ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3342/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.I.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Unitatea de Finanțare Centrală și Contracte și Ministerul Finanțelor Publice anularea Deciziei nr. 66 din 08 mai 2009 prin care s-a respins plângerea formulată împotriva Raportului din 10 februarie 2009. În motivarea cererii, reclamanta, în esență, a arătat, că în anul 1998 a încheiat cu C.F.C.U. Contractul de servicii PHARE cu titlul „Asistență pentru Elaborarea Legislației Secundare pentru Reglementarea Pieței de Energie" (denumit în cele ce urmează „Contractul"), care a fost semnat la data de 13 Martie 2000. Pentru derularea Contractului a fost acordat un buget de 1-399.650 euro, finanțat exclusiv din fonduri PHARE.

Potrivit Contractului, SC I.I.C. SA avea obligația să furnizeze către A.N.R.E. produsele IT prevăzute de art. 1 din Contract. Mai arată reclamanta că s-a organizat o licitație publică pentru subcontractarea produselor furnizate iar, în urma licitației a fost desemnată câștigătoare S.B.A. Negru - Germania, aceasta urmând ca pentru bunurile furnizate să încaseze suma de 114.375 euro. Ulterior desemnării societății câștigătoare, SC I.I.C. SA a încheiat un contract de servicii cu această societate, contract ce a fost avizat de către C.F.C.U. și A.N.R.E..

Produsele contractate de la societatea din Germania au fost livrate către A.N.R.E., potrivit facturii din 11 iulie 2001. Pentru produsele livrate furnizorul a comunicat, de asemenea, certificatele de origine emise la Munchen la data de 11 iulie 2001. În urma finalizării tuturor obligațiilor asumate de reclamantă contractul a încetat la data de 13 septembrie 2001. În fine, reclamanta a susținut că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, iar ulterior nu s-a primit din partea A.N.R.E. nicio reclamație cu privire la calitatea, cantitatea sau cu privire la nefuncționalitatea acestor produse, la data de 10 februarie 2009, C.F.C.U. emite Raportul Oficial din 16 februarie 2009 prin care se reține faptul că reclamanta ar fi livrat produse ce nu respectă normele privind certificatele de origine, iar, în aceste condiții, subscrisa nu este îndreptățită să primească suma de 114.375 euro.

În ceea ce privește decizia atacată, reclamanta a susținut că s-au încălcat dispozițiilor art. 15 din Constituție, art. 3 din Regulamentul CE nr. 2988/95, art. 111 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător și a dispozițiilor Codului Vamal Comunitar (Regulamentul CE nr. 2913/92). În cazul de față, controlul efectuat de D.L.A.F. a fost efectuat în baza O.G. nr. 79/2003, act normativ ce a fost publicat în M. Of. nr. 622/2003. Totodată trebuie menționat faptul că acest; act normativ a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Argumentează reclamanta că potrivit O.G. nr. 79/2003, termenul de prescripție este suspendat sau prescris în condițiile impuse de normele de drept comun, dar și de normele comunitare.

Nicio autoritate, internă sau comunitară, nu a comunicat reclamantei faptul că s-a început o anchetă administrativă sau judiciară, și, totodată, nu a intervenit nici un eveniment stabilit de legea română care să atragă întreruperea sau suspendarea termenului de prescripție, astfel că Raportul Oficial a fost emis după împlinirea termenului de prescripție. Conchide reclamanta, arătând că Conform H.P., echipamentele livrate au fost fabricate în Franța. Acest fapt rezultă din compararea numărului de serie al producătorului ce se regăsește pe produsele livrate către A.N.R.E. și incluse pe certificatele de origine cu cele incluse pe pagina producătorului. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.

Prin programul PHARE, Uniunea Europeană a acordat României, încă din anul 1991, asistență pentru dezvoltare instituțională, consolidarea legislației necesare asigurării compatibilității cu acquis-ul comunitar, investiții și asigurarea coeziunii economice și sociale. În cadrul fiecărui program anual Phare s-au finanțat proiecte care să asigure pregătirea României în vederea aderării la Uniunea Europeană, urmărindu-se domeniile prioritare, așa cum au fost acestea identificate în Parteneriatul de aderare, grupate pe criterii politice, economice, de întărire a capacității administrative și a capacității de asumare a obligațiilor de stat membru (adoptarea acquis-ului comunitar în diferite domenii).

Alinierea la normele și standardele Uniunii Europene a presupus investiții pentru dotarea instituțiilor cheie, a căror capacitate de a monitoriza sau aplica corpul legislativ comunitar trebuia întărită. Pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize. Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Regulamentul financiar al Uniunii Europene, împreuna cu regulile de implementare ale acestuia, stabilesc principiile și procedurile care guvernează gestionarea bugetului uniunii și controlul asupra resurselor financiare ale comunităților europene.

