exportate, pentru că există neconcordanțe între reglementările vamale în vigoare și documentele verificate.

Menționează că răspunsul dat de autoritățile vamale române e neîntemeiat și nelegal, formulat fără efectuarea unor verificări suplimentare riguroase, în urma cărora ar fi ajuns la concluzia că toate materiile prime importate și utilizate la obținerea produselor finite exportate au avut origine preferențială U.E. și că marfa returnată nu a făcut obiectul vreunei prelucrări. Susține că invalidarea celor două certificate EUR 1 a afectat raporturile comerciale pe care le are cu partenerul italian, prejudiciind-o. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 163 din 10 mai 2005, a respins acțiunea, ca tardivă, reținând că reclamanta s-a adresat tardiv Autorității Naționale a Vămilor , în cadrul procedurii administrative prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu consecința sesizării tardive a instanței de contencios administrativ.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică, fără ca instanța să țină cont că actul administrativ care a produs efecte juridice, este cel prin care s-au invalidat certificatele de origine preferențială a bunurilor exportate, și anume, răspunsul Autorității Naționale a Vămilor la cererea de control a posteriori formulat de Administrația Vamală din Italia, act ce trebuia să se comunice și reclamantei, dar care nu i s-a comunicat.

Menționează că instanța a avut în vedere greșit adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004 a Direcției Regionale Vamale Arad, care este numai un act procedural intern al autorității vamale, neproducător de efecte juridice și numai actul emis ulterior de Autoritatea Națională a Vămilor , singura autoritate competentă să răspundă unei cereri a posteriori, este producător de efecte juridice, act ce i s-a comunicat prin adresa nr. R/4990 din 5 noiembrie 2004, a Autorității Naționale a Vămilor , primită la 11 noiembrie 2004, față de care acțiunea s-a introdus în termen legal. Recursul este nefondat.

Conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză), „Înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta”. Art. 5 alin. (2) din aceeași lege stabilește că „În cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza instanța, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției”.

Corect a reținut instanța de fond că recurenta-reclamantă a formulat plângerea, peste termenul legal de 30 de zile de la data luării la cunoștință de adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004, a Direcției Regionale Vamale Arad, acest act putând fi considerat ca un act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece prin el i se comunică rezultatul controlului a posteriori pentru certificatele EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894. Faptul că în finalul adresei se face mențiunea că autoritatea vamală nu s-a putut pronunța asupra originii mărfurilor exportate cu D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001, acoperite de certificatele EUR 1 nr. F. 177893 și nr. F.177894, nu este de natură să ducă la concluzia că adresa menționată n-ar produce efecte juridice, cum eronat susține recurenta.

Trebuie ținut cont că autoritatea vamală a reținut existența neconcordanțelor în documentele verificate și din acest motiv nu s-a putut pronunța asupra originii mărfurilor în discuție, dar din cuprinsul actului rezultă că se invalidează cele două certificate, ceea ce reprezintă o manifestare expresă de voință și, ca atare, actul respectiv este producător de efecte juridice. Această adresă este din 30 ianuarie 2004, iar recurenta s-a adresat autorității administrative ierarhic superioară, și anume, Autorității Naționale a Vămilor , la 9 septembrie 2004, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, astfel că s-a reținut corect de către instanța de fond, că reclamația către Autoritatea Națională a Vămilor s-a introdus tardiv.

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentei că actul administrativ producător de efecte juridice este numai adresa nr. 4990 din 5 noiembrie 2004, a Autorității Naționale de Control, pe care a primit-o la 11 noiembrie 2004, în raport cu care curgea termenul de 30 de zile pentru sesizarea instanței de judecată.

Trebuie avut în vedere că adresa Autorității Naționale de Control nu este relevantă în cauză, pentru că din cuprinsul ei nu rezultă că s-ar fi luat vreo măsură de către această autoritate, în ce privește originea mărfurilor exportate de recurentă, cu D.V.E nr. 2001 din 22 octombrie 2001. Dimpotrivă, în adresă se face referire la faptul că actul de control întocmit de Direcția Regională Vamală Arad are calitatea de act administrativ, că Autoritatea Națională de Control nu are competența de a dispune refacerea controlului, că sesizarea ce i s-a trimis, nu poate fi privită ca o reclamație administrativă, pentru că Autoritatea Națională a Vămilor este instituția administrativă ierarhic superioară Direcției Regionale Vamale Arad și că procedura administrativă s-a încheiat odată cu emiterea adresei nr. 52495 din 13 septembrie 2004, Autorității Naționale a Vămilor . Ca atare, se reține, pe de o parte, că plângerea către Autoritatea Națională a Vămilor s-a formulat tardiv, iar pe de altă parte, că și sesizarea instanței de judecată s-a făcut mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Astfel fiind, reținându-se că hotărârea recurată este legală și temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL Curtici împotriva sentinței civile nr. 163 din 10 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.