ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3966/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1159 din 28 aprilie 2006, la Curtea de Apel Craiova, reclamanții M.T., în calitatea sa de acționar majoritar al SC S. SA Slatina, societatea comercială mai sus menționată și SC M.G. SA Slatina au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Olt, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Slatina, desființarea tuturor actelor subsecvente unui proces-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Olt împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, printre care și a unei încheieri de carte funciară nr. 6602, de radiere a ipotecii din data de 17 noiembrie 2003. La termenul din 19 mai 2006, instanța a disjuns cererea de desființare a încheierii sus menționate, formându-se apoi dosarul nr. 8164/54/2006 al aceleiași secții.

Prin sentința civilă nr. 582 din 2 iunie 2006, pronunțată în dosarul nou format, a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Slatina. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 50 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, încheierea de înscriere în cartea funciară sau de respingere (a cererii de înscriere) poate fi atacată cu plângere, care se depune la biroul teritorial și se înscrie în cartea funciară, fiind apoi trimisă judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul. În speță, a constatat instanța că imobilul este situat în Slatina, astfel încât competentă este Judecătoria Slatina. Împotriva acestei încheieri au declarat în termen recursul de față, reclamanții M.T., SC S. SA și SC M.G.

SA, cererea fiind legal timbrată. În motivare, recurenții arată că această cerere a lor a fost în mod greșit ruptă din contextul întregii acțiuni, întrucât toate capetele de cerere nu puteau fi soluționate decât împreună, pe baza raporturilor dintre fapte. Pretind recurenții că acțiunea putea fi soluționată numai prin adecvarea faptelor la situația juridică creată și obligatorie pentru judecătorii fondului, atât prin dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cât și prioritară prin prevederile art. 6 și 10 din Legea nr. 304/3004. Recursul nu se fondează. Din motivarea acțiunii, depusă în copie în dosarul de fond format prin disjungere, rezultă că, în fapt, în baza unui titlu de creanță - procesul-verbal de constatare nr. 550 din 20 iunie 2003, societatea comercială reclamantă, S.M.

SA, în calitate de debitoare, a făcut obiectul unei executări silite mobiliare și imobiliare. Imobilul proprietatea debitoarei, format din teren și clădire și situat în Slatina, a fost vândut la licitație în procedura prevăzută de art. 488 și urm. (Cap. IV „urmărirea silită asupra bunurilor imobile”) C. proc. civ. Anterior începerii procedurii de executare silită, imobilul fusese ipotecat în favoarea reclamantei M.G. SA. Dar după adjudecarea imobilului de către un terț cumpărător, în aplicarea art. 518 alin. (3) C. proc. civ., judecătorul delegat la Registrul de carte funciară a pronunțat încheierea nr. 6602 din 17 noiembrie 2003, prin care a dispus radierea ipotecii înscrise, până atunci în favoarea reclamantei creditor ipotecar.

Reclamanții critică prin acțiune această încheiere, ca nelegală, considerând că nu erau aplicabile în cauză dispozițiile art. 518 C. proc. civ. Potrivit art. 47 și 49 din Legea nr. 7/1996, cererea de înscriere a unui drept sau de radiere a unei sarcini asupra unui imobil se depune la biroul teritorial al oficiului teritorial și se aprobă ori, după caz, se respinge, printr-o încheiere a judecătorului delegat. Iar conform art. 50 alin. (2) din aceeași lege, plângerea împotriva unei încheieri a judecătorului delegat se depune la biroul teritorial care o înaintează apoi judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială este imobilul. Ca urmare, instanța de fond s-a dezînvestit în mod legal de acest capăt de cerere, pe temeiul textului legal mai sus amintit.

Chiar dacă în cauză toate actele a căror desființare se solicită, sunt subsecvente și rezultă dintr-un unic titlu de creanță, competența materială a cererii disjunse aparține altei instanțe, pe temeiul Legii nr. 7/1996, sub incidența căreia s-a pronunțat încheierea atacată, iar normele de competență materială sunt imperative. Potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică, atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad. Așa fiind, instanța este obligată a-și verifica, din oficiu, competența. Numai dacă ea este competentă material poate face aplicarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenții îl invocă acum, considerând că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ.

În fine, dispozițiile art. 6 și 10 din Legea nr. 304/2004 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că în speță reclamanților nu li s-a refuzat dreptul la un proces echitabil, ci doar s-a stabilit, în limitele legii, instanța competentă pentru un anumit capăt de cerere, fără ca această dispoziție să reprezinte o discriminare față de recurenți cu privire la exercițiul drepturilor lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.T., SC S. SA Slătioara și SC M.G. SA Slătioara împotriva sentinței civile nr. 582 din 2 iunie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.