ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7376/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7376/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
1.
Procedura
în fața primei instanțe
Prin ac
țiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,
sub nr. 7640/2/2011 din 29 august 2011, reclamanta T.D. a chemat în judecată pe
pârâții M.M.P.S., M.F.P. și G.R., pentru ca prin hotărârea ce se va
pronunța, să se dispună completarea Ordinului comun al M.M.
P.S. și al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru
aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010
privind salarizarea
în
anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, cu diferența
de ierarhizare pe
care o presupune funcția publică de auditor, aplicată inclusiv pentru funcția
publică de conducere de D.G.D.G.A.P.I.
Prin
întâmpinarea depusă
de pârâtul G.R. a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a
acestui pârât, arătându-se că prin acțiunea formulată de reclamantă nu s-a
solicitat anularea vreunui act administrativ al acestei autorități.
De asemenea, at
ât pârâtul G.R., cât
și ceilalți doi pârâți, M.M.P.S. și M.F.P. au invocat excepția
inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Cu privire la aceast
ă excepție,
reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare din 07 decembrie 2011, a arătat că a
solicitat obligarea pârâtelor să interpreteze în mod corect actele normative în
discuție, fără a solicita o modificare a acestora, fapt care excede discutării excepției
lipsei procedurii prealabile. A mai arătat că a luat cunoștință de
interpretarea acestui act normativ prin ordinul A.N.A.F. nr. 709 din 04
februarie 2011 prin care a fost reîncadrată în funcție și i s-a stabilit un
salariu corespunzător clasei 90 de salarizare. Prin faptul că a contestat acest
ordin, apreciază că a îndeplinit procedura prealabilă.
2.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă nr.
1860 din 14 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, a admis excep
ția lipsei calității procesuale pasive
a pârâtului G.R. și a respins acțiunea reclamantei T.D.; a admis
excep
ția inadmisibilității
și a respins
ac
țiunea
reclamantei T.D.
Pentru a pronunța această soluție, instanța
de fond a reținut că ordinul în discuție
nu este emis de pârâtul G.R., ci de
către ceilalți doi pârâți, astfel încât G.R. nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea a mai re
ținut că ordinul de
mai sus este un act administrativ normativ, astfel că reclamanta avea obligația
ca, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, să urmeze
procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
Reclamanta a ar
ătat că a îndeplinit
procedura prealabilă prin contestarea ordinului 709 din 04 februarie 2011 emis
de A.N.A.F., ordin ce reprezintă interpretarea ordinului nr. 42//77/2011.
Curtea a reținut,
însă, că aprecierea reclamantei este nefondat
ă, întrucât, pe de o parte,
contestația reclamantei nu cuprinde solicitarea din acțiunea de față de
modificare a ordinului nr. 42/77/2011, iar pe de altă parte, contestația a fost
adresată unei alte instituții decât emitenților actului.
3.
Calea
de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta T.D. a declarat recurs,
invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc.
civ.
În motivarea căii de atac, reclamanta –
recurentă susține că sentin
ța pronunțată de Curtea de Apel București este nelegala
si netemeinica sub următoarele aspecte:
Reclamanta a îndeplinit
procedura prealabila prin contestarea Ordinului nr. 709 din 04 februarie 2011
emis de A.
N.A.F.
A.N.A.F. a soluționat contestația formulata si i-a comunicat reclamantei, la
data de 28 februarie 2011, ca Ordinul nr. 709 din 04 februarie 2011 a intrat în
condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ in circuitul
civil, a produs efecte juridice, a fost emis in condițiile legii si nu mai
poate fi revocat, iar acest act administrativ reprezintă interpretarea si
transpunerea la nivelul Agenției a prevederilor Ordinului nr. 42//77/2011.
Recurenta arată că, prin
cererea de chemare in judecata, a solicitat completarea Ordinului comun al M.M.P.
S. si al M.F.P. nr. 42//77/2011
pentru
aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010
privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice,
iar
instan
ța de fond s-a aflat
in eroare, nu a făcut distincția intre cele doua categorii de acte
administrative: ac
tul
administrativ unilateral individual - Ordinul nr. 709 din 04 februarie 2011
emis de A.N.A.F.,
c
ăruia
ii sunt aplicabile prevederile art. 7 din Lega nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, reclamanta îndeplinind procedura prealabila și a
ctul administrativ
unilateral normativ - Ordinul nr. 42//77/2011
emis de M.M.P.
