ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 41/2011 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC P.O. SA.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În speța de față, fiind

emis pentru atestarea dreptului de proprietate al unei persoane juridice determinate,

actul administrativ contestat este un act administrativ cu caracter individual în

privința căruia, în materia termenelor pentru introducerea acțiunii în anulare,

sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, cum reclamantul

este un terț în raport cu actul administrativ contestat conform dispozițiilor legale

menționate, se reține că termenul de sesizare a instanței este cel prevăzut de

alin. (2), respectiv 1 an de la data luării la cunoștință a existenței certificatului

de atestare a dreptului de proprietate care, în mod firesc, nefiindu-i adresat,

nu i-a fost comunicat.

Fiind în prezența unui

act juridic ce atestă existența în patrimoniul pârâtei a unui drept real suspus

publicității imobiliare în condițiile Legii nr. 7/1996, modificată și completată,

apreciază instanța de fond că momentul luării la cunoștință a existenței acestuia

coincide cu momentul înscrierii certificatului în Cartea funciară, când dreptul

de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, de la

această dată curgând termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) pentru contestarea

actului administrativ.

Se mai reține că așa cum

rezultă din extrasul de carte funciară eliberat de O.C.P.I. Olt și încheierea din

29 martie 2007 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Slatina, întabularea

în Cartea funciară a unității administrativ teritoriale Verguleasa a dreptului de

proprietate al S.N.P. P. SA, actualmente SC P.O. SA, în baza certificatului de atestare

a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, asupra imobilului în suprafață

de 7.752,630 RON (care potrivit fișei corpului de proprietate cuprinde și suprafața

de teren de 2102,67 mp. în litigiu), a fost dispusă la data de 8 mai 2007.

În aceste condiții, consideră

instanța de fond că, formulând cererea de constatare a nulității parțiale a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor abia la data de 14

iulie 2010, reclamantul a depășit cu mult termenul de decădere de 1 an de la data

luării la cunoștință a actului administrativ contestat, stabilit de dispozițiile

legale citate anterior, acțiunea acestuia fiind tardiv formulată.

Instanța de fond a mai

apreciat că nu poate reține susținerile reclamantului referitoare la faptul că ar

fi luat cunoștință de actul administrativ contestat numai de la data depunerii acestuia

într-un litigiu aflat pe rolul altei instanțe, fiind irelevant momentul la care

acesta a cunoscut efectiv existența certificatului în discuție atât timp cât, de

la data înscrierii în Cartea funciară, actul administrativ în contestat îi devenea

opozabil și acestuia.

De altfel, se mai reține

că, chiar reclamantul, arătând în cuprinsul cererii de chemare în judecată că, după

ce a devenit proprietarul terenului în baza contractului de vânzare-cumpărare din

11 martie 2003, a încercat negocierea cu SC P. SA pentru încheierea unui contract

de închiriere, recunoaște implicit cunoașterea certificatului în discuție a cărui

existență nu putea fi ignorată mai bine de 6 ani de la emitere și 3 ani de la înscrierea

sa în Cartea funciară.

În raport de soluția pronunțată

în ce privește primul capăt de cerere, curtea de apel a respins și cererea privind

obligarea pârâtei la emiterea unui nou certificat de atestare a dreptului de proprietate,

apreciind ca nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art.

8 din Legea nr. 554/2004 pentru obligarea autorității pârâte la emiterea unui alt

certificat atât timp cât actul administrativ pretins vătămător contestat de reclamant

nu a fost desființat.

cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 41/F din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ.

2.1 Printr-o primă critică

formulată, în temeiul art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., susține recurentul că motivarea

hotărârea instanței de fond este una sumară și confuză, ceea ce echivalează cu o

nemotivare a acesteia.

