ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3746/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul D.S. a chemat în judecată în calitate de pârâți C.S.M., P.J.S. București și P.S. – D.I.F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâții la comunicarea declarației pârâtei, la obligarea autorilor Referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale din data de 03 februarie 2011 și a Rezoluției din 16 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 5080/P/2010, să retragă aceste documente care nu respectă adevărul și să le înlocuiască cu documente care să respecte total adevărul și imparțialitatea. Pârâta D.G.P.M. București a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul D.S., prin care a invocat, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția lipsei capacității de folosință a P.S. – S.I.F. și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. Pârâtul M.P. – P.J.S. București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamantul D.S., ca neîntemeiată. Totodată, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.J.S. București. Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2011, Curtea a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată în raport cu dispozițiile art. 112 și urm. C. proc. civ. Întrucât reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată, prin încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2012 curtea a suspendat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 155 1 C. proc.

civ. La data de 29 ianuarie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere de redeschidere a dosarului și a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită ca pârâtul C.S.M. să retragă adresele cu codul unic (dublat) 365/IJ/121/SIP/2011, P.S. să anuleze 3 rezoluții false, să le înlocuiască cu o rezoluție cinstită și J.S. să anuleze sentința penală falsă nr. 2944/2011, înlocuind-o cu hotărâre în adevăr, P.S. să anuleze Referatul nr. 2283090/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, să atenționeze, în sentința emisă pârâții ce instrumentează puterea statului de drept să nu repete și pentru alți pensionari abuzurile dovedite. Prin sentința civilă nr. 1436 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâții C.S.M., P.J.S.

și P.S. – S.I.F., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că niciunul din capetele de cerere formulate de reclamant în cererea introductivă ori în cea precizatoare nu se înscriu în ipotezele art. 18 din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluțiile pe care instanța de contencios administrativ le poate da unei cereri de chemare în judecată, motiv pentru care a respins cererea ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat, recurentul-reclamant reiterează motivele invocate în sprijinul pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, iar în completare invocă faptul că instanța nu a analizat fondul pricinii, respingând acțiunea în baza unei excepții, aceea a inadmisibilității.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii. Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.S.M., P.J.S. București și P.S.

– D.I.F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se oblige pârâții la comunicarea declarației pârâtei, iar autorii Referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale din data de 03 februarie 2011 și a Rezoluției din 16 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 5080/P/2010, să retragă aceste documente care nu respectă adevărul și să le înlocuiască cu documente care să respecte total adevărul și imparțialitatea. La data de 29 ianuarie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere de redeschidere a dosarului și a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită ca pârâtul C.S.M. să retragă adresele cu codul unic (dublat) 365/IJ/121/SIP/2011, P.S. să anuleze 3 rezoluții false, să le înlocuiască cu o rezoluție cinstită și J.S.

să anuleze sentința penală falsă nr. 2944/2011, înlocuind-o cu hotărâre în adevăr, P.S. să anuleze Referatul nr. 2283090/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, să atenționeze, în sentința emisă, pârâții ce instrumentează puterea statului de drept să nu repete și pentru alți pensionari abuzurile dovedite. Raportat la petitul acțiunii și temeiul de drept invocat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii introductive de instanță, astfel cum a fost precizată, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sunt asimilate actelor administrative unilaterale „și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.

De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege „ activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 : „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Înalta Curte constată, așadar, în acord cu hotărârea primei instanțe, că o astfel de cerere este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 : „1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris. (2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate: a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte; b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit; c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații; d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere; e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.” Astfel, Înalta Curte, în acord cu considerentele reținute de instanța de fond, reține că niciunul din capetele de cerere formulate de reclamant în cererea introductivă ori în cea precizatoare nu se înscriu în ipotezele prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, text care prevede soluțiile pe care instanța de contencios administrativ le poate da unei cereri de chemare în judecată, astfel că demersul juridic inițiat de reclamant are un caracter inadmisibil.

În situația în care nu ar fi fost mulțumit de modul de soluționare a plângerii sale, reclamantul ar fi avut posibilitatea de a formula plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 5080/P/2010, la prim-procurorul parchetului respectiv, în raport de dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurent cu privire la încălcarea de către instanța de fond a principiului legalității, exigență a statului de drept. De asemenea, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate și nu corespund realității criticile formulate de recurent cu privire la nemotivarea hotărârii instanței de fond, reținând că instanța fondului a soluționat în mod corect cauza, ținând cont de dispozițiile legale incidente.

Astfel, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamant, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală. Înalta Curte reține faptul că soluția de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, menținută de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentului care privesc fondul litigiului dedus judecății. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva sentinței civile nr. 1436 din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2014.