ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 41/2011 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC P.O. SA. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În speța de față, fiind emis pentru atestarea dreptului de proprietate al unei persoane juridice determinate, actul administrativ contestat este un act administrativ cu caracter individual în privința căruia, în materia termenelor pentru introducerea acțiunii în anulare, sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, cum reclamantul este un terț în raport cu actul administrativ contestat conform dispozițiilor legale menționate, se reține că termenul de sesizare a instanței este cel prevăzut de alin. (2), respectiv 1 an de la data luării la cunoștință a existenței certificatului de atestare a dreptului de proprietate care, în mod firesc, nefiindu-i adresat, nu i-a fost comunicat. Fiind în prezența unui act juridic ce atestă existența în patrimoniul pârâtei a unui drept real suspus publicității imobiliare în condițiile Legii nr. 7/1996, modificată și completată, apreciază instanța de fond că momentul luării la cunoștință a existenței acestuia coincide cu momentul înscrierii certificatului în Cartea funciară, când dreptul de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, de la această dată curgând termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) pentru contestarea actului administrativ.

Se mai reține că așa cum rezultă din extrasul de carte funciară eliberat de O.C.P.I. Olt și încheierea din 29 martie 2007 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Slatina, întabularea în Cartea funciară a unității administrativ teritoriale Verguleasa a dreptului de proprietate al S.N.P. P. SA, actualmente SC P.O. SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, asupra imobilului în suprafață de 7.752,630 RON (care potrivit fișei corpului de proprietate cuprinde și suprafața de teren de 2102,67 mp.

în litigiu), a fost dispusă la data de 8 mai 2007. În aceste condiții, consideră instanța de fond că, formulând cererea de constatare a nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor abia la data de 14 iulie 2010, reclamantul a depășit cu mult termenul de decădere de 1 an de la data luării la cunoștință a actului administrativ contestat, stabilit de dispozițiile legale citate anterior, acțiunea acestuia fiind tardiv formulată. Instanța de fond a mai apreciat că nu poate reține susținerile reclamantului referitoare la faptul că ar fi luat cunoștință de actul administrativ contestat numai de la data depunerii acestuia într-un litigiu aflat pe rolul altei instanțe, fiind irelevant momentul la care acesta a cunoscut efectiv existența certificatului în discuție atât timp cât, de la data înscrierii în Cartea funciară, actul administrativ în contestat îi devenea opozabil și acestuia.

De altfel, se mai reține că, chiar reclamantul, arătând în cuprinsul cererii de chemare în judecată că, după ce a devenit proprietarul terenului în baza contractului de vânzare-cumpărare din 11 martie 2003, a încercat negocierea cu SC P. SA pentru încheierea unui contract de închiriere, recunoaște implicit cunoașterea certificatului în discuție a cărui existență nu putea fi ignorată mai bine de 6 ani de la emitere și 3 ani de la înscrierea sa în Cartea funciară. În raport de soluția pronunțată în ce privește primul capăt de cerere, curtea de apel a respins și cererea privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou certificat de atestare a dreptului de proprietate, apreciind ca nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru obligarea autorității pârâte la emiterea unui alt certificat atât timp cât actul administrativ pretins vătămător contestat de reclamant nu a fost desființat.

2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 41/F din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. 2.1 Printr-o primă critică formulată, în temeiul art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., susține recurentul că motivarea hotărârea instanței de fond este una sumară și confuză, ceea ce echivalează cu o nemotivare a acesteia. 2.2 Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., recurenta susține că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca tardiv formulată, este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și fără a se avea în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezulta că actul contestat nu i-a fost niciodată comunicat, dată fiind calitatea sa de terț, și că a luat cunoștință în mod concret de existența respectivului certificat de atestare a dreptului de proprietate în cadrul Dosarului nr. 236/104/2010, suspendat în prezent pe rolul Tribunalului Olt. Mai arată recurentul că drept dovadă a faptului că nu a avut cunoștință despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat a și notificat prin intermediul executorului judecătoresc, intimata-pârâtă SC P.O.

SA, să plătească chiria aferentă terenului ocupat, dar și să încheie contracte întrucât terenul este proprietatea personală a recurentului. Mai arată recurentul că prin admiterea excepției și respingerea acțiunii, dreptul său de a avea acces la justiție nu a fost respectat, fiind lipsit de posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației sale. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 din C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc.

civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 din C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. 3.2 Înalta Curte va respinge și criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constatând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 445/2004, în raport de probele administrate de părți.

Acțiunea reclamantului privind anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat la 23 decembrie 2004 de Ministerul Economiei și Finanțelor, în favoarea SC P. SA București, actuală SC P.O. SA București putea fi formulată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv, în termen de 1 an de la data luării la cunoștință. În baza certificatul de atestare a dreptului de proprietate (actul contestat) emis la data de 23 decembrie 2004, prin încheierea din 8 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7988/2007 al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Slatina, a fost întabulat în Cartea funciară a localitatea V., jud. Olt, dreptul de proprietate al intimatei-pârâte pentru imobilului în natură teren în suprafața de 7752,630.

În conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „ înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor ”. Așadar este de necontestat că din momentul intabulării, înscrierii în cartea funciară titlul de proprietate al intimatei-pârâte este opozabil „erga omnes”. Față de situația de fapt prezentată, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este tardivă, Înalta Curte de Casație și Justiție statuând în mod constant că în cazul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise în baza H.G. nr. 834/1991 data luării la cunoștință de către terți, despre existența actului administrativ este data efectuării formalităților de publicitate imobiliară, respectiv 8 mai 2007, când actul a fost înscris în Cartea funciară.

Tardivitatea cererii de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, rezultă de asemenea și din situația de fapt concretă a recurentului-reclamant care a avut cunoștință de faptul că terenul, al cărui drept de proprietate l-a dobândit la data de 11 martie 2003, se suprapune parțial cu terenul intimatei-pârâte , câtă vreme în cererea de chemare în judecată se face referire la discuțiile purtate cu conducerea SC P. SA referitoare la încheierea unui contract de închiriere privind suprafața de teren pe care se află sonda.

Înalta Curte constată că, în raport de situația de fapt expusă și completând motivarea instanței de fond, termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a început să curgă încă de la data de 8 mai 2007, anterior cumpărării terenului de către recurentul-reclamant de la proprietar persoană fizică, care, la rândul său, a avut posibilitatea contestării respectivului act pe calea acțiunii în contencios administrativ, însă a stat în pasivitate. Respingerea acțiunii ca tardiv formulată, în raport de termenul de decădere reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind liberal acces la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție, republicată, sau dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acord cu jurisprudența C.E.D.O., reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene, cum este termenul de decădere pentru introducerea acțiunii în anularea unui act administrative, nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.C., împotriva sentinței civile nr. 41 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.