ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6106/2006

Î Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 3831 din 9 iulie 2002 reclamanții M.A. și M.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul General al municipiului București, anularea dispoziției nr. 361 din 17 iunie 2002 prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în București. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că soluția de respingere a cererii lor este nelegală întrucât vânzarea apartamentului către chiriași s-a făcut prin manopere dolosive, iar pe de altă parte că prin art.1 al dispoziției nu se prevede când se va face oferta de măsuri reparatorii.

Prin sentința civilă nr. 775 din 30 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dispoziția nr. 361/2002 a fost dată cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001,întrucât imobilul în cauză a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, iar reclamanții nu au făcut dovada că s-ar fi constatat nulitatea acestui contract. Reclamanții au declarat apel împotriva sentinței menționate, susținând că instanța nu a ținut seama de faptul că apartamentul ce a constituit proprietatea lor a fost preluat de stat fără titlu valabil și de împrejurarea că pe rolul Judecătoriei sector 3 se afla dosarul nr. 8465/2002 ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6251/1996, în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 443/A din 17 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis contestația, s-a anulat dispoziția nr. 361 din 17 iunie 2002 și s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a apartamentului solicitat. În motivarea acestei decizii s-a reținut că în „perioada de soluționare” a cererii de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanții au făcut dovada introducerii acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în cauză, iar prin decizia civilă nr. 73/A din 19 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. 3304/2003, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr. 6252 din 4 noiembrie 1996 încheiat între SC T.A.

SA și numiții I.G. și O., cu privire la apartamentul în litigiu, motiv pentru care s-a dat eficiență principiului consacrat de Legea nr. 10/2001, al restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv de stat. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs intimatul, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că s-a făcut o aplicare greșită a legii întrucât în momentul emiterii dispoziției pe rolul instanțelor nu se afla nici o acțiune privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, iar pe de altă parte, instanța și-a încălcat atribuțiile dispunând restituirea în natură a imobilului, subrogându-se în acest fel Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport cu criticile formulate și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat. Din probele administrate în cauză a reieșit că reclamanții din prezenta cauză au formulat cerere de retrocedare a apartamentului în litigiu încă de la data de 27 iulie 1996; cu toate acestea, imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6252 din 4 noiembrie 1996. După apariția Legii nr. 10/2001 reclamanții au început din nou demersurile pentru retrocedarea imobilului în paralel cu această acțiune au solicitat instanței, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 la data de 12 iulie 2002, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6252/1996.

Prin decizia civilă nr. 73 din 19 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a contractului menționat. Această decizie a devenit irevocabilă, prin decizia civilă nr. 72 din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, respingându-se ca nefondate recursurile declarate de pârâții I. și SC T.A. SA. Față de toate aceste considerente rezultă cu evidență că nu mai subzistă nici un motiv care să nu permită restituirea în natură a imobilului în litigiu, o asemenea modalitate de reparație fiind în spiritul Legii nr. 10/2001 care înscrie, cu valoare de principiu, restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de referință.

Nu poate fi primită nici cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs. Legea specială de reparație Legea nr. 10/2001 a prevăzut și o procedură specială, dând în competența tribunalului, secția civilă judecarea în primă instanță, a litigiilor izvorâte din aplicarea acestui act normativ. Decizia de respingere a cererii de restituire în natură poate fi controlată în totalitate de către instanță, aceasta fiind competentă a soluționa notificarea și în ce privește obligarea la restituirea în natură a imobilului. În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, pentru motivele expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei civile nr. 443/A din 17martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.