ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3746/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3746/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
formulată, reclamantul D.S. a chemat în judecată în calitate de pârâți C.S.M.,
P.J.S. București și P.S. – D.I.F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va
pronunța să oblige pârâții la comunicarea declarației pârâtei, la obligarea
autorilor Referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale din data
de 03 februarie 2011 și a Rezoluției din 16 februarie 2011, pronunțată în
dosarul nr. 5080/P/2010, să retragă aceste documente care nu respectă adevărul
și să le înlocuiască cu documente care să respecte total adevărul și
imparțialitatea.
Pârâta D.G.P.M. București
a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către
reclamantul D.S., prin care a invocat, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C.
proc. civ., excepția lipsei capacității de folosință a P.S. – S.I.F. și
excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, raportat la
prevederile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
Pârâtul M.P. – P.J.S.
București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulată de
reclamantul D.S., ca neîntemeiată. Totodată, în temeiul art. 137 alin. (2) C.
proc. civ., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.J.S.
București.
Prin încheierea de
ședință din 22 noiembrie 2011, Curtea a pus în vedere reclamantului să
precizeze obiectul cererii de chemare în judecată în raport cu dispozițiile art.
112 și urm. C. proc. civ.
Întrucât reclamantul
nu s-a conformat dispozițiilor instanței, de a preciza obiectul cererii de
chemare în judecată, prin încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2012 curtea
a suspendat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 155
1
C.
proc. civ.
La data de 29
ianuarie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere de redeschidere a dosarului
și a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită ca
pârâtul C.S.M. să retragă adresele cu codul unic (dublat) 365/IJ/121/SIP/2011,
P.S. să anuleze 3 rezoluții false, să le înlocuiască cu o rezoluție cinstită și
J.S. să anuleze sentința penală falsă nr. 2944/2011, înlocuind-o cu hotărâre în
adevăr, P.S. să anuleze Referatul nr. 2283090/2011, Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, să atenționeze, în sentința emisă
pârâții ce instrumentează puterea statului de drept să nu repete și pentru alți
pensionari abuzurile dovedite.
Prin sentința civilă nr.
1436 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, a respins acțiunea
formulată de reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâții C.S.M., P.J.S. și P.S.
– S.I.F., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că niciunul din
capetele de cerere formulate de reclamant în cererea introductivă ori în cea
precizatoare nu se înscriu în ipotezele art. 18 din Legea nr. 554/2004, care
reglementează soluțiile pe care instanța de contencios administrativ le poate
da unei cereri de chemare în judecată, motiv pentru care a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamantul D.S., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivarea
recursului declarat, recurentul-reclamant reiterează motivele invocate în
sprijinul pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, astfel
cum a fost precizată, iar în completare invocă faptul că instanța nu a analizat
fondul pricinii, respingând acțiunea în baza unei excepții, aceea a
inadmisibilității.
Examinând
cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum
și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de control
judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304
sau art. 304
1
C. proc. civ., în vederea casării sau modificării
hotărârii.
Înalta Curte constată
că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în
contradictoriu cu pârâții C.S.M., P.J.S. București și P.S. – D.I.F., ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se oblige pârâții la comunicarea declarației
pârâtei, iar autorii Referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale
din data de 03 februarie 2011 și a Rezoluției din 16 februarie 2011, pronunțată
în dosarul nr. 5080/P/2010, să retragă aceste documente care nu respectă
adevărul și să le înlocuiască cu documente care să respecte total adevărul și
imparțialitatea.
La data de 29
ianuarie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere de redeschidere a dosarului
și a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită ca
pârâtul C.S.M. să retragă adresele cu codul unic (dublat) 365/IJ/121/SIP/2011,
P.S. să anuleze 3 rezoluții false, să le înlocuiască cu o rezoluție cinstită și
J.S. să anuleze sentința penală falsă nr. 2944/2011, înlocuind-o cu hotărâre în
adevăr, P.S. să anuleze Referatul nr. 2283090/2011, Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, să atenționeze, în sentința emisă,
pârâții ce instrumentează puterea statului de drept să nu repete și pentru alți
pensionari abuzurile dovedite.
Raportat la petitul
acțiunii și temeiul de drept invocat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reține caracterul
inadmisibil al cererii introductive de instanță, astfel cum a fost precizată, așa
cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Astfel, Înalta Curte
are în vedere faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
„orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau
prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței
de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea
dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost
cauzată”.
Potrivit art. 2 lit. c)
din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu
caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt
asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele
încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a
bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,
prestarea serviciilor publice, achizițiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al
aceluiași articol, sunt asimilate
actelor administrative unilaterale „și
refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un
interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în
termenul legal”.
De
asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios
administrativ se înțelege „
activitatea de soluționare
de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii
organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate
publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a
unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în
termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare
la un drept sau la un interes legitim”.
Potrivit art. 8 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004
: „Persoana vătămată
într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ
unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu
a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate
sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita
anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual,
reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de
contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau
interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul
nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare
a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau
protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Înalta Curte
constată, așadar, în acord cu hotărârea primei instanțe, că o astfel de cerere
este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004,
care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Potrivit art. 18 din
Legea nr. 554/2004
:
„1) Instanța, soluționând
cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot
sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un
act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt
înscris.
(2) Instanța este
competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8),
și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la
baza emiterii actului supus judecății.
(3) În cazul
soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru
daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci când
obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract
administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:
a) dispune anularea
acestuia, în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea
publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia
dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;
d) suplini
consimțământul unei părți, când interesul public o cere;
e) obliga la plata
unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.”
Astfel, Înalta Curte,
în acord cu considerentele reținute de instanța de fond, reține că niciunul din
capetele de cerere formulate de reclamant în cererea introductivă ori în cea
precizatoare nu se înscriu în ipotezele prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004,
cu modificările ulterioare, text care prevede soluțiile pe care instanța de
contencios administrativ le poate da unei cereri de chemare în judecată, astfel
că demersul juridic inițiat de reclamant are un caracter inadmisibil.
În situația în care
nu ar fi fost mulțumit de modul de soluționare a plângerii sale, reclamantul ar
fi avut posibilitatea de a formula plângere împotriva rezoluției de neîncepere
a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 5080/P/2010, la prim-procurorul
parchetului respectiv, în raport de dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc.
pen.
Înalta Curte
apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurent cu privire la
încălcarea de către instanța de fond a principiului legalității, exigență a
statului de drept.
De asemenea, Înalta
Curte constată că sunt neîntemeiate și nu corespund realității criticile
formulate de recurent cu privire la nemotivarea hotărârii instanței de fond,
reținând că instanța
fondului a soluționat în mod corect cauza, ținând cont de dispozițiile legale
incidente.
Astfel, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate și
prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat
instanța de fond cererea formulată de reclamant, iar susținerile
și criticile
recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea instanței de
fond fiind temeinică și legală.
Înalta Curte reține
faptul că soluția de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, menținută de către
instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri și
susțineri ale recurentului care privesc fondul litigiului dedus judecății.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nici
unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.
304
1
C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza
a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de reclamant, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva sentinței civile nr. 1436 din
23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 octombrie 2014.