S. și de M.F.P.
Recurenta solicită
admiterea ac
țiunii astfel cum a
formulat-o, in sensul că solicită instanței să dispună completarea Ordinului
comun al M.M.P.S. și al M.F.P. nr. 42//77/2011
pentru aprobarea Normelor metodologice
pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul
2011 a personalului pl
ătit
din fondurile publice cu diferența de ierarhizare pe care o presupune funcția
publica de auditor si pentru funcția de D.G.D.G.A.P.I., prin interpretarea
corecta a legislației in vigoare si aplicarea, astfel, la clasa de salarizare,
a sporului de complexitate in munca, așa cum prevede art. 20 alin 2 din Legea nr.
284/2010 - legea cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din
fonduri publice.
4.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele și
lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de
reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte remarcă faptul că recurenta critică
doar soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității, astfel
încât va reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R.,
corect soluționată de judecătorul fondului, a intrat în puterea lucrului
judecat.
Raportat la obiectul
cererii de chemare în judecată, respectiv completarea
Ordinului comun al M.M.
P.S. și al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru
aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010
privind salarizarea
în
anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, cu diferența
de ierarhizare pe
care o presupune funcția publică de auditor, aplicată inclusiv pentru funcția
publică de conducere de Director General al D.G.A.P.I.,
instanța de fond, în
mod legal și temeinic, a apreciat că litigiul născut între reclamantă și
autoritățile publice pârâte aparține sferei contenciosului administrativ și că
soluționarea acestuia se raportează la regulile instituite prin Legea nr. 554/2004.
Astfel,
art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că, „înainte de a se
adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un
act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente
sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de
zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a
acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, „cererile
prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, [..],
recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce
în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea
prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a
cererii;
c) data expirării termenului
de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului
legal de soluționare a cererii.”
Potrivit
prevederilor art. 12 teza I din Legea contenciosului administrativ, reclamantul
trebuie să anexeze la acțiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau,
după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul
rezolvării cererii sale. În situația în care reclamantul nu a primit niciun
răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin
numărul și data înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris
care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers este
obligatoriu.
Analizând
conținutul actelor depuse de reclamantă în fața primei instanțe,
Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile
obligatorii.
Procedura
prealabilă administrativă exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic
este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un
fine de neprimire și este obligatorie, neîndeplinirea acesteia fiind
sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă,
în acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora
„
în cazurile anume prevăzute de lege,
sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei
proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”.
Prin
urmare, instanța de fond, reținând că procedura prealabilă nu a fost efectuată,
a pronunțat o
hotărâre
temeinică și legală.
Totodată, Înalta Curte constată că nici în
etapa recursului recurenta – reclamantă nu a administrat probe în sensul art. 305
C. proc. civ., prin care să facă dovada îndeplinirii în termen a procedurii prealabile,
conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Susținerile recurentei vizând îndeplinirea
procedurii prealabile prin contestarea Ordinului nr. 709/2011 emis de A.N.A.F. sau
cele referitoare la faptul că a solicitat doar completarea Ordinului comun nr. 42/77/2011
nu au suport legal.
Astfel,
raportat la
parcurgerea procedurii prealabile cu privire la Ordinul A.N.A.F. nr. 709/2011,
instanța de fond în mod corect a înlăturat eficiența recursului grațios astfel
realizat, întrucât această procedură a fost inițiată pentru revocarea unui alt
act administrativ decât cel a cărui modificare se pretinde, respectiv Ordinul
comun nr. 42/77 emis în concurs de M.M.F.P.S. și M.F.P. în anul 2011, fiind
totodată înaintată unei alte autorități decât celei care are prerogativa unei
inițiative legislative având ca obiect modificarea unui astfel de act administrativ
cu caracter normativ.
Pe de
altă parte, Înalta Curte reține faptul că soluția de respingere a acțiunii ca
inadmisibilă,
menținută
de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte
cereri și susțineri ale recurentei, care privesc fondul litigiului dedus
judecății.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte
constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de
casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, cu modificările
ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.D. împotriva
sentinței civile nr. 1860 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21
noiembrie 2013.