ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3342/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

I.I.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Unitatea

de Finanțare Centrală și Contracte și Ministerul Finanțelor Publice anularea Deciziei

nr. 66 din 08 mai 2009 prin care s-a respins plângerea formulată împotriva Raportului

din 10 februarie 2009.

În motivarea cererii,

reclamanta, în esență, a arătat, că în anul 1998 a încheiat cu C.F.C.U. Contractul

de servicii PHARE cu titlul „Asistență pentru Elaborarea Legislației Secundare pentru

Reglementarea Pieței de Energie" (denumit în cele ce urmează „Contractul"),

care a fost semnat la data de 13 Martie 2000. Pentru derularea Contractului a fost

acordat un buget de 1-399.650 euro, finanțat exclusiv din fonduri PHARE.

Potrivit Contractului,

SC I.I.C. SA avea obligația să furnizeze către A.N.R.E. produsele IT prevăzute de

art. 1 din Contract. Mai arată reclamanta că s-a organizat o licitație publică pentru

subcontractarea produselor furnizate iar, în urma licitației a fost desemnată câștigătoare

S.B.A. Negru - Germania, aceasta urmând ca pentru bunurile furnizate să încaseze

suma de 114.375 euro. Ulterior desemnării societății câștigătoare, SC I.I.C. SA

a încheiat un contract de servicii cu această societate, contract ce a fost avizat

de către C.F.C.U. și A.N.R.E..

Produsele contractate

de la societatea din Germania au fost livrate către A.N.R.E., potrivit facturii

din 11 iulie 2001. Pentru produsele livrate furnizorul a comunicat, de asemenea,

certificatele de origine emise la Munchen la data de 11 iulie 2001.

În urma finalizării tuturor

obligațiilor asumate de reclamantă contractul a încetat la data de 13 septembrie

2001.

În fine, reclamanta a

susținut că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, iar ulterior nu s-a

primit din partea A.N.R.E. nicio reclamație cu privire la calitatea, cantitatea

sau cu privire la nefuncționalitatea acestor produse, la data de 10 februarie 2009,

C.F.C.U. emite Raportul Oficial din 16 februarie 2009 prin care se reține faptul

că reclamanta ar fi livrat produse ce nu respectă normele privind certificatele

de origine, iar, în aceste condiții, subscrisa nu este îndreptățită să primească

suma de 114.375 euro.

În ceea ce privește decizia

atacată, reclamanta a susținut că s-au încălcat dispozițiilor art. 15 din Constituție,

art. 3 din Regulamentul CE nr. 2988/95, art. 111 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul

și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente

utilizate necorespunzător și a dispozițiilor Codului Vamal Comunitar (Regulamentul

CE nr. 2913/92).

În cazul de față, controlul

efectuat de D.L.A.F. a fost efectuat în baza O.G. nr. 79/2003, act normativ ce a

fost publicat în M. Of. nr. 622/2003. Totodată trebuie menționat faptul că acest;

act normativ a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004.

Argumentează reclamanta

că potrivit O.G. nr. 79/2003, termenul de prescripție este suspendat sau prescris

în condițiile impuse de normele de drept comun, dar și de normele comunitare.

Nicio autoritate, internă

sau comunitară, nu a comunicat reclamantei faptul că s-a început o anchetă administrativă

sau judiciară, și, totodată, nu a intervenit nici un eveniment stabilit de legea

română care să atragă întreruperea sau suspendarea termenului de prescripție, astfel

că Raportul Oficial a fost emis după împlinirea termenului de prescripție.

Conchide reclamanta, arătând

că Conform H.P., echipamentele livrate au fost fabricate în Franța.

Acest fapt rezultă din

compararea numărului de serie al producătorului ce se regăsește pe produsele livrate

către A.N.R.E. și incluse pe certificatele de origine cu cele incluse pe pagina

producătorului.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.

Prin programul PHARE,

Uniunea Europeană a acordat României, încă din anul 1991, asistență pentru dezvoltare

instituțională, consolidarea legislației necesare asigurării compatibilității cu

acquis-ul comunitar, investiții și asigurarea coeziunii economice și sociale. În

cadrul fiecărui program anual Phare s-au finanțat proiecte care să asigure pregătirea

României în vederea aderării la Uniunea Europeană, urmărindu-se domeniile prioritare,

așa cum au fost acestea identificate în Parteneriatul de aderare, grupate pe criterii

politice, economice, de întărire a capacității administrative și a capacității de

asumare a obligațiilor de stat membru (adoptarea acquis-ului comunitar în diferite

domenii). Alinierea la normele și standardele Uniunii Europene a presupus investiții

pentru dotarea instituțiilor cheie, a căror capacitate de a monitoriza sau aplica

corpul legislativ comunitar trebuia întărită.

Pentru exercitarea competențelor

Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize.

Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele

sale și se aplică direct în fiecare stat membru.

Regulamentul financiar

al Uniunii Europene, împreuna cu regulile de implementare ale acestuia, stabilesc

principiile și procedurile care guvernează gestionarea bugetului uniunii și controlul

asupra resurselor financiare ale comunităților europene.

Comisia Europeană a emis

Nota de debit din 01 iulie 2009, prin care suma de 114.375 euro a fost declarata

neeligibila din fonduri europene.

