ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 685 din 8 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 48796/3/2005

al Tribunalului București, secția a II-a penală, s-au respins,

ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice dată faptelor

prin rechizitoriu în infracțiunea de furt calificat prevăzută de

art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și f) C. pen., pentru inculpata P.N.

și respectiv, în infracțiunile prevăzută de art. 208 – art.

209 alin. (1) lit. a) și f) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., pentru inculpatul D.V.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b)

C. pen., a condamnat pe inculpata P.N. la un an și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii

de la 30 noiembrie 2005 la 1 decembrie 2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. pen., a achitat pe inculpata P.N. pentru infracțiunea de ultraj,

prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., (modificat prin Legea nr. 160/2005

) cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.,

a condamnat pe inculpatul D.V. la 5 ani închisoare și a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 2 ani, conform art. 65 C. pen., după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 239 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 239 alin. (2) C.

pen. (modificat prin Legea nr. 160/2005) a condamnat pe inculpatul D.V. la o

pedeapsă de 4 ani închisoare și a interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen. și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele

și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și

a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive de la 30 noiembrie 2005 la zi.

În baza art. 350 C. pen., a menținut starea de arest a inculpatului

D.V.

A constatat că partea vătămată S.M. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

A obligat pe fiecare inculpat la câte 3.000.000 lei ROL cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, că în

ziua de 30 noiembrie 2005, în jurul orei 14,00,

inculpații D.V.

și P.N. se deplasau cu autobuzul liniei 123 în direcția Piața Unirii.

La data respectivă, lucrători din cadrul Secției 25

Poliție se aflau în misiune urmând să-și desfășoare

activitatea și pe linia autobuzului 123.

În aceste împrejurări, una dintre echipele de flagrant,

formată din agent șef adjunct C.D., agent C.T. și agent N.R., s-a

urcat în mașina 123, unde au fost observate două persoane, un

bărbat și o femeie ce se agitau împingând călătorii, situație

în care au anunțat telefonic pe agent S.M. care se afla în autobuzul liniei

124, solicitându-i să urce în mașină pentru a se efectua o mai

bună supraveghere a persoanelor suspecte. La stația RATB MALL agentul

S.M. a urcat în autobuzul 123 pe ușa de la mijloc și a rămas pe

scara autobuzului, datorită aglomerației, lângă cei doi suspecți,

respectiv inculpații din cauza de față, poziționându-se cu

fața spre ușă și spatele spre interiorul autobuzului.

Cei doi inculpați au observat că buzunarul gecii părții

vătămate (lucrătorul de poliție) este deschis și s-au

hotărât să sustragă telefonul mobil, sens în care inculpata P.N.

a împins-o pe partea vătămată în spate și a mascat cu

propria geacă buzunarul gecii acesteia iar inculpatul D.V., profitând de

faptul că partea vătămată s-a dezechilibrat, a introdus mâna

în buzunarul stâng al gecii de unde a sustras telefonul mobil.

Partea vătămată a simțit că cineva îi

umblă în buzunar, moment în care s-a întors brusc și l-a surprins pe

inculpatul D.V. cu telefonul în mână, fapt pentru care a strigat

„Poliția” și a scos legitimația de serviciu. Inculpatul a

încercat să paseze telefonul inculpatei P.N., ce se afla în spatele

său și a îmbrâncit-o pe partea vătămată, lovind-o cu

pumnul în zona umărului stâng, pentru a-și asigura scăparea.

Partea vătămată a încercat să-l imobilizeze pe

inculpatul D.V. apucându-l cu mâna de partea din față a gecii și,

deschizându-se ușile autobuzului, l-a tras spre ieșire pentru a coborî

scările, însă inculpatul a opus rezistență, s-a

dezechilibrat și a căzut pe scări, lovindu-se în zona arcadei stângi,

după care s-a ridicat imediat și a continuat să se îmbrâncească

cu partea vătămată pentru a nu fi imobilizat.