2.2 Printr-o altă critică,

circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.,

recurenta susține că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca tardiv

formulată, este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și fără a se avea în vedere înscrisurile

aflate la dosarul cauzei din care rezulta că actul contestat nu i-a fost niciodată

comunicat, dată fiind calitatea sa de terț, și că a luat cunoștință în mod concret

de existența respectivului certificat de atestare a dreptului de proprietate în

cadrul Dosarului nr. 236/104/2010, suspendat în prezent pe rolul Tribunalului Olt.

Mai arată recurentul că

drept dovadă a faptului că nu a avut cunoștință despre existența certificatului

de atestare a dreptului de proprietate contestat a și notificat prin intermediul

executorului judecătoresc, intimata-pârâtă SC P.O. SA, să plătească chiria aferentă

terenului ocupat, dar și să încheie contracte întrucât terenul este proprietatea

personală a recurentului.

Mai arată recurentul că

prin admiterea excepției și respingerea acțiunii, dreptul său de a avea acces la

justiție nu a fost respectat, fiind lipsit de posibilitatea clară și concretă de

a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației sale.

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

din C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare, pentru următoarele considerente:

3.1 Înalta Curte, în primul

rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 din C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat hotărârea

pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului

administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261

pct. 5 din C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

3.2 Înalta Curte va respinge

și criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate

de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constatând că instanța de fond a făcut o corectă

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 445/2004,

în raport de probele administrate de părți.

Acțiunea reclamantului

privind anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor, eliberat la 23 decembrie 2004 de Ministerul Economiei și Finanțelor,

în favoarea SC P. SA București, actuală SC P.O. SA București putea fi formulată

în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv, în

termen de 1 an de la data luării la cunoștință.

În baza certificatul de

atestare a dreptului de proprietate (actul contestat) emis la data de 23 decembrie

2004, prin încheierea din 8 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7988/2007 al Biroului

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Slatina, a fost întabulat în Cartea funciară

a localitatea V., jud. Olt, dreptul de proprietate al intimatei-pârâte pentru imobilului

în natură teren în suprafața de 7752,630.

În conformitate

cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „

înscrierile în cartea

funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării

cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor

”.

Așadar

este de necontestat că din momentul intabulării, înscrierii în cartea funciară titlul

de proprietate al intimatei-pârâte este opozabil „erga omnes”.

Față de situația de fapt

prezentată, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este tardivă,

Înalta Curte de Casație și Justiție statuând în mod constant că în cazul certificatelor

de atestare a dreptului de proprietate emise în baza H.G. nr. 834/1991 data luării

la cunoștință de către terți, despre existența actului administrativ este data efectuării

formalităților de publicitate imobiliară, respectiv 8 mai 2007, când actul a fost

înscris în Cartea funciară.

Tardivitatea cererii de

anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, rezultă

de asemenea și din situația de fapt concretă a recurentului-reclamant care

a avut

cunoștință de faptul că terenul, al cărui drept de proprietate l-a dobândit la data

de 11 martie 2003, se suprapune parțial cu terenul intimatei-pârâte

, câtă vreme în cererea

de chemare în judecată se face referire la discuțiile purtate cu conducerea SC

P. SA referitoare la încheierea unui contract de închiriere privind suprafața de

teren pe care se află sonda.

Înalta Curte constată

că, în raport de situația de fapt expusă și completând motivarea instanței de fond,

termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a

început să curgă încă de la data de 8 mai 2007, anterior cumpărării terenului de

către recurentul-reclamant de la proprietar persoană fizică, care, la rândul său,

a avut posibilitatea contestării respectivului act pe calea acțiunii în contencios

administrativ, însă a stat în pasivitate.

Respingerea acțiunii ca

tardiv formulată, în raport de termenul de decădere reglementat de art. 11

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, nu reprezintă o atingere adusă

dreptului privind liberal acces la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție,

republicată, sau dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag.1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acord cu jurisprudența

C.E.D.O., reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea

unor termene, cum este termenul de decădere pentru introducerea acțiunii în anularea

unui act administrative, nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces

echitabil.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică

și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.C., împotriva

sentinței civile nr. 41 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2011.