ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 685 din 8 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 48796/3/2005 al Tribunalului București, secția a II-a penală, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și f) C. pen., pentru inculpata P.N. și respectiv, în infracțiunile prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și f) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., pentru inculpatul D.V. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata P.N. la un an și 6 luni închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de la 30 noiembrie 2005 la 1 decembrie 2005. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., a achitat pe inculpata P.N. pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., (modificat prin Legea nr. 160/2005 ) cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.V. la 5 ani închisoare și a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, conform art. 65 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 239 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen. (modificat prin Legea nr. 160/2005) a condamnat pe inculpatul D.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 – art. 34 C. pen. și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 30 noiembrie 2005 la zi.

În baza art. 350 C. pen., a menținut starea de arest a inculpatului D.V. A constatat că partea vătămată S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A obligat pe fiecare inculpat la câte 3.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, că în ziua de 30 noiembrie 2005, în jurul orei 14,00, inculpații D.V. și P.N. se deplasau cu autobuzul liniei 123 în direcția Piața Unirii. La data respectivă, lucrători din cadrul Secției 25 Poliție se aflau în misiune urmând să-și desfășoare activitatea și pe linia autobuzului 123. În aceste împrejurări, una dintre echipele de flagrant, formată din agent șef adjunct C.D., agent C.T. și agent N.R., s-a urcat în mașina 123, unde au fost observate două persoane, un bărbat și o femeie ce se agitau împingând călătorii, situație în care au anunțat telefonic pe agent S.M.

care se afla în autobuzul liniei 124, solicitându-i să urce în mașină pentru a se efectua o mai bună supraveghere a persoanelor suspecte. La stația RATB MALL agentul S.M. a urcat în autobuzul 123 pe ușa de la mijloc și a rămas pe scara autobuzului, datorită aglomerației, lângă cei doi suspecți, respectiv inculpații din cauza de față, poziționându-se cu fața spre ușă și spatele spre interiorul autobuzului. Cei doi inculpați au observat că buzunarul gecii părții vătămate (lucrătorul de poliție) este deschis și s-au hotărât să sustragă telefonul mobil, sens în care inculpata P.N. a împins-o pe partea vătămată în spate și a mascat cu propria geacă buzunarul gecii acesteia iar inculpatul D.V., profitând de faptul că partea vătămată s-a dezechilibrat, a introdus mâna în buzunarul stâng al gecii de unde a sustras telefonul mobil.

Partea vătămată a simțit că cineva îi umblă în buzunar, moment în care s-a întors brusc și l-a surprins pe inculpatul D.V. cu telefonul în mână, fapt pentru care a strigat „Poliția” și a scos legitimația de serviciu. Inculpatul a încercat să paseze telefonul inculpatei P.N., ce se afla în spatele său și a îmbrâncit-o pe partea vătămată, lovind-o cu pumnul în zona umărului stâng, pentru a-și asigura scăparea. Partea vătămată a încercat să-l imobilizeze pe inculpatul D.V. apucându-l cu mâna de partea din față a gecii și, deschizându-se ușile autobuzului, l-a tras spre ieșire pentru a coborî scările, însă inculpatul a opus rezistență, s-a dezechilibrat și a căzut pe scări, lovindu-se în zona arcadei stângi, după care s-a ridicat imediat și a continuat să se îmbrâncească cu partea vătămată pentru a nu fi imobilizat.

În tot acest interval de timp, inculpata P.N. s-a manifestat deosebit de agitat prin țipete și vociferări, protestând la acțiunea polițistului de imobilizare a inculpatului D.V., concubinul său. Datorită atitudinii manifestată de inculpată s-a încercat și imobilizarea acesteia de către martorul L.L.E. (agent poliție) și, cum a continuat să țipe, să se zbată, a intervenit între timp martorul N.R. (agent de poliție) și împreună au reușit să o încătușeze. Față de cele reținute, instanța a apreciat că faptele inculpatului D.V. care, la data de 30 noiembrie 2005, în jurul orei 14.00, în timp ce se deplasa cu autobuzul liniei 123, între stația RATB MALL și stația Piața Vitan, cu contribuția inculpatei P.N., a sustras un telefon mobil marca Nokia 3410 din buzunarul agentul S.M.

și fiind surprins de acesta, l-a îmbrâncit și lovit cu pumnul în umărul stâng, după ce-și declinase calitatea de polițist, încercând astfel să-și asigure scăparea, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în concurs cu infracțiunea de ultraj, victima violenței fiind un funcționar care îndeplinea o funcție ce implica exercițiul autorității de stat. Reacția inculpatei, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, nu poate fi calificată drept o acțiune agresivă îndreptată împotriva părții vătămate, cu scopul de a oferi posibilitatea concubinului său să scape, această susținere nefiind confirmată de partea vătămată și nici de martorii oculari D.I. și P.C., care au asistat la întreaga activitate infracțională, din momentul pregătirii acesteia și până la consumarea infracțiunii.