Comisia Europeană a emis Nota de debit din 01 iulie 2009, prin care suma de 114.375 euro a fost declarata neeligibila din fonduri europene. Aceasta suma a fost totuși plătită de către statul roman Comisiei Europene, prin reținerea din plățile pe care reclamanta era îndreptățită sa le primească in cadrul contractului aferent măsurii ISPA 2001/RO/16/P/014 Prin Nota de informare D.L.A.F. a reținut următoarele: În data de 07 decembrie 1999 a fost încheiat contractul de asistenta tehnica aferent proiectului "Asistenta pentru Elaborarea Legislației Secundare pentru Reglementarea Pieței de Energie", intre SC I.I.C. SA in calitate de Contractor, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE în calitate de Autoritate Contractanta, Ministerul Industriei și Comerțului în calitate de Autoritate de Implementare, și Comisia Europeană.

Prin contract a fost prevăzut un buget pentru achiziționarea de echipamente IT - echipamente de calcul și software - în valoare de 120.000 de euro. Câștigător al licitației a fost desemnata S.B.A Negru -Germania, cu o oferta de 114.375 euro. În urma licitației, la data de 18 iunie 2001, a fost încheiat contractul de furnizare de bunuri, prin care s-a prevăzut livrarea unui număr de 14 computere desktop HP și un server tip HP. În urma livrării bunurilor, in data de 06 august 2001 A.N.R.E. a emis certificatul de acceptanta provizorie a bunurilor. Departamentul de Lupta Antifraudă a solicitat asistenta tehnica O.L.A.F. în vederea verificării autenticității celor doua certificate de origine prezentate de furnizorul S.B.A Negru în cadrul operațiunilor de vămuire și pentru dovedirea îndeplinirii condiției de origine a bunurilor.

Prin adresa din 21 august 2008, O.L.A.F. a comunicat faptul ca "certificatele sunt false, semnătura și stampila emitentului fiind diferite de cele originale". Oficiul de Plați și Contractare PHARE a emis procesul verbal de control din 16 februarie 2009, în condițiile O.G. nr. 70/2003 și a H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, in care au fost menționate constatările verificării modului de respectare a prevederilor legale și contractuale referitoare la modalitatea de utilizare a fondurilor comunitare. Având la bază constatările O.L.A.F.

referitoare la natura certificatelor de origine folosite de către furnizor, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE a considerat ca plata produselor a fost făcuta in mod nelegal de către Contractor, acesta utilizând in mod nelegal fondurile europene. În ceea ce privește prescripția dreptului de a stabili obligații de plată, pârâta a susținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5) din H.G.

nr. 1306/2007, "Termenul de prescripție prevăzut de art. 11 2 alin. (1) din ordonanță începe să curgă de la data închiderii programului, aceasta considerându-se data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plății finale în cadrul programelor de preaderare și al programelor operaționale". Atâta timp cât nu exista o confirmare a închiderii programului din partea Comisiei Europene, termenul de prescripție de 5 ani nu a început sa curgă, astfel ca nu a intervenit prescripția dreptului de a stabili obligații de plată. În concluzie, pârâta a arătat că, după transmiterea de către D.L.A.F.

a actului de control, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente va proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul D.L.A.F.. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - hotărârea instanței nu cuprinde motivele pe care se sprijină, limitându-se a menționa exclusiv argumentele invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fără a mai argumenta și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice; - în mod greșit instanța de fond a reținut că O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor aferente utilizate necorespunzător ar fi fost aplicată retroactiv, verificarea având loc după intrarea în vigoare a acestui act normativ; - în mod greșit instanța de fond a considerat că ar fi intervenit prescripția dreptului de a stabili obligații de plată conform art. 11 2 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, deoarece acest termen începe să curgă de la data închiderii programului, iar nu de la momentul finalizării implementării acestuia; - în mod nejustificat instanța a constatat caracterul conform al acestor bunuri, deși organul abilitat în a efectua verificări cu privire la aceste aspecte - O.L.A.F. - a constatat că certificatele de proveniență sunt false.

În drept, motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. . Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut, în principal, excepția prescripției dreptului de a stabili obligația de plată, motivând printr-o corectă interpretare a dispozițiilor art. 11 2 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 și a art. 11 alin. (5) din norma metodologică de aplicare a ordonanței, în sensul că termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligația de plată începe să curgă la data efectuării de către Comisia Europeană a plății finale în cadrul programului respectiv.

Potrivit art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007 „ Termenul de prescripție prevăzut de art. 11 2 alin. (1) din ordonanță începe să curgă de la data închiderii programului, aceasta considerându - se data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plății finale în cadrul programelor de preaderare și al programelor operaționale”. Prin urmare, cele două momente de început al termenului de prescripție sunt prevăzute alternativ, fiind în mod evident greșită susținerea recurentei potrivit căreia atâta timp cât nu exisă o confirmare a închiderii programului din partea Comisiei Europene, termenul de prescripție nu a început să curgă.

Față de considerentele expuse, nu se confirmă criticile recurentului privind lipsa motivării hotărârii atacate sau netemeinicia acesteia, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la caracterul conform al unor bunuri, analiza acestuia este inutilă față de impedimentul procedural reținut, al prescripției dreptului de a constata obligații de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 4236 din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.