ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2006

HOTĂRÂRE
19.10.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

19 august 2004, reclamanta SC P. SA Reghin a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea pct. 2 al deciziei nr. 210 din

20 iulie 2004, emisă de pârât și, în consecință, obligarea acestuia la

restituirea deîndată, fără somație sau curgerea unui termen a sumei de

748.784.367 lei reprezentând T.V.A. actualizată cu rata inflației.

La 4 octombrie 2004,

reclamanta a depus la dosar cerere de chemare în garanție a SC A.I. SRL

Soldănești, Republica Moldova și D.I. L.L.C. SUA.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 285 din 3

decembrie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea și ca inadmisibilă, cererea

de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că probele administrate în cauză dovedesc că

reclamanta a executat în interiorul României, o vânzare simplă de mărfuri

destinate de către cumpărători, exportului și că, pentru aceste operațiuni, a

omis să înscrie în facturile fiscale cota de T.V.A.

Instanța a constatat

legalitatea și temeinicia pct. 2 al deciziei nr. 210 din 20 iulie 2004, prin

care s-a respins contestația formulată de reclamantă, în ceea ce privește

T.V.A., în sumă de 748.784.367 lei, pentru care nu s-a acordat dreptul de

rambursare.

A mai reținut instanța că,

în materie fiscală, potrivit dispozițiilor Codului fiscal, care prevalează

asupra oricăror prevederi din alte acte normative, chemarea în garanție a unor

terțe persoane pentru plata unor sume reprezentând T.V.A., este inadmisibilă.

Împotriva hotărârii primei

instanțe a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC P. SA Reghin, prin

care s-a solicitat admiterea recursului și, în principal, modificarea sentinței

atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată pentru anularea

pct. 2 al deciziei nr. 210 din 20 iulie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor

Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, în cazul în care cererea principală se respinge, recurenta a

solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a firmelor D.I. L.L.C., cu

sediul social în S.U.A. și cu autorizație de lucru în Zona Liberă Brăila Perimetrul

III Celhart și SC A.I. SRL, cu sediul social în Republica Moldova și cu

autorizație de lucru în Zona Liberă Brăila Perimetrul III Celhart și obligarea

acestor părți la plata sumei totale de 748.784.367 lei, cu titlu de despăgubiri

și la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat recurenta, prin

motivele de recurs, că sentința atacată este nelegală, întrucât instanța de

fond a interpretat eronat starea de fapt și starea de drept dedusă judecății, a

aplicat greșit legea și nu a soluționat situația actelor vamale întocmite.

Recurenta a arătat, în

primul rând că instanța de fond în considerentele sentinței a făcut o

interpretare eronată a clauzelor contractuale și că, contrar opiniei instanței,

este neîndoielnică întrunirea în privința contractelor în discuție a

condițiilor de validitate prevăzute de art. 942, 948, 962 și 969 C. civ. și de

art. 60 și urm. C. com. Contractele de vânzare-cumpărare fac dovada calității

de exportator a reclamantei, pentru că toate declarațiile vamale de export,

packing - listuri, CMR - uri și facturi comerciale și fiscale care poartă

ștampila organului vamal pentru liber de vamă, dovedesc atât efectuarea

operațiunilor de export definitiv, cât și calitatea de exportator a

reclamantei.

Recurenta a mai precizat că

în mod eronat s-a reținut în sentință că reclamanta nu a depus în sensul

dispozițiilor art. 82 C. vam., declarație vamală de export și nu a dovedit

calitatea de titular al unor asemenea declarații vamale de export, dovedindu-se

prin actele depuse la dosar că reclamanta a întocmit declarații primare de

export pentru bunurile livrate, declarații care reprezintă, în conformitate cu

actele normative din domeniul vamal, declarații vamale, iar, în cazul în care

se completează pentru mărfuri sub regimul de export, declarații vamale de

export.

S-a mai arătat, de către

recurentă, că instanța de fond nu a avut în vedere certitudinea exportului ,

respectiv a faptului că bunurile au părăsit definitiv teritoriul României în

starea în care acestea se aflau în momentul înregistrării declarației vamale de

export și că nici organul fiscal și nici prima instanță nu s-a pronunțat cu

privire la legalitatea și valabilitatea formalităților și actelor vamale

întocmite. Or, în acest caz, toate actele vamale întocmite în cauză rămân

valabile și legal întocmite, făcând dovada efectuării de către reclamantă a

unor operațiuni de export.

S-a învederat, de asemenea,

că instanța de fond este în eroare în legătură cu „drepturile de export”,

despre care susține că nu au fost dovedite și în legătură cu afirmația că

operațiunile de export nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 143 C.

fisc., atâta vreme cât exportul nu a fost realizat de firmele străine, ci de

reclamantă și că prima instanță nu a admis administrarea probelor utile,

pertinente și hotărâtoare cauzei solicitate de reclamantă.