Având în vedere aceste considerente, în contextul împrejurărilor și modului în care a avut loc comiterea infracțiunii de tâlhărie și cum orice dubiu profită inculpatului, instanța a apreciat, în ceea ce o privește pe inculpata P.N., că nu poate fi reținut ca realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj sub nici unul din elementele sale. În consecință, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost achitată inculpata P.N. pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații D.V. și P.N., criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea de tâlhărie în loc de furt, pentru inculpata P.N.

și a agravantei prevăzute de art. alin. (2 1 ) lit. a) din art. 211 C. pen., în cazul inculpatului D.V., pentru greșita reținere a infracțiunii de ultraj în cazul inculpatului D.V. și greșita individualizare a pedepselor în cazul ambilor inculpați. Prin decizia penală nr. 667/ A din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis apelul inculpatei P.N. declarat împotriva sentinței penale nr. 685 din 08 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 48796/3/2005, care a fost desființată în parte și, rejudecând, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale. S-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului D.V., menținându-se starea de arest a acestuia. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpatul D.V., respectiv intervenția legii mai favorabile, precum și pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării greșite a pedepsei aplicate inculpatei P.N., solicitând menținerea soluției instanței de fond. Totodată, împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpații, criticându-le pentru nelegalitate pentru motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: I. În ceea ce privește recursul declarat de parchet, acesta este întemeiat numai în ceea ce privește omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe cererea formulată de apelantul inculpat D.V. de a i se aplica dispozițiile legii mai favorabile (Legea nr. 278/2006) cu privire la infracțiunea de ultraj reținută în sarcina sa. Cum instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestei cereri exprese a inculpatului, ce constituia unul dintre motivele de apel, Înalta Curte apreciază că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen., astfel că în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de parchet și de inculpatul D.V., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel. Referitor la critica formulată de parchet față de modalitatea de executarea pedepsei aplicate inculpatei P.N., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, instanța de apel făcând o justă individualizare a pedepsei, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât în raport cu împrejurările comiterii faptei, cu participația inculpatei, precum și față de circumstanțele personale ale acesteia, fără antecedente penale, are doi copii minori în întreținere, a recunoscut săvârșirea faptei, scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate.

II. În ceea ce privește critica din recursul inculpaților vizând greșita încadrare juridică dată faptei de tâlhărie care, în opinia apărării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, respectiv complicitate la această infracțiune, Înalta Curte apreciază că este nefondată, în mod corect instanța de fond și cea de apel reținând că activitatea desfășurată de inculpata P.N. constituie coautorat la infracțiunea de tâlhărie pentru că aceasta a săvârșit acte de executare nemijlocită, constând în împingerea părții vătămate și mascarea cu propria haină a buzunarului gecii acesteia, astfel încât inculpatul D.V. să poată sustrage portofelul.

Apărarea inculpatei cum că nu a avut o înțelegere prealabilă cu inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și deci sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) conform cărora „circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut”, chiar dacă ar fi admisă, nu ar putea conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat, întrucât din împrejurările în care a fost comisă aceasta, într-un mijloc de transport în comun, aglomerat, precum și din experiența anterioară a inculpaților în ceea ce privește furtul din buzunare reiese că inculpata a prevăzut că în orice moment activitatea ilicită a inculpatului ar putea fi descoperită și că acesta ar putea utiliza violențe ca să-și asigure scăparea.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici apărarea inculpatului că nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, ci doar a încercat să se elibereze din strânsoarea acestuia care îl sufoca, întrucât art. 211 C. pen., încriminează întrebuințarea oricăror violențe, inclusiv pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. În ceea ce privește critica vizând individualizarea pedepselor aplicate inculpatului D.V., aceasta urmează a fi analizată cu ocazia rejudecării apelului, în raport și eventuala aplicare a legii mai favorabile. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., va admite recursurile formulate de parchet și de inculpatul D.V., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel numai cu privire la acest inculpat, pentru motivele arătate la pct. I. Totodată, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpata P.N., ca nefondat. În ceea ce privește starea de arest a inculpatului D.V., Înalta Curte constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive, art. 148 lit. f C. proc. pen., subzistă iar menținerea acestei măsuri este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și este justificată de pericolul concret pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, condamnat anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Conform dispozițiilor. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta - inculpată P.N. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 667/ A din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și familie. Casează în parte decizia recurată numai în partea privind pe inculpatul D.V. și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. Menține starea de arest a inculpatului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.N. împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurenta inculpată P.N. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 24 ianuarie 2007.