ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3336/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3336/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra acțiunii
de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, reclamantul Z.C. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâții B.T., B.E., A.R.A., P.D.L., prin președinte B.E. și P.D.L. prin vicepreședinte
A.V., având ca obiect obligarea primilor trei pârâți de a-și da demisia din
funcția publică, respectiv interzicerea partidului politic indicat.
În drept, au
fost invocate dispozițiile Legii contenciosului administrativ.
Prin
întâmpinarea formulată în cauză, pârâții P.M.R. și C.D. au invocat excepția
necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind judecarea
cererii reclamantului, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.
În temeiul
dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate
excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește judecarea pe fond a
cererii reclamantului, Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 4 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
„1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor
hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3.
în orice alte materii date prin lege în competența sa”.
Prin urmare,
potrivit textului procedural precitat, Înalta Curte, ca regulă, nu are competență
materială în soluționarea cauzelor civile ca primă instanță.
Pe de altă
parte, reclamantul a înțeles să invoce ca temei de drept al cererii sale
prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aspect care
atrage incidența dispozițiilor speciale în ceea ce privește stabilirea
competenței materiale a instanțelor judecătorești în materia contenciosului
administrativ.
În acest sens,
prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 au stabilit că
„
(.)
litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autorități publice centrale (.) se soluționează în fond
de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel”.
Alin. (2) al art.
10 din același act normativ, prevede că împotriva sentințelor pronunțate de
secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, se judecă
la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Dând eficiență
principiului disponibilității părții în procesul civil și aplicând, coroborat,
dispozițiile procedurale privind competența materială a instanțelor
judecătorești, la obiectul cererii de chemare în judecată, la calitatea
pârâților, de autoritate publică centrală, precum și la temeiul juridic
principal invocat de reclamant, respectiv dispozițiile Legii contenciosului
administrativ, care se completează cu cele ale Codul de procedură civilă,
rezultă cu evidență că instanța supremă nu are competență materială de a
soluționa prezenta cauză în primă instanță, instanța competentă fiind Curtea de
Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru
considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art.
158 alin. (1) raportate la cele ale art. 159 alin. (2) C. proc. civ. și,
constatând că pricina este de competența unei instanțe de alt grad, va admite
excepția necompetenței materiale, trimițând cauza la Curtea de Apel București,
secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă
soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite cauza
având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul Z.C. spre competentă
soluționare la Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.