În tot acest interval de timp, inculpata P.N. s-a manifestat deosebit de

agitat prin țipete și vociferări, protestând la acțiunea

polițistului de imobilizare a inculpatului D.V., concubinul său.

Datorită atitudinii manifestată de inculpată s-a încercat

și imobilizarea acesteia de către martorul L.L.E. (agent

poliție) și, cum a continuat să țipe, să se

zbată, a intervenit între timp martorul N.R. (agent de poliție) și

împreună au reușit să o încătușeze.

Față de cele reținute, instanța a apreciat că

faptele inculpatului D.V. care, la data de 30 noiembrie 2005, în jurul orei 14.00,

în timp ce se deplasa cu autobuzul liniei 123, între stația RATB MALL

și stația Piața Vitan, cu contribuția inculpatei P.N., a

sustras un telefon mobil marca Nokia 3410 din buzunarul agentul S.M. și

fiind surprins de acesta, l-a îmbrâncit și lovit cu pumnul în umărul

stâng, după ce-și declinase calitatea de polițist, încercând

astfel să-și asigure scăparea, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de tâlhărie în concurs cu infracțiunea de

ultraj, victima violenței fiind un funcționar care îndeplinea o

funcție ce implica exercițiul autorității de stat.

Reacția inculpatei, așa cum rezultă din probatoriul administrat

în cauză, nu poate fi calificată drept o acțiune agresivă îndreptată

împotriva părții vătămate, cu scopul de a oferi

posibilitatea concubinului său să scape, această susținere nefiind

confirmată de partea vătămată și nici de martorii oculari

D.I. și P.C., care au asistat la întreaga activitate

infracțională, din momentul pregătirii acesteia și până

la consumarea infracțiunii.

Având în vedere aceste considerente, în contextul împrejurărilor și

modului în care a avut loc comiterea infracțiunii de tâlhărie și

cum orice dubiu profită inculpatului, instanța a apreciat, în ceea ce

o privește pe inculpata P.N., că nu poate fi reținut ca realizat

conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj sub nici unul din

elementele sale.

În consecință, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen.,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost achitată inculpata P.N.

pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) C.

pen., cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații D.V.

și P.N., criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru

greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea de

tâlhărie în loc de furt, pentru inculpata P.N. și a agravantei

prevăzute de art. alin. (2

1

) lit. a) din art. 211 C. pen., în

cazul inculpatului D.V., pentru greșita reținere a infracțiunii

de ultraj în cazul inculpatului D.V. și greșita individualizare a

pedepselor în cazul ambilor inculpați.

Prin decizia penală nr.

667/ A din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis

apelul inculpatei P.N. declarat împotriva sentinței penale nr. 685 din 08

iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală, în dosarul nr. 48796/3/2005, care a fost

desființată în parte și, rejudecând, s-a înlăturat

aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.,

dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei de un

an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani

și 6 luni.

S-a făcut aplicarea art.

359 C. proc. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

S-a respins, ca nefondat,

apelul inculpatului D.V., menținându-se starea de arest a acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât nu s-a pronunțat

asupra unei cereri esențiale pentru inculpatul D.V., respectiv

intervenția legii mai favorabile, precum și pentru netemeinicie, sub

aspectul individualizării greșite a pedepsei aplicate inculpatei P.N.,

solicitând menținerea soluției instanței de fond.

Totodată, împotriva ambelor

hotărâri au declarat recurs inculpații, criticându-le pentru nelegalitate

pentru motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia recurată în

raport de criticile formulate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta

Curte constată următoarele:

I. În ceea ce privește recursul

declarat de parchet, acesta este întemeiat numai în ceea ce privește

omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe cererea

formulată de apelantul inculpat D.V. de a i se aplica dispozițiile

legii mai favorabile (Legea nr. 278/2006) cu privire la infracțiunea de

ultraj reținută în sarcina sa.