Aceasta suma a fost totuși

plătită de către statul roman Comisiei Europene, prin reținerea din plățile pe care

reclamanta era îndreptățită sa le primească in cadrul contractului aferent măsurii

ISPA 2001/RO/16/P/014

Prin Nota de informare

D.L.A.F. a reținut următoarele: În data de 07 decembrie 1999 a fost încheiat contractul

de asistenta tehnica aferent proiectului "Asistenta pentru Elaborarea Legislației

Secundare pentru Reglementarea Pieței de Energie", intre SC I.I.C. SA in calitate

de Contractor, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE în calitate de Autoritate Contractanta,

Ministerul Industriei și Comerțului în calitate de Autoritate de Implementare, și

Comisia Europeană.

Prin contract a fost prevăzut

un buget pentru achiziționarea de echipamente IT - echipamente de calcul și software

- în valoare de 120.000 de euro.

Câștigător al licitației

a fost desemnata S.B.A Negru -Germania, cu o oferta de 114.375 euro.

În urma licitației, la

data de 18 iunie 2001, a fost încheiat contractul de furnizare de bunuri, prin care

s-a prevăzut livrarea unui număr de 14 computere desktop HP și un server tip HP.

În urma livrării bunurilor,

in data de 06 august 2001 A.N.R.E. a emis certificatul de acceptanta provizorie

a bunurilor.

Departamentul de Lupta

Antifraudă a solicitat asistenta tehnica O.L.A.F. în vederea verificării autenticității

celor doua certificate de origine prezentate de furnizorul S.B.A Negru în cadrul

operațiunilor de vămuire și pentru dovedirea îndeplinirii condiției de origine a

bunurilor.

Prin adresa din 21

august 2008, O.L.A.F. a comunicat faptul ca "certificatele sunt false, semnătura

și stampila emitentului fiind diferite de cele originale".

Oficiul de Plați și Contractare

PHARE a emis procesul verbal de control din 16 februarie 2009, în condițiile O.G.

nr. 70/2003 și a H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum

și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, in care au fost

menționate constatările verificării modului de respectare a prevederilor legale

și contractuale referitoare la modalitatea de utilizare a fondurilor comunitare.

Având la bază constatările

O.L.A.F. referitoare la natura certificatelor de origine folosite de către furnizor,

Oficiul de Plăți și Contractare PHARE a considerat ca plata produselor a fost făcuta

in mod nelegal de către Contractor, acesta utilizând in mod nelegal fondurile europene.

În ceea ce privește prescripția

dreptului de a stabili obligații de plată, pârâta a susținut că potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007, "Termenul de prescripție prevăzut

de art. 11

2

alin. (1) din ordonanță începe să curgă de la data închiderii

programului, aceasta considerându-se data confirmării scrise de către Comisia Europeană

a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare,

data efectuării de către Comisia Europeană a plății finale în cadrul programelor

de preaderare și al programelor operaționale".

Atâta timp cât nu exista

o confirmare a închiderii programului din partea Comisiei Europene, termenul de

prescripție de 5 ani nu a început sa curgă, astfel ca nu a intervenit prescripția

dreptului de a stabili obligații de plată.

În concluzie, pârâta a

arătat că, după transmiterea de către D.L.A.F. a actului de control, autoritatea

cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente va

proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului

de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în

conformitate cu cele constatate prin actul D.L.A.F..

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- hotărârea instanței

nu cuprinde motivele pe care se sprijină, limitându-se a menționa exclusiv argumentele

invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fără a mai argumenta

și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de Ministerul Finanțelor

Publice;

- în mod greșit instanța

de fond a reținut că O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor aferente utilizate necorespunzător ar fi fost

aplicată retroactiv, verificarea având loc după intrarea în vigoare a acestui act

normativ;

- în mod greșit instanța

de fond a considerat că ar fi intervenit prescripția dreptului de a stabili obligații

de plată conform art. 11

2

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, deoarece acest

termen începe să curgă de la data închiderii programului, iar nu de la momentul

finalizării implementării acestuia;

- în mod nejustificat

instanța a constatat caracterul conform al acestor bunuri, deși organul abilitat

în a efectua verificări cu privire la aceste aspecte - O.L.A.F. - a constatat că

certificatele de proveniență sunt false.

În drept, motivele de

recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. .

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect

instanța de fond a reținut, în principal, excepția prescripției dreptului de a stabili

obligația de plată, motivând printr-o corectă interpretare a dispozițiilor art.

11

2

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 și a art. 11 alin. (5) din norma metodologică

de aplicare a ordonanței, în sensul că termenul de prescripție a dreptului de a

stabili obligația de plată începe să curgă la data efectuării de către Comisia Europeană

a plății finale în cadrul programului respectiv.

Potrivit art. 11

alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007 „

Termenul de prescripție

prevăzut de art. 11

2

alin. (1) din ordonanță începe să curgă de la data

închiderii programului, aceasta considerându

-

se

data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau,

în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia

Europeană a plății finale în cadrul programelor de preaderare și al programelor

operaționale”.

Prin

urmare, cele două momente de început al termenului de prescripție sunt prevăzute

alternativ, fiind în mod evident greșită susținerea recurentei potrivit căreia atâta

timp cât nu exisă o confirmare a închiderii programului din partea Comisiei Europene,

termenul de prescripție nu a început să curgă.

Față

de considerentele expuse, nu se confirmă criticile recurentului privind lipsa motivării

hotărârii atacate sau netemeinicia acesteia, astfel că în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În

ceea ce privește motivul de recurs referitor la caracterul conform al unor bunuri,

analiza acestuia este inutilă față de impedimentul procedural reținut, al prescripției

dreptului de a constata obligații de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 4236 din 29 octombrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.