ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2872 din 27 octombrie

2010 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a a

dmis excepția de necompetență materială și a declinat competența

de soluționare a cauzei

formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâții

S.G.G. - Palatul Victoria, și A.V.A.S.,

în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre Tribunalul a reținut că

reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâții

S.G.G. - Palatul Victoria și A.V.A.S., a solicitat revocarea/anularea Ordinului

nr. 350 din 12 februarie 2010 emis de Președintele A.V.A.S. pe care-l consideră

netemeinic și nelegal și obligarea angajatorului la plata diferenței de salariu

neachitată, calculată de la data emiterii ordinului menționat până la momentul revocării/anulării

acestuia.

În motivarea cererii reclamantul

a arătat că prin ordinul contestat i s-a comunicat că începând cu data de 15

februarie 2010 este reîncadrat în funcția de executor la D.V.C. din cadrul D.G.C.,

în baza Legii nr. 329/2009, Legii nr. 330/2009 și H.G. nr. 1436/2009 și O.U.G.

nr. 1/2010 .

Prin întâmpinarea formulată

pârâtul S.G.G. a invocat excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.G.G., excepția de necompetență

materială a instanței și excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În acest context, tribunalul

a constatat că se impune soluționarea cu prioritate a excepției de necompetenta

materială a instanței având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ..

Având în vedere obiectul

cauzei, care vizează anularea unui act administrativ emis de pârâta A.V.A.S. care

potrivit art.

1 H.G. nr. 837/2004, se organizează și funcționează

ca instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului

, tribunalul a constatat că, față de prevederile

art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 conform cărora competența de soluționare a

litigiilor privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale

revine curților de apel, precum și în raport de calitatea pârâtei A.V.A.S. de instituție

a administrației publice centrale subordonată Guvernului României, competența de

soluționare a cauzei revine curții de apel, context în care,

a admis excepția de necompetență

materială invocată

.

Învestită prin declinare,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția necompetenței materiale a instanței, a

constatat existența conflictului

negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel, examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1)

C. proc. civ., excepția de necompetență materială a instanței, în raport de actele

și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, a reținut că litigiul

dedus judecății nu are ca obiect anularea unui act administrativ, astfel cum acesta

este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, iar reclamantul nu are calitatea de funcționar public.

Reclamantul își desfășoară

activitatea în cadrul autorității pârâte în baza unui contract individual de muncă,

astfel că raportul juridic dedus judecății, având ca obiect anularea ordinului prin

care s-a dispus reîncadrarea sa în funcție și stabilirea salariului de bază lunar

brut corespunzător reîncadrării în funcția de executor, este unul de dreptul muncii

și nu de drept administrativ.

Înalta Curte, soluționând

conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ.

stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În vederea stabilirii

competenței materiale în soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că se impune

analizarea obiectului dedus judecății.

Reclamantul a solicitat

revocarea/anularea Ordinului nr. 350 din 12 februarie 2010 emis de A.V.A.S., pe

care îl consideră netemeinic și nelegal și obligarea angajatorului la pata diferenței

de salariu neachitată, calculată de la data emiterii ordinului menționat și până

la momentul revocării/anulării acestuia.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

Obiectul litigiului, în

cauza de față, nu se încadrează în textul de lege sus citat, fiind de fapt un litigiu

de muncă.

Or, potrivit art. 2

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. „tribunalele judecă în primă instanță conflictele

de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe”.

Cererea reclamantului

se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) C. muncii, conform cărora „prezentul

cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în

măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.

În speță, nu există o

lege specială derogatorie, iar sintagma „raporturile de muncă” trebuie înțeleasă

în sens larg, aplicându-se nu numai persoanelor care au încheiat un contract tipic

de muncă.

Prevederile codului muncii

se aplică tuturor categoriilor de salariați (magistrați, funcționari publici cu

statut special, etc.), cât timp nu există o lege specială derogatorie.

Prin urmare, instanța

competentă să soluționeze litigiile de muncă este Tribunalul ca instanță de conflicte

de muncă.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe P.M., S.G.G. - Palatul Victoria și A.V.A.S. în favoarea Tribunalului

București, secția conflicte de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iulie

2011.