Cum instanța de apel nu s-a

pronunțat în nici un fel asupra acestei cereri exprese a inculpatului, ce

constituia unul dintre motivele de apel, Înalta Curte apreciază că

este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

10 C. proc. pen., astfel că în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., va admite recursurile formulate de parchet și de inculpatul D.V.,

va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la

instanța de apel.

Referitor la critica formulată

de parchet față de modalitatea de executarea pedepsei aplicate

inculpatei P.N., Înalta Curte apreciază că aceasta este

nefondată, instanța de apel făcând o justă individualizare

a pedepsei, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.

pen., întrucât în raport cu împrejurările comiterii faptei, cu

participația inculpatei, precum și față de circumstanțele

personale ale acesteia, fără antecedente penale, are doi copii minori

în întreținere, a recunoscut săvârșirea faptei, scopul pedepsei

poate fi atins și fără privarea de libertate.

II. În ceea ce privește

critica din recursul inculpaților vizând greșita încadrare juridică

dată faptei de tâlhărie care, în opinia apărării,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt

calificat, respectiv complicitate la această infracțiune, Înalta

Curte apreciază că este nefondată, în mod corect instanța

de fond și cea de apel reținând că activitatea

desfășurată de inculpata P.N. constituie coautorat la

infracțiunea de tâlhărie pentru că aceasta a săvârșit

acte de executare nemijlocită, constând în împingerea părții

vătămate și mascarea cu propria haină a buzunarului gecii

acesteia, astfel încât inculpatul D.V. să poată sustrage portofelul. Apărarea

inculpatei cum că nu a avut o înțelegere prealabilă cu

inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

și deci sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) conform

cărora „circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng

asupra participanților numai în măsura în care aceștia le-au

cunoscut sau le-au prevăzut”, chiar dacă ar fi admisă, nu ar

putea conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de furt calificat, întrucât din împrejurările în care a

fost comisă aceasta, într-un mijloc de transport în comun, aglomerat,

precum și din experiența anterioară a inculpaților în ceea

ce privește furtul din buzunare reiese că inculpata a prevăzut

că în orice moment activitatea ilicită a inculpatului ar putea fi

descoperită și că acesta ar putea utiliza violențe ca

să-și asigure scăparea.

Pe de altă parte, nu

poate fi primită nici apărarea inculpatului că nu a exercitat

violențe asupra părții vătămate, ci doar a încercat

să se elibereze din strânsoarea acestuia care îl sufoca, întrucât art. 211

C. pen., încriminează întrebuințarea oricăror violențe,

inclusiv pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

În ceea ce privește

critica vizând individualizarea pedepselor aplicate inculpatului D.V., aceasta

urmează a fi analizată cu ocazia rejudecării apelului, în raport

și eventuala aplicare a legii mai favorabile.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursurile formulate de parchet și de inculpatul D.V., va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel

numai cu privire la acest inculpat, pentru motivele arătate la pct. I.

Totodată, având în vedere

și faptul că nu există motive de casare care să fie luate

în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpata P.N., ca nefondat.

În ceea ce privește starea de

arest a inculpatului D.V., Înalta Curte constată că temeiurile care

au stat la baza arestării preventive, art. 148 lit. f C. proc. pen.,

subzistă iar menținerea acestei măsuri este necesară pentru

buna desfășurare a procesului penal și este justificată de

pericolul concret pe care-l prezintă lăsarea în libertate a

inculpatului, condamnat anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Conform dispozițiilor. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta - inculpată P.N. va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul D.V. împotriva

deciziei penale nr. 667/ A din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel

București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori

și familie.

Casează în parte decizia

recurată numai în partea privind pe inculpatul D.V. și trimite cauza

spre rejudecare instanței de apel.

Menține starea de arest a

inculpatului.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata P.N. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenta

inculpată P.N. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 24 ianuarie 2007.