ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3966/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 1159 din 28 aprilie 2006, la Curtea de Apel Craiova, reclamanții M.T.,

în calitatea sa de acționar majoritar al SC S. SA Slatina, societatea

comercială mai sus menționată și SC M.G. SA Slatina au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Olt,

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Slatina, desființarea tuturor actelor subsecvente unui proces-verbal de

constatare încheiat de Camera de Conturi Olt împreună cu Direcția Generală a

Finanțelor Publice Olt, printre care și a unei încheieri de carte funciară nr. 6602,

de radiere a ipotecii din data de 17 noiembrie 2003.

La termenul din 19 mai 2006,

instanța a disjuns cererea de desființare a încheierii sus menționate,

formându-se apoi dosarul nr. 8164/54/2006 al aceleiași secții.

Prin sentința civilă nr. 582

din 2 iunie 2006, pronunțată în dosarul nou format, a fost declinată competența

de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, potrivit art. 50 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și

publicității imobiliare, încheierea de înscriere în cartea funciară sau de

respingere (a cererii de înscriere) poate fi atacată cu plângere, care se

depune la biroul teritorial și se înscrie în cartea funciară, fiind apoi

trimisă judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află

imobilul.

În speță, a constatat

instanța că imobilul este situat în Slatina, astfel încât competentă este Judecătoria

Slatina.

Împotriva acestei încheieri

au declarat în termen recursul de față, reclamanții M.T., SC S. SA și SC M.G.

SA, cererea fiind legal timbrată.

În motivare, recurenții

arată că această cerere a lor a fost în mod greșit ruptă din contextul întregii

acțiuni, întrucât toate capetele de cerere nu puteau fi soluționate decât

împreună, pe baza raporturilor dintre fapte.

Pretind recurenții că

acțiunea putea fi soluționată numai prin adecvarea faptelor la situația

juridică creată și obligatorie pentru judecătorii fondului, atât prin

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cât și prioritară prin

prevederile art. 6 și 10 din Legea nr. 304/3004.

Recursul nu se fondează.

Din motivarea acțiunii,

depusă în copie în dosarul de fond format prin disjungere, rezultă că, în fapt,

în baza unui titlu de creanță - procesul-verbal de constatare nr. 550 din 20

iunie 2003, societatea comercială reclamantă, S.M. SA, în calitate de

debitoare, a făcut obiectul unei executări silite mobiliare și imobiliare.

Imobilul proprietatea

debitoarei, format din teren și clădire și situat în Slatina, a fost vândut la

licitație în procedura prevăzută de art. 488 și urm. (Cap. IV „urmărirea silită

asupra bunurilor imobile”) C. proc. civ.

Anterior începerii

procedurii de executare silită, imobilul fusese ipotecat în favoarea

reclamantei M.G. SA.

Dar după adjudecarea

imobilului de către un terț cumpărător, în aplicarea art. 518 alin. (3) C. proc.

civ., judecătorul delegat la Registrul de carte funciară a pronunțat încheierea

nr. 6602 din 17 noiembrie 2003, prin care a dispus radierea ipotecii înscrise,

până atunci în favoarea reclamantei creditor ipotecar.

Reclamanții critică prin

acțiune această încheiere, ca nelegală, considerând că nu erau aplicabile în

cauză dispozițiile art. 518 C. proc. civ.

Potrivit art. 47 și 49 din

Legea nr. 7/1996, cererea de înscriere a unui drept sau de radiere a unei

sarcini asupra unui imobil se depune la biroul teritorial al oficiului

teritorial și se aprobă ori, după caz, se respinge, printr-o încheiere a

judecătorului delegat.

Iar conform art. 50 alin.

(2) din aceeași lege, plângerea împotriva unei încheieri a judecătorului

delegat se depune la biroul teritorial care o înaintează apoi judecătoriei în a

cărei rază de competență teritorială este imobilul.

Ca urmare, instanța de fond

s-a dezînvestit în mod legal de acest capăt de cerere, pe temeiul textului

legal mai sus amintit.

Chiar dacă în cauză toate

actele a căror desființare se solicită, sunt subsecvente și rezultă dintr-un

unic titlu de creanță, competența materială a cererii disjunse aparține altei

instanțe, pe temeiul Legii nr. 7/1996, sub incidența căreia s-a pronunțat

încheierea atacată, iar normele de competență materială sunt imperative.

Potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică, atunci când pricina este de competența unei

instanțe de alt grad. Așa fiind, instanța este obligată a-și verifica, din

oficiu, competența. Numai dacă ea este competentă material poate face aplicarea

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenții îl invocă acum,

considerând că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ.

În fine, dispozițiile art. 6

și 10 din Legea nr. 304/2004 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că în

speță reclamanților nu li s-a refuzat dreptul la un proces echitabil, ci doar

s-a stabilit, în limitele legii, instanța competentă pentru un anumit capăt de

cerere, fără ca această dispoziție să reprezinte o discriminare față de

recurenți cu privire la exercițiul drepturilor lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.T., SC S. SA Slătioara și SC M.G. SA Slătioara împotriva sentinței civile nr.

582 din 2 iunie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2006.