În fine, recurenta a

menționat și că a fost respinsă în mod nelegal ca inadmisibilă cererea

reclamantei de chemare în garanție, fiind evident că nici o dispoziție legală

nu prevede inadmisibilitatea unei atari ceri și că, dimpotrivă, o asemenea

cerere este admisibilă, în cazul în care se consideră că operațiunile

comerciale săvârșite nu au fost exporturi definitive, ci livrări la intern, în

vederea înlăturării stării de pagubă în care se află reclamanta.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a făcut o

corectă interpretare, în conformitate cu dispozițiile art. 977 - 988 C. civ., a

clauzelor convenției încheiate de reclamantă, în calitate de vânzătoare, la 3

februarie 2003 cu SC A.I. SRL, cu sediul în Republica Moldova și la 4 februarie

2003, cu SC D.I. L.L.C., cu sediul în S.U.A., concluzionând în mod just că

reclamanta nu a prestat operațiuni comerciale propriu-zise de export, ci,

dimpotrivă, a executat în interiorul României, o vânzare simplă de mărfuri

destinate a fi exportate de către cumpărători, autorizați a acționa în Zona

Liberă Perimetrul III Celhart.

Într-adevăr, din coroborarea

clauzelor contractuale de la art. IV pct. 4.1 și de la art. II pct. 2.1 din

contract, rezultă în mod indiscutabil că reclamanta a acceptat o vânzare către

cumpărători, urmând ca aceștia să realizeze exportul bunurilor livrate în

numele lor propriu, și nu al reclamantei.

În aceste condiții,

livrările efectuate de reclamantă către societăți cu licență de lucru în Zona

Liberă Brăila nu pot fi asimilate operațiunilor la export, care sunt scutite de

Potrivit prevederilor art.

126 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, „în sfera de aplicare a T.V.A. se

cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții;

a) constituie o livrare de

bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;

b) locul de livrare a

bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sau

prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este

definită de art. 127 alin. (1);

d) livrarea bunurilor sau

prestarea serviciilor rezultă din una din activitățile economice prevăzute de

art. 127 alin. (2)”;

Sunt considerate operațiuni

efectuate în România, supuse, așadar, regulilor prevăzute de titlul VI al

Codului fiscal, referitor la T.V.A., potrivit Normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 571/2003 - Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004,

operațiunile desfășurate în interiorul zonelor libere, precum și livrările de

bunuri și/sau prestările de servicii efectuate din România pentru unități din

zonele libere sau porturile libere și cele efectuate de unități din zonele sau

porturile libere pentru unități din România.

Reclamanta nu se încadrează

în raport cu operațiunile comerciale încheiate cu firmele cu SC A.I. SRL și SC

D.I. L.L.C., în nici una din ipotezele de scutire la plata T.V.A., prevăzute de

art. 141-144 C. fisc., datorând, astfel, bugetului de stat, suma de 748.784.367

lei, reprezentând T.V.A., stabilită prin procesul-verbal de control nr. 1324

din 16 aprilie 2004, încheiat de Direcția de Control Fiscal Mureș.

Împrejurarea că reclamanta a

întocmit pentru bunurile livrate în Zona Liberă Brăila, declarații primare, în

condițiile Codului vamal, nu este de natură să conducă la concluzia că

operațiunile comerciale săvârșite sunt operațiuni de export, întrucât nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) din Codul vamal al

României, în vigoare la data efectuării livrărilor de bunuri, potrivit cu care

regimul de export constă în scoaterea definitivă a mărfurilor românești de pe

teritoriul României, și nici condițiile art. 2 din Legea nr. 84/1992, potrivit

cu care zonele libere fac parte integrantă din teritoriul Statului român și

acestora li se aplică legislația națională.

Instanța de fond a respins

în mod corect, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a firmelor SC

A.I. SRL și SC D.I. L.L.C., fiind evident că în raport cu natura obligației ce

face obiectul litigiului și cu cadrul legal special de stabilire și de administrare

a impozitelor și taxelor, consacrat prin Codul fiscal și prin Codul de

procedură fiscală, dispozițiile art. 60 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

În raport cu cele mai sus

arătate, apreciind că hotărârea atacată este temeinică și legală, iar motivele

de recurs invocate, neîntemeiate, urmează a se dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a

recursului declarat de SC P. SA Reghin împotriva sentinței civile nr. 285 din 3

decembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ.

Respinge recursul declarat

de SC P. SA Reghin împotriva sentinței civile nr. 285 din 3 decembrie 2004 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3106/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 august 2001, reclamanta SC P. SA Reghin a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a F
ÎCCJ 2007-04-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2124/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta SC B.U.R. SA Reghin a solicitat Instanței, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., să dispună anularea Deciziei nr. 316 din 20 mai 2
ÎCCJ 2006-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2006
ului-verbal cu nr. 1211 din 6 iunie 2004, încheiat de organul de control al Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș, prin decizia atacată fiind respinsă contestația formulată de SC P. SA Reghin, ca fiind formulată de o persoană fără c
ÎCCJ 2009-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1498/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2008, reclamanta SC A. SA Reghin a chemat în judecată D.G.F.P. Mureș, solicitând suspendarea executării
ÎCCJ 2003-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2609/2003
tă în cauză de către expertul contabil P.C., a concluzionat că pentru facturile în valoare de 2.995.966.000 lei, reprezentând produse facturate la export, reclamanta este îndreptățită la rambursarea T.V.A. în sumă de 569.233.540 lei. Ca ata
Sursă