ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7376/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin ac țiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7640/2/2011 din 29 august 2011, reclamanta T.D. a chemat în judecată pe pârâții M.M.P.S., M.F.P. și G.R., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună completarea Ordinului comun al M.M. P.S. și al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, cu diferența de ierarhizare pe care o presupune funcția publică de auditor, aplicată inclusiv pentru funcția publică de conducere de D.G.D.G.A.P.I.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul G.R. a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, arătându-se că prin acțiunea formulată de reclamantă nu s-a solicitat anularea vreunui act administrativ al acestei autorități. De asemenea, at ât pârâtul G.R., cât și ceilalți doi pârâți, M.M.P.S. și M.F.P. au invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile. Cu privire la aceast ă excepție, reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare din 07 decembrie 2011, a arătat că a solicitat obligarea pârâtelor să interpreteze în mod corect actele normative în discuție, fără a solicita o modificare a acestora, fapt care excede discutării excepției lipsei procedurii prealabile.

A mai arătat că a luat cunoștință de interpretarea acestui act normativ prin ordinul A.N.A.F. nr. 709 din 04 februarie 2011 prin care a fost reîncadrată în funcție și i s-a stabilit un salariu corespunzător clasei 90 de salarizare. Prin faptul că a contestat acest ordin, apreciază că a îndeplinit procedura prealabilă. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1860 din 14 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excep ția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R. și a respins acțiunea reclamantei T.D.; a admis excep ția inadmisibilității și a respins ac țiunea reclamantei T.D. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că ordinul în discuție nu este emis de pârâtul G.R., ci de către ceilalți doi pârâți, astfel încât G.R.

nu are calitate procesuală pasivă. Curtea a mai re ținut că ordinul de mai sus este un act administrativ normativ, astfel că reclamanta avea obligația ca, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004. Reclamanta a ar ătat că a îndeplinit procedura prealabilă prin contestarea ordinului 709 din 04 februarie 2011 emis de A.N.A.F., ordin ce reprezintă interpretarea ordinului nr. 42//77/2011. Curtea a reținut, însă, că aprecierea reclamantei este nefondat ă, întrucât, pe de o parte, contestația reclamantei nu cuprinde solicitarea din acțiunea de față de modificare a ordinului nr. 42/77/2011, iar pe de altă parte, contestația a fost adresată unei alte instituții decât emitenților actului.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta T.D. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, reclamanta – recurentă susține că sentin ța pronunțată de Curtea de Apel București este nelegala si netemeinica sub următoarele aspecte: Reclamanta a îndeplinit procedura prealabila prin contestarea Ordinului nr. 709 din 04 februarie 2011 emis de A. N.A.F. A.N.A.F. a soluționat contestația formulata si i-a comunicat reclamantei, la data de 28 februarie 2011, ca Ordinul nr. 709 din 04 februarie 2011 a intrat în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ in circuitul civil, a produs efecte juridice, a fost emis in condițiile legii si nu mai poate fi revocat, iar acest act administrativ reprezintă interpretarea si transpunerea la nivelul Agenției a prevederilor Ordinului nr. 42//77/2011.

Recurenta arată că, prin cererea de chemare in judecata, a solicitat completarea Ordinului comun al M.M.P. S. si al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, iar instan ța de fond s-a aflat in eroare, nu a făcut distincția intre cele doua categorii de acte administrative: ac tul administrativ unilateral individual - Ordinul nr. 709 din 04 februarie 2011 emis de A.N.A.F., c ăruia ii sunt aplicabile prevederile art. 7 din Lega nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta îndeplinind procedura prealabila și a ctul administrativ unilateral normativ - Ordinul nr. 42//77/2011 emis de M.M.P.

S. și de M.F.P. Recurenta solicită admiterea ac țiunii astfel cum a formulat-o, in sensul că solicită instanței să dispună completarea Ordinului comun al M.M.P.S. și al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului pl ătit din fondurile publice cu diferența de ierarhizare pe care o presupune funcția publica de auditor si pentru funcția de D.G.D.G.A.P.I., prin interpretarea corecta a legislației in vigoare si aplicarea, astfel, la clasa de salarizare, a sporului de complexitate in munca, așa cum prevede art. 20 alin 2 din Legea nr. 284/2010 - legea cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte remarcă faptul că recurenta critică doar soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității, astfel încât va reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R., corect soluționată de judecătorul fondului, a intrat în puterea lucrului judecat. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv completarea Ordinului comun al M.M.

P.S. și al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, cu diferența de ierarhizare pe care o presupune funcția publică de auditor, aplicată inclusiv pentru funcția publică de conducere de Director General al D.G.A.P.I., instanța de fond, în mod legal și temeinic, a apreciat că litigiul născut între reclamantă și autoritățile publice pârâte aparține sferei contenciosului administrativ și că soluționarea acestuia se raportează la regulile instituite prin Legea nr. 554/2004.

Astfel, art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, [..], recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.” Potrivit prevederilor art. 12 teza I din Legea contenciosului administrativ, reclamantul trebuie să anexeze la acțiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale.

În situația în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers este obligatoriu. Analizând conținutul actelor depuse de reclamantă în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii. Procedura prealabilă administrativă exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire și este obligatorie, neîndeplinirea acesteia fiind sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora „ în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”. Prin urmare, instanța de fond, reținând că procedura prealabilă nu a fost efectuată, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Totodată, Înalta Curte constată că nici în etapa recursului recurenta – reclamantă nu a administrat probe în sensul art. 305 C. proc. civ., prin care să facă dovada îndeplinirii în termen a procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Susținerile recurentei vizând îndeplinirea procedurii prealabile prin contestarea Ordinului nr. 709/2011 emis de A.N.A.F.

sau cele referitoare la faptul că a solicitat doar completarea Ordinului comun nr. 42/77/2011 nu au suport legal. Astfel, raportat la parcurgerea procedurii prealabile cu privire la Ordinul A.N.A.F. nr. 709/2011, instanța de fond în mod corect a înlăturat eficiența recursului grațios astfel realizat, întrucât această procedură a fost inițiată pentru revocarea unui alt act administrativ decât cel a cărui modificare se pretinde, respectiv Ordinul comun nr. 42/77 emis în concurs de M.M.F.P.S. și M.F.P. în anul 2011, fiind totodată înaintată unei alte autorități decât celei care are prerogativa unei inițiative legislative având ca obiect modificarea unui astfel de act administrativ cu caracter normativ.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, menținută de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, care privesc fondul litigiului dedus judecății. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.D. împotriva sentinței civile nr. 1